4.2 C
București
joi, 9 aprilie 2026
Facebook RSS
Acasă Blog Pagina 1387

Senatorul Marius Necula, taximetrie pe banii DSP Galaţi

Autor
Dănilă Chirovici
-

Atlas SA Galaţi, firmă controlată prin Data Consult SRL, trecută de senatorul PDL Marius Necula pe numele mamei sale, nu câştigă numai din lucrări edilitare pe bani publici, de la săli de sport la instalaţii de apă şi canalizare, ci şi din taximetrie. Tot pe bani publici. Din 2003-2004, când senatorul PDL era subprefect şi apoi prefect PSD, firma familiei Necula încasează 300.000 de lei, uneori şi mai mult, de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru ca să-i transporte pe directorii instituţiei şi pe funcţionarii care au activitate de teren. În urmă cu doi ani, firma familiei Necula îi plimba pe poştaşii din Galaţi şi Brăila, tot în cadrul unor contracte de taximetrie pe bani publici încheiate cu direcţia regională a CN Poşta Română, condusă de un coleg de la PDL.

Situaţie stranie la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, unde este încheiat anual un contract pentru „servicii de transport terestru specializat de pasageri”.

În acest an, valoarea estimată a contractului este de 236.387 lei fără TVA lei. În caietul de sarcini se vorbeşte despre transportarea pasagerilor cu un număr de opt autoturisme. DSP Galaţi a încheiat cu Atlas SA, firma controlată de familia Necula, contractul nr 1/13.02.2012, în valoare de 29.286 de lei şi 32 de bani, fără TVA. Cu TVA ar fi vorba de 36.614 lei. Prin aplicarea TVA, şi valoarea estimată a contractului creşte la 293.119 lei. Valoarea foarte mică, de 10% din valoarea estimată, nu are prea mare importanţă, pentru că acest contract se derulează după regulile clasice ale taximetriei cu „aparat de taxat”, plăţile făcându-se în baza unui tarif /oră/şofer.

Diferenţa dintre contractul încheiat în februarie şi valoarea estimată sau chiar la o sumă mai mare decât cea estimată poate intra în conturile Atlas şi în baza unor procese verbale, acte adiţionale sau contracte subsecvente. Asta pentru că achiziţia de servicii de transport are la bază un contract cadru, completat de contracte subsecvente. La art 7.1 al contractului cadru e prevăzută şi o clauză de majorare: „preţul contractului se poate ajusta doar în cazul în care elemente constitutive ale tarifului ofertat se modifică, independent de voinţa părţilor contractante”.

S-a mers pe procedura de încheiere a contractului după o prealabilă cerere de oferte de către DSP, procedură ce poate fi aplicată, fără organizarea unei licitaţii de oferte, în cazurile achiziţiilor de servicii cu o valoare mai mică de 100.000 de euro. Au fost prezentate două oferte şi cea a Atlas a fost desemnată câştigătoare.

În caietul de sarcini se prevede că prestatorul Atlas SA nu are nicio obligaţie în ceea ce priveşte achiziţia de carburanţi sau asigurarea stării tehnice a celor opt autoturisme. „Pentru asigurarea bunei desfãsurãri a activităţii”, Direcţia de Sănătate Publică asigură costurile reparaţiilor şi lucrărilor de întreţinere ale autoturismelor precum şi piesele de schimb şi carburanţii necesari funcţionării în condiţii optime. În cadrul contractului se vor mai face şi calcule în baza tarifelor Atlas SA, respectiv tarif/oră/conducător auto pentru zile normale de lucru şi altul pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Exces de zel

Surprinde minuţiozitatea funcţionarilor de la serviciul de achiziţii al Direcţiei de sănătate de la Galaţi. Logic ar fi fost ca în caietul de sarcini al DSP să se prevadă câteva date generale despre transporturile de care are nevoie, cum ar fi distanţe în kilometri, număr de persoane transportate, eventual numărul de locuri pe care trebuie să îl aibă o maşină care trebuie să ducă de colo-colo echipe de funcţionari. Funcţionarii nu s-au limitat la atât, ci au mers până la a prevedea în caietul de sarcini şi mărcile celor opt autoturisme şi capacităţile cilindrice ale motoarelor: 1. Dacia Furgon – utilitară – 5 locuri – 1870 cm3 – 1 buc.; 2. Autoturism Nubira – 5 locuri – 1.598 cm3 – 3 buc.; 3. Autoturism Tacuma – 1.998 cm3 – 1 buc.; 4. Autoturism Dacia Logan MCV – 5 locuri – 1598 cm3 – 1 buc.; 5.Autoturism Skoda – 1.800 cm3 – 1 buc; Autoturism Dacia Solenza – 5 locuri – 1390 cm3 – 1 buc.

Explicaţiile lui Boldea

Această situaţie a contractelor de „servicii de transport terestru specializat de pasageri” încheiate, anual, din 2003 şi până în prezent, de DSP Galaţi cu firma familiei Necula are câteva secrete interesante.

Ne-au fost explicate de actualul director al DSP Galaţi, Valentin Boldea. Este fratele deputatului Mihail Boldea, dar asta nu are nici o importanţă în economia subiectului. Valentin Boldea ne-a explicat că această problemă, a contractelor de transport datează din perioada 2003-2004, când la Direcţia de Sănătate Publică a avut loc o restructurare şi a trebuit să fie redus numărul angajaţilor direcţiei. La momentul respectiv, instituţia avea angajaţi zece şoferi, câte unul pentru fiecare autovehicul din parcul auto al instituţiei.

La restructurare, conducerea de atunci a DSP Galaţi avea două variante. Prima era să păstreze şoferii, care sunt necesari, pentru că DSP are activitate de teren, de la inspecţie şi supraveghere la probleme administrative, pentru care sunt necesare deplasările în teren. Varianta păstrării şoferilor presupunea însă concedierea altor angajaţi, asistenţi, laboranţi etc. „Atunci s-a optat pentru varianta renunţării la şoferi şi externalizarea acestui serviciu. Aceasta a fost decizia luată atunci, în 2003-2004. Direcţia a renunţat la şoferi şi s-a făcut un contract de prestări servicii cu o firmă care să ne asigure şoferii. Şoferii sunt angajaţii acelei societăţi”, a declarat Boldea.

El a explicat că maşinile aparţin DSP Galaţi, iar contractul vizează numai externalizarea serviciului de conducere a autovehiculelor. „Cred că suntem printre puţinele direcţii de sănătate publică din ţară care au recurs la această metodă. Alte direcţii care se confruntau cu lipsa personalului de specialitate au tăiat posturile neocupate şi au păstrat şoferii”, ne-a mai spus şeful DSP Galaţi.

Boldea spune că nu poate găsi o soluţie pentru a angaja şoferi, din moment ce posturile sunt blocate şi funcţionează regula „la şapte plecaţi se poate face o angajare”. Potrivit lui, toate contractele au fost încheiate cu respectarea procedurilor de achiziţie publică: „De-a lungul anilor au fost respectate procedurile legale de atribuire a contractului, respectiv Ordonanţa 34. În fiecare an s-a făcut procedura legală, cu publicarea anunţurilor pe SEAP. În majoritatea anilor nu am avut decât un singur ofertant”. În privinţa numelui firmei, şeful DSP Galaţi nu vrea să facă nici un comentariu: „Nu mă interesează cum se numeşte firma, nu este o invenţie a mea, nu fac alte comentarii. Doresc să avem concurenţă, dar în condiţiile în care se prezintă un singur ofertant, asta este situaţia”, spune Valentin Boldea.

Afacere PSD, continuată la PDL

Vom face câteva dezvăluiri despre condiţiile în care a fost pusă la cale această afacere, a taximetriei pe bani publici.

În 2003, Marius Necula era subprefect PSD, iar din august 2004 a devenit pentru câteva luni prefect PSD de Galaţi. În 2003, Marius Necula controla (cu 53% din acţiuni) Atlas SA prin SC

Data Consult SRL Galaţi. Nici vorbă ca atunci părţile sociale să fie trecute pe numele părinţilor. În acea perioadă, şef al DSP Galaţi era Aurel Nechita, coleg la PSD Galaţi cu subprefectul Necula. Nechita este cel care a concediat şoferii şi a apelat la serviciile de taximetrie ale firmei lui Necula. Din 2003 până în prezent, pe la conducerea DSP Galaţi s-au perindat directori numiţi de PSD, PNL, PDL, dar afacerea a rămas în picioare.

Acţionarul majoritar al Atlas SA este Data Consult SRL Galaţi, firmă înfiinţată de Marius Necula în 1994 şi care deţine 52,6% din acţiunile Atlas. “Cuponarii” deţin 12,4%, SIF Moldova 34%, iar AVAS 0,9%. Conform datelor de la Registrul Comerţului, în 2010, la Data Consult, apăreau ca asociaţi părinţii senatorului. În declaraţia de interese nr 38/15.12.2008, senatorul Necula declara însă că deţine 80% din părţile sociale ale Data Consult, în valoare de 42.320 lei, iar în alte două declaraţii de interese ulterioare, din 15 şi 24 iunie 2009, susţine că este asociat unic la această firmă. În declaraţia 281/15.09.2009 apărea formula „SC Data Consult SRL – asociat unic – în curs de dobândire (a acţiunilor – n red)”. După izbucnirea, în mai 2010, a scandalului sălilor de sport, din declaraţiile de avere şi de interese ale senatorului PDL au dispărut orice referiri la acţiuni sau la Data Consult.La bunăstarea conturilor Atlas SA a contribuit sistematic şi Direcţia Regională de Poştă (DRP) Galaţi, pe vremea când era condusă de psihologul Ion Ştefan (PDL). În baza contractului nr 260/11567/15.10.2009.2009, Atlas SA a încasat 73.032 lei fără TVA pentru “transport regulat de pasageri pe bază de grafic în localitatea Galaţi”. Atlas şi DRP Galaţi au încheiat un contract similar şi pentru transport de persoane în Brăila.

Pinalti scurtcircuitează Transelectrica

Autor
Adrian Bărbulescu
-

Despre afacerile cu energie ieftintină derulate de super băieţii descurcăreţi cu tentaculele adânc înfipte în mediul politic s-a tot vorbit în ultimii ani. Unii dintre aceştia au început să-şi diversifice afacerile în domeniu, orientându-se spre tranzitul de energie. O afacere subţire, cu acces limitat, care aduce statului român pagube de zeci de milioane de euro prin neplata taxelor. Deloc întâmplător, şi această afacere se ţese în jurul aceloraşi firme şi personaje care “gestionează” energia ieftină a României. Din acest peisaj, evident, nu putea lipsi starostele din umbră al afacerilor cu energie, primarul PDL din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis „Pinalti”.

O afacere cu damf de evaziune fiscală se derulează de ani buni în domeniul energetic, văduvind bugetul statului de zeci de milioane de euro.

În esenţă, este vorba de nefacturarea unor mari cantităţi de energie electrică importate şi apoi exportate. În ultimii ani, situaţia financiară a companiei Transelectrica s-a deteriorat puternic. Mare parte din vină o poartă faptul că veniturile din activitatea de transport şi asigurarea serviciilor de sistem pentru exportul şi importul de energie electrică au scăzut, în mod nejustificat, aducând astfel prejudicii şi bugetului public consolidat. Persoanele juridice licenţiate să realizeze import sau export de energie electrică notifică Transelectrica la începutul perioadei în legătură cu cantitatea pe care urmează să o importe sau exporte. Apoi, la sfârşitul operaţiunii, trebuie să se realizeze balanţa pentru care se emit facturi, în vederea plăţii tarifelor, taxelor şi impozitelor.

Din 2010, firmele care deţin licenţe pentru exportul de energie electrică notifică la Transelectrica la începutul perioadei de derulare a operaţiunii că vor să realize un export de energie de X MWh, iar la finalul perioadei raportează că de fapt exportul a fost de (X-Y) MWh, din care Y reprezintă tranzitul de energie electrică.

Această situaţie a adus pentru Transelectrica un minus de 30 milioane de euro, pentru perioada 2010-2011, la care se adaugă prejudiciile aduse bugetului public consolidat prin neplata taxelor şi impozitelor. Realizarea acestei inginerii este posibilă din cauza faptului că tranzitul de energie electrică nu este raportat înaintea perioadei de realizare, aşa cum se întamplă în cazul importului sau exportului.

Opt milioane în şapte luni

Modul în care compania Transelectrica este spoliată de importante resurse financiare a ajuns şi la urechile inspectorilor fiscali, care au început o amplă verificare la

Transelectrica.

Astfel, în perioada ianuarie 2009-decembrie 2011, inspectorii ANAF au constatat că dacă în 2009 s-au tranzitat prin România 443 GWh, în 2010 această cantitate ajunsese la 1.227 GWh, iar în 2011 crescuse la 1.897 GWh. Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru energia tranzitată, firmelor nu li se percepe contravaloarea serviciului de transport, un tarif reglementat de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei la 17 lei/MWh, şi nici contravaloarea serviciilor de sistem, tarif reglementat de ANRE la 21 lei/MWh.

Numai în primele şapte luni din 2011, ANAF a identificat o diminuare a veniturilor Transelectrica de aproximativ 33 milioane de lei, adică aproximativ opt milioane de euro la vremea respectivă. Situaţia a fost adusă anul acesta şi la cunoştinţa premierului de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, care însă a evitat să se implice. Lui i-au fost adresate, pe această temă, şi două interpelări în Parlament în care i se cerea să precizeze, în scris, firmele care au realizat tranzitul de energie electrică, cantitatea de energie electrică tranzitată pe teritoriul României, în perioada 2010 şi până în prezent (primăvara anului 2012), sumele neîncaste de Transelectrica şi sumele care ar fi trebuit plătite la bugetul statului. Solicitările au rămas fără nici un răspuns şi, ulterior, premierul şi-a pierdut şi mandatul, aşa că totul a rămas suspendat în aer.

ANAF arată cu degetul

Pentru perioada 2009-2010 controlul ANAF a indicat ca principali beneficiari ai acestor operaţiuni de tranzit cinci companii: EFT Romania, Statkraft Romania, Edison Trading-Sucursala Bucureşti şi Rudnap SRL.

În dreptul celor cinci firme, inspectorii ANAF au notat o creştere semnificativă a tranzitului de energie în perioada verificată. EFT Romania a raportat un tranzit de 18 GWh în 2009, acesta crescând la 148 GWh în perioada similară (primele şapte luni) a anului 2010 (creştere de 822,2%). Aproape la fel de spectaculoase au fost creşterile de tranzit şi în cazul celorlate patru companii: Statkraft a crescut tranzitul pentru perioada menţionată de la 9 la 60 GWh (plus 666,7%), Edison Trading-Sucursala Bucureşti, de la 14 la 41 GWh (plus 292,9%), iar Rudnap SRL, de la 12 la 92 GWh (plus 766,7%). Poate ar mai trebui spus că tot în această periodă exporturile realizate de cele cinci companii nu au crescut semnificativ, ba mai mult, au scăzut în cazul EFT de la 450 GWh la doar 50 GWh sau chiar au fost sistate, cazul Edison Trading.

Pinalti „electricianul”

Compania Rudnap este activă pe piaţa de energie din 15 ţări din Europa de Sud-Est şi este deţinută de compania Altaria Research Limited, cu sediul în Cipru. Firma are în România doar trei angajaţi şi a raportat în 2010 o cifră de afaceri de 318.180.308 lei, după ce în 2008 notificase 30.650.909 lei.

Altaria Research Limited este controlată de sârbo-croatul Damir Fazlic, un personaj care s-a aflat în centrul unor mai multe scandaluri. Altaria şi-a făcut intrarea în România prin preluarea companiei Global Logistics Services SRL, o firmă înfiinţată de Gabriel Ştefan, nimeni altul decât fiul primarului de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cunoscut de microbişti şi sub numele de „Pinalti”. Alături de băiatul primarului, în acţionariatul firmei Global Logistics Services se mai regăsea Lucian Bădescu, fiul unui fost ofiţer de rang înalt din SRI, precum şi firma Green Energy.

Aceasta era controlată, în perioada sa de glorie, de către fiul lui Gheorghe Ştefan şi de Lucian Bădescu. După ce numele firmei a ajuns pe prima pagină a ziarelor, Gabriel Ştefan s-a retras, locul său în acţionariat fiind luat de compania Scucci Limited, un alt off-shore, în spatele căruia nimeni nu poate spune cu certitudine cine se află.

Revenind la Rudnap, firma s-a aflat în 2010 în centrul unui scandal, după ce s-a aflat că a preluat fără licitaţie, de la Electrica, un contract de export de energie.

Scandalul a fost adus în atenţia presei de fostul director de al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, care a declarat public că Rudnap lua energia cu 38 de euro, sub preţul de producţie, şi o revindea cu 50 de euro în Balcani. Chiar şi după ce afacerea a ajuns în presă, contractul de export al companiei Rudnap a fost prelungit.

În prelungirea acestui contract un rol important l-a avut fostul secretar de stat din Ministerul Economiei, Claudiu Stafie, „întâmplător” vicepreşedintele filialei Piatra Neamţ a PDL şi un apropiat al lui Gheorghe Ştefan. În condiţiile în care Electrica negocia cu mai multe companii acordarea acestui contract, alegerea firmei Rudnap a fost motivată de Electrica, societate condusă la acea vreme de Ioan Folescu, un membru marcant al PDL Dâmboviţa, prin faptul că firma sârbească avea capacitate de a derula în bune condiţii acest contract, a plătit energia în avans şi şi-a asumat problema recuperării TVA aferente.

EFT, mereu câştigătoare

EFT România a fost până la sfârşitul anului 2011 o abonată la energia ieftină. Potrivit Fondului Proprietatea, compania, deţinută de concernul European EFT Group (Energy Financing Team), a cumpărat 1.160.303,96 MWh, pentru care a plătit 142.717.387,32 lei, adică 123 de lei/MWh.

De altfel, EFT este un vechi partener de afaceri al companiei Energy Holding, controlată din spate de controversatul mogul al energiei ieftine, Nicolae Buzăianu, fiind protejată din umbră şi de specialistul autohton în energie, acelaşi Gheorghe Ştefan. Energy Financing Team (EFT), companie înregistrată la Londra, este controlată de doi cetăţeni sârbi, fiind unul din principalii furnizori de energie din zona Balcanilor. De-a lungul anilor, ea a fost acuzată că a câştigat multe contracte pentru furnizarea de energie în această zonă, deşi ofertele sale nu erau dintre cele mai bune.

Bolnavii de Parkinson, trataţi cu indiferenţă de statul român

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

V-ai întrebat vreodată cum este să vreți să dați mâna cu cineva ți brașţul să vă tremure necontrolat, speriindu-i pe cei din jur? Sau să dorii să beți un pahar cu apă într-o zi călduroasă de vară ți să o vărsași pe toată, fără a putea să vă ostoiţi setea? Aceste lucruri li se întâmplă frecvent celor aproximativ 2.000 de bolnavi de Parkinson din județul Hunedoara ți celor peste 72.000 de bolnavi din întreaga ș ară.ț Diagnosticul se pune doar la două spitale din ţară, şi acelea private

Statul român plătete medicaia bolnavilor de Parkinson, care, în cazul formelor mai grave, poate ajunge la 5.000 de lei pe lună. Şi atât. Nu face nimic pentru depistarea bolii în fază incipientă.

De multe ori se ajunge într-un stadiu avansat al bolii, întrucât Parkinson este destul de greu de diagnosticat. Ne lipsesc specialitii, lipsete aparatura necesară, lipsesc secii moderne de Neurologie. România nu are nici măcar un centru în care să se poată face teste legate de factorul genetic care poate duce la cântărirea probabilităilor de a ajunge la Parkinson.

Viaa cu Parkinsonț

Despre toate aceste lucruri ne povestete unul dintre oamenii care a învăat să trăiască cu Parkinson i care a obinut distincia ”Dr. Rana International Parkinson`s Community Service Award 2011”.

”Boala Parkinson este o boală destul de greu de diagnosticat. Ea apare în diferite moduri i doar un om cu experienă poate să-i dea seama de această boală. La mine, la început, au crezut că am un accident vascular cerebral, au zis că e motenire de familie i până la urmă s-a dovedit că am un sindrom parkinsonian, nu un Parkinson clasic, pentru că un Parkinson clasic este unul în care tremuri sau te înepeneti de nu mai poi să pleci din loc. La mine e o simbioză din cele două, ori tremur, ori mă blochez”, spune Dan Răican.

Statul oferă medicamentele gratuit, iar două dintre ele, Stalevo i Azilect, pentru acordarea cărora trebuie aprobare specială de la Casa Judeeană de Asigurări de

Sănătate, ajung la suma de 5.000 de lei flaconul.

Unde poi afla sigur dacă ai Parkinson? În doar două spitale din România, la Bucureti i Oradea. Vestea proastă este că amândouă spitalele sunt private, iar suspectul de Parkinson trebuie să scoată din buzunarul propriu sute de lei.

”În România există doar două aparate care fac analizele speciale, un screening complet, se cheamă tomografia cu emisie de pozitroni. O altă modalitate care să arate dacă eti predispus la această boală este să faci analize genetice, dar în România nu se fac deloc analize să depisteze dacă e de natură genetică sau nu”, precizează bărbatul.

Carul înaintea boilor

De ce preferă totui statul să deconteze medicamente gratuite pe viaă unui bolnav de Parkinson în stare gravă decât să ofere gratuităi pentru diagnosticarea la timp a maladiei? Din cauză că nu trăim în vremurile unui sistem medical ideal. Aceasta este explicaia pe care ne-o oferă Gabriela Grosu, preedintele Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap din judeul Hunedoara.

”Parkinson este una dintre afeciunile înalt invalidante i diagnosticul este foarte greu de stabilit la noi”, spune ea. Pe lângă lipsa specialitilor i a aparaturii, Parkinson este i o boală ”încăpăânată”, a cărei simptomatologie diferă de la un caz la altul.

Cât despre motivul pentru care statul preferă să pună carul înaintea boilor, de vină sunt tot bolnavii. ”Ce spunei dumneavoastră este posibil într-un sistem medical românesc ideal. i mai trebuie i ca cei de la casele de asigurări de sănătate să îi dea acordul, să stabilească noi priorităi. Dar în primul rând, simptomele sunt ignorate de pacieni. Singurul simptom care-i aduce în faa medicului este acel tremur, pe care oricum la început îl pun pe seama epuizării”, precizează Gabriela Grosu.

În Europa, mii de bolnavi care au o formă avansată de Parkinson pot face operaii pentru ameliorarea simptomelor sau chiar stoparea bolii. În România, anual, doar vreo 40 de oameni se bucură de revenirea la o viaă normală, în timp ce alte câteva mii sunt pe listele de ateptare de ani buni. Justificarea statului? Nu sunt bani, căci o asemenea operaie poate ajunge i la 20.000 de euro de pacient.

”Tratarea Parkinsonului în faze mai avansate se face cu două tipuri de operaii. Există operaia cu neuroimplant, care constă în faptul că îi face două găuri în cap i îi bagă nite electrozi în creier, iar cu electrozii respectivi îi pune un stimulator care pulsează i creierul produce dopamină. A doua operaie este pompa de levodopa, care înseamnă un aparat care îi dă levodopa (medicament care atenuează simptomele bolii – n.r.) în mod controlat. Prima operaie costă 20.000 de euro, iar a doua ajunge pe la 7.000 de euro”, specifică Răican.

În România sunt doar două locuri în care se efectuează operaia cu neuroimplant, în Capitală, la Spitalul Universitar i la Bagdasar. Operaiile cu pompa de levodopa se fac la Spitalul Universitar i la Spitalul Cantacuzino din Capitală, la Spitalul Universitar din Timioara, se lucrează la amenajarea unei secii special pentru asta la Braov, iar la Spitalul Judeean de Urgenă din Deva sunt tatonări legate de un asemenea proiect.

”La neurostimulator, aparatul în sine costă 20.000 de euro, plus că trebuie o dotare a sălii de operaie de cel puin 50.000 de euro. Este nevoie de un cadru special care îi ine capul rigid, ghidează pe unde îi face găurile i toată operaia se face cu anestezie locală, să poată vorbi medicul cu tine, ca să nu îi bage electrozii prin altă parte. tii, creierul nu doare i de aceea se face cu anestezie locală”, a mai spus Răican.

CJ taie i spânzurăș

Legat de achiziionarea aparaturii necesare pentru operaiile bolnavilor de Parkinson din judeul Hunedoara, oficialii spun că totul depinde de ce hotărâte Consiliul Judeean. Însă, chiar dacă CJ ar fi dispus să finaneze un asemenea proiect, lipsesc medicii.

”Este posibil un asemenea proiect, dar ai nevoie de specialiti. Dar eu tiu că cine îi dă aparatul te i instruiete. Domnul Răican ar vrea, dar totul depinde de conducerea spitalului”, declară dr. tefan Repede, medic-ef în cadrul Direciei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.

Ioan Demeter, directorul medical al Spitalului Judeean de Urgenă Deva, spune că implementarea unui proiect care să-i ajute pe bolnavii de Parkinson din jude este binevenit, dar este nevoie de încă un neurochirurg.

”Avem un singur speciali în neurochirurgie. Aparatura nu este lipsită de importană, am primit adrese de la asociaia respectivă legate de achiziionarea ei. Se poate colabora pentru asta cu Ministerul Sănătăii i Consiliul Judeean. Locaie avem, specialiti avem, dar ne-ar mai trebui un neurochirurg”, spune Demeter.

Sperana bolnavilorț

Totui, viaa obinuită a unui om diagnosticat cu Parkinson ia sfârit. Nu mai poate munci, fiind declarat o persoană cu handicap i trebuie să fie mulumit cu 600 de lei pe lună. La toate acestea se adaugă partea psihologică, de neputină, depresia, precum şi disperarea că s-a transformat într-o legumă, fiind, în cele mai multe cazuri, părăsit de familie i prieteni.

”Parkinson este considerată o dizabilitate i, în funcie de stadiul bolii, statul îi poate da 600 de lei, dacă ai asistent personal, 400 de lei dacă eti bolnav grav i 200 pentru uor. i medicamentele gratuite. În afara ării, pe lângă medicamentele gratuite, indemnizaia unui bolnav de Parkinson, în funcie de gravitatea bolii, este de 2.000–3.000 de euro”, explică Răican.

Pentru a trece mai uor peste boală i pentru a se simi util, Răican, fost angajat al Serviciului Român de Informaii, a înfiinat în 2006 Asociaia AntiParkinson. ”Am plecat cu 20 de membri, fără niciun ban. Primii bani mi i-a dat un notar pentru a face actele pentru asociaie. După aceea, am început să scriu proiecte, am câtigat bani europeni, de la Consiliul Local, de la Consiliul Judeean, am început să câtig distincii după distincii. Am renăscut din propria cenuă ca pasărea Pheonix”, spune zâmbind bărbatul.

Bolnavii de Parkinson care se înscriu în asociaie beneficiază de consiliere socială, de servicii sociale primare acreditate de Ministerul Muncii, de materiale informative i pot participa la diverse evenimente care au ca temă boala Parkinson. Tot ei pot participa la congresul anual al bolnavilor de Parkinson, unde au cazare gratuită, iar însoitorii plătesc jumătate din tarif.

Facultatea de Medicină Galaţi, un moft politic de 20 milioane de euro

Autor
Dănilă Chirovici
-

Blazonul Galaţiului a fost upgradat cu Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de stat Dunărea de Jos. Înfiinţarea facultăţii a costat aproape 20 de milioane euro. Un proiect ratat, pentru că au luat rezidenţiatul numai 40% din studenţii înscrişi în prima promoţie de medici “made in Galaţi”. Miza înfiinţării Medicinei a fost mai mult una de natură salarială, iar câştigătorii sunt medicii grupaţi clientelar în jurul fostului secretar de stat la sănătate Aurel Nechita.

Facultatea de Medicină din Galați a fost ambiţia doctorului Aurel Nechita, care, după ce fusese secretar de stat la Sănătate în ministeriatul Danielei Bartoş, îşi dorea şi o carieră universitară.

El şi-a convins colegii din PSD Galaţi că înfiinţarea Medicinei le-ar putea aduce capital electoral la alegerile din 2004, aşa că totul a fost făcut în mare grabă. Nu erau medici care să poată preda disciplinele medicale la nivel universitar, dar au fost inventaţi. Nu existau dotări, dar au fost făcute. În vara lui 2004, rectorul universităţii, Emil Constantin (PSD) anunţa investiţii de 12,5 milioane de euro în dotările laboratoarelor de biochimie şi biofizică.

De la Pessac, orăşel înfrăţit cu Galaţiul, a fost obţinută o donaţie de câteva mii de volume şi reviste medicale pentru bibliotecă. Decan devenea Aurel Nechita (PSD), prodecan Carmina Muşat (PSD), din staf făcând parte Nicolae Bacalbaşa (PSD) şi Dumitru Cristea (PNL), prieten cu Nechita şi Bacalbaşa.

Afacere imobiliară

Facultatea s-a dezvoltat rapid şi ca afacere imobiliară. De la Primărie a fost obţinut sediul de pe strada Cuza Vodă nr 35, unde se află decanatul şi birourile.

În zestrea facultăţii a intrat şi clădirea fostei Policlinici Municipale de pe strada Eroilor nr 34. Oraşul cu 300.000 de locuitori a fost lăsat fără ambulatoriul municipal. Universitatea Dunărea de Jos a cumpărat cu 1.200.000 lei, tot pentru Facultatea de Medicină, sediul firmei Cozamin, din Micro 21. Patronul Cozamin, Constantin Căluianu, e în clientela PSD, aşa că a primit de la Primărie un teren la ieşirea din Galaţi spre Brăila, unde a ridicat noua sa fabrică confecţii. Urmează să intre în patrimoniul imobiliar al Facultăţii şi clădirea de pe strada Bălcescu nr 82, unde sunt comasate cabinetele a 15 medici de familie. Acolo va fi Secţia de Stomatologie.

Protecţia politică l-a salvat pe decanul Nechita de controalele Curţii de Conturi, după ce unele improvizaţii ale sale căpătaseră conotaţii penale. În septembrie 2006, el a

organizat admitere şi la specializarea Farmacie, cu sprijinul rectorului Emil Constantin (PSD). Dar Ministerul Educaţiei nu aprobase noua specializare.

Abia după un an a fost dată o HG prin care se înfiinţa specializarea Farmacie. Aşa că timp de un an universitar au fost plătite, fără bază legală, salariile profesorilor, bursele studenţilor şi celelalte cheltuieli. În 2008, a fost înfiinţată specializarea Medicină Dentară, fără să existe măcar un scaun stomatologic.

Facultatea „fifty-fifty”

Facultatea funcţionează la 50% din capacitate şi a obţinut 50% din rezultatele aşteptate. Din cei 75 de studenţi înscrişi în primul an, au absolvit numai 53, dintre care 46 s-au înscris la rezidenţiat.

Doar 30 au luat rezidenţiatul, adică 40% din cei înscrişi în anul 1. Sunt necesare 75 de cadre didactice, dar sunt ocupate numai 38 de posturi, celelate 37 fiind vacante. Facultatea are numai trei din cei 10 profesori universitari, numai trei conferenţari din șapte şi numai 10 asistenţi din 21.

Unul dintre profesori e Aurel Nechita. A devenit “prof univ dr”, chiar dacă nu e autor al vreunei lucrări de cercetare, cum cere legea. Cariera sa universitară a început în 2002, când a devenit conferenţiar la şcoala de asistente, cursuri de scurtă durată. După un an de la înfiinţarea Facultăţii, în 2005, devenea profesor universitar, deşi era doar autorul a șase volume de “note de curs”.

Mai amuzantă e ascensiunea în funcţii universitare a anestezistului Nicolae Bacalbaşa (PSD) şi a ORL-istului Gheorghe Cristea (PNL). Ei şi-au dobândit titlurile universitare publicând în reviste aproape necunoscute în lumea medicală. Cei doi specialişti în ATI şi ORL au publicat în Vol 5, nr 1, din “Revista Naţională de Stomatologie”, lucrarea “Fiziologia determinată de scaunul din cabinetul stomatologic”!?

Nechita (PSD) predă trei discipline, Fiziologie, Pediatrie şi Puericultură, fiind totuşi în domeniul său, pediatria. Prof dr Bacalbaşa (PSD), de specialitate anestezist, predă tot trei discipline, Patologie Generală, Fiziopatologie şi Urologie! Specialistul ORL, dr Cristea (PNL) predă Chirurgie şi ortopedie pediatrică! Din echipă face parte şi soţia ministrului Administraţiei, Victor Dobre (PNL). Dr Xenia Dobre predă Oftalmologia.

Acuzații de malpraxis

Nechita este şi preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi. În staful facultăţii este şi un medic acuzat de malpraxis. Conf dr Pantelie Nicolcescu predă Psihologie generală şi Metodologia cercetării ştiinţifice.

Ca anestezist la Spitalul Clinic de Copii Sf Ioan, Nicolcescu a fost acuzat de părinţii a doi copii de ucidere din culpă, neglijenţă în serviciu şi fals intelectual. Valentina Ieremia, o fetiţă de cinci ani din comuna Cudalbi, a murit pe masa de operaţie pe 31.03.2007, în timp ce era operată de apendicită. Acuzaţiile l-au vizat pe anestezistul Nicolcescu, care i-ar fi administrat o supradoză de anestezic.

Nicolcescu a fost acuzat de administrarea unei doze greşite şi de părinţii lui Mihnea Nicolau, un băieţel care murise tot pe masa de operaţie. Ambele cazuri au fost soluţionate cu NUP de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. Anestezistul a fost scos basma curată şi de Colegiul Medicilor, controlat de colegii de cancelarie. Până în 2011, preşedinte a fost Dumitru Cristea, ORL-istul care predă Ortopedie, iar preşedintele Comisiei de Etică Medicală şi Deontologie era Bacalbaşa. Din 2011, preşedintele Colegiului e chiar Nechita.

Facultatea a fost înfiinţată şi de dragul titlurilor universitare, dar şi pentru o mai bună racordare la banul public. Medicii din spitalele clinice au salarii mai mari decât cei din spitalele obişnuite. Potrivit Anexei 1 a Ordonanţei 115/2004, privind salarizarea personalului medical, un medic primar sau specialist dintr-un spital clinic are salariul cu 15-30% mai mare decât unul cu grad similar dintr-un spital obişnuit. Prin înfiinţarea facultăţii, au devenit clinice două din cele cinci spitale gălăţene, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf Apostol Andrei şi Spitalul Clinic de Copii Sf Ioan. Primul e controlat de Nechita, ca membru al CA, uzând şi de profesorii Bacalbaşa, Firescu, Cristea. Al doilea spital e controlat tot de Nechita, ca fost director şi şef de secţie.

Et si tu n`existais pas

Dacă n-ar fi existat Facultatea de Medicină, Aurel Nechita şi compania ar fi avut salarii anuale de 30-50 de mii de lei. Facultatea le-a schimbat viaţa.

Potrivit declaraţiei de avere nr 402/03.06.2011, Nechita a încasat ca decan 68.088 lei, iar de la spital 33.899 lei. În 2009, PSD l-a pus din nou secretar de stat la Sănătate, în Guvernul Boc 1. Conform declaraţiei de avere nr 195/05.10.2010, Nechita a încasat ca secretar de stat 41.319 lei, iar ca decan aproape dublu, 72.090 lei. Prodecanul Dana Tutunaru a încasat în ultimii doi ani 98.802 lei pentru activitatea sa la spital şi 108.978 lei de la Facultate.

Din dorinţa de a încasa mai multe salarii de la stat, Nechita încalcă legea. Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit în trei situaţii de incompatibilitate. În februarie 2011

, ANI constata că timp de cinci ani Nechita fusese în incompatibilitate, încălcând art 81, alin (1) şi (2), respectiv în perioada 12.05.2005-19.12.2008, când era deputat, dar şi decan.

ANI a constatat că a fost în incompatibilitate şi în perioada 10.01.2009-02.10.2009, când a fost simultan secretar de stat şi decan. În urmă cu trei săptămâni, ANI a constatat că Nechita este din nou în incompatibilitate, neputând fi şef de secţie la Spitalul Sf Ioan şi decan. El încalcă art 180, alin (1), lit b) şi art 184, alin (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, conform căruia „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”. Aceleaşi prevederi le încalcă şi dr Dana Tutunaru, care acum este prodecan, dar şi prorector al universităţii.

PAID intră oficial sub tutela familiei Adamescu

Autor
Dănilă Chirovici
-

Pe la începutul acestui an, Constantin Toma, patronul societăţii de asigurări Platinum Asigurări Reasigurări, era în cărţi pentru şefia Consiliului de Administraţie al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – PAID. Dar la sfârşitul lunii aprilie, surpriză! Alexander Adamescu, în vârstă de 34 ani, fiul magnatului Dan Grigore Adamescu, a fost ales preşedintele Consiliului de Administraţie al PAID . De felul în care se fac în România asigurările obligatorii de locuinţă sunt nemulţumiţi oficialii Băncii Mondiale, care au finanţat proiectul cu două milioane de dolari.

Prin accederea fiului Alexander la şefia PAID, Dan Grigore Adamescu va avea mână liberă pentru a schimba tot ceea ce se va putea, astfel încât să-şi protejeze interesele în zona de asigurări facultative pe care le vinde compania sa de asigurări, Astra.

Dar iată ce jonglerie a făcut Adamescu în 2011 (aşa cum a dezvăluit în urmă cu două luni Jurnal de Investigaţii): compania sa, Astra, a subscris poliţe facultative pentru locuinţe la acelaşi preţ şi aproape cu aceeaşi denumire ca poliţa obligatorie. Aceasta din urmă se numeşte PAD, iar poliţele emise de Astra au primit numele de PAD Bonus, PAD Plus sau PAD Mărţişor. O mică şmecherie făcută pentru a-i induce în eroare pe cei neştiutori, care credeau astfel că şi-au cumpărat o poliţă obligatorie de asigurare a locuinţei.

Jupânii pieţei

Astra avea în portofoliu, la sfârşitul anului trecut, aproximativ două milioane de poliţe facultative pentru locuinţe, adică mai bine de jumătate din totalul contractelor aflate în vigoare la 31 decembrie 2011, care totalizau peste patru milioane de poliţe.

Valoarea primelor subscrise de Astra pe clasa de asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, clasă care include şi asigurările pentru locuinţe, a totalizat peste 304 milioane de lei, iar primele cedate în reasigurare s-au situat la 17,86 milioane de lei. Spre comparaţie, Allianz-Ţiriac a subscris, pe aceeaşi clasă de asigurări, 162 milioane de lei pentru 329.562 de contracte încheiate, pentru care a cedat în reasigurare 129,8 milioane de lei. Astra a subscris dublu, dar contractele sunt de şase-şapte ori mai multe. Iar la cedare în reasigurare, diferenţa este semnificativă.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) intenţionează să introducă cerinţe mult mai drastice pentru cedarea în reasigurare a riscurilor de dezastre naturale, pentru companiile care încheie poliţe facultative. Pentru a se pune la adăpost de viitoarele reglementări, Astra a conceput o „strategie de relansare a PAID”. Ce vrea de fapt Adamescu? Să transforme o lege socială într-o lege care să-i aducă lui bani în cont. Cum? Simplu – prin transformarea PAID în reasigurător (ceea ce contravine actualelor prevederi ale Legii 260/2008) şi prin introducerea specificaţiei că asigurarea de prim risc poate fi încheiată doar de acţionarii PAID.

Pentru că aceşti acţionari au subscris până acum o mulţime de poliţe facultative de tip proporţional. Adică au vândut cu 20 de euro, la fel ca PAID, au mai pus nişte riscuri în plus, dar au uitat să spună că, în caz de daună, vor plăti doar o parte, respectiv proporţia dintre suma asigurată (20.000 de euro) şi valoarea locuinţei. Să luăm un caz concret: ai o casă care valorează 60.000 de euro. Ai asigurat-o facultativ, la Astra, şi plăteşti 20 de euro, dar în acest caz suma pentru care ţi-ai asigurat locuinţa este de 20.000 de euro, nu 60.000, cât este valoarea reală a casei. Deci ţi-ai asigurat-o pentru o sumă reprezentând doar o treime din valoare. Să presupunem că a venit o belea şi ai o daună de 9.000 de euro. Zici că e bine, Astra îţi va da banii şi ai scăpat de griji. Pardon, îţi va spune însă tânărul Adamescu, matale primeşti doar 3.000 de euro, adică o treime din valoarea daunei. Astfel acţionează poliţele facultative de tip proporţional. Dacă însă ai asigurare la PAID, primeşti toţi cei 9.000 de euro. Asta înseamnă asigurare de tip prim risc.

Şmecheria cu transformarea PAID în societate de reasigurare i-ar asigura domnului Adamescu confortul de a subscrie oricât, fără a mai fi nevoit să vândă riscurile pe care şi le asumă pe piaţa internaţională de reasigurări, fiindcă acest lucru ar urma să îl facă PAID. Dar pentru asta, PAID ar trebui să aibă şi o capitalizare corespunzătoare. Dar mai are azi cineva bani de băgat în capitalizarea PAID? Foarte greu de crezut.

În plus, aşa cum stă scris în planul companiei Astra privind „Liniile directoare ale strategiei de dezvoltare a activităţii PAID”, Adamescu îşi doreşte ca nivelul primei de asigurare să fie crescut de la 20 de euro la ….cât de mult s-o putea, şi să fie introdusă o franşiză, care ar însemna ca o parte din daună să fie suportat de asigurat.

Modificarea legii din noiembrie 2010, care a permis vânzarea asigurărilor facultative pe post de asigurări obligatorii, a fost realizată după ce s-a făcut lobby puternic în acest sens de către două mari grupuri internaţionale prezente în România (Allianz şi Vienna Insurance Group). Nu este de ignorat faptul că directorul general al Allianz de la acea vreme fusese propus de PDL pentru a prelua şefia CSA. Între timp, însă, postul de preşedinte al CSA i-a fost atribuit lui Constantin Buzoianu, după un imens scandal politic şi mediatic.

Schimbarea, aproape peste noapte, a legii a pus în inferioritate poliţa obligatorie faţă de cea facultativă. Concurenţa neloială pe care acţionarii PAID, şi nu numai, au făcut-o poliţei obligatorii cu ajutorul produselor facultative a avut ca efect scăderea subscrierilor PAID cu aproape 80% în perioada ianuarie-martie 2012, faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Practic, după cum arată astăzi situaţia subscrierilor PAID, este posibil ca solvabilitatea acestei societăţi să intre rapid sub limita minimă impusă de legislaţie.

Urecheaţi de Banca Mondială

Programul Român de Asigurare la Catastrofe (PRAC) este una dintre componentele Proiectului de Diminuare a Riscurilor în Cazul Producerii Calamităţilor Naturale şi Pregătirea pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru lansarea PRAC, România a primit finanare de la Banca Mondială în valoare de două milioane de dolari. În această sumă intra i asistenţa acordată CSA în

elaborarea normelor şi reglementărilor rămase a fi emise pentru implementarea Legii asigurării obligatorii a locuinţelor, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii PAID. Proiectul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale se încheie la data de 30 iunie 2012.

Reprezentanţii Băncii Mondiale în România va trebui să facă un raport cu privire la cum au înţeles autorităţile locale să cheltuie aceşti bani, inclusiv pe componenta PRAC. Ei sunt nemultumiţi de cum merg lucrurile în zona asigurărilor obligatorii pentru locuinţe.

Recent, mai axact pe 31 mai 2012, Marius Bulugea şi-a încheiat mandatul de director general al PAID. Demisia prezentată de el are în spate nemulţumiri legate de faptul că demersurile constante pe care le-a făcut pentru schimbarea legii (la Parlament, Guvern, Ministerul Administraiei si Internelor, Preedinie), astfel încât PAID să-şi poată atinge obiectivul iniţial, au rămas fără răspuns.

Acum urmează ca noul Consiliu de Administraţie al PAID, condus de Alexander Adamescu, să numească un nou director general.

Arc peste timp

În anul 2008, a apărut la editura Humanitas o carte care i-a uimit pe mulţi critici literari prin vigoarea cu care era scrisă, dat fiind faptul că autorul, Gheorghe Florescu, era un fost lucrător prin comerţul socialist, fără prea multă carte. „Amintirile unui cafegiu” este o excelentă panoramă a câtorva decenii de comerţ sub regimul comunist, cu toate afacerile ilicite şi mişmaşurile aferente. Încrengătura de interese, relaţii şi subterfugii care erau necesare în acei ani bolnavi pentru obţinerea, spre exemplu, a unei amărâte de pungi de cafea este probabil de neînţeles în zilele de azi.

Dar pe cine găsim noi descris în amintirile cafegiului Florescu, la pagina 114? Ia citiţi aici: “În cadrul biroului Desfacere al Agenţiei de Import se impunea tot mai mult un tânăr economist <dat dracului>: Dan Grigore Adamescu. Se vorbea în agenţie că ar fi nepotul lui Radu Abagiu (ministru adjunct al Comerţului în perioada comunistă). Oricum, avea un spate puternic şi un tupeu pe măsură. De la început a fost considerat de către aproape toată lumea un posibil înlocuitor al şefului biroului”.

În 1971, după ce a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureti, Adamescu s-a angajat la I.C.L. „Universal-Consignaţia“, „raiul“ bunurilor de import. În 1978 a fugit în Germania. După 1990, a debutat cu afacerile în România, prin firma sa Mega Vision, reuşind să vândă aici 20.000 televizoare pe care nu le-a putut comercializa în Germania de Est. În 1992 deţinea o parte importantă din cotidianul România Liberă, dar apoi i-a scăzut treptat participarea, pentru ca azi ziarul să se afle din nou în proprietatea sa. Alte afaceri ale lui Adamescu sunt legate de nume precum Baumeister i Mega Construct, în domeniul energetic, respectiv al construcţiilor, Unirea Shopping Center, City Business Center, Modern Business Center – în imobiliare, Astra – în asigurări, Rex Mamaia, InterContinental i Pullman – în sectorul hotelier, i de MegaVision i Flamingo – în retail cu electrocasnice. Averea sa este estimată la circa 800 milioane de euro.


PDL – o hologramă electorală

Autor
Dănilă Chirovici
-

Să mă scuze cei mai sensibili! Da’ PDL e carne din carnea si sânge din sângele fostului FSN (Frontul Salvării Naționale, o mișcare revoluționară de la începutul anilor nouăzeci, pentru conformitate și pentru cei care acum își termină facultatea). Analiza ADN pe care o vom face și fără de care este imposibil de vorbit despre fostul principal partid de guvernământ va demonstra paternitatea formațiunii politice conduse, în acte și deocamdată, de Emil Boc . Istoria Partidului Democrat Liberal cuprinde foarte multe etape și mișcări politice de-a dreptul halucinante.

FSN a fost formațiunea unui simbol al revoluției române, Petre Roman, un fel de cuceritor romantic, însă, vai!, niciodată învingător în lupta pentru Cotroceni, un partid care mergea pe culoarele Parlamentului umăr la umăr cu UDMR, a încăput apoi pe mâinile lui Traian Băsescu, cel care l-a băgat într-un regim cazon de instrucție politică, a scos untul din el și toate procentele pe care le putea obține și l-a adus la guvernare. După care l-a înscris la Popularii Europeni și i-a schimbat numele, obligându-l să se mărite cu bastardul liberalilor.

„Ești cel mai bun, Petre!”

Puloverul roșu. Simbol al unor idealuri care până în ziua de azi mă fac să lăcrimez. Un bărbat „foarte bine” care vorbea fluent franceza, engleza și spaniola.

Nu vrem Kent, cafea, valută, vrem pe Roman să „facă dragoste cu noi”. Lozinca asta strigată din suflet de muncitoarele de la APACA spune aproape totul. Petre Roman a fost cel care a născut Partidul Democrat. O mișcare de dizidență la adresa lui Ion Iliescu, în special. Fiindcă el era un simbol nu doar al tinerei generații – de atunci – ci și al Stângii.

I-a fost foarte ușor să strângă în jurul lui ciopor de lideri de opinie entuziaști. Nu i-a fost greu nici să intre în Internaționala Socialistă, de unde a păzit cu cerbicie poarta de fostul PDSR, actualul PSD, care nu a obținut bilet de intrare decât însoțit de social-democrații lui Alexandru Athanasiu.

Mă rog, altă poveste! Faza tare e următoarea – camarazii lui Petre Roman s-au pus cloșcă pe tot patrimoniul fostului UTC. (Of, Uniunea Tineretului Comunist!) Ceea ce reprezintă până în ziua de azi o avere inestimabilă. Peste noapte, săli de spectacole, de exemplu, s-au transformat în saloane de bingo, hahahahaha! Hotelurile și-au

cam păstrat destinația inițială. La fel și bazele sportive, în principiu, pentru că ulterior multe au devenit terenuri numai bune de construit pe ele te-miri-ce.

Perioada romantică a Partidului Democrat în care politica era abordată fantezist, adică și cu fantezie, în care scorul electoral nu conta, accesul în Camera Deputaților și în Senat era asigurat. Ce vremuri! Oamenii lui Petre Roman nu aveau nevoie de consiliere. Îl aveau pe Mihnea Constantinescu purtător de cuvânt, actualmente înalt demnitar în Ministerul de Externe, fost trimis special al României pentru reconstrucția Irakului alături de Simona Marinescu, niște personaje atât de carismatice și de bine educate care făceau, fiecare, cât trei firme de lobby.

Dorel Șandor, ubicuul

Dar îl aveau și pe Dorel Șandor, un personaj ale cărui perfomanțe intelectuale sunt incontestabile dar a cărui prezență fizică este mereu surprinzătoare și niciodată sigură.

Analizele și calculele lui electorale au fost o puternică sursă de inspirație pentru o formațiune politică aflată sub comanda unica. Petre Roman se ducea undeva, electriza mulțimile, fără a aduna numărul pe care-l strângea Ion Iliescu, dar în stilul lui. Poveste adevărată: avea un bodygard, de la SPP, Liviu, un tip la fel de stilat ca și el, îmbrăcat impecabil, cu o prezență fizică sfidător de armonioasă, și mirosind a un parfum care îți rămâne întipărit în memorie. Spun asta pentru că Petre Roman are alergie la damfuri. Și trebuie să se ducă într-o comunitate populată de mulți țigani.

Ieșise lume că Liviu, săracu’, intrase în panică și începuse să transpire. Vine o țigancă, nu vă spun ce duhoare!, țoc-țoc pe obrajii lu’ Petre Roman, își ridică fustele în fața lui (pe bune) și-i spune „mânca-ți-aș, pe tine te votez președinte (al României) da’ să-l eliberezi pe bărbată-meu din pușcărie că n-am mai văzut p…ă de trei ani!”

Cam asta era atmosfera. Campaniile electorale le făceau Petre Roman, prin simpla lui prezență, mereu neconvingătoare în campaniile pentru Cotroceni, dar suficientă pentru a băga partidul în Parlament, Dorel Șandor și Vasile Blaga, acesta din urmă mai mult la nivel organizatoric. Păzeau spatele Radu Berceanu and co. Adică era unu’, Moinescu, a fost șef peste Poșta Română, care se ocupa cu zilele de naștere ale ziariștilor, să zicem, adică făcea un fel de lobby în presă și-l făcea foarte eficient.

Pe vremea aia erau atât de bine sudați ca echipă și atât de carismatici încât cu banii pe care îi strângeau din ”cotizațiile interne” și din ce mai pica de afară, de pe la partidele surate din Internaționala Socialistă și de pe la relațiile lui Petre Roman, se descurcau singuri. E foarte adevărat, fără a face performanță politică. În paranteză, Traian Băsescu a fost directorul de campanie electorală a lui Petre Roman la candidatura acestuia, în 1996, pentru Cotroceni.

Liniște!

Pauză, luați loc, respirați adânc. Și-a venit Traian Băsescu, nene!!!!! Uau… S-a întâmplat la congresul din mai 2001.

Altă mâncare de pește. Ordine și disciplină, gata cu poezia și cu fantezia, se acționează numai la comandă. Cariera actualului președinte, la al doilea mandat, al României nu face obiectul acestei analize dar trebuie menționat faptul că în momentul în care a preluat Partidul Democrat, Traian Băsescu a avut drept scop principal transformarea acestuia într-o mașinărie politică distrugătoare care să-i folosească propriei ascensiuni în ierarhia publică.

A reușit pe deplin. A început să apeleze la consultanți din străinătate. Da, bineînțeles, la omniprezentul și omnipotentul Tal Silberstein, cu stagii vechi și la PSD, dar care, exact în perioada în care Traian Băsescu i-a solicitat serviciile, avea la activ prim-ministrul în funcție, la acea vreme, al Israelului, Ehud Barack. Același Tal Silberstein a lucrat și cu James Carville, strateg de campanie și pentru Al Gore și pentru Tony Blair.

În România, pentru Traian Băsescu și Partidul Democrat, încă, pe atunci, Tal Silberstein l-a adus și pe Shimon Sheves. Au început să curgă mișcările politice spectaculoase. Prima s-a numit Cozmin Gușă. Fostul secretar general al PSD, fostul consilier al lui Adrian Năstase, fostul consilier al milionarului basarabean Vlad Plahotniuc, fostul consilier al lui Marian Vanghelie, din 19 martie 2010 consilier al lui Sorin Ovidiu Vântu pe „probleme de extindere externă” (sic) fost președinte al PIN, n-are rost să vă explic ce-i aia, deci acesta a devenit aliatul lui Traian Băsescu recte PD, plus PNL, în ceea ce a fost Alianța Dreptate și Adevăr.

Simt nevoia unor citate din ceea ce a semnat Traian Băsescu în numele partidului său. „Mobilizarea românilor din străinătate care și-au pierdut încrederea în mecanismele statului totalitar”. „Primenirea clasei politice”. Încă unu’ și gata! „ Scoterea în decor a persoanelor care au deținut funcții în structurile (s.n) comuniste până în 1989.”

La final

A urmat tam-tam-ul cu Valeriu Stoica, după scandalul cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

PD și-a lipit o bucată ruptă din PNL, și-a schimbat de două ori numele, și s-a dat pe Dreapta. După cariera politică fulminantă a lui Traian Băsescu banii, deja, nu mai

erau o problemă. Campania din 2008 a fost o formalitate. Pentru care, totuși, s-au mobilizat resurse importante, contribuții majore având și Adriean Videanu, și Radu Berceanu și Vasile Blaga. (Cât despre 2009, trebuie vorbit despre Mircea Geoană.)

Mai e ceva: PDL are o caracteristică aparte, se bazează pe câțiva oameni de afaceri extrem de fideli și cu totul necunoscuți. Geneza lor stă la începuturi, cum spuneam, în privatizarea patrimoniului UTC. Astăzi avem în față un partid care se clatină rău, pentru că unul dintre picioare e montat contra naturii, dar care are pe ce să se sprijine.

În Ilfov, prosperă evazioniştii şi şefii Fiscului

Autor
Adrian Bărbulescu
-

Fără îndoială, Ilfovul este pe primul loc în topul judeţelor atunci când vine vorba de evaziune fiscală. Angrouri de legume-fructe pe unde marfa se plimba nestingherită fără acte sau cu facturi false, jonglerii cu rambursarea TVA la ansamblurile rezidenţiale, ce mai, un adevărat dezmăţ fiscal. În aceste condiţii, averea personală a unor angajaţi ai Fiscului ilfovean creşte pe zi ce trece. Pentru a nu intra pe mâna DNA, unii funcţionari ai statului îşi trec proprietăţile imobiliare pe numele părinţilor, al socrilor sau, de ce nu, al amantelor. Alţii o fac la vedere.


Pentru bucureştenii care doreau să se mute de la bloc, dar nu aveau suficienţi bani pentru a-şi lua o casă sau un teren chiar în interiorul Capitalei, Ilfovul s-a transformat într-un adevărat paradis imobiliar.
La fel şi pentru cei care se mulţumeau şi cu un apartament la bloc, dar preţurile practicate în cartierele Bucureştilor se dovedeau a fi prohibitive pentru ei. Aşa se face că, printre vaci, căruţe şi ţărani cheflii încă de la primele ore ale dimineţii, în comunele din jurul Bucureştilor au început să apară, în perioada de boom imobiliar, ansambluri de vile şi chiar de blocuri. Unde era un teren liber şi, mai ales, ieftin, au apărut peste noapte investiţii imobiliare, chiar dacă drumurile erau desfundate, iar de mijloace de transport în comun către Capitala nici nu putea fi vorba.
O astfel de investiţie imobiliară este Militari Residence, situată pe teritoriul administrativ al comunei Chiajna. Particularitatea acestui ansamblu rezidenţial este că, spre deosebire de altele, locuinţele au continuat să se vândă chiar şi în plină criză, iar cartierul este în continuă dezvoltare.

Jonglerii cu TVA

Dsc00801

Şi totuşi, care să fie reţeta succesului? Ei bine, răspunsul la această întrebare l-au dat procurorii, care au descoperit numeroase matrapazlâcuri de natură fiscal-penala săvârşite de respectivii investitori imobiliari.
În toamna anului trecut, ei au şi fost săltaţi de procurori, dar apoi s-a dispus cercetarea lor în stare de libertate. Astfel, pe 6 septembrie 2011, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu au dispus începerea acţiunii penale şi reţinerea, pe o durată de 24 de ore, a inculpaţilor Căpăţâna Constantin şi Mihai Puia Chivu, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală. „Totodată, în cursul zilei de azi (6 septembrie 2011 – n.red.), aceştia au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă“, se preciza în comunicatul remis la acea vreme de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). De asemenea, procurorii au dispus începerea acţiunii penale faţă de inculpatul Mihai Gogu, solicitând instanţei arestarea sa în lipsa, precum şi începerea urmăririi penale faţă de învinuita Căpăţâna Stela – ambii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, se mai preciza în comunicatul amintit. Instanţa a hotărât, însă, cercetarea învinuiţilor în stare de libertate. Dar la acest aspect vom reveni mai târziu.
Să vedem mai întâi care era modul de operare al proprietarilor ansamblului Militari Residence:
Stela şi Constantin Căpăţâna îşi înregistraseră în contabilitatea proprie (persoane fizice autorizate), în cursul anului 2011, cheltuieli nereale, pe bază mai multor facturi fiscale falsificate, emise de societăţile administrate de inculpaţii Mihai Puia Chivu şi Mihai Gogu. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului de soţii Căpăţâna se cifrează la valoarea de 3.174.901 lei, au constatat procurorii. Tot ei dezvăluie şi motivul pentru care învinuiţii au apelat la această inginerie financiară: „Scopul pentru care cei doi au înregistrat în contabilitate facturile fiscale false l-a constituit diminuarea TVA-ului de plată datorat bugetului de stat privitor la construcţia unui complex rezidenţial în judeţul Ilfov. De asemenea, cei doi urmăreau obţinerea unor rambursări ilegale de TVA, în baza facturilor fiscale false emise de societăţile comerciale administrate de ceilalţi doi inculpaţi“.
Pe de altă parte, şi ceilalţi doi inculpaţi au atentat la veniturile bugetului de stat. Mihai Puia Chivu şi Mihai Gogu au înregistrat în contabilitate cheltuieli nereale, pe bază mai multor facturi fiscale falsificate (pretins emise de alte firme cu care ar fi avut raporturi comerciale), prin aceasta aducând bugetului de stat, fiecare dintre ei, un prejudiciu în valoare de 2.972.304 lei, respectiv 3.832.986 lei. Dacă facem totalul, rezultă un prejudiciu adus vistieriei statului de aproape 2,5 milioane de euro.

Cercetaţi în libertate

La vremea respectivă, lucrurile s-au precipitat, lăsându-se cu mare tam-tam. Procurorii, în colaborare cu poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, au făcut o serie de percheziţii acasă la inculpaţi şi la sediile firmelor administratede aceştia.
Între timp, însă, situaţia s-a mai liniştit, iar cercetările continuă în stare de libertate. Cercetările au fost pasate de la o autoritate a statului la alta, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu trimiţând dosarele la instanţă superioară. „Dosarul numărul 4125/P/2011 a fost preluat în vederea soluţionării de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov. Faţă de această situaţie, vă solicităm să vă adresaţi instituţiei sus-menţionate“, au răspuns sec, la solicitarea revistei „Jurnal de Investigaţii“, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu. Ne-am adresat şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, care ne-a răspuns că dosarul se afla în anchetă la procuror, iar conform legii penale în vigoare, urmărirea penală nu este publică.

Nasul şi finul, la ANAF

Dsc04268

În timp ce procurorii descopereau ilegalitate după ilegalitate în afacerile din jurul Bucureştilor, ce făceau însă cei care ar fi trebuit să-i controleze? Ei bine, îşi sporeau considerabil averea personală. Şi nu aşa, pe faţă, ci cu o măiestrie ieşită din comun, astfel încât să nu dea ANI sau DNA peste ei.
La Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, cuvântul de ordine este cumetria. Directorul executiv Marinel Rizea este nasul şefului Direcţiei de Control a instituţiei, Dan Florin Anghel.
În declaraţia de avere a nasului se regăsesc proprietăţi care l-ar face invidios şi pe un director de multinaţionala. Cinci terenuri la Periş, Clinceni, Petrăchioaia şi Bragadiru, un apartament în Bucureşti, o vilă de 380 mp la Periş, tablouri în valoare de 6000 de euro, bijuterii de 6500 de euro, plasamente şi investiţii în firme. Şi totuşi, nasul nu are maşina.

Funcţionar cu BMW X5

Dsc04262

În schimb, are fânul, şi nu orice maşină, ci un BMW model X5. Dacă privim însă declaraţia sa de avere, am putea crede că Dan Florin Anghel nu are nicio locuinţă, fiind nevoit să stea cu chirie.
Şi totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa. Funcţionarul statului locuieşte într-o vilă impresionantă, renovată recent, cu o curte deloc mică, chiar în buricul Bucureştilor, pe strada Matei Elina Voievod. Numai că nimeni nu-i poate reproşa nimic, pentru că proprietatea este trecută pe numele socrilor.
O altă proprietate imobiliară este trecută pe numele mamei lui Anghel. Este vorba de un apartament de lux, situat într-un bloc nou din centrul Capitalei, în apropiere de Bucureşti Mall (Vitan), pe strada Grădinarilor. În fine, BMW-ul sau este văzut cu regularitate parcat în comună Dobroesti-Pantelimon, în faţa unei vile de tip duplex de pe strada Cireşului. Deseori rămâne la această adresă zile în şir, comportându-se ca un adevărat proprietar.
Anghel a mai fost văzut în numeroase rânduri zăbovind peste noapte la o altă vila de pe aceeaşi stradă. În acte, vilă îi aparţine altui dezvoltator imobiliar din judeţul Ilfov, Valentin Gagu.
Am vrut să lămurim problema, însă Dan Florin Anghel nu a fost deloc cooperant. „Nu am niciun fel de proprietate. De unde aveţi numărul meu de telefon?“ Întrebat ce este cu vilă din strada Matei Elina Voievod, funcţionarul a răspuns că este a socrilor, moştenire. Când a venit vorba despre casele din Dobroesti-Pantelimon, Anghel nu a mai dorit să dea detalii.

Revoluţionarii Vasluiului: bodyguarzi şi alţi oportunişti

Autor
Dănilă Chirovici
-

Într-un Vaslui în care până şi mămăliga stătea pe gânduri dacă să explodeze sau nu, ipocrizia este-n floare. Chiar dacă aici s-a tras un singur glonţ în iarna lui 1989, revoluţionarii nu lipsesc. Unul dintre aceştia, Liviu Iacob, este afacerist şi consilier local la Huşi, iar marele lui merit a fost doar acela că i-a asigurat garda de corp avocatului Marian Enache, cel care avea să fie primul lider al Frontului Salvării Naţionale la Vaslui.

Cei care s-au aflat în Piaţa Civică, la Inspectoratul Judeţean de Miliţie şi, ulterior, în Palatul Administrativ din Vaslui, îşi reamintesc şi acum că singurul glonţ a fost tras de un soldat neinstruit, care a manevrat greşit arma, iar aceasta s-a descărcat accidental! Glonţul răzleţ a fost tras dintr-un pistol automat amplasat în piaţa civică. Un militar în termen, pătruns până peste poate de importanţa momentului, a manevrat greşit arma, iar aceasta s-a descărcat accidental, glonţul fiind tras în direcţia dealurilor din suburbia vasluiană Bahnari. Norocul a fost că toţi cei de pe-acolo se uitau la televizor, aşa că respectivul glonţ nu a făcut nicio victimă.

O plebe aiurea, aşa cum îi stă bine oricărei plebe, se postase, în seara lui 22 decembrie, în faţa Inspectoratului Judeţean de Miliţie, pentru a striga din toţi rărunchii: „Huo!”. Erau singurele litere din care puteau forma un cuvânt. O atitudine cel puţin bizată, dacă ţinem cont că organele de ordine de pe atunci din Vaslui, fuseseră cât se poate de cuminţi.

„În holul mare al Inspectoratului Judeţean de Miliţie erau nişte oameni care predau arme, într-un loc de sub scări. A venit la mine un colonel, despre care ulterior am aflat că se numea Mihăilă, care mi-a spus că n-are rost să ne omorâm între noi. Eu am jucat la cacealma şi i-am spus că am pus nişte tunuri uşoare să bată în sediul Securităţii – aflat în aceeaşi clădire cu Inspectoratul – în caz că nu se vor preda”, rememorează unul dintre revoluţionari, inginerul Viorel Bulete, plecat de ani de zile din ţară.

El îşi continuă povestea, arătând că a urcat pe un TAB şi l-a dus pe Mihăilă pe scări, chiar în faţa Miliţiei. Apoi, „insurgenţii” au mers la sediul Palatului Adminstrativ al Vasluiului, luând cu asalt balconul acestuia. În lipsă de specialişti în oratorie, fiecare a îngăimat câte ceva, încercând să se bage în seamă.

Dar şi Vasluiul a avut morţii săi. Unul dintre aceştia este Adrian Ionesei. Abia terminase liceul şi era militar în termen când a fost răpus, undeva în apropiere de Buzău, într-una din ambuscadele petrecute în acele zile, când românii s-au măcelărit între ei.

Imediat după moartea sa, profesorii de la Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui, ale cărui studii acesta le terminase, i-au creat un loc comemorativ, în care să i se aprindă o lumânare.

Bodyguardul şi revoluţia

Unul din cei care s-au înfruptat copios din banii oferiţi de statul român drept recompensă pentrui „merite revoluţionare” este huşeanul Liviu Iacob, în prezent om de

afaceri şi consilier local.

Acesta, împreună cu fratele său, l-a însoţit, în acel decembrie 1989, la Bucureşti, pe avocatul Marian Enache, cel care avea să fie primul preşedinte al Comitetului Frontului Salvării Naţionale Vaslui.

Liviu Iacob a ajuns în prezent să facă deliciul şedinţelor de Consiliu Local. La precedenta şedinţă, acesta s-a contrat cu un alt consilier, după ce s-a dezlănţuit într-o tiradă în care se întreba, cu un tragic aer hamletian, despre şedinţele obişnuite şi celelalte… mai puţin obişnuite. Consilierul Gheorghe Şerban n-a mai îndurat şi i-a răspuns: „Domnule Iacob, vorbiţi aiurea. Vă place foarte mult să vă băgaţi în seamă! Hai, spuneţi ce mai aveţi de spus, că eu încep să-mi iau notiţe. Dar mai repede, dacă se poate!”.

Lezat de ironia colegului de Consiliu, Iacob a ripostat: „Dumneavoastră veniţi aici doar pentru indemnizaţia de şedinţă, pentru acele cinci milioane de lei vechi, şi vă plictisiţi de fiecare dată când se dezbate un subiect. Nu sunteţi decât un miliţian, care ştiţi doar să faceţi procese verbale!”. Replica nu s-a lăsat aşteptată: „Aşa o fi! Ştiţi, însă, care-i problema? Eu pot accepta că sunt un miliţian adevărat, însă nu mi se pare în regulă să mă acuze de asta un revoluţionar fals!”, a spus acesta, spre amuzamentul consilierilor locali din Huşi.

De la lipit afişe, în SUA

Un alt revoluţionar controversat este Gicu Terza. Acesta a surprins pe toată lumea, în acea zi de 22 decembrie, când s-a infiltrat printre cei care cereau schimbarea sistemului, aceasta cu atât mai mult cu cât mama sa era o persoană de vază în conducerea vasluiană a Partidului Comunist Român.

Ulterior a devenit membru al Partidului Democrat, ajutându-l pe Traian Băsescu prin lipirea de afişe, atât atunci când acesta a fost ales deputat de Vaslui, cât şi în 2004, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, Gicu Terza a emigrat în Statele Unite ale Americii.

Profesorul Ioan Paul Munteanu, preşedintele Asociaţiei „22 Decembrie” Vaslui, recunoaşte că el se află, de fapt, în spatele personajului principal al filmului „A fost sau n-a fost”, regizat de Corneliu Porumboiu. Cu o sinceritate dezarmantă, el ne-a declarat: „Domnule, eu de la bun început n-am fost de acord cu acele indemnizaţii. Unde s-a mai auzit să fii plătit pentru că ai participat la o revoluţie? Şi ce-ar mai fi fost, ca oamenii să se fi gândit, în acele momente, la mari consolări materiale? Fiecare voia altceva, să fie mai bine, să se sfârşească odată acel regim. E adevărat că, în prezent, mulţi îşi regretă gestul de atunci. Şi au mai murit, în ţară, şi atâţia nevinovaţi… Eu ştiu foarte bine ce s-a întâmplat în acea zi de 22 decembrie… Cei care au venit de la început şi cei care s-au fofilat, după asta, în căutarea câte unui ciolănel…”.

Interesant este faptul că Relu Budacea, profesor de filosofie până în 1989, devenit apoi ofiţer de poliţie, se numără printre puţinii care, deşi participant la acele evenimente din decembrie 1989, a refuzat să-şi facă dosar de revoluţionar şi să primească drepturi în conformitate cu Legea 341.

Indemnizaţii de 200 milioane euro

Nu mai puţin de 4.830 de hectare de teren extravilan şi 157 de hectare de teren intravilan au fost scoase din proprietatea statului din 1992 până în 2004, pe baza certificatelor de revoluţionar.

617 milioane de euro este suma pe care statul român le-a plătit-o revoluţionarilor, cu titlu de indemnizaţie, din 2004 – de la intrarea în vigoare a Legii 341 – şi până în prezent. 200 milioane de euro este suma aproximativă care acoperă scutirile de impozit, spaţiile comerciale şi gratuităţile de transport acordate revoluţionarii în urlimii 21 de ani.

În tot acest timp, „revoluţionarii” Vasluiului au primit sume cuprinse între 1.700 şi 2.500 de lei, net, fiecare. De asemenea, 41 din cei 106 revoluţionari au primit indemnizaţii lunare în valoare de 1.102 lei. În total, revoluţionarii vasluieni ar urma să primească, din 2012, peste 1,1 milioane de euro, drept indemnizaţii restante.

Fostul şef de cabinet al lui Blejnar, dat în urmărire internaţională

Autor
Dănilă Chirovici
-

Fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta, a fost dat în urmărire internaţională miercuri, anunţă oficialii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Totodată, a fost introdusă şi o alertă în sistemul informatic Schengen referitoare la dispariţia lui Codruţ Marta, dispariţie semnalată de soţia lui în urmă cu şase zile.

„La data de 30 mai 2012, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Biroul Naţional Interpol din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională a solicitat urmărirea internaţională, prin Interpol, a lui Marta Codruţ-Alexandru, de 38 de ani, persoană dispărută în împrejurări suspecte.

Reamintim faptul că, la data de 25 mai 2012, IGPR a dispus darea în urmărire naţională a lui Marta Codruţ – Alexandru, în urma sesizării făcute, în aceeaşi zi, de către soţia acestuia, care a precizat că, ultima dată, soţul ei a fost văzut în 21 mai 2012. Tot cu aceeaşi dată a fost introdusă o alertă în sistemul informatic Schengen.

Semnalmente: înălţime 1,80 – 1,84 m, constituţie solidă, ten deschis, ochi albaştri, nas proeminent, bărbia rotundă.

La data dispariţiei era îmbrăcat în sacou de culoare albastru închis, la coate având întărituri din alt material, cămaşă de culoare deschisă (roz – lila), jeanşi de culoare albastru deschis, pantofi albastru închis, din piele întoarsă, mărimea 43, purta ochelari de vedere”, se arată în comunicatul IGPR.

Management coroziv la Oţelul (II). Cum a tocat Marius Stan banii campioanei

Autor
Dănilă Chirovici
-

Dezvăluirile din articolul „Management coroziv la Oţelul”, publicat în numărul din februarie al „Jurnalului de investigaţii”, au o continuare în situaţia explozivă la care s-a ajuns la echipa care anul trecut devenea campioană a Ligii 1 şi câştigătoarea supercupei. După ce clubul a încasat de la UEFA 12,3 milioane euro, acum mai are în cont doar 4,3 milioane de euro. Dacă se plătesc datoriile scadente, de trei milioane euro, fosta campioană rămâne doar cu un milion.

 Membrii Consiliului de Administraţie nu ştiu cum s-au cheltuit aceşti bani şi i-au cerut explicaţii directorului executiv al Oţelului, Marius Stan. Acesta care a refuzat să dea explicaţii şi de joi a intrat în concediu.
 Cum pe meciurile din Champions League Marius Stan a cheltuit 4,2 milioane de euro, sunt mari nelămuriri cu privire la modul în care au fost cheltuită o sumă la 6 la 8 milioane de euro.

Prin conturi bate vântul

 „Managementul coroziv” pe care Marius Stan l-a practicat la club i-a nemulţumit atât pe membrii consiliului de administraţie al clubului, cât şi pe reprezentanţii în România ai ArcelorMittal, principalul sponsor al grupării dunărene. Şi unii şi alţii au mari neclarităţi în privinţa modului în care directorul executiv al Oţelului, Marius Stan, a administrat fondurile. Clubul este din 2005 societate comercială, respectiv SC FC Oţelul SA Galaţi, şi are, în baza Legii 31, Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) formată din cinci acţionari persoane fizice, actuali sau foşti directori la combinatul ArcelorMittal, Consiliu de Administraţie (CA) şi director executiv numit de CA, în persoana lui Marius Stan. Din 2005 până în 2011, Oţelul a acumulat pierderi în valoare totală de 7.898.278 lei, adică 1,8 milioane de euro. Anii cu profit au fost 2009, cu un profit de După ce în toamna lui 2011 şi în prima parte a lui 2012 au intrat în conturile clubului 12.386.000 euro de la UEFA, acţionarii credeau că situaţia clubului va fi înfloritoare. Aveau să afle că lucrurile nu stau tocmai aşa. În conturile clubului mai sunt acum 127.848 de lei şi 4.135.416 de euro. Dar Oţelul are în acest moment şi datorii făcute în ultima perioadă, în valoare de trei milioane euro. Cum creditorii sunt din ce în ce mai insistenţi, datoriile trebuie plătite şi în acest caz în cont ar mai rămâne un milion de euro. Ar cam bate vântul prin conturile clubului, care în ultimele şase luni a încasat de la UEFA cele 12 milioane de euro.

Stan refuză să le dea explicaţii acţionarilor Oţelului

 Acţionarii au încercat să îşi clarifice situaţia cu prilejul şedinţelor AGA şi CA ce trebuia organizate obligatoriu în luna mai, pentru aprobarea bilanţului pe anul 2011 ce trebuie depus la Direcţia Finanţelor Publice Galaţi până pe 31 mai. La începutul lunii, Marius Stan a convocat şedinţa AGA pentru data de 28 mai. 

 Potrivit convocatorului, acţionarii ar fi trebuit să aibă acces la bilanţ cu două săptămâni înaintea şedinţei, adică pe 14 mai. Lucru care nu s-a întâmplat. „Pe 21 mai am mers la sediul societăţii, la Clubul Sidex, şi am cerut documentele pentru analiză, astfel încât să particip în cunoştinţă de cauză la şedinţa AGA. Directoarea economică a spus că nu sunt gata documentele şi să vin peste câteva zile. Atunci, pe 21 mai, am cerut mai multe date şi în acest sens am lăsat o scrisoare oficială, în care am cerut informaţii despre ce bani au fost încasaţi de la UEFA, cum au fost cheltuiţi aceşti bani şi despre cele mai importante zece achiziţii de bunuri şi servicii ale societăţii”, spune Ioan Ungureanu, unul din cei cinci acţionari. De la directorul Oţelului, Marius Stan, şi directoarea economică, Doina Stamate, a primit doar răspunsuri parţiale: „Mi s-a comunicat ce bani au fost încasaţi de la UEFA, cât s-a cheltuit cu participarea la cele şase meciuri din Champions League, dar nu am primit răspuns la punctul celor mai importante 10 achiziţii. Directorul executiv a dispus directoarei economice să nu-mi dea nici un fel de informaţii”, spune Ungureanu. 

Unde s-au dus banii?

 Faptul că i s-au ascuns acele date l-a alarmat pe Ungureanu, care este şi membru al CA. În această calitate, ca administrator, el este pasibil de a da cu subsemnatul la Parchet în condiţiile în care directorul Marius Stan ar fi comis ceva nereguli în cheltuirea banilor. „Eu sunt membru al Consiliului de Administraţie, sunt acţionar cu 19,95% din capitalul social al societăţii şi nu-mi este indiferentă soarta acestei societăţi, întrucât, conform legii româneşti, am o răspundere solidară cu conducerea executivă”, a declarat Ungureanu în cadrul unei conferinţe de presă. Cu experienţa sa de fost director adjunct al ArcelorMittal timp de zece ani, Ungureanu încearcă din date disparate să afle ce s-a întâmplat la societatea la care este membru în CA. Şi nu îi ies la socoteală vreo opt milioane de euro: „Societatea a terminat 2011 cu un profit de 326.000 de euro. Toţi anii anteriori a avut pierderi uriaşe, deci societatea e pe pierdere masiv. Cu 1,8 milioane de euro. Clubul a primit de la UEFA 12,3 milioane de euro, din care mai sunt în conturi 4,135 milioane. Sunt scadente plăţi urgente de trei milioane euro, astfel încât, la zi, din cele 12,3 milioane de euro de la UEFA, mai e disponibil un milion de euro. Pentru organizarea celor şase meciuri Champions League, clubul a cheltuit 4,2 milioane de euro. Pentru restul cheltuielilor, care sunt duble faţă de cele înregistrate în 2010, am cerut explicaţii, dar nu mi-au fost date”, a spus Ion Ungureanu. După conferinţa de presă a lui Ungureanu, Marius Stan a declarat pentru presa locală că primele acordate jucătorilor pentru câştigarea campionatului au fost de 2,3 milioane de euro. În acest condiţii, sunt mari suspiciuni în legătură cu modul în care au fost cheltuite aproximativ şase milioane de euro. 

Audit Deloitte &Touche

 În ultimele luni, la Oţelul au fost efectuate două audituri. Primul dintre ele a fost efectuat de o firmă din Brăila. În acest audit, realizat pe activitatea din 2011, apare în mod surprinzător, la rubrica „alte datorii”, suma de 11,4 milioane de lei. Adică 2,7 milioane de euro. Ioan Ungureanu spune că în acel audit, realizat după tipicul românesc, nu sunt date detalii despre ce ar putea însemna acele datorii. Între timp, la cererea trustului ArcelorMittal, a fost realizat şi un al doilea audit, de către o firmă internaţională specializată. „Întrucât conducerea ArcelorMittal a hotărât ca începând din acest an să nu mai finanţeze clubul prin sponsorizare, o firmă internaţională are în derulare un audit şi, din ultimele informaţii pe care le am, raportul a ajuns la domnul Ionel Borş, preşedintele CA. Eu nu am văzut acel raport, ca să ne dăm seama cum s-au cheltuit aceşti bani, care au fost sectoarele în care s-a cheltuit excedentar, să comparăm cheltuielile pe anumite sectoare, în 2011 compararativ cu 2010, pentru a trage concluzii vizavi de necesitatea, oportunitatea şi rigoarea în achiziţiile de servicii şi bunuri care au dus la aceste cheltuieli”, spune Ungureanu. Deşi Ungureanu a refuzat să spună ce firmă a realizat acest audit, pe surse am aflat că ar fi vorba de redutabila companie Deloitte &Touche.

Prevăzătorul Lakshmi Mittal

 Auditul comandat de ArcelorMittal la Deloitte &Touche dovedeşte că sponsorul principal al Oţelului este foarte supărat pe ceea ce se întâmplă la club. De-a lungul celor zece ani în care trustul a sponsorizat Oţelul cu aproximativ 30 milioane de euro, miliardarul Lakhsmi Mittal a încercat să îşi ia toate măsurile de prevedere pentru ca la clubul pe care îl finanţează să fie totul corect din punct de vedere financiar. Ioan Ungureanu a clarificat şi cum a devenit acţionar la Oţelul. În martie 2005, a fost înfiinţată SC FC Oţelul SA Galaţi. Patronul ArcelorMittal a pus condiţia ca acţionarii clubului la care acordă sponsorizările să fie directori din combinat, care să administreze clubul şi să nu ceară dividende. Aşa au devenit acţionari ai Oţelului country managerul Ionel Borş şi directorii Radu Nicu, Aurelian Mocanu, Mirela Gătin şi Mihai Ungureanu, care au câte 19,95% din acţiuni, restul fiind deţinut la acea vreme de Asociaţia Clubul de Fotbal Oţelul. „Sunt acţionar conform Legii 31, sunt banii mei, cei 178 milioane de lei pe care i-am depus ca vărsământ pentru capitalul social. Am devenit acţionar întrucât, datorită funcţiei executive pe care am deţinut-o aproape zece ani, mi s-a impus de către patronul Mittal să devin acţionar. Asta pentru că patronul care a finanţat în toţi aceşti an activitatea sportivă a spus că doreşte ca în acţionariat să aibă oameni de încredere, care nu au nevoie de dividende. Şi i-am promis patronului că nu o să cer niciodată dividende şi am mai promis că noi, cei cinci acţionari, vom face tot ce depinde de noi pentru a sprijini sportul gălăţean, fotbalul gălăţean”, a mai precizat Ioan Ungureanu.

Investiţii de 1,5 milioane euro la Baza „Ancora”

 Suspiciunile membrilor AGA şi CA în legătură cu modul în care sunt cheltuiţi banii la Oţelul au apărut în vara trecută. Pe surse am aflat că nemulţumirile sunt legate de faptul că Marius Stan ar fi cheltuit, fără aprobarea CA, o sumă de aproximativ 1,5 milioane de euro pe modernizările Bazei Sportive „Ancora”, situată în zona triajului Gării Galaţi. Marius Stan declara că acolo va fi amenajată baza de copii a clubului Oţelul. Numai că baza respectivă nu este în proprietatea clubului Oţelul. Potrivit primarului Dumitru Nicolae, directorul Oţelului a fost intermediarul tranzacţiei dintre Şantierul Naval, care era proprietarul bazei sportive din anii 80, şi un om de afaceri. „A cumpărat-o un privat de la Şantierul Naval Damen, pe supravegherea şi cu concursul lui Marius Stan”, ne-a declarat primarul Dumitru Nicolae. Totuşi, în 2010 Marius Stan se lăuda cu modernizările la Baza Ancora. „Mai e puţin şi o să vă invităm la inaugurarea Complexului Sportiv de la Ancora. Terenul arată senzaţional. Este mai bun ca terenul de la Stadionul Oţelul. Mai sunt câteva lucrări de încheiat în ceea ce priveşte tribunele şi alte dotări”, spunea Stan. Am spune că dacă aşa stau lucrurile, e normal ca acţionarilor, membrilor AGA şi CA, să nu le convină ca 1-1,5 milioane de euro din fondurile clubului să fie tocate pe modernizarea unei baze care nu este în proprietatea Oţelului. Deocamdată nu am reuşit să verificăm unul din zvonurile care circulă la Galaţi, conform căruia cumpărătorul misterios al Bazei Ancora, tranzacţia intermediată de Marius Stan, este proprietarului unui lanţ de malluri din România. Marius Stan, candidat al USL pentru Primăria Galaţi, se laudă că, odată ales primar, lângă stadionul Dunărea va fi construit un mall. Evident, unul din reţeaua respectivă. 

Stan ameninţă cu procesul

Marius Stan a evitat să răspundă la telefon, oferind explicaţii doar cotidianului local „Viaţa Liberă”. A respins acuzaţiile, ameninţând cu un proces de calomnie:. „Atunci când obţii performanţe la un nivel foarte înalt, nu poţi evita să nu ai şi cheltuieli pe măsură. Ca să câştige campionatul, echipa a avut un număr mult mai mare de victorii faţă de anul precedent, asta înseamnă mult mai multe prime de victorie, deci cheltuieli în plus. Un capitol important l-au reprezentat şi primele pentru câştigarea campionatului, performanţa trebuia răsplătită. Numai cine nu ştie fotbal deloc nu poate înţelege asta. Au fost şi cheltuieli importante cu organizarea meciurilor din Liga Campionilor, dar şi venituri pe măsură. Toate aceste acuzaţii sunt doar aberaţii, nu sunt decât atacuri electorale, unii nu ştiu să-şi facă campanie altfel. O să intentez un proces pentru calomnie”.

Ziua Z

 Miercuri ar putea fi ziua marilor clarificări la Oţelul. Este programată o şedinţă a CA. În ultimele zile nu a putut fi convocată o şedinţă a CA, pentru că cel care este preşedintele CA la Oţelul, Ionel Borş, este şi country managerul ArcelorMittal România, iar în aceste zile a fost în vizită la Bruxelles. Întoarcerea sa în ţară deblochează întrunirea CA. Este foarte posibil ca Marius Stan să nu se prezinte, pentru că joi, după ce Ioan Ungureanu i-a cerut lămuriri în legătură cu cheltuielile de la Oţelul, a anunţat că a intrat în concediu. Ungureanu a clarificat însă că preşedintele CA nu a aprobat cererea de concediu a lui Stan.
36.378 de euro, şi 2011. În condiţiile încasării de la UEFA a primelor 6,5 milioane de euro, 2011 a fost un an cu un profit „subţire”, de 326.000 euro.

Termocentrala Mintia se pregătește să tragă obloanele

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Județul Hunedoara riscă să rămână fără o importantă sursă de energie: Termocentrala Mintia. Din cauza nerespectării angajamentelor de mediu, grupurile termocentralei se vor închide rând pe rând, în anii viitori. Pierderile unității au ajuns și ele la o valoare impresionantă, de 170 milioane de lei. Costurile de producție sunt exorbitante, de 300 de lei\MW, în condițiile în care prețul de vânzare pe piața energiei, reglementat de ANRE, este de 235 de lei\MW. La acestea se mai adaugă neînțelegerile din ultima perioadă cu reprezentanții Companiei Naționale a Huilei, care vor mai mulți bani pe tona de cărbune

Prețul de producție al Termocentralei Mintia este în unele luni chiar mai mare de 300 de lei\MW, ceea ce reprezintă un record european, potrivit informațiilor obținute de Jurnal de Investigaţii.

”Acest preț ține foarte mult de management, dar și de performanțele grupurilor energetice, care la ora aceasta sunt foarte coborâte. Dau randament de 28-33%, în vreme ce în Uniunea Europeană se lucrează cu randamente de 42% și mai nou de peste 50%.”, declară persoane autorizate din cadrul termocentralei. Un alt factor de care depinde prețul de producție este calitatea și prețul combustibilului, grupurile fiind proiectate pentru un cărbune energetic de 4.200 kcal\t, iar cel livrat acum are în jur de 3.300 kcal\t și mai are 50% piatră”, susțin sursele din Mintia.

Instalații distruse

Piatra aflată în huilă distruge instalaţiile a căror întreţinere costă milioane de euro anual. Fiecare grup are două cazane, care reprezintă ”plămânii” grupului.

Preîncălzitoarele de aer ale acestora sunt înfundate cu zgură pietrificată și nu le curăță nimeni. Mai contribuie și vârsta, au fost construite în 1970, respectiv 1971. Ar trebui să producă 210 MW\grup. Dar, de exemplu, Grupul 4 nu poate produce mai mult de 123 MW\oră încărcat la maximum, deși turbina e bună, dar preîncălzitorii sunt înfundați.

Huila de Valea Jiului are cenușă 40% și 50% piatră. „Cât bagi în foc atâta scoți. Se distrug morile când se macină piatră în loc de cărbune, iar cenușa trebuie s-o pui undeva, împreună cu zgura. Alți bani și aici, plus că se mai duc alţi bani şi pe transport când cari 50% steril și piatră. Dacă ar fi fost separat fizic, cărbunele din Vale ar fi avut 5.400 kcal\t”, declară Cristian Vladu, fost director al Termocentralei Mintia.

Huila prea bună strică

 Compania Naţională a Huilei livrează materie primă zilnic, dar fără contract. Și asta pentru că CNH e nemulțumită de prețul pe care-l oferă Mintia pe cărbune, 65 de lei\Gcal.

Paradoxal – termocentrala din capitala județului preferă importurile, oferind 85 de lei\Gcal, dar huila din import e ”prea bună” și strică, la rândul ei, instalațiile de ardere, care sunt proiectate pe calitatea cărbunelui din Valea Jiului.

Sindicaliștii din minerit consideră și ei că prețul de cumpărare a huilei din Vale e discriminatoriu. ”Contractul pe care îl avem cu Mintia face referire la puterea calorică. Acceptă minimum 3.300 kcal pe tonă. Ceea ce aduc din import are puterea calorică peste 5.000 kcal și nu-l pot arde. CNH primește 65 de lei\Gcal, pe când celor din import le dau 85 de lei. Este un lucru cu care noi nu suntem de acord. Piața energiei nu este liberalizată”, a declarat Petre Nica, președintele Sindicatului Muntele.

Oficialii CNH spun însă că, dacă cei de la Mintia nu ar fi mulțumiți, ar trebui să nu accepte cărbunele, dar, din punctul lor de vedere, ”huila răspunde pretențiilor beneficiarului”. Oana Stoicuţa, purtător de cuvânt al CNH declară : ”calitatea huilei livrate de CNH către Termocentrala Mintia este de 3.357 Gcal\t și răspunde pretențiilor beneficiarului. Precizăm faptul că huila livrată este recepționată cantitativ și calitativ de către reprezentanți ai Electrocentrale Deva-Mintia. În situația în care huila nu corespunde din punct de vedere calitativ, livrarea poate fi refuzată de aceștia”.

Reprezentanții CNH recunosc faptul că încă nu s-a ajuns la un contract între ei și Mintia, din cauză că nu s-au înțeles la preț. „Cantitatea de huilă programată a se livra în acest an către Mintia este de 1,29 milioane tone la preţul de 65 de lei pe Gcal”, precizează Oana Stoicuța.

Guvernul și Mintia acuză CNH

Totuși, situația din prezent este una bună, dacă se ia în calcul producția scăzută ce va urma după ce se vor închide minele declarate neviabile.

În perioada care va urma după intrarea în program de închidere a minelor EM Petrila, EM Paroșeni și EM Uricani, producția CNH va intra pe un trend descendent, fapt care va influența implicit și situatia livrărilor către beneficiari.Menționăm că, pentru anul 2012, producția aferentă celor trei exploatări este de 695 mii tone. „Producția CNH poate fi revitalizată doar în condițiile implementării unui program de retehnologizare cu accent pe creșterea productivității muncii”, explică oficialii CNH.

Mintia încă are pierderi, iar oficialii Guvernului spun că ar fi și din cauza prețului mai mare pe care îl cere CNH. ”Cărbunele din Valea Jiului pe care de câteva luni îl cumpără cu 72-73 de lei pe Gcal duce și acesta la pierderi, fiindcă prețul e prea mare. Când ai un consum foarte mare și capacitățile de producție sunt limitate”, a declarat, Caroly Borbely, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Tiberiu Borca, actualul director al Termocentralei Mintia, nu a dorit să dea prea multe explicații în legătură cu pierderile de sute de milioane ale unității pe care o conduce. În opinia lui, singurul vinovat de pierderile de la Mintia este CNH, care a îndrăznit să ceară un preț mai mare pe Gcal. ”Întrebați-i pe cei din CNH de ce înregistrăm pierderi. Acestea sunt din cauză că prețul la materia primă a crescut corelat cu produsul finit”, a declarat, sec, Borca.

Probleme de mediu

La toate problemele enumerate se adaugă și cele legate de neîndeplinirea angajamentelor de mediu impuse de Uniunea Europeană. Astfel, în acest an, Mintia mai poate funcționa cu grupurile 2, 3, 4, 5, 6.

Dar grupul 2 mai are circa 2.500 de ore de funcționare. În anul 2013, Mintia trebuie să oprească grupurile 2, 3 și 4 pentru lipsa desulfurării, deci va mai produce doar cu grupurile 5 și 6. Începând cu 1 ianuarie 2014, Mintia se va opri complet, pentru că nici tehnic și nici fizic nu se mai pot executa lucrările de desulfurare, care durează minimum doi ani și nici nu au sursa de finanțare. „Ar fi putut să facă proiectele și să le depună pe Ministerul Economiei și al Mediului, dar nu le-au depus și nu au nici finanțare”, a declarat Bogdan Țîmpău, deputat PNL de Hunedoara.
Caroly Borbely spune însă că nu numai Mintia are probleme cu angajamentele de mediu, ci toate termocentralele din țară. ”Toți directorii au fost anchetaţi, cazul de la Mintia nu este singular. Sursele de finanțare sunt greu de găsit, iar acum suntem pe ultima sută de metri privind înființarea Complexului Energetic Hunedoara. Există o întârziere foarte mare cu aceste proiecte pe mediu, dar nu pot scrie eu proiecte în locul directorului. Până la urmă se vor găsi soluții”, precizează Borbely.

Producție scumpă și proastă

Cristian Vladu, fostul director al Termocentralei Mintia, explică faptul că nimeni în această țară nu cumpără energia produsă cu asemenea costuri pe piețele de energie care funcționează astăzi. Drept urmare, Guvernul, prin ANRE, reglementează niște prețuri pentru cei care produc scump și prost. ”Dar nu este vorba de orice prețuri. Acestea au un fundament științific, iar anul trecut prețul reglementat a fost de 235 de lei\MW. Soluția ar fi ca Mintia să-și micșoreze costurile până la pragul de rentabilitate, adică măcar până la concurența cu 235 de lei\MW. Statul știe de pierderile acestea și nu ia nicio măsură pentru simplul motiv că o mână o spală pe alta, afaceri, piese de schimb la suprapreț, certificate de noxe vândute sub prețul lor real și multe asemenea”, precizează Cristian Vladu.

 

PNL – un OZN electoral

Autor
Dănilă Chirovici
-

Liberalii au constituit întotdeauna o castă. Chiar dacă după 1989 se putea specula o stare de spirit „antisistem”, cei care au făcut-o au fost ţărăniştii. Ei au fost cei care s-au constiuit într-o mişcare/partid de masă. Cu consecinţele electorale vizibile în ziua de azi, dar ăsta este un alt subiect. Liberalii, nu! De la bun început au fost atomizaţi prin tot felul de „cluburi”. Până în 2000 au acţionat într-un fel de semiclandestinitate. Alegerile au fost pentru ei, până mai ieri, un fel de „ambâţ”.

Liberalii au avut de unde învârti bani. Tot felul de întreprinzători riverani, la care s-au adăugat investitorii strategici din marea familie europeană a liberalismului, au cotizat la o cauză comună. Care, fiind românească, fireşte, era spartă-n şaişpe! Până la urmă au reuşit să se adune împreună, să se lipească unii cu alţii. Ce a ieşit, vede astăzi oricine se uită la televizor sau citeşte presa. (Hai, că trebuie să vă simţiţi flataţi. Glumesc.)

Haos, Cataramă, Citroen etc

PNL nu a participat, propriu-zis, la alegerile de la începutul anilor nouăzeci. Nici măcar anul 1996 nu poate fi categorisit, pentru liberali, în registrul marilor combatanţi.

Atunci ei s-au lăsat purtaţi de valul imens de simpatie şi compasiune pe care l-a reprezentat CDR, lăsat moştenire de către seniorul Corneliu Coposu. Dar au ştiut să se menţină vii în atenţia opiniei publice. Au contribuit, masiv, la asta, Viorel Cataramă şi Călin Popescu Tăriceanu.

La un moment dat, cine îşi mai aminteşte, bravo!, Poşta Română se dădea pe roţi doar cu Citroen, timp în care Sorin Pantiş…. Altă poveste. Vorba e că ani de zile au existat şapte mii de feluri de liberali. Chiar şi după congresul din 1993, de la Braşov, tot au fâlfâit pe scena politică românească felurite aripi care încercau să ne facă să respirăm aerul liberalismului.

N-a fost să fie până în anul 2000. Cu toate că în 1996 PNL a participat la guvernare. Dar nu a reuşit să aibă o campanie de imagine la nivel naţional. PNL nu avea o firmă de consultanţă angajată (vorbesc despre o strategie comună, nu despre interesele fiecărui barosan în parte, şi gândul nu trebuie să ţi se fixeze pe Dinu Patriciu) şi nu avea nici măcar un Octav Cozmâncă. Adică o autoritate incontestabilă în domeniul organizării.

Problema majoră a liberalilor a fost, şi este până în ziua de astăzi, că nu au o bază de resurse umane. La capitolul ăsta sunt zero. Au cea mai slabă organizaţie de tineret, culmea!, şi cea mai slabă organizaţie de femei. Dacă ar fi să-i compari cu PSD ar fi ca şi cum ai compara Marte cu Venus si dacă i-ai compara cu PDL ar fi ca şi cum ai sta indecis între a alege să conduci un Ferrari sau o Dacia, nu Duster, de aia, Super Nova sau cum îi zicea.

Liberalii, ăia mulţi, câţi erau, se bazau pe o stare de entuziasm şi pe o gaşcă de ziarişti. Toţi erau adunaţi în cluburi, şi la propriu, şi la figurat. Remember, Sorin Roşca Stănescu, Petru Berteanu, ce vremuri!

Saatchi & Saatchi & Raluca Turcan

Din anul 2000 s-au schimbat aşezămintele. PNL avea deja la activ o perioadă de clocit banul public. Drept urmare s-au cumpărat profesionişti.

Raluca Turcan, Tătăran pe vremea aia, a fost artizana relaţiei cu firma Sachi & Sachi şi ulterior cu Ogilvy. Nişte copii faţă-n faţă cu armata pesedistă. Dar nota de plată a fost achitată şi experţii şi-au spus cuvântul. Lucru care s-a văzut în anii care au urmat.

PNL a devenit dintr-un partid politic, o formaţiune politică. O entitate care păstrează cadenţa atunci când defilează prin faţa publicului spectator. Cei patru milioane de euro despre care se vorbeşte (vreo trei sferturi plătiţi de Dinu Patriciu) n-au fost bani aruncaţi în vânt. PNL a pierdut totuşi alegrile din acel an. Nici nu se putea altfel, având în faţă un PSD sub ordinele lui Octav Coszmâncă şi un electorat predispus la mişto faţă preşedintele României, Emil Constantinescu.

Anul 2000 a însemnat însă pentru liberali o schimbare profundă de optică în privinţa abordării campaniilor electorale. Clasarea în spatele Partidului România Mare a fost un duş rece care i-a trezit la realitate pe cei mai mulţi dintre liberali. Epoca romantismului trecuse şi răsărea perioada pragmatică. Simboluri ale liberalismului interbelic, precum Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus ori Dan Amadeo Lăzărescu făceau un pas înapoi dinaintea sponsorilor partidului.

În peisaj a apărut Felix Tătaru. Acel Felix Tătaru care i-a asigurat lui Traian Băsescu victoria la Primăria Bucureştilor în anul 2000. Într-o competiţie în care actualul preşedinte al României pornise din poziţia de „favorit la înfrângere” în competiţia cu, daaaaaa!, Sorin Oprescu.

Şi-a făcut treaba Felix Tătaru şi cu PNL, care, în 2004, desigur, în alianţa D.A, s-a mai urcat o dată pe nişte fotolii ministeriale. Au avut un aport important la această evoluţie Adriana Săftoiu şi Dorel Şandor. Despre acesta din urmă câteva cuvinte: a apărut şi a crescut sub umbra lui Petre Roman, a făcut un stagiu de vreo patru ani şi la PSD, e „un bărbat foarte bine”, politolog cu acte-n regulă, despre care n-a auzit foarte multă lume, dar cei care au auzit au aflat că are şi niscaiva atestate şi pe la fosta Securitate, nu că asta ar mai însemna ceva în ziua de azi!

Tot în aceeaşi perioadă celebrul GUVR – Grupul un Viitor pentru România – care fusese profund ataşat cauzei lui Ion Iliescu la începutul anilor nouăzeci, s-a sucit brusc şi abrupt şi a cuplat la garnitura liberală.

Tot Silberstein, tot Filkenstein

Campania din 2008 s-a vrut a fi abordată în forţă. Drept urmare s-a apelat, la cine altcineva?, decât la atât de familiarii, casnici politicii româneşti, Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein.

Cei care, pe lângă faptul că au făcut consultanţă politică pentru Ronald Reagan, Richard Nixon şi au creat personajul primarului New York-ului, Rudy Giulani, au mai pus umărul şi la campania PSD şi astăzi contribuie cu experienţa lor, aud?!, da, corect!!!, la efortul electoral al PDL.

Succesele lor în campaniile româneşti pot fi cuantificate statistic. La fel ca şi PSD, în 1996, şi PNL, în 2008, a pierdut alegerile generale. Dar într-un mod onorabil. O contribuţie majoră în toată această afacere a avut Multimedia Political Communication, firmă deţinută de Dan Andronic, ziarist şi intelectual totodată. Care a avut relaţii intime şi cu campania electorală a PSD-ului lui Adrian Năstase, din anul 2004, na, c-am zis-o şi p-asta! Rămâne-ntre noi: Dan Mihalache, şeful departamentului de comunicare din PNL, consilier de bază al lui Crin Antonescu, a fost pesedist de mare notorietate.

În 2008 însă PNL se prezenta electoratului, pentru prima dată, ca o formaţiune politică grupată, oferind o unică variantă de Dreapta. Ceea ce în anii anteriori nu se întâmplase. În 2000 din cauza conflictelor interne create de către Valeriu Stoica, în 2004 pentru că au fost nevoiţi să-şi cupleze mesajul cu Partidul Democrat, la vremea cu pricina reprezentant fruntaş al României în Internaţionala Socialistă.

Manual de Identitate Vizuală

Şi-am ajuns în zilele noastre, când PNL este din nou într-o alianţă electorală cu un partid de Stânga. Se pare că asta este o carte câştigătoare. Dacă se face şi PSD membru în Partidul Popularilor Europeni, iar e greu pentru PNL.

Deocamdată însă toate sunt la locul lor. În sensul în care toată campania electorală de anul ăsta şade, temeinic priponită, pe umerii lui alde Liviu Dragnea & Co. Aleargă şi liberalii în spate,

mai ridicând de câte un colţ al sacului, când apucă, nimic de zis. Dar altminteri social-democraţii sunt ăia care trebuie să centreze, tot ei să dea şi cu capu’ şi dacă se poate să şi marcheze.

USL a scos un Manual de Indentitate Vizuală. Practic, documentul, broşura, aia, ce e ea, a fost servită PNL care nici măcar n-a cotizat, colea, ceva, la inaugurarea luminii tiparului, cum ar zice prietenii mei care au fost la botezu’ lu’ fiică-mea.

Crin Antonescu aplică tactica privirilor pe geam şi se mai ia de guler cu cine apucă. În afară de manualul abia pomenit, PNL nu are o strategie de campanie propriu-zisă. Sigur, la nivel de filiale există tot felul de combinaţii şi de scheme electorale. Pe plan naţional însă, PNL priveşte lucrurile în perspectivă. Anume, mult deasupra. Survolează realitatea din România precum un OZN.

1...1.3861.3871.388...1.398Pagina 1.387 din 1.398

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
4.2 ° C
5 °
3.1 °
75 %
1.5kmh
0 %
J
12 °
vin
10 °
S
13 °
D
15 °
lun
16 °

Ultimul articol

Donald Trump declară că este de acord să suspende bombardamentele împotriva Iranului

Ștefana Teodoreanu -
„CEASEFIRE!”, a transmis azi noapte Donald Trump, ceea ce ar însemna încetarea focului împotriva Iranului. În mesajul postat pe platforma Truth Social, liderul de la...

Trei membri AUR, trimiși în judecată pentru un viol din tabăra de vară a...

Ștefana Teodoreanu -
Aproape 3 ani a durat ancheta în cazul violului comis de mai mulți membri AUR în așa-zisa tabără de vară a partidului. Și, după cum...

Mircea Lucescu s-a stins din viață

Ștefana Teodoreanu -
Selecționerul Mircea Lucescu s-a stins din viață ieri, la Spitalul Universitar de Urgență București, acolo unde era internat de câteva zile. Cel supranumit „Il Luce”...
Nu, nu suntem „o echipa tânără și dornică de afirmare”! Suntem o echipă de jurnaliști cu experiență în investigații de presă și nu numai. Scriem dintotdeauna anchete jurnalistice. Avem un trecut bogat, am fost citați ca martori în multe procese de corupție. Nu ne este frică, am văzut multe, ne-au amenințat mulți. Suntem în continuare vii, scriem în continuare anchete. Suntem colaboratori la mai multe instituții de presă, ziare, televiziuni, radio-uri. Colaborăm, atunci când este nevoie, cu firme specializate în obținerea de informații sau pentru apărarea noastră în instanță. Interesul nostru este și al vostru: aflarea adevărului chiar dacă enervează, chiar dacă nu este cel așteptat. Experiență de mai bine de 20 de ani în presa din Romania ne dă putere. Noi suntem Ziarul de Investigații!
Contactați-ne: office@zin.ro
© Copyright 2020 - Zin.ro