Primăria din Slobozia a irosit zeci de milioane pe alimentarea cu apă.

Într-unul dintre cele mai mici orașe reședință de județ din România, într-o urbe prăfuită și anostă din mijlocul Bărăganului, cei care au condus și cei care conduc în prezent destinele micului târg de provincie (căci așa este, chiar dacă se intitulează pompos municipiu) întind la maximum nervii locuitorilor. În Slobozia, căci despre reședința județului Ialomiţa este vorba în rândurile care urmează, atât politicienii de la putere – roșii de două decenii și jumătate – cât și cei din opoziție se încăpățânează de mai bine de zece ani să pună la punct un sistem de alimentare cu apă cât de cât acceptabil. Și nu le iese. Chiar dacă s-au cheltuit milioane de euro pe tot felul de proiecte fantasmagorice, locuitorii Sloboziei s-au ales doar cu o apă de o calitate îndoielnică.

În perioada comunistă și ceva vreme după aceea, orașul Slobozia era alimentat cu apă adusă din Dunăre. Atât alimentarea cu apă cât și termoficarea orașului erau asigurate de combinatul chimic din localitate, Amonil.

Oricine ajunge la Slobozia se va întreba, pe bună dreptate, de ce orașul nu este alimentat cu apă din râul Ialomița, din moment ce gârla trece chiar prin centrul urbei. Unele teorii susțin că râul era foarte poluat și ar fi costat prea mult tratarea apei, altele că oricum combinatul era alimentat din Dunăre și atunci era normal ca așa să fie și orașul. Sau pur și simplu așa a fost atunci.

Puţuri din care iese apă plină de amoniu

La începutul anilor 90, alimentarea cu apă era asigurată de Uzina de Apă Parc, care extrăgea lichidul vieții din surse subterane, pe care apoi îl amesteca cu apă din Dunăre, de la Amonil.

Put Apa

Între timp, chiar dacă erau socialiști, conducătorii urbei au apelat la deviza liberalilor – „prin noi înşine” – şi au decis să-şi creeze propriul sistem de alimentare cu apă. Şi aşa a apărut şi societatea de apă-canal a oraşului – Urban SA. Demers care s-a dovedit în timp a fi falimentar. Calitatea apei rămâne îndoielnică, iar vistieria oraşului a fost uşurată de milioane de euro pentru tot felul de investiţii menite chipurile să aducă la standarde acceptabile calitatea lichidului care curge la robinetele locuitorilor.

Trebuie spus, încă de pe acum, că municipalitatea acumulase datorii imense către Amonil în contul apei şi agentului termic livrate. În loc să găsească o modalitate de a plăti datoriile, primarul şi consilierii locali au decis să-şi aducă propria apă. Drept pentru care au fost săpate 20 de puţuri de adâncime (deh, nu dai de apă la suprafaţă în inima Bărăganului!), dincolo de râul Ialomiţa, în apropierea combinatului. 

Decizia de la acea vreme încearcă s-o explice directorul tehnic al societăţii Urban, Călin Albu: „Amonil urcase nejustificat preţul apei industriale. Nu erau problema calitative cu apa livrată de Amonil, o tratam şi era potabilă”. Mai târziu, când discuţiei cu reporterii Ziarului de Investigaţii s-a alăturat şi primarul Alexandru Stoica, acesta a încercat (poate din exces de zel în a-i lua apărarea predecesorului său care a luat decizia ruperii oraşului de combinat) să acrediteze ideea că, de fapt, apa de la Amonil era de o calitate slabă: „Domnule, toată lumea ştie că Dunărea este WC-ul Europei. Cum să continuăm să luăm apă din Dunăre?”.

Nu vrem Kent, nu vrem valută…

Alexandru Stoica

Ceea ce recunosc atât Albu cât şi Stoica este faptul că apa adusă din puţurile de adâncime nu era nici pe departe corespunzătoare calitativ. Mai exact, avea un conţinut de amoniu de 1,8 până la 2,2 mg pe litru, în condiţiile în care maximul admis de legislaţie este de 0,5 mg.

Şi atunci diriguitorii urbei s-au tot gândit şi au găsit soluţia salvatoare pentru aducerea concentraţiei de amoniu în marjele admise – hiperclorinarea. Adică au turnat clor cu nemiluita în apă, pentru că nimănui nu-i trecuse prin cap să înceapă construcţia unei staţii de tratare. În acest moment, a apărut o altă problemă – ţevile de metal, vechi de decenii, din subteranele oraşului, au început să se corodeze accelerat, tocmai din cauza clorului în exces. Timp de mai bine de doi ani, pierderile pe reţeaua de distribuţie au fost de 40%. Enorm!

