Percheziții la CFR Călători, CFR Marfă și la firma lui Călin Mitică.

Procurorii DNA au descins marţi dimineaţă, pentru percheziţii, la 22 de adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Cluj şi Galaţi, fiind vizate şi sediile CFR Călători şi CFR Marfă, precum şi SC Transferoviar Călători, într-un dosar privind infracţiuni de corupţie comise în perioada 2012-2014.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj fac cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în perioada 2012-2014”.
Anchetatorii au descins, marţi dimineaţă, la 22 de adrese din municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj, Ilfov şi Galaţi, dintre care două la sediile unor instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane fizice.
Acţiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi de Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei. Surse judicare au declarat pentru Mediafax că instituţiile publice unde se fac percheziţii sunt CFR Călători şi CFR Marfă.
Conform surselor citate, printre societăţile comerciale vizate de percheziţii se numără şi SC Transferoviar Călători, punctul de lucru din Bucureşti. Firma este controlată de omul de afaceri clujean Călin Mitică, nimeni altul decât vărul patronului de la Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, aflat acum în arest preventiv, tot pentru fapte de corupție.

Călin Mitică a mai fost implicat într-o afacere nu tocmai ortodoxă, prin care CFR Călători a achiziționat automotoare second hand din Franța la un preț mult supraevaluat. Mai mult, în componența automotoarelor respective se afla și azbest, un material cancerigen, interzis în Uniunea Europeană.

Share:

Author: Ciprian Tudor