Liberalii au constituit întotdeauna o castă. Chiar dacă după 1989 se putea specula o stare de spirit „antisistem”, cei care au făcut-o au fost ţărăniştii. Ei au fost cei care s-au constiuit într-o mişcare/partid de masă. Cu consecinţele electorale vizibile în ziua de azi, dar ăsta este un alt subiect. Liberalii, nu! De la bun început au fost atomizaţi prin tot felul de „cluburi”. Până în 2000 au acţionat într-un fel de semiclandestinitate. Alegerile au fost pentru ei, până mai ieri, un fel de „ambâţ”.
Liberalii au avut de unde învârti bani. Tot felul de întreprinzători riverani, la care s-au adăugat investitorii strategici din marea familie europeană a liberalismului, au cotizat la o cauză comună. Care, fiind românească, fireşte, era spartă-n şaişpe! Până la urmă au reuşit să se adune împreună, să se lipească unii cu alţii. Ce a ieşit, vede astăzi oricine se uită la televizor sau citeşte presa. (Hai, că trebuie să vă simţiţi flataţi. Glumesc.)
Haos, Cataramă, Citroen etc
PNL nu a participat, propriu-zis, la alegerile de la începutul anilor nouăzeci. Nici măcar anul 1996 nu poate fi categorisit, pentru liberali, în registrul marilor combatanţi.
Atunci ei s-au lăsat purtaţi de valul imens de simpatie şi compasiune pe care l-a reprezentat CDR, lăsat moştenire de către seniorul Corneliu Coposu. Dar au ştiut să se menţină vii în atenţia opiniei publice. Au contribuit, masiv, la asta, Viorel Cataramă şi Călin Popescu Tăriceanu.
La un moment dat, cine îşi mai aminteşte, bravo!, Poşta Română se dădea pe roţi doar cu Citroen, timp în care Sorin Pantiş…. Altă poveste. Vorba e că ani de zile au existat şapte mii de feluri de liberali. Chiar şi după congresul din 1993, de la Braşov, tot au fâlfâit pe scena politică românească felurite aripi care încercau să ne facă să respirăm aerul liberalismului.
N-a fost să fie până în anul 2000. Cu toate că în 1996 PNL a participat la guvernare. Dar nu a reuşit să aibă o campanie de imagine la nivel naţional. PNL nu avea o firmă de consultanţă angajată (vorbesc despre o strategie comună, nu despre interesele fiecărui barosan în parte, şi gândul nu trebuie să ţi se fixeze pe Dinu Patriciu) şi nu avea nici măcar un Octav Cozmâncă. Adică o autoritate incontestabilă în domeniul organizării.
Problema majoră a liberalilor a fost, şi este până în ziua de astăzi, că nu au o bază de resurse umane. La capitolul ăsta sunt zero. Au cea mai slabă organizaţie de tineret, culmea!, şi cea mai slabă organizaţie de femei. Dacă ar fi să-i compari cu PSD ar fi ca şi cum ai compara Marte cu Venus si dacă i-ai compara cu PDL ar fi ca şi cum ai sta indecis între a alege să conduci un Ferrari sau o Dacia, nu Duster, de aia, Super Nova sau cum îi zicea.
Liberalii, ăia mulţi, câţi erau, se bazau pe o stare de entuziasm şi pe o gaşcă de ziarişti. Toţi erau adunaţi în cluburi, şi la propriu, şi la figurat. Remember, Sorin Roşca Stănescu, Petru Berteanu, ce vremuri!
Saatchi & Saatchi & Raluca Turcan
Din anul 2000 s-au schimbat aşezămintele. PNL avea deja la activ o perioadă de clocit banul public. Drept urmare s-au cumpărat profesionişti.
Raluca Turcan, Tătăran pe vremea aia, a fost artizana relaţiei cu firma Sachi & Sachi şi ulterior cu Ogilvy. Nişte copii faţă-n faţă cu armata pesedistă. Dar nota de plată a fost achitată şi experţii şi-au spus cuvântul. Lucru care s-a văzut în anii care au urmat.
PNL a devenit dintr-un partid politic, o formaţiune politică. O entitate care păstrează cadenţa atunci când defilează prin faţa publicului spectator. Cei patru milioane de euro despre care se vorbeşte (vreo trei sferturi plătiţi de Dinu Patriciu) n-au fost bani aruncaţi în vânt. PNL a pierdut totuşi alegrile din acel an. Nici nu se putea altfel, având în faţă un PSD sub ordinele lui Octav Coszmâncă şi un electorat predispus la mişto faţă preşedintele României, Emil Constantinescu.
Anul 2000 a însemnat însă pentru liberali o schimbare profundă de optică în privinţa abordării campaniilor electorale. Clasarea în spatele Partidului România Mare a fost un duş rece care i-a trezit la realitate pe cei mai mulţi dintre liberali. Epoca romantismului trecuse şi răsărea perioada pragmatică. Simboluri ale liberalismului interbelic, precum Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus ori Dan Amadeo Lăzărescu făceau un pas înapoi dinaintea sponsorilor partidului.
În peisaj a apărut Felix Tătaru. Acel Felix Tătaru care i-a asigurat lui Traian Băsescu victoria la Primăria Bucureştilor în anul 2000. Într-o competiţie în care actualul preşedinte al României pornise din poziţia de „favorit la înfrângere” în competiţia cu, daaaaaa!, Sorin Oprescu.
Şi-a făcut treaba Felix Tătaru şi cu PNL, care, în 2004, desigur, în alianţa D.A, s-a mai urcat o dată pe nişte fotolii ministeriale. Au avut un aport important la această evoluţie Adriana Săftoiu şi Dorel Şandor. Despre acesta din urmă câteva cuvinte: a apărut şi a crescut sub umbra lui Petre Roman, a făcut un stagiu de vreo patru ani şi la PSD, e „un bărbat foarte bine”, politolog cu acte-n regulă, despre care n-a auzit foarte multă lume, dar cei care au auzit au aflat că are şi niscaiva atestate şi pe la fosta Securitate, nu că asta ar mai însemna ceva în ziua de azi!
Tot în aceeaşi perioadă celebrul GUVR – Grupul un Viitor pentru România – care fusese profund ataşat cauzei lui Ion Iliescu la începutul anilor nouăzeci, s-a sucit brusc şi abrupt şi a cuplat la garnitura liberală.
Tot Silberstein, tot Filkenstein
Campania din 2008 s-a vrut a fi abordată în forţă. Drept urmare s-a apelat, la cine altcineva?, decât la atât de familiarii, casnici politicii româneşti, Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein.
Cei care, pe lângă faptul că au făcut consultanţă politică pentru Ronald Reagan, Richard Nixon şi au creat personajul primarului New York-ului, Rudy Giulani, au mai pus umărul şi la campania PSD şi astăzi contribuie cu experienţa lor, aud?!, da, corect!!!, la efortul electoral al PDL.
Succesele lor în campaniile româneşti pot fi cuantificate statistic. La fel ca şi PSD, în 1996, şi PNL, în 2008, a pierdut alegerile generale. Dar într-un mod onorabil. O contribuţie majoră în toată această afacere a avut Multimedia Political Communication, firmă deţinută de Dan Andronic, ziarist şi intelectual totodată. Care a avut relaţii intime şi cu campania electorală a PSD-ului lui Adrian Năstase, din anul 2004, na, c-am zis-o şi p-asta! Rămâne-ntre noi: Dan Mihalache, şeful departamentului de comunicare din PNL, consilier de bază al lui Crin Antonescu, a fost pesedist de mare notorietate.
În 2008 însă PNL se prezenta electoratului, pentru prima dată, ca o formaţiune politică grupată, oferind o unică variantă de Dreapta. Ceea ce în anii anteriori nu se întâmplase. În 2000 din cauza conflictelor interne create de către Valeriu Stoica, în 2004 pentru că au fost nevoiţi să-şi cupleze mesajul cu Partidul Democrat, la vremea cu pricina reprezentant fruntaş al României în Internaţionala Socialistă.
Manual de Identitate Vizuală
Şi-am ajuns în zilele noastre, când PNL este din nou într-o alianţă electorală cu un partid de Stânga. Se pare că asta este o carte câştigătoare. Dacă se face şi PSD membru în Partidul Popularilor Europeni, iar e greu pentru PNL.
Deocamdată însă toate sunt la locul lor. În sensul în care toată campania electorală de anul ăsta şade, temeinic priponită, pe umerii lui alde Liviu Dragnea & Co. Aleargă şi liberalii în spate,
mai ridicând de câte un colţ al sacului, când apucă, nimic de zis. Dar altminteri social-democraţii sunt ăia care trebuie să centreze, tot ei să dea şi cu capu’ şi dacă se poate să şi marcheze.
USL a scos un Manual de Indentitate Vizuală. Practic, documentul, broşura, aia, ce e ea, a fost servită PNL care nici măcar n-a cotizat, colea, ceva, la inaugurarea luminii tiparului, cum ar zice prietenii mei care au fost la botezu’ lu’ fiică-mea.
Crin Antonescu aplică tactica privirilor pe geam şi se mai ia de guler cu cine apucă. În afară de manualul abia pomenit, PNL nu are o strategie de campanie propriu-zisă. Sigur, la nivel de filiale există tot felul de combinaţii şi de scheme electorale. Pe plan naţional însă, PNL priveşte lucrurile în perspectivă. Anume, mult deasupra. Survolează realitatea din România precum un OZN.