Cine a plătit aceste pierderi? Evident, cetăţenii oraşului, prin facturile umflate, şi societatea Urban, deţinută de municipalitate, deci tot cetăţenii oraşului. „Atunci s-a luat soluţia construirii unei uzine de tratare a apei, care a costat zece milioane de lei. Costisitoare soluţie, ce-i drept, dar necesară”, spune primarul Stoica. În paralel, a început şi înlocuirea conductelor de sub străzi, care, aşa cum am arătat mai sus, se corodaseră din cauza clorului în exces. Alte milioane de lei care s-au dus sub pământ. Din reţeaua totală de 100 km de conducte, au fost înlocuiţi aproximativ 60 km.

Trebuie menţionat faptul că, la nivelul anului 2007, fusese întocmit un master plan prin care Slobozia şi localităţile limitrofe puteau accesa fonduri europene de 70 milioane de euro petru modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi a canalizării. Banii au fost însă refuzaţi. „Nu ne-au acceptat ca operator regional, pentru că aveam datorii. Sigur, se putea face o nouă societate, fără datorii, dar nu s-a făcut”, încearcă să explice Alexandru Stoica decizia de la acea vreme. Aşa că, în loc să fie accesate fonduri europene, s-a recurs la soluţia unui împrumut la bancă. Pe care îl plătesc tot locuitorii Sloboziei.

Incompatibilii, organul de conducere de la Urban SA

Între timp, dependenţa de Amonil a Sloboziei a fost adusă la zero. Alimentarea cu apă se face prin forţe proprii, iar sistemul centralizat de termoficare a fost închis de opt ani de zile. Fiecare proprietar şi-a montat centrală proprie, ceea ce a însemnat alţi bani investiţi de fiecare locuitor al Sloboziei.

Urban

Însă primarul este nespus de mândru de acest lucru, spunând că şi la blocurile ANL a optat pentru centrale individuale, în locul celor de scară. Dacă dependenţa de Amonil a fost eliminată, asta nu înseamnă însă că şi datoriile au dispărut pur şi simplu, ele grevând în continuare bugetul societăţii Urban SA. În momentul de faţă, ele se ridică la 9,66 milioane de lei, adică exact cât cifra de afaceri a Urban pe anul trecut. Şi Urban nu are de dat bani numai la Amonil. În total, datoriile se ridică la 15 milioane de lei, adică mai mult de o dată şi jumătate faţă de cifra de afaceri!

În treacăt fie spus, Urban SA se mai confruntă cu o problemă gravă – toţi membrii Consiliului de Administraţie sunt consilieri locali (şi de la putere, şi de la opoziţie). Dacă se aplică Legea incompatibilităţii, societatea rămâne fără organul de decizie. Aceste datorii către combinat, menţionate mai sus, au rămas după ce Amonil şi-a mai recuperat o parte din creanţă, prin cumpărarea de la Urban SA, în urma executării silite, a fostului sediu al societăţii, contra sumei de 2,5 milioane de lei. Ironia sorţii – nici Amonil nu s-a bucurat prea mult de clădirea respectivă, pentru că anul trecut combinatul chimic a fost executat silit. Şi a apărut un cumpărător surpriză, şi anume operatorul regional de apă-canal RAJA Constanţa. O surpriză previzibilă, de altfel. Din moment ce societatea Urban este înglodată în datorii şi gâfâie din ce în ce mai rău, este explicabil că un operator regional de apă-canal vrea să preia oraşul Slobozia.

Din nou însă, primarul se burzuluieşte (făcând încă o dată recurs la acea deviză ancronică, „prin noi înşine”): „RAJA să fie sănătoasă. Cât stau eu primar nu primesc nimic în Slobozia!”.

Primăria l-a dat în judecată pe Ioan Niculae

Acum, toate speranţele edilului se leagă de un proces aflat pe rolul instanţelor. Primăria Slobozia a dat în judecată Amonil, deţinut acum de omul de afaceri Ioan Niculae, cerând scoaterea din patrimoniul combinatului a sistemului de termoficare şi a celui de alimentare cu apă a oraşului. Primarul susţine că aceste două sisteme au fost plătite în anii 70 cu banii contribuabililor din Slobozia şi pe cale de consecinţă nu trebuia să rămână în patrimoniul combinatului după privatizare. „Dacă avem câştig de cauză, avem de luat de la ei 10 milioane de lei şi astfel scăpăm de datorii”, spune Alexandru Stoica. Dar ce faceţi dacă pierdeţi procesul, domnule primar? 

Share: