Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut aseară după mai multe ore de audieri la parchet.
Makaveli, care a „ieșit” din bula TikTok odată cu alegerile prezidențiale anulate în 2025, este acuzat acum de infracțiuni economice, anume că nu și-a declarat veniturile obținute.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti îl acuză pe Makaveli, dar și pe alte trei persoane, de evaziune fiscală în formă continuată și de complicitate la această infracțiune.
De aceea, ieri, polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare patru mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate.
„Activitatea infracțională ar fi constat în faptul că persoanele în cauză ar fi ascuns, în mod repetat și nu ar fi declarat veniturile generate din activitatea de creator de conținut pe platforme de social-media, în total 3.324.147 de lei. Astfel, a fost cauzat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 574.000 de lei”, precizau polițiștii.
Însă Makaveli a avut, ieri, o altă versiune:
„E dosarul cu Bogdan Peșchir, îl știți cu toții. Prejudiciul e de 38.000 de euro, nu de milioane”, a spus Makaveli, în timp ce era dus în cătușe la audieri, adăugând că n-a avut „timp” să își declare veniturile.
Bogdan Peșchir, din Brașov, este unul dintre finanțatorii campaniei candidatului pro-rus Călin Georgescu, fiind chiar arestat anul trecut pentru coruperea alegătorilor.
De altfel, Makaveli a fost unul dintre beneficiarii fondurilor puse la bătaie de Peșchir, pentru campania de promovare a fostului candidat la alegerile prezidenţiale.
Apoi, Makaveli a fost consilierul Dianei Şoşoacă şi a candidat la ultimele alegeri locale pentru Primăria Capitalei, retrăgându-se în favoarea Ancăi Alexandrescu. Ulterior, s-a dezis și de cele două grații, pe rând.






