Radu Mazăre a fost reținut în Madagascar

Fostul primarul al Constanței a fost reținut astăzi în Madagascar, unde acesta a plecat în urmă cu aproape doi ani. Radu Mazăre era dat în urmărire internațională, iar Interpolul emisese o alertă începând cu anul 2018. Aceasta pentru că, într-unul dintre dosarele în care era inculpat Mazăre, procurorii au cerut înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv. Mazăre încălcase obligațiile impuse de controlul judiciar, iar în ultima zi din 2017 nu s-a mai prezentat la poliție.

Ulterior Mazăre, a trimis o scrisoare în care spunea că este în Madagascar și explica motivul pentru care a decis să plece: e o victimă a sistemului de justiție. Totodată, la acea vreme, anunța și că va solicita azil politic, chiar dacă Madagascar nu are reglementări în acest sens.

Mazăre a fost condamnat definitiv în februarie la 9 ani inchisoare în dosarul privind retrocedarea plajelor. Acesta mai are o condamnare pe fond, de 9 ani și 10 luni închisoare, într-un alt dosar de corupție, dar și alte dosare pe rol.

Share: