Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, cu o întârziere de un an, a anunţat premierul Ponta, adăugând că îi pare „groaznic de rău” pentru locuitorii din cartierul Drumul Taberei, dar spunând că probleme de trafic la construcţia metroului apar în toate ţările. „Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanţare şi ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta, aflat pe şantierul Magistralei 5 cu ocazia punerii în funcțiune a utilajelor de săpat pentru execuţia tunelelor de metrou Tunnel Boring Machine (TBM). Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii, la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, şi va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei. Primele trenuri pe Magistrala 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor, ar fi trebuit puse în funcţiune în cursul anului 2015. Guvernul eleveţian va finanţa cu până la 8,5 milioane franci elveţieni realizarea studiului de prefezabilitate (SPF) şi de fezabilitate (SF) pentru
construcţia Liniei 4 de metrou Lac Străuleşti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu. Acordurile de proiect şi de implementare aferente acestei investiţii au fost semnate marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării. Proiectul,
cu o durată de 30 de luni, are o valoare de 10 milioane franci
elveţieni (fără TVA), din care contribuţia elveţiană nerambursabilă este
de maximum 85%, respectiv 8,5 milioane franci elveţieni, diferenţa
fiind acoperită de partea română. Investiţia este cuprinsă în
programului de cooperare elveţiano – român vizând reducerea
disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene.
Cea ce la
început părea o simplă afacere pentru statul român, care a riscat
sănătatea populaţiei municipiului Constanţa pentru banii încasaţi din
decontaminarea portcontainerului Flaminia, s-a transformat într-un
scandal cu implicaţii internaţionale. Zeci de mii de tone de deşeuri
periculoase, de care statul român habar nu a avut, se află la bordul
mastodontului plutitor, iar reziduurile nu pot fi descărcate în Portul
Constanţa.
Guvernanţilor nu le-a păsat câtuşi de puţin de avertizările
ecologiştilor referitoare la pericolele descărcarii portcontainerului
Flaminia. La un an de zile de la incendiul care a scandalizat
întreaga presă internaţională, „bomba plutitoare”, aşa cum a fost
denumit portcontainerul Flaminia în urma flăcărilor izbucnite la bord, a
acostat în portul Constanţa pentru descăracare. Nici unul dintre
statele occidentale prin ale căror apele teritoriale a trecut nava,
inclusiv ţara de pavilion a navei, Germania, nu a agreeat descărcarea
resturilor toxice de la bord. După patru luni de la intrarea în Portul
Constanţa, MSC Flaminia încă nu a fost descărcată, iar în magaziile
navei s-au descoperit substanţe periculoase care nu au fost declarate de
armator.
Groapa de gunoi a Europei
Teoretic, afacerea Flaminia părea destul de simplă. Compania germană
care agenturează vasul a găsit o soluţie rapidă de a a scăpa de
deşeurile toxice de la bord şi de reparaţia navei: un stat cu legi de
mediu permisive, autorităţi corupte, probabil plata unor comisioane
grase pentru „ungerea” rotiţelor ministeriale. Ecologiştii români nu
sunt aşa de virali precum grupările eco din vest, populaţia a fost
dezinformată, iar nimeni şi nimic nu părea că poate pune beţe în roate
acestui aranjament. Preţul plătit pentru această operaţiune este secret
şi presa este ţinută departe de danele unde se desfăşoară descărcarea.
Lucrurile s- au complicat însă, pentru că armatorul nu a declarat
întreaga cantitate de deşeuri, operaţiunile de descărcare se desfăşoară
în pas de melc iar termenul de intrare în şantier va fi, cel mai
probabil, decalat. La patru luni de la ancorarea navei în Portul
Constanţa, au început să transpire informaţiile. În primă instanţă,
senatorul constănţean Gigi Chiru a prezentat date conform cărora pe nava
Flaminia se aflau 12.000 de tone de deşeuri, faţă de 9.000, cantitatea
care fusese autorizată pentru descărcare.
Apoi a venit rândul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Mediului, Mihail Fâcă, care a recunoscut că, pe lângă cele 9.000 de
tone, pe navă s-ar mai găsi încă 14.000 de tone de resturi periculoase. „Reprezentanţii
firmei care operează nava Flaminia, sub pavilion german, au primit
avizul pentru gestionarea a 9.000 de tone de deşeuri care se află pe
vas, însă autorităţile române nu au dat aviz pentru gestionarea altor
14.000 de tone de deşeuri, pe care le-au declarat „import ilegal”, a
explicat Fâcă. Potrivit acestuia, cele 14.000 de tone de deşeuri
declarate „import ilegal” va trebui să fie preluate de către statul
german. Prefectul Constanţei a confirmat, la rândul său, existenţa
acestei diferenţe şi a explicat că ceea ce nu se regăseşte în acte nu va
fi descărcat în port. „Cantităţile care sunt în plus vor fi preluate de
către armatorul german”, a precizat Eugen Bola, care a indicat că
deşeurile respective vor fi transferate de la bordul MSC Flaminia direct
pe o navă care va sosi în portul Constanţa. Până la urmă, acest lucru
nu ar fi o problemă, însă cine va lua la verificat cantităţile
transportate dacă inspectorii de mediu lipsesc de la bord?!
Protecţia mediului, doar pe hârtie
„Am fost de trei ori în danele unde se descarcă Flaminia. Nu am văzut
nici un inspector de mediu”, a precizat ecologistul Dumitrul Bădrăgan. Acesta
susţine că pe navă se află o cantitate necunoscută de deşeuri toxice.
„Din informaţiile existente în spaţiu public, respectiv afirmaţiile
avocaţilor familiilor marinarilor decedaţi în urma incendiului, reiese
că tocmai încărcătura navei a fost cea care a generat focul”, a mai spus
ecologistul. El susţine că trebuie făcut public cargoplanul (graficul
de încărcare – n.red.) al navei. „ Există un cargoplan în posesia
autorităţilor, dar exploziile şi incendiul se pare că au produs efecte
grave, făcând imposibil să garanteze cineva ce şi unde s-ar afla
amplasat pe navă”, mai susţine Bădrăgan. Aceasta
mai trage un semnal de alarmă referitor la un alt aspect ignorat de
autorităţi. „Jumătate din navă este acoperită. Restul magaziilor sunt
expuse ploilor. Am avut precipitaţii de 30 şi 40 de litri pe metrul
pătrat. Cantităţi importante de apă au ajuns în magazii şi s-au
amestecat cu şlamul de acolo. A verificat cineva, s- au luat probe?”, se
întrebă, evident retoric, ecologistul. Potrivit Lloyds List
Australia, suma totală pusă în joc în cazul MSC Flaminia este de 90
milioane de dolari, 40 de milioane reprezentând asigurarea propriu-zisă a
navei, iar restul, poliţa pentru containerele distruse. În conformitate
cu Lloyds List, 1.000 din cele 2.900 de containere de la bordul vasului
au fost avariate în incendiu. Este lesne de înţeles că, raportat la
această sumă imensă, preţul plătit de armator statului român este mare.
Epopea bombei plutitoare
MSC Flaminia a luat foc pe 14 iulie 2012, în timp ce naviga în
Oceanul Atlantic. Incidentul s-a soldat cu doi morţi, un dispărut şi mai
mulţi marinari răniţi. Nava fost abandonată de echipaj şi a ars
timp de mai multe zile pe apă. După ce focul a fost stins iar echipajul
s-a întors la bord, Flaminia nu a primit permisiunea să intre în
porturile din Occident. Într-un singur an, Flaminia a făcut o singură
escală, portul german Wilhelmshaven, unde au fost descărcate doar
containerele neatinse de foc, după care portcontainerul s-a întors pe
apă. Părţile implicate în acest transport s-au chinuit să păstreze
secretul asupra încărcăturii de la bord şi a condiţiilor în care s-a
produs evenimentul. Avocaţii au solicitat „general average”,
respectiv clauza de avarie comună, situaţie în care toţi clienţii
păgubiţi sunt despăgubiţi, pentru a păstra tăcerea.
Principala suspiciune care planează asupra vasului este prezenţa în
magazii a câtorva sute de containere care, în urma incendiului, au
devenit toxice. Printre mărfurile periculoase încărcate pe MSC Flaminia
figurează clorhidrat, disulfiţi, gaze refrigerante, distilaţi de petrol,
lichide corozive, substante toxice şi inflamabile, uleiuri auto,
nitrometan şi altele. Aceste substanţe combinate şi expuse la foc, asta
dacă nu cumva tocmai aceşti compuşi au corodat containerele şi s-au
autoaprins, au fost la originea incendiului prelungit. În fine, MSC
Flaminia acostat, pe 17 mai, în Portul Constanţa.
Containerele morţii
Potrivit specialiştilor, probabilitatea ca o astfel de navă să ia foc
de la propriile instalaţii sau echipaj este foarte mică, dacă nu
inexistentă. MSC Flaminia
este un portcontainer modern, din clasa Panamax (300 de metri lungime)
şi a fost construit în 2001 de DMHI Coreea. „Toate portcontainerele
construite după anul 2000 dispun de sisteme sofisticate de detectare şi
stingere a incendiilor, iar toată nava este monitorizată. În cazul unui
incendiu la bord, se dă automat alarma”, a precizat, sub protecţia
anonimatului, un comandant de portcontainer. Acesta a explicat că, în
practica transportului de containere, mărfurile periculoase se
depozitează în partea de mijloc a navei, sub linia de plutire. Pântecele
navei este cel mai sigur loc pentru containerele încărcate cu compuşi
toxici şi exact locul unde a izbucnit incendiul de pe Flaminia. „Nava nu
avea cum să ia foc din cauza neglijenţei echipajului”, a explicat
comandantul. Tocmai din aceste motive planează multe suspiciuni în acest
caz. După ce va fi descărcat de resturile periculoase, portcontainerul
va fi reparat în şantierul Daewoo Mangalia Heavy Industries.
De 16 ani, lacul Brateş de la marginea Galaţiului este
abandonat de autorităţi. Lacul natural, ce avea o suprafaţă de 7.428 ha,
a fost desecat în anii 50, ajugând la un luciu de apă de 2.060 ha.
Chiar şi aşa, până în 1989 a fost pus în valoare ca fermă piscicolă şi
ca lac de agrement. La mijlocul anilor 90, ferma piscicolă a fost
falimentată şi din 1997 lacul Brateş a fost lăsat de izbelişte. În
ultimii cinci ani, specialişti în piscicultură au depus cereri de
preluare în concesiune, susţinute de proiecte de punere în valoare a
fondului piscicol şi a potenţialului turistic al lacului, dar, în toate
guvernările, Ministerul Agriculturii a tratat aceste cereri cu aceeaşi
lehamite.
Lacul Brateş, situat la est de Galaţi, este legendar. Pe la 1932, avea 7.428 de ha. Era un veritabil “Balaton” al României. Împreună
cu lacul Covurlui şi bălţile şi grindurile din Lunca Prutului, Brateşul
forma o deltă de 18.000 ha. Lacul a intrat în legendă pe vremea
tinereţii lui Petru Rareş, care, înainte de a deveni domnitor al
Moldovei, se ocupa cu pescuitul la Brateş. Carele cu peşte ale lui Petru
Rareş aprovizionau mangopetia Curţii Domneşti de la Suceava, dar şi
cetăţile Tighina, Cetatea Albă şi Chilia. Brateşul le-a adus bunăstare
locuitorilor din zonă. În Vadul Ungurului, cartierul gălăţean situat în
apropierea lacului, exista, în urmă cu o sută de ani, o cherhana de
primă stocare şi sărare a peştelui şi zeci de gheţării, care asigurau
gheaţa necesară pentru transportarea peştelui în căruţele cu coviltir,
care plecau spre nord după apusul soarelui.
Şantierul “Ana Pauker”
Bunăstarea localnicilor a luat sfârşit în 1948, când pe malul
Brateşului a fost înfiinţat Şantierul “Ana Pauker”, pentru desecarea a
mii de hectare de luciu de apă, transformate în terenuri arabile. Suprafaţa
lacului a fost redusă la 2.060 ha. Era perioada în care, în vizita sa
la Bucureşti, Nichita Hruşciov le recomanda comuniştilor români să pună
pământ şi să facă agricultură până şi pe acoperişurile blocurilor.
Desecările au durat până la sfârşitul anilor ’60. În primii ani, pe
terenurile desecate au fost obţinute recolte fabuloase. Apoi,
fertilitatea pământului a scăzut. Pe cele 2.000 ha rămase din lac
s-a făcut piscicultură timp de trei decenii. Pe mal a fost construit un
complex de agrement şi a fost amenajată o plajă, “bordată” cu pietre,
după modelul celei de la Eforie Sud. Ferma piscicolă de la Brateş era
cea mai mare din zonă şi asigura o mare parte din materia primă necesară
fabricii de conserve de peşte Piscicola Galaţi, în patrimoniul căreia
se afla. Pescogal SA era una cele mai vechi fabrici de conserve din
ţară. Era fosta fabrică “Pescăriile Statului”, înfiinţată pe 27 iunie
1912. Era compusă
dintr-un port pescăresc, o hală acoperită pentru vânzarea zilnică
en-gros a peştelui, spaţii pentru angrosişti şi comisionarii de peşte, o
staţie de încărcare a peştelui în vagoane de cale ferată, un frigorifer
central, o piaţă pentru căruţele care cumpărau peşte pentru desfacere
la sate, depozite de gheaţă etc. Exista o fabrică de gheaţă artificială,
ce producea zilnic 500 kg. Dinamul de 30 kW producea energia electrică
pentru iluminat şi ozonarea aerului de ventilaţie, pentru elevatorul de
cărbuni şi ascensorul de peşte. Modernizată de comunişti, în 1992
Pescogal SA Galaţi producea 17% din necesarul de conserve de peşte din
România.
Falimentul Pescogal, marca PSD şi PNŢCD
După 90, Pescogal SA a fost falimentată. În 1992, fusese numit
director la Pescogal SA Florin Pâslaru, în prezent deputatul PSD care
şi-a căpătat notorietatea datorită proceselor cu ANI, care l-a declarat
incompatibil. În cei cinci ani în care a condus Pescogal, Pâslaru a
reuşit să falimenteze societatea, în special prin achiziţiile de peşte
oceanic, după ce Întreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea intrase în
declin. Preţul unei tone de peşte oceanic era de 450 de dolari, dar,
prin contractele încheiate
cu firmele unor cunoscuţi, directorul Pâslaru plătea peste 900 de
dolari pe tona de peşte. După venirea CDR la putere, societatea încă mai
putea fi salvată. Dar, în baza algoritmului, PNŢCD l-a numit director
pe un oarecare Constantin Glăvan, care a continuat falimentarea
Pescogal. Ferma piscicolă Brateş a ajuns în faliment, odată cu
fabrica de conserve. Câţiva ani, a mai fost exploatată, în asociere în
participaţiune cu Pescogal, de către Singama SRL, în care sunt asociaţi
Alexandru Sântion (PSD), în prezent director la APIA Galaţi, Garofiţa
Ţepeluş şi Mariana Stătescu. În 2001, activele fermei a fost scoase
la licitaţie. Sediul fermei, magazii, utilaje, bărci şi unelte de
pescuit, au fost cumpărate, în bloc, de Stelian Rusu, un fost hocheist.
În 1997 Rusu reuşise să preia, de la Primăria Galaţi, plaja Brateş şi
complexul de agrement de pe malul lacului. De fapt, banii cu care au
fost făcute achiziţiile nu erau ai lui Rusu, ci ai unui italian aflat în
căutarea unei afaceri, Alfonso Calderone. Fostul hocheist s-a ocupat
doar de exploatarea complexului de agrement şi a plajei.
Încercare de relansare
Ultima populare cu puiet de peşte a Lacului Brateş s-a făcut în 1997, când lacul era administrat de stat. Când
preluase plaja, Rusu obţinuse şi concesionarea celor 2.060 de hectare
de teren, ceea ce îi conferea dreptul exploatării fondului piscicol. La
un moment dat, fostul hocheist a ajuns la o înţelegere cu inginerul
piscicol Grigore Mihalache, cel care înainte de privatizare fusese şeful
fermei piscicole Brateş şi ştia ce trebuie făcut. Inginerul piscicol
îşi înfiinţase firma Grig Impex SRL Galaţi şi preluase Balta Mălina.
Potrivit înţelegerii, firma lui Mihalache urma să producă puietul de
peşte cu care să fie repopulat Brateşul. După ce a găsit doi oameni
de afaceri din Bucureşti, interesaţi să intre în afacere, Stelian Rusu a
optat pentru altă variantă. Stelian Rusu, italianul Alfonso Calderone,
piscicultorul Grigore Mihalache şi cei doi oameni de afaceri din
Bucureşti s-au asociat într-o societate pe acţiuni prin care să
relanseze afacerea. Nu au fost făcute niciuna din operaţiunile
presupuse de relansarea exploatării piscicole. Nu au fost consolidate
digurile, nu s-a făcut “destufizarea”, nu a fost dragat lacul, nu s-a
făcut repopularea. La un moment dat, Stelian Rusu şi oamenii de afaceri
din Bucureşti au încercat să vândă afacerea unui arab. Au cerut patru
milioane de euro, dar tranzacţia nu s-a încheiat, pentru că arabul nu
era dispus să ofere mai mult de două milioane. După această afacere
ratată, au început să se certe şi asocierea a încetat.
Final de concesiune
În 2008, când Stelian Rusu a decedat, a încetat şi concesionarea. În
1997, Stelian Rusu obţinuse de la Compania Naţională de Administrare a
Fondului Piscicol, din cadrul Ministerului Agriculturii, concesionarea
terenului de sub luciul de apă, dar preluase concesiunea în nume
propriu, nu pe firmă. De aceea, odată cu moartea sa, contractul de
concesiune a fost reziliat de la sine. De atunci, din 2008, plaja şi
complexul de agreement sunt administrate de fiul fostului hocheist, Robert Rusu. După
desecările din anii 60, rămas doar cu cele 2.060 ha, Brateşul este cel
mai mare lac amenajat din România. Au fost şi mai sunt interesaţi să
preia concesiunea oameni de afaceri, dar şi politicieni. În primăvara
lui 2012, fostul senator PDL Marius Necula anunţa public că e dispus să
îşi asume candidatura PDL la Primăria Galaţi, cu condiţia ca ministrul
Agriculturii de la vremea aceea, Stelian Fuia, să îi acorde o finanţare
de patru milioane euro, pentru consolidarea digurilor Lacului Brateş. O
firmă a lui Necula deţinuse ferma piscicolă “Zătun”, din Lunca
Prutului. Printre specialiştii în piscicultură care ar vrea să preia
concesiunea este şi Grigore Mihalache, cel care până în 1997 a fost
şeful fermei Brateş. Este o familie de piscicultori. El, soţia, fiul şi
nora sunt absolvenţi ai Facultăţii de piscicultură. Din 2009, Mihalache a
depus la Ministerul Agriculturii mai multe scrisori de intenţie pentru
preluarea în concesiune a lacului, însoţite de proiectul său de
relansare a administrării fondului piscicol. După repopulare, ferma
ar trebui să producă cel puţin 1.000 de tone de peşte anual, dar după
câţiva ani, producţia ar putea creşte. Pe lângă exploatarea piscicolă,
ar putea fi dezvoltate activităţi de agreement, pentru că pe Brateş se
poate naviga cu ambarcaţiuni cu pânze. Nu a primit nimeni niciun
răspuns, pentru că de câţiva ani, nu a fost nici măcar numită comisia de
concesionare. Abandonat de autorităţi şi fără niciun administrator,
Brateşul este ţinta braconierilor.
Pe 30 iunie 2012, AUIPUSP – Sector 1 a publicat anunţul privind
licitația pentru atribuirea contractului de achiziție publică pentru
întocmirea cărților tehnice pentru unitățile de învățământ aflate în
subordinea sa. Valoarea estimată a contractului a fost stabilită la
17.560.000 de lei fără TVA, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai
avantajoasă din punct de vedere economic, după preţ (pondere 70%) și
termen de execuție (pondere 30%).
Oferta mare „merge la sigur”
Urmare a unor contestaţii, deschiderea ofertelor a avut loc în
data de 17.09.2012, dar desemnarea câtigătorului a urmat o procedură
„selectivă”. Mai direct, o parte dintre participanţi a acuzat că
autoritatea a făcut tot posibilul pentru a-i declara „necorespunzători”
din punct de vedere tehnic pe toţi participanţii, mai puţin pe acela
care cerea cei mai mulţi bani pentru efectuarea lucrării. Într-adevăr, a
câştigat licitaţia cea mai „scumpă ofertă, 17.550.000 de lei fără TVA
(cu doar zece mii de lei sub preţul maxim), cea depusă de asocierea SC
Modern CM SRL și SC Hachiko Design SRL, toţi ceilalţi patru participanţi
fiind respinşi pe criteriul tehnic. „Trebuie menţionat că oferta
tehnică are doar un rol eliminatoriu, ea nu contează la final. În
această situaţie, nu cred că ar veni cineva cu preţul maxim decât dacă
este convins că va câştiga licitaţia”, ne-au declarat surse din Primăria
condusă de Andrei Chiliman.
„Moarte intelectualilor”
Unul dintre ceilalţi patru participanţi, asocierea condusă de
„Kappa – Metroul SA”, care cerea pentru lucrare numai 9,9 milioane de
lei (jumătate din „oferta câştigătorilor”), dar fusese eliminat la
„tehnic”, a cerut Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
să anuleze decizia lui Vlad Roşca, să constate că îndeplineşte
condiţiile tehnice şi să dispună reînscrierea sa în licitaţie. Modul în
care fusese eliminată a fost, într-adevăr, cel puţin ridicol, după cum
veţi constata. Una dintre cerinţele tehnice obligatorii era ca
ofertantul să prezinte contracte (cel mult cinci) de prestare a unor
servicii de proiectare în domeniul arhitectură și inginerie, încheiate
în cei trei ani precedenţi (2009, 2010, 2011), a căror valoare însumată
să depăşească 17 milioane de lei. Metroul SA a trimis 38 de facturi, a
căror valoare dovedea îndeplinirea criteriului de 17 milioane de lei.
Valoarea totală a contractului în baza
căruia „Metroul SA” încasase cele 38 de facturi depăşea 150 milioane de
lei. Răspunsul Autorităţii conduse de fostul ministru Roşca a fost
precum o lovitură de măciucă. „Contractul nu poate fi reținut ca
document valid pentru îndeplinirea cerinței minime de calificare privind
capacitatea tehnică, deoarece obiectul contractului descris în fiecare
din documentele menționate anterior (facturile transmise) nu face
obiectul prezentei proceduri”, a comunicat Autoritatea. Pentru a
putea „traduce” răspunsul AUIPUSP, trebuie spus că „specialiştii” din
instituţia subordonată lui Chiliman au găsit o chichiţă penibilă – ei
doreau contracte de proiectare numai pentru construcții civile,
industriale și agricole, nu şi pentru proiectarea construcţiilor
inginereşti de mare anvergură. Altfel spus, proiectanţii de silozuri sau
de depozite erau buni proiectarea cărţilor tehnice la şcoli şi
grădiniţe, dar aceia care au prestat servicii de proiectare la metrou
sau la baraje nu o puteau face, chiar dacă aveau o calificare
profesională superioară.
Risipa bugetară, cu orice preţ
Argumentul instituţiei din curtea lui Chiliman, nu era doar
penibil, ci şi ilegal, deoarece nicio lege din România nu putea face o
astfel de deosebire. CNSC a admis contestaţia şi a dispus
reînscrierea la licitaţie a celor de la Metroul SA. Acum este momentul
unui exerciţiu de logică şi să intrăm pentru o clipă în pielea lui Roşca
şi a subalternilor săi. Pornim de la ipoteza că o minte „creaţă”, dar
de bună credinţă, chiar a crezut că specialiştii marilor proiecte de
inginerie, nu-s buni, legal, să întocmească nişte biete cărţi tehnice
pentru şcoli şi grădiniţe, iar Vlad Roşca l-a crezut pe cuvânt sau s-a
temut să încalce legea. În momentul în care CNSC, un organ oficial al
statului, le-a transmis în scris că trebuie să-i primească
la licitaţie pe cei de la Kappa-Metroul, funcţionarii instituţiei
coordonate de Primăria lui Chiliman trebuia să chiuie de bucurie ca ar
putea face o economie de peste opt milioane de lei. Se pare însă că
decizia CNSC i-a picat tare prost lui Roşca sau vreunui şef de-al
domniei sale, astfel încât AUIPUSP a atacat decizia CNSC la Curtea de
Apel Bucureşti!!! Cum nicio instituţie a statului nu le-ar fi reproşat
că au respectat decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a
Contestaţiilor, mai rămân două variante pentru oamenii lui Roşca: fie
sunt incompetenţi şi trebuie să-şi ceară transferul la „spaţii verzi”,
fie au alte interese, caz în care tare bine le-ar mai prinde să dea
ochii cu procurorii anticorupţie.
Vlad Roşca se dă după cireş
Curtea de Apel Bucureşti a respins însă acţiunea motivată aberant, cum am arătat mai sus, a AUIPUSP, astfel încât acesteia nu i-a mai rămas, logic, altceva de făcut decât să continue licitaţia cu amândoi ofertanţii şi să declare câştigătoare cea mai bună dintre ofertele de 9,9 milioane şi 17,5 milioane de lei. Sursele noastre spun însă că este posibil să se încerce anularea întregii proceduri, cel mai probabil din cauza lipsei fondurilor. Cum Vlad Roşca a fugit ca de ciumă de un interviu cu reporterul Jurnalului de Investigaţii, i-am întrebat pe cei de AIIPUSP dacă au cunoştinţă despre o astfel de posibilitate, dar aceştia ne-au întărit suspiciunea, cu un răspuns în doi peri: „AUIPUSP Sector 1 este instituție de interes public în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 și nu are competențe privind debugetarea vreunei oferte”. În acest caz, spun sursele noastre din Primărie, nu se vor putea atrage fonduri europene pentru modernizarea şi amenajarea şcolilor şi grădiniţelor fără cărţi tehnice întocmite. Când am întrebat despre consecinţele întărzierii licitaţiei pentru cărţile tehnice asupra atragerii de fonduri europene, am primit tot un răspuns nesimţit de la „specialiştii” lui Vlad Roşca: „Orice întârziere a unui proiect poate avea atât consecințe pozitive, cât și consecințe negative”. Ce consecinţe pozitive pot apărea prin pierderea banilor europeni rămâne să descopere procurorii DNA.
Încasări de zeci de milioane de euro, profituri cât o
pensiune cu trei camere de la ţară. Hotelurile de lux de pe litoralul
românesc produc bani buni în sezonul estival, dar patronii acestora
declară sume infime la bugetul de stat. Dacă este să ne luăm după
raportările de la Fisc, oameni de afaceri ca George Copos, Dan Grigore
Adamescu sau Mohammad Murat fac adevărate acte de caritate la malul
mării.
Ministrul Turismului a aratat în repetate rânduri cu degetul spre
hotelierii de pe litoral şi evaziunea pe care aceştia o practică, la
scară mai mică sau mai mare, în fiecare sezon estival. Din păcate
pentru bugetul de stat, nici Maria Grapini şi nici instituţiile
responsabile cu controlul activităţilor din turism nu au reuşit mare
lucru. Patronii hotelurilor de pe litoral se îmbogăţesc în fiecare vară,
însă în bilanţurile contabile declară că sunt săraci lipiţi. Şi nu
vorbim aici de localnicii care zdrăngăne legătura de chei prin gări sau
pe marginea şoselei, în încercarea de a închiria dormitorul soacrei, ci
de imperiile hoteliere, controlate de miliardari de top. Cartierul de
lux ridicat de omul de afaceri libanez Mohammad Murrad, patronul
lanţului fast food Spring Time, pe plaja dintre oraşul Năvodari şi
staţiunea Mamaia nu face nici o ceapă degerată dacă e să dăm crezare
raportărilor contabile. Phoenicia Holiday Resort, cel mai nou şi mai
mare complex all inclusive de pe litoralul românesc, are 1.200 de
locuri de cazare, este arhiplin, dar nici una dintre societăţile cu
răspundere limitată din spatele cartierului de lux nu raportează
încasările imense din sezon. Din contră, dacă ar
fi să ne luăm după datele financiare, afacerea controlată de
preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc scârţâie rău
de tot. Lanţurile hoteliere Phoenicia şi Perla sunt reprezentate în
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) de cinci
firme, trei SRL şi două societăţi pe acţiuni: Mandi Logistic SRL,
Phoenicia Express SRL, Laricont 2007 SRL, Perla Majestic SA şi Phoenicia
Hotels SA. Laricont SRL a avut anul trecut un profit net de numai
180.730 de lei, respectiv puţin peste 40.000 euro. Firma are 13
salariaţi şi a consemnat în 2012 o cifră de afaceri de aporape patru
milioane de lei. În 2011, situaţia nu a diferit prea mult, cu excepţia
faptului că firma avea 23 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 2,6
milioane de lei, profitul net fiind de 185.219 lei. În 2010, an greu
în plină criză, cifra de afaceri a firmei a mers binişor, respectiv 3,8
milioane lei, însă profitul net a fost de doar 6.611 lei. Laricont a
fost înfiinţată în 2007 şi are sediul în Mamaia. Restul firmelor, cu
excepţia SC Perla Majestic SA, sunt greu de găsit în baza de date
financiară, întrucât din 2009 nu au mai depus raportări contabile. Phoenicia
Hotels deţine şase complexuri hoteliere pe litoral, cu grad ce confort
de trei şi patru stele. Acestea totalizează peste 1.400 de camere. Dacă
ne raportăm numai la cele trei luni de sezon estival, deşi o parte
dintre aceste hoteluri sunt deschise şi în extrasezon, precum şi la un
tarif mediu de 200 de euro pe noapte (cu toate că, în regim de all
inlcusive, o cameră poate să ajungă la un tarif dublu), la un grad de
ocupare de numai 60%, rezultă că toate cele şase unităţi hoteliere
produc 168.480 euro în fiecare zi de sezon. Cele aproximativ 100 de zile
de sezon estival pe litoralul românesc ar trebui să-i aducă holdingului
Phoenicia încasări de 16,8 milioane de euro. Asta fără să mai punem la
socoteală restul de opt unităţi de cazare pe care grupul le
administrează în Capitală.
Evaziunea de la Eforie
Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul societăţii Ana Hotels,
controlată de George Copos. Compania hotelieră deţine şase hoteluri, din
care unul este situat pe litoral. Hotelul
Europa din Eforie Nord dispune de 221 de camere, un grad de confort de
patru stele şi are un preţ mediu de 100 euro pe zi de persoană. Dacă
aplicăm acelaşi raţionament de mai sus rezultă că hotelul lui Copos de
pe litoral poate produce 2.210 euro pe zi, respectiv 2,2 milioane de
euro (9,9 milioane de lei) în fiecare vară. Chiar dacă-i acordăm
clemenţă şi considerăm, ca în precedentul caz, un grad de ocupare de
numai 60%, tot rezultă încasări de 1,32 milioane de euro. Şi acest
hotel este deschis tot timpul anului şi dispune de un centru SPA şi
facilităţi balneo, care aduc încasări suplimentare. Cu toate acestea,
Ana Hotels s- a declarat cu pierderi de aproape un milion de euro anul
trecut. Potrivit raportărilor financiare, în 2012 compania-mamă Ana
Hotels a avut o cifră de afaceri de peste 111 milioane de lei, venituri
de 123,8 milioane de lei, cheltuieli de 124,5 milioane de lei şi o
pierdere netă de 920.234 de lei. Şi asta după ce în 2011 compania
avusese doar 257.164 de lei profit iar cu un an în urmă Ana Hotels
înregistrase o pierdere netă de peste opt milioane de lei. Chiar
dacă o parte dintre hoteluri nu ar funcţiona aşa cum ar trebui, raportul
dintre încasări, venituri, cheltuieli şi profitul declarat este mult
prea mare. Mai ales că nici unul dintre investitorii de pe litoral, dar
mai ales Copos, cunoscut pentru buzunarul extrem de strâmt atunci când
vine vorba despre propriii bani, nu ar mai menţine în funcţiune un hotel
care merge în pierdere.
Pierderi de cinci stele la Rex
Nici afacerea estivală a omului de afaceri Dan Grigore Adamescu
nu merge prea bine pe litoral, dacă e să luăm de bune raportările de la
Fisc. Proprietarul hotelului de cinci stele Rex din Mamaia, declarat
monument istoric, a decis să supună hotelul unor lucrări de
reabilitare, astfel că acesta
este în prezent închis. Acum unitatea hotelieră nu aduce profit, însă
dacă urmărim raportările financiare din anii când hotelul a funcţionat,
mai întâlnim încă un miliardar sărac. Rex Mamaia SA, firma care
administreză hotelul, a înregistrat în 2010 şi 2011 pierderi de aproape
1,6, respectiv 1,8 milioane de lei, în condiţiile în care unitatea
hotelieră funcţiona la capacitate maximă, iar cele 102 camere ale
unităţii hoteliere aduc, la un tarif mediu de 200 de euro pentru o
noapte, venituri de 20.000 de euro zilnic, respectiv două milioane de
euro (nouă milioane de lei) în fiecare vară. Începând din toamnă,
toţi hotelierii vor fi obligaţi să plătească o taxă pe cameră, care va
fi stabilită în funcţie de clasificarea hotelului şi de zonă. Noul
sistem de impozitare a produs vii proteste în rândul hotelierilor de pe
litoral, însă acest lucru nu a schimbat cu nimic optica autorităţilor.
„În ultimele şase luni, am primit foarte multe reclamaţii că există o
neînregistrare a turiştilor şi multe alte lucruri care nu sunt
evidenţiate fiscal”, a motivat Maria Grapini, ministru delegat pentru
Mediu de Afaceri şi Turism.
Operaţiunea „casa de marcat”
În prezent nu există un sistem unic de evidenţă a turiştilor,
astfel că nimeni nu poate spune căt de amplu este fenomenul evaziunii
fiscale la recepţiile hotelurilor. Garda Financiară Constanţa a
început în acest sens, o acţiune de control în staţiuni, însă rămâne de
văzut dacă operaţiunea va avea rezultatele scontate. „Există aparate de
marcat fiscale în toate recepţiile, însă rămâne de văzut dacă acestea
sunt şi folosite”, a precizat Ciprian Fronea, directorul Gărzii
Financiare Constanţa, care a explicat că, în cazul în care vor fi
descoperiţi hotelieri care nu înregistrează veniturile, aceştia riscă
amenzi între 8.000 şi 10.000 de lei, plus măsura complementară de
suspendare pentru trei luni a punctului de lucru. Hotelierii constănţeni
nu par prea speriaţi de amenzi, mai ales dacă şi-au umplut buzunarele
cu bani negri în această vară, iar o suspendare a punctului de lucru nu
îi va afecta prea tare la final de sezon.
Fraţii „Frutti Fresh”, un nou sezon falimentar
Miliardarii
Ioan şi Viorel Micula figurează printre cei mai importanţi proprietari
de hoteluri de pe litoral şi în acelaşi timp, printre cei mai mari
datornici. Cei doi au achiziţionat în urmă cu zece ani 12 hoteluri de pe
litoralul românesc, majoritatea în mandatul fostului ministru al
Turismului Dan Matei Agathon. La acea vreme, specialiştii din turism au
acuzat ilegalităţi în procesul de atribuire şi faptul că firmele celor
doi miliardari erau pline de datorii în momentul privatizării. La un
deceniu după acest scandal, afacerea hotelieră a miliardarilor bihoreni
este în pragul falimentului. După mai multe încercări de vânzare a
hotelurilor care merg în pierdere, patronii au abandonat unităţile de
cazare. 2013 se anunţă un nou an pe pierdere pentru hotelurile „Frutti
Fresh”. În fiecare an lanţul hotelier Micula bifează pierderi de ordinul
milioanelor de lei şi, cum vânzările de hoteluri merg prost pe litoral,
cei doi miliardari nu au şanse să-şi rezolve prea curând problemele.
Este prezent pe la toate „evenimentele mondene” de business – seminarii, gale cu decernări de premii şi alte asemenea agape. Nu lipseşte nici din paginile ziarelor şi revistelor cu profil economic. De la diverse tribune, atunci când are ocazia nu pregetă să-şi dea cu părerea despre situaţia macroeconomică a ţării, pozând într-un fel de „guru” al finanţelor. Ce uită însă să spună Claudiu Barbu, patronul firmei Reinvent Consulting, este că a lăsat zeci de angajaţi pe drumuri, fără posibilitatea de a beneficia de şomaj, pentru că nu le-a plătit nici salariile, nici contribuţiile la asigurări sociale. Barbu nu pomeneşte nici de ţepele pe care le-a dat proprietarilor de la care închiriase birourile unde funcţiona firma sa. Un om de afaceri cu costume Armani şi cu Porsche, dar şi cu dosare penale.
„Simţim că în afaceri încrederea este esenţială”. Sau: “În realizarea
obiectivelor de afaceri sunt responsabili social”. Acestea sunt doar
două dintre
“valorile companiei Reinvent Consulting”, aşa cum sunt ele postate pe
site-ul firmei. Cuvinte goale, mai pe româneşte “bărbi”, dacă luăm în
calcul modul în care patronul companiei, Claudiu Laurenţiu Barbu, îşi
tratează atât angajaţii cât şi partenerii de afaceri. Când vii cu
maşina dinspre Bucureşti spre Braşov, după ieşirea din Sinaia, pe partea
dreaptă a drumului poate fi observată o hală de producţie construită
după toate standardele europene. De fapt, a şi fost ridicată cu bani
europeni, prin fostul program Sapard. Este vorba de fabrica de
mezeluri Rowa Dany, aflată în proprietatea grupului Reinvent. Aici,
problemele au început în luna noiembrie a anului trecut, când tuturor
angajaţilor li s-a dat să semneze o hârtie prin care se declarau de
acord cu reducerea cu 30% a salariului. Cum în Buşteni cu greu îţi
găseşti un loc de muncă (poate doar ca lucrător sezonier, uneori la
negru, pe la vreo pensiune), oamenii au acceptat.
Concediere fără drept de şomaj
Reducerea salariului a fost însă doar începutul dezastrului pentru
cei peste 100 de anagajaţi ai fabricii de mezeluri. În decembrie, s-a
produs primul val de concedieri, fiind afectaţi peste 50 de angajaţi.
Apoi, din luna februarie a acestui an, patronul nu a mai plătit
salariile. Ajunşi la capătul răbdării, pe 17 iunie muncitorii au ieşit
în stradă, pe DN1, cerându-şi drepturile. Rezultatul: trei zile mai
târziu, aproape 50 de angajaţi (cei care au făcut cea mai mare gălăgie
la miting) au fost anunţaţi să-şi caute de lucru, iar pe data de 28
iunie au primit deciziile de concediere. Nu-i nimic, şi-au spus
muncitorii, oricum nu mai primeam niciun ban, măcar aşa o să luăm ajutor
de şomaj. Numai că, odată ajunşi la Oficiul de şomaj, aceştia au
constatat că nu pot beneficia de ajutor, deoarece Anexa 14, cea care
dovedeşte plata contribuţiei de şomaj, era întocmită greşit. Mai exact,
nu erau completate rubricile cu numerele şi datele ordinelor de plată
prin care ar fi trebuit virate către bugetul consolidat al statului
contribuţiile datorate de angajator. Foştii
angajaţi au revenit la sediul societăţii, cerând să li se completeze
rubricile respective. Departamentul de personal s-a conformat. Însă, din
nou, surpriză. În loc de numerele şi datele ordinelor de plată, pe
coloana respectivă figurau numerele şi datele adreselor de la Fisc, prin
care societatea era somată să-şi achite contribuţiile datorate. Mai
mulţi angajaţi aflaţi în această situaţie au făcut plângere penală
firmei Reinvest in Future Business Stocks SRL (deţinută de Barbui), care
administrează fabrica de mezeluri şi acum aşteaptă ca situaţia lor să
fie soluţionată de autorităţile statului. Între timp, fabrica de la
Buşteni funcţionează bine-mersi, cu angajaţi aduşi din altă parte şi
plătiţi la negru – susţin foştii salariaţi. Până când (şi dacă)
Inspectoratul Teritorial de Muncă nu se va pronunţa, hoţul neprins este
negustor cinstit. Însă faptul că la Rowa Dany livrările de produse se
fac numai noapte ar trebui să le ridice oareşce semne de întrebare
organelor competente.
A „uitat” să achite chiria
Dar nu numai pe angajaţi îi tratează cu dispreţ Claudiu Barbu, ci şi
pe partenerii de afaceri. În ianuarie 2007, Barbu a închiriat, pe numele
firmei
sale Reinvent Consulting SRL, un apartament în Bucureşti, pe bulevardul
Libertăţii 20, pe un termen de cinci ani, cu o chirie între 850 de
euro, în 2007, şi 1.200 euro, în 2011. Conform contractului, cu care
Barbu a fost de acord şi l-a semnat, dacă nu achita chiria în primele 10
zile ale trimestrului, după cinci zile de întârziere proprietarul putea
rezilia contractul, fără altă înştiinţare, iar apartamentul trebuia
evacuat în 48 de ore, fără a se apela la o instanţă de judecată. Iar
Barbu n-a mai achitat chiria şi cheltuielile aferente la scadenţa de
plată din septembrie 2009, astfel că proprietarii au cerut instanţei, în
noiembrie 2009, rezilierea contractului de închiriere. În martie 2010,
Judecătoria sectorului 5 a stabilit că ”societatea pârâtă, deşi a
beneficiat de spaţiul închiriat, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a
chiriei”, astfel că a admis cererea de reziliere a contractului şi a
dispus evacuarea pârâtei Reinvent Consulting SRL, obligând-o şi la plata
cheltuielilor de judecată, în valoare de 1.137 lei. Barbu a
formulat apel, care însă i-a fost respins de Tribunalul Bucureşti, în
februarie 2011, fiind menţinută dispoziţia de evacuare, plus plata unor
cheltuieli de judecată de 1.310 lei. Urmează partea cea mai interesantă,
în care Barbu, jurist de formaţie, încearcă să-i intimideze pe
proprietarii apartamentului. Astfel, între cele două acţiuni în
instanţă, în mai 2010, după ce a văzut că a pierdut primul proces, el le
trimite un e-mail proprietarilor, prin care le spune că, de fapt, nu au
nicio şansă în faţa lui şi mai bine ar renunţa la proces.
Tactica îmbrobodirii
La începutul epistolei, Claudiu Barbu îi avertizează pe proprietari
că ”situaţia în care vă aflaţi dumneavoastră, ca şi parte în contract,
este cu mult mai gravă decât în perioada în care plata chiriei se făcea
cu câteva zile întârziere” (de fapt, cu câteva luni întârziere). Mai
departe, Barbu schimbă tactica. Iată ce le-a mai scris el
proprietarilor: ”Finalitatea acţiunii iniţiate de dumneavoastră în
instanţă, poate fi cu mult mai îndepărtată decât finalitatea
contractului de închiriere (….). Pentru recuperarea chiriei, este
necesară o altă acţiune în instanţă, acţiune ce trebuie timbrată la
valoarea sumei solicitate (….) Trebuie să aveţi în vedere că neplata
chiriei nu atrage penalităţi, în schimb aveţi dreptul la dobânzi
echivalente cu cuantumul inflaţiei anuale, total insuficiente pentru
neplăcerile probabil cauzate (….) În situaţia în care veţi câştiga
ambele procese, Reinvent, în funcţie de contextul social economic, va
avea opţiunea de a solicita intrarea în stare de insolvenţă, respectiv
cea de reorganizare, situaţie în care se va suspenda orice executare
silită, inclusiv acţiunile de evacuare. Într-o astfel de situaţie, orice
datorie poate fi eşalonată pe o perioadă de trei ani. Totodată, trebuie
să aveţi în vedere că SC Reinvent Consulting SRL nu este societate
comercială care să deţină active, ceea ce ne-ar oferi şi opţiunea de
cesionare a acesteia, sau de lichidare a patrimoniului, fără pierderi
pentru asociaţi”. Curat cinism, pe banii proprietarilor
apartamentului; de fapt, Barbu le spune acestora să stea la locul lor,
că oricum nu au ce să îi facă. În continuare, chiriaşul le propune
”intrarea în normalitate a contractului”, cu plata restanţelor în
schimbul renunţării la evacuare. Pentru ca tupeul să fie maxim, Barbu
cere şi o reducere a chiriei. La final, după un calcul făcut de el,
patronul Reinvent mai propune scăderea din suma restantă a unei taxe de
reziliere anticipată, în valoare de 9.000 de lei, care însă nu se
înscria în prevederile contractuale. ”Contribuţie la succes” este
motto-ul Reinvent Consulting. În cazul închirierii apartamentului din
bd. Libertăţii, “contribuţia” a fost de aproape 20.000 de euro – totalul
restanţelor la chirie. Am încercat să-l contactăm pe Claudiu Barbu atât
pe cele două numere de mobil pe care le deţine (prin apeluri repetate
şi SMS-uri) cât şi pe fix, la sediul firmei. De aici, secretara ne-a
spus că patronul este în concediu. Foştii săi angajaţi de la Buşteni
n-au bani să plece nicăieri în concediu.
Victor
Ponta greşeşte. Roşia Montană Gold Corporaton ste un proiect care s-a
fâţâit prea mult. După cincisprezece ani de tergiversări, se impune o
soluţie! Atitudinea echivocă a primului ministru este profund
dăunătoare. Semnez, da’ votez împotrivă, respingere urgentă a
proiectului de lege şi în Senat şi în Camera Deputaţilor, garantează
Zgonea, da’ să vedeţi ce prăpăd de bani urmează după… ce-i asta? Un
puseu de orgoliu pueril.
Victor Ponta a simţit, corect, că a ieşit în decor cu declaraţia
care exprima o non-poziţie a sa personală şi a întregului PSD, care a
fost sancţionată, prompt şi dur de Crin Antonescu, cel care i-a forţat
pe liberali să adopte o decizie de respingere a proiectului RMGC trimis
în Parlament de Cabinetul Ponta. De aici încolo a început o sarabandă de
acuzaţii şi ironii din partea social-democraţilor, greu de înţeles.
Ilie Sârbu a spus că preşedintele PNL face pe „fata mare”, vrând să
puncteze faptul că Antonescu ştia de costurile respingerii proiectului
Roşia Montană. Chiar şi aşa, ce legătură are una cu alta? Victor Ponta a
acuzat astăzi în conferinţa de presă „decizia politică” pe care au
luat-o liberalii înaintea unor dezbateri în USL. Carevasăzică pe Ponta
nu-l deranjează în primul rând respingerea proiectului ci faptul că PNL a
luat o decizie de capul său. Astăzi avea o figură foarte serioasă
anunţând că „probabil proiectul nu va trece”, fiind mai degrabă supărat,
şi prezentând nişte date care puneau într-o lumină favorabilă RMGC.
Taxele de mediu, ecologizarea, în cazul respingerii proiectului, ne va
costa 150 de milioane de euro, ne anunţa cu părere de rău
prim-ministrul. Aceeaşi persoană care ne anunţa, ferm, că în calitate de
deputat va vota împotriva RMGC. Să fim bine înţeleşi! Crin Antonescu
trăieşte clipă de clipă doar pentru a ajunge preşedintele României.
Relaţia cu Victor Ponta şi PSD este doar calcul pragmatic. |ntors
dintr-un super concediu a constatat că i-a scăzut cota politică.
Surpriza cea mare abia uma să vină. Confruntat cu o nominalizare la
Ministerul Transporturilor, Crin Antonescu s-a trezit în faţa unui
Victor Ponta cu braţele încrucişate în sân, care, cu superioritate,
zicea ăla da, ăla nu. Când împotriva lui Ovidiu Silaghi s-a demarat
umărirea penală, cu doar câteva zile înainte de nominalizare, Victor
Ponta aştepta tăcut şi răbdător retragerea candiaturii în timp ce Crin
Antonescu vitupera împotriva lui Traian Băsescu, DNA şi ANI. Dar culmea a
fost atinsă atunci când la Nini Săpunaru, propunerea fermă a lui Crin
Antonescu, şi prezentată în detaliile culiselor, Victor Ponta a strâmbat
din nas, i-a transmis preşedintelui PNL un fel de „mai încearcă”, şi
l-a obligat pe acesta să ezite în faţa BPN şi s-o accepte pe Ramona
Mănescu, cea pe care o gratulase cu îngăduinţa sa premierul. Acum, cu
Roşia Montană, a venit timpul răsplăţii. Crin Antonescu l-a pus pe
Victor Ponta într-o postură ridicolă, ezitantă, de genul „aş vrea dar nu
ştiu cum”. Nimic nu-l poate opri pe Victor Ponta să susţină proiectul
pe care l-a semnat. Poate doar declaraţia că el este împotriva RMGC doar
pentru că este susţinută de Traian Băsescu şi atunci cu siguranţă e
ceva rău… Dar dacă s-a răzgândit poate să facă public lucrul acesta.
Or, nu! Victor Ponta vrea consultări, dezbateri. Adică, după
cincinsprezece ani s-o luăm de la capăt, ca-n Caragiale, să se schimbe
dar să nu se modifice nimic. Problema are două cauze. Una este cea a
lobby-ului extrem de susţinut pe care l-a făcut Gabriel Resources. A
cărui patron înţeleg că e în anchete privind multiple infracţiuni
financiare. Cea de a doua cauză, care este şi cea mai mare, este că
Victor Ponta, mânat de un orgoliu exagerat şi de nişte calcule
politicianiste, nu vrea să abandoneze lupta asta pe care deja a
pierdut-o. |n loc să-i lase pe liberali în pace cu votul lor
„împotrivă”, şi să ia o decizie în privinţa partidului pe care-l
conduce, continuă un scandal ca un om care nu se poate adapta liniştii
după ce s-a încheiat o ceartă. Cu ministerul Transporturilor, Crin
Antonescu „şi-a furat-o” în tăcere, mormăind ceva despre ANI, DNA şi
coabitare, dar şi-a dat seama că a contiuna cu văicărelile l-ar pune
într-o postură de om slab, incapabil de a îndura înfrângeri. Victor
Ponta nu ştie să piardă.
Se
pare că, până la urmă, am ajuns la un sfârşit de drum şi cu exploatarea
minieră de la Roşia Montană. De fapt, mai degrabă, se poate spune că
s-a ajuns la o soluţie în „dosarul”, RMGC. S-a rezolvat, nu se poate.
Cauza a fost respinsă. Nu mă pricep. Da’ mie, ca prostului, nu-mi place
când aud despre aur şi cianuri. Mi se pare ceva sinistru, o
combinaţie de două lucruri rele. Zicea unu’, la teve, că de ce să nu
lăsăm şi noi ceva, moştenire, generaţiilor viitoare? Mi-a plăcut. Dar
poate că nu asta este soluţia corectă. Se vorbeşte despre locuri de
muncă, despre bani la bugetul de stat. Mă întreb, proiectul RMGB ar fi
dus la ceşterea nivelului de trai în România? În felul în care fiecare
cetăţean să simtă asta? Mă îndoiesc. Dar şi noi, i-am ţinut 15 ani pe
oamenii ăia cu ochii-n soare…treabă românească! Proiectul ăsta, Roşia
Montană Gold Corporation, are multe cârlige. Nu e deloc un business
clar, de genul îţi dau atâţia bani pe marfa asta. Au abundat interesele
politice, alături de alte interese obscure. Repet, i-am ţinut în
stand-by ca nişte ţărani pe oamenii ăia, da’ ei de ce nu au plecat? De
ce n-au zis, spălaţi-vă pe cap cu aurul vostru, ne ducem la alţii mai
destupaţi la minte! |nseamnă că ceva le-a convenit. Acum o să dea,
probabil, statul român în judecată (o puteau face şi mai devreme), şi
există, cred eu, şanse mari să câştige. Asta e! Dăm bani la FMI, la
RMGC, la taxe şi impozite, colo-colo, oricui ne cere, se pare că avem de
unde. Acum, bine că s-a ajuns la o soluţie, că eram de râsul lumii.
|n cincisprezece ani să nu poţi lua o decizie! |n cincisprezece ani, un
nou născut, ajunge să ia o grămadă de decizii, inclusiv liceul pe care
să-l urmeze!!! O să plătim pentru fariseismul ăsta. |n plus, Cabinetul
Victor Ponta va intra într-un clinci. O să fie nevoit să aplice nişte
măsuri de protecţie socială pentru oamenii din Roşia Montană. Alte
localităţi defavorizate ar putea revendica acelaşi regim. E un scenariu
cu un final imprevizibil. Deocamdată USL, avându-l ca vedetă
incontestabilă pe Crin Antonescu, a demonstrat ceea ce înseamnă voinţă
politică. Primul ministru făcea piruete graţioase pe ponturi sărind de
la calitatea de deputat la cea de şef al Executivului. Proiectul RMGC at
fi avut şanse mari să rămână garat la depou o vreme nedeterminată.
Dezbaterile palamentare ar fi permis un lobby extem de intens. A
intervnit Crin Antonescu, în două etape. Preşedintele PSD anunţase că
lasă la latitudinea fiecărui senator şi deputat felul în care se va
raporta la această lege. (Cred că mulţi pesedişti îşi frecau mâinile cu
ochii sclipindu-le către aurul la care tânjeau cei de la Gabriel
Resources.) A venit Crin Antonescu şi a spus, nu, grupurile parlamentare
PNL vor avea o poziţie clară şi unitară. Imediat după aceea, când încă
se mai pritoceau tot felul de comisii speciale sau ordinare,
preşedintele liberalilor a anunţat că senatorii şi deputaţii pe care îi
reprezintă vor vonta pentru respingerea proiectului RMGC. Jocurile
fuseseră făcute. Victor Ponta a anunţat capitularea: legea respinsă
urgent în Senat, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple în Camera
Deputaţilor, garanţie fiind Valeriu Zgonea, în direct. De data asta PNL a
punctat clar în faţa PSD. Nu doar pentru că pesediştii au urmat
directiva liberalilor, dar şi pentru că aceştia din urmă au avut o
poziţie clară, principială, în timp ce social-democraţii aveau de gând
s-o scalde prin balta electorală, în dulcele stil clasic. Cu siguranţă o
să se mai găsească voci stridente care să invoce piţigăiat idealurile
Dreptei şi ale capitalismului, arătând acuzator cu degetul către Crin
Antonescu. Bani, locuri de muncă, economie de piaţă şi alte alea. Dar ei
vor fi incomparabil mai puţin coordonaţi decât cei care au ca principiu
un mod de viaţă sănătos. Crin Antonescu a demonstrat că dacă ai voinţă
politică poţi rezolva în trei zile o problemă care durează de 15 ani.
Toţi ceilalţi au pierdut startul, şi nici nu mi are rost să se angajeze
în cursă.
În urma unui control cu prilejul căruia s-au constatat întârzieri la
plata daunelor şi diminuarea nejustificată a despăgubirilor, Autoritatea
de Supraveghere Financiara (ASF) a sancționat dur societatea de
asigurare Euroins. Acesteia i s-a interzis temporar să practice
asigurări RCA. Consiliul ASF a dispus această măsură lucru în şedinţa
din 28 august. Tot atunci, instituţia de supraveghere şi control a
hotărât sancţionarea lui Mihnea Tobescu, directorul general al companiei
de asigurări, cu amendă de 50.000 de lei şi sancționarea lui Stamov
Bozhidar Stoyanov, conducătorul departamentului de daună din cadrul
societății, cu retragerea aprobării acestuia.
“Interzicerea practicării de către societate a asigurării RCA este în
vigoare până la implementarea de către compania Euroins a unui set de
măsuri stabilit de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Măsurile se referă, printre altele la revizuirea de către Euroins a
instrucțiunilor, procedurilor sau normelor de constatare și lichidare a
daunelor, stabilirea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor în
conformitate cu reglementările în vigoare, respectarea termenelor de
plată a dosarelor de daună, informarea sau notificarea asiguraților cu
privire la respingerea pretențiilor de despăgubire”, se arată în
comunicatul dat publicităţii de ASF.
Autoritatea a obligat Euroins ca, în termen de 24 de ore de la primirea
deciziei de sancționare, să le comunice intermediarilor de asigurări
interdicția de a mai încheia contracte de asigurare RCA în numele și pe
seama societății.
La sfârșitul semestrului I 2013, Euroins Asigurare-Reasigurare SA avea
un volum de prime brute subscrise pe segmentul RCA de 258,74 milioane de
lei și deținea o cotă de piață pe acest segment de 21%. În primele şase
luni ale anului 2013, indemnizațiile brute plătite de societate, pe
segmentul RCA, au însumat 157,78 milioane de lei.
Noua ASF pare hotărâtă să taie în carne vie în domeniul asigurărilor,
sancţionându-i dur pe cei care încalcă legea. Pe 12 august, ASF a
anunţat aplicarea unor sancţiuni pe piaţa asigurărilor, în urma unor
controale efectuate in perioada mai 2013 – iulie 2013. Consiliul ASF a
decis pe 22 mai 2013 sancţionarea aceluiaşi Stamov Bozhidar Stoyanov
(Euroins) cu 50.000 de lei, a lui Mihail Tecău – președinte directorat
Omniasig VIG, cu 50.000 de lei, a lui Artur Borowinski – vicepreședinte
directorat Omniasig VIG, cu 50.000 de lei şi a Danielei Camelia
Covăcescu – membru directorat Omniasig VIG cu 30.000 de lei.
Controalele au vizat şi Astra Asigurări, societate deţinută de omul de
afaceri Dan Grigore Adamescu. Pe 12 august, ASF a comunicat ca „la Astra
Asigurări controlul este în derulare. După ce va fi finalizat, echipa
de control va informa Consiliul ASF asupra constatărilor, iar acesta va
dispune eventualele măsuri de sancționare „.
Nu
mai înțeleg în ce țară trăiesc. Sunt complet bulversat. Elena Udrea
scrie. Ceea ce mi se pare un exercițiu firesc. Și interesant de studiat.
Am citit un articol de-al său în care, în mod cu totul și cu totul
nesurprinzător, îi ridică osanale lui Traian Băsescu, făcându-l eroul
luptei împotriva USL și corifeu al Dreptei, din România, în special.
Sigur, aș fi tentat să acord atenție stilisticii și să-i atrag atenția
doamnei Udrea în legătură cu un limbaj prea sec și prea direct. Ideile
este bine să fie ambalate într-o notă de reținere și de echivoc atunci
când nu reprezintă o concluzie sau o mărturie de credință. Or, tocmai
asta face doamna Elena Udrea, pe parcursul mai multor mii de semne, un
jurământ de fidelitate față de Traian Băsescu pe care îl proclamă un fel
de „cauza sui”. N-am nimic împotrivă , doar că i-aș atrage atenția
doamnei Elena Udrea asupra faptului că în felul ăsta – a se citi cu
modul ăsta de exprimare – nu-i face un mare serviciu persoanei în
cauză, pe care o transformă într-un fel poster lipit pe peretele din
camera unei adolescente. Dar asta este doar o părere de-a mea care
ține mai degrabă de gustul propriu. Ceea ce merită comentat nu este
stilistica epică a doamnei Elena Udrea ci faptul că articolul există și
că el este scris de un politician care se revendică de la vârful
piramidei Puterii din România. Repet, doamna Elena Udrea îl proclamă pe
Traian Băsescu eroul, vârful de lance al luptei împotriva USL. De aici
mintea mea intră într-o derută cumplită. Vorbim despre Traian Băsescu,
președintele României, și despre Elena Udrea parlamentar? Elena Udrea nu
ține cu Traian Băsescu? Păi, atunci de ce îl face răspunzător de
încălcarea flagrantă a Constituției încă nemodificată???!!! Doamna Elena
Udrea adresându-se electoratului băsisto-pedelist (ceea ce este o
greșeală de strategie pentru că acesta oricum îl glorifică pe Zeus)
afirmă, ca frază de început: „Traian Băsescu a reușit într-o singură
ieșire publică să facă mai mult decât a reușit întreaga opoziție în 16
luni de la instalarea guvernului USL”. După care urmează un articol de
vreo cinci mii de semne într-un stil și cu niște idei ușor de anticipat.
Articolul se numește „Traian Băsescu sau nevoia de opoziție în
România”. Carevasăzică Traian Băsescu reprezintă Opoziția din România.
Eu credeam că reprezintă Președinția din România. Lipsa asta de
echivoc, faptul că deja se afirmă tranșant adevăruri care încalcă legea
(Supremă) a devenit extrem, extrem de periculos. Eu am spus de mai multe
ori că Traian Băsescu nu mă reprezintă. Dar asta nu-l degrevează pe el
de sarcina de a mă reprezenta. Știu că pare greu de înțeles, dar așa e!
Or Traian Băsescu „luptând” cu USL, „luptă” cu 70% dintre cetățenii cu
drept (exercitat) de vot din România. Nu e vorbă, niciun președinte al
țării ăsteia n-a putut, și n-o să poată, să facă abstracție de forțele
politice care l-au sprijinit pentru obținerea funcției și care-l
sprijină în exercitarea mandatului. Dar de aici și până la a te face
purtătorul fățiș al intereselor acestora este o cale lungă, ca de la a
suferi de foame și a muri de foame. Traian Băsescu poate fi
nemulțumit de activitatea guvernului. Dar rolul său ca președinte de
țară nu este să bage populația în panică. Ci să discute cu Executivul și
să incerce să-l influențeze spre bine. Dacă Victor Ponta este atât de
necopt încât să refuze un dialog pe niște teme care să ducă la creșterea
nivelului de trai al cetățenilor, atunci sarcina unui om responsabil
aflat în cea mai înaltă funcție din stat nu este să isterizeze națiunea,
ci să-și folosească toate pârghiile pe care le are la îndemână, de la
consilieri până la serviciile speciale, pentru a comunica, discret,
guvernului, măsurile pe care trebuie să le întreprindă. Traian Băsescu
este vedeta de presă a Opoziției. Precedentul pe care l-a creat este
deosebit de grav. Este foarte greu să-i ceri viitorului președinte al
României să nu se folosească de liberatea deplină pe care și-a permis-o
Traian Băsescu, ostentativă la adresa Constituției, și poate chiar
să-și aroge drepturi suplimentare. Singura soluție în acest sens este
modificarea Legii Supreme cu niște prevederi clare referitoare la
limitarea prerogativelor prezidențiale, inclusiv în privința prezenței
sale publice. Să se spună, de exemplu, că „șeful statului” nu poate avea
întrevederi politice decât în prezența reprezentanților tuturor
partidelor parlamentare. Și că înainte de a critica în presă guvernul,
trebuie să existe o scrisoare de atenționare trimisă în mod oficial
primului ministru, în care să fie descrise temele care vor face obiectul
expunerii publice. Și că în cazul în care premierul răspunde – în
termen de 24 de ore – tot în mod scris și oficial și cere o întrevedere,
președintele nu mai are dreptul să comunice presei nemulțumirile sale
până după ședința cu șeful Executivului, când se organizează o
conferință de presă comună.
Ne-am obişnuit deja ca în Bucureşti municipalitatea să se
apuce de proiecte grandioase a căror finalizare să se tot amâne.
Rândurile care urmează nu se referă însă la investiţiile neduse la bun
sfârşit, ci la acelea care s-au finalizat, însă, din varii cauze, sunt
practic inutile. Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău şi linia de
tramvai de pe Calea 13 Septembrie sunt numai două exemple care
ilustrează cum sunt arucaţi pe fereastră banii contribuabililor. Şi aici
vorbim de zeci de milioane de euro.
Odată finalizate, după amânări succesive, investiţii care ar fi
trebuit să ducă la fluidizarea traficului bucureştean se dovedesc pur şi
simplu inutile. Pe linia de tramvai supraînnălţată de pe Calea 13
Septembrie tramvaiele circulă din jumătate în jumătate de oră, iar
Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău este sugrumată de maşinile parcate
ilegal. Dar s-o luăm în ordine cronologică. În partea de vest a
Capitalei, traficul este mai aglomerat ca oriunde. Din cauză că în zonă
nu este metrou,
toată lumea circulă pe la suprafaţă. Tocmai de aceea, în încercarea de a
mai descongestiona zona, în perioada 2004-2005 municipalitatea a alocat
Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) suma de 13,89 milioane de
lei fără TVA (adică aproximativ cinci milioane de euro) pentru
modernizarea liniei de tramvai care leagă Bulevardul Ghencea de Calea 13
Septembrie. Cu banii respectivi s-au înlocuit terasamentul şi şinele şi
au fost refăcute refugiile (staţiile). Mai mult, pentru a sigura un
transport rapid, liniile au fost delimitate de carosabil cu borduri.
Un tramvai numit dorinţă
O soluţie excelentă, am putea spune la prima vedere. Din Ghencea ai
putea ajunge la Piaţa Unirii în timp record. Da, numai că tramvaiele
sunt rara avis pe linia 47. Mai exact, potrivit informaţiilor existente
pe site-ul RATB, intervalul de succedare este de 20 de minute între
orele 6,00-9,00 şi 13,00-21,00, de 31 de minute în intervalul 9,00-13,00
şi, atenţie!, de 60 de minute după ora 21,00. Evident,
din statisticile RATB reiese că nu există cerere de transport pe
această rută. Ceea ce este perfect adevărat, numai că motivul este
tocmai timpul mare de aşteptare în staţie. Decât să aştepţi jumătate de
oră sau chiar o oră întreagă în staţie, preferi să te reorientezi către
alt mijloc de transport – maşină personală sau autobuz, ambele mult mai
poluante decât tramvaiul şi care, evident, aglomerează şi mai mult
traficul În 2008, oficialii RATB anunţau că au în plan, “pentru
urmatorii ani”, repunerea în funcţiune a liniei 48, între Ghencea şi
Gara Basarab, pentru a micşora intervalul de succedare a tramvaielor pe
linia modernizată. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum, după
cinci ani de zile. Şi aşa s-au dus pe apa Sâmbetei cinci milioane de
euro.
Dincolo era mai ieftin
După ani şi ani, o altă investiţie, care de această dată a “înghiţit”
zeci de milioane de euro, se dovedeşte la fel de inutilă. Este vorba de
Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău, din estul Bucureştiului, care ar
fi trebuit să fluidizeze traficul rutier pe inelul median de circulaţie
din această zonă. Lucrările au început în 2006. Pentru suma de 5,6
milioane de euro, constructorul portughez Lena Construccoes se angaja să
refacă şi să modernizeze strada Doamna Ghica, de la intersecţia cu
Şoseaua Colentina şi până la calea ferată care intră în Gara Obor. Peste
şine trebuia construit
un pasaj, şoseaua continuând apoi, tot pe două benzi pe sens, până la
“Circul Foamei” din Piaţa Delfinului, pentru ca apoi traficul să fie
“vărsat” în Bulevardul Chişinău. Artera era proiectată la patru benzi de
circulaţie, câte două pe fiecare sens, o lungime totală de 1,8 km şi o
lăţime cuprinsă între 21 şi 70 m. În 2008, când lucrările erau la
stadiul de 70%, la Primăria Capitalei s-a produs schimbarea – a plecat
Adriean Videanu şi a venit Sorin Oprescu. Carele Sorin Oprescu a oprit
lucrările, pe motiv că sunt prea scumpe. A făcut o nouă licitaţie şi
pentru restul de 30% rămas neexecutat s-au plătit noului constructor,
SCT Bucureşti, 11 milioane de euro.
“Perversa” lui Onţanu
Dar nu sumele exorbitante plătite de municipalitate fac obiectul
acestui articol. Pe 3 decembrie 2012, primarul Sorin Oprescu inaugura,
alături de premierul Victor Ponta, finalizarea lucrărilor la acest
obiectiv. Şoferii care aşteptaseră ani buni o soluţie de trafic mai
rapidă s-au îmbulzit să utilizeze noua arteră. Utilitatea acesteia a
fost însă sabotată de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu. De la 1
februarie 2012, cu zece luni înainte de tăierea panglicii, în sectorul 2
nu se mai ridică autoturismele parcate ilegal pe partea carosabilă.
Asta deoarece contractul cu Supercom, firma care ridica maşinile de pe raza acestui sector, expirase la finele lunii ianuarie 2012. Primăria
a organizat, la finele lui 2011, două licitaţii pentru reînnoirea
acestui serviciu, la care nu s-a prezentat nimeni, aşa că Onţanu s-a
resemnat. „Contractul cu firma care ridică maşinile a expirat pe 31
ianuarie 2012. Pentru a continua această activitate, anul trecut am
organizat două licitaţii, la care nu s-a prezentat nimeni, deoarece
tariful era redus cu 40%. Aşa că am decis să nu mai facem nici o
licitaţie. Nu vom mai ridica deloc maşinile parcate neregulamentar”,
declara, la începutul anului trecut, pentru HotNews.ro, Anatol Albu,
purtătorul de cuvânt al Primăriei sectorului 2. Şi această
resemnare/nepăsare a Primăriei se răsfrânge negatit inclusiv asupra
Străpungerii Doamna Ghica – Chişinău. La Piaţa Delfinului trebuie să te
strecori, pe o singură bandă, printre maşinile pieţarilor şi
riveranilor, parcate fiecare cum i-a tunat. Te duci apoi glonţ peste
pasajul ce supratraversează linia de cale ferată şi apoi te opreşti în
coloană, pentru că circulaţia este din nou gâtuită la o singură bandă pe
sens, din cauza maşinilor parcate pe dreapta. Chiar în dreptul
indicatoarelor de “staţionarea interzisă”. Dacă nu-i întreabă nimeni de
sănătate… Aşa că ultima porţiune de câteva sute de metri până la
intersecţia cu Şoseaua Colentina este străbătută, la orele de vârf, în
20-25 de minute. Halal fluidizare!
“Invazia” de la capătul lui 5
Despre investiţiile fără cap şi fără coadă ale municipalităţii
bucureştene se poate scrie o carte. Linia tramvaiului 5 a fost
modernizată doar între Aeroportul Băneasa şi Pasajul Băneasa (sediul
AVAS), chit că pe Bulevardul Barbu Văcărescu, până la intersecţia cu
Şoseaua Ştefan cel Mare, terasamentul este într-o stare jalnică. Pe
aici, tramvaiele abia se târâie, dar circulă. Ceea ce nu se poate spune
despre porţiunea modernizată, pe care nu circulă nimic. Dincolo de
necesitatea unor lucrări suplimentare la pasajul peste calea ferată,
municipalitatea nu a fost în stare să lămurească problema celor câţiva
cetăţeni care au împrejmuit terenul pe care se află bucla de întoarcere
de la aeroport. Pe motiv că e terenul lor. Păi, dacă au dreptate, să-i
exproprieze potrivit legii, dacă nu, să-i evacueze.
Maşini la scară şi benzină pentru salariaţii Oficiului
Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, contracte
artribuite fără licitaţii, firme căpuşă şi aproape o sută de procese pe
rolul instanţelor. Toate acestea se întâmplă la compania constănţeană
Oil Terminal, chiar sub ochii autorităţilor, fără ca reprezentanţii
Ministerului Economiei să mişte un deget. Neregulile companiei
petroliere de stat au intrat şi în vizorul Fondului Monetar
Internaţional.
În plin proces de trecere la management profesionist şi eficientizare
a cheltuielilor în întrepriderile de stat, există încă societăţi unde
se fură ca-n codru. Unul dintre cei mai importanţi operatori de pe piaţa
petrolului, compania Oil Terminal, este o oază unde huzuresc
funcţionarii statului şi directori numiţi politic. Poate nu cea mai
importantă neregulă, dar care exemplifică cel mai bine bătaia de joc
faţă de banul public, este faptul că reprezentanţii Oficiul
Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), structură
care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, beneficiază
gratuit de maşinile şi benzina companiei Oil Terminal. Funcţionarii
statului se plimbă de ani buni după bunul plac cu maşinile Oil Terminal,
în condiţiile în care compania a trecut, în numele crizei, prin
disponibilizări colective. „Reprezentanţii OPSPI dispun de maşini şi
bonuri de benzină”, a precizat Dan Bărbulescu, administrator
independent şi avertizor de integritate în cadrul Oil Terminal. Pe lângă
autoturisme, funcţionarii Ministerului Economiei, desemnaţi să
reprezinte statul în adunările acţionarilor, primesc bani ori de câte
ori se deplasează la Constanţa pentru AGA. „Este o situaţie de
discriminare a celorlalţi acţionari”, a precizat avertizorul de
integritate. El a explicat că ceilalţi acţionari nu sunt remuneraţi
pentru activitatea în AGA şi că aceste avantaje sunt cel puţin curioase,
în condiţiile în care OPSPI, care reprezintă statul la Oil Terminal, ar
fi trebui să fie cel care să asigure respectarea legalităţii, şi nu să o
încalce. „Este un alt mod de a da mită”, a precizat Dan Bărbulescu.
Din aceste motive, unul dintre acţionarii companiei, fondul de
investiţii Broadhurst, a solictat în mod oficial stoparea acestor
practici, AGA urmând să adopte, la începutul lui iulie, o poziţie
oficială în acest sens.
Un avertizor acuză
După cum am menţionat mai sus, acestea nu sunt singurele
neregului de la Oil Terminal. Avertizorul de integritate a trimis
sesizări la toate intituţiile statului, fără însă ca cineva să ia
poziţie. „La Oil Terminal a fost inoculată o cultură a fraudei (…)
am semnalat autorităţilor riscurile majore de continuarea a fraudelor
iniţiate de fosta conducere
executivă si constatate de ANAF prin care s-au închiriat active, chiar
depozite petroliere întregi, fără licitiaţie, şi s-au prelungit de către
noua conducere executivă cu aprobarea complice dată de OPSPI în AGA de
la Oil Terminal… Refuzul aplicării guvernării corporatiste de către
MECMA şi OPSPI a generat numirea provizorie de persoane înregimentate
politic dar fără competenţele necesare care au aprobat situaţii
financiare pentru 2012 care nu reflectă realitatea economică a
societăţii, prin subevaluarea unor active de care depinde funcţionarea
societăţii sau care se intenţionează a fi vândute şi supraevaluarea
altora care sunt inchiriate fără licitaţie”, arată avertizorul de
integritate în scrisoarea trimisă Ministrului Economiei. Acesta mai
reclamă faptul că Oil Terminal, cu acordul conducerii, este căpuşată de
mai multe societăţi cu răspundere limitată. „Refuzul actualului CA de a
solicita statutul de antrepozit fiscal produce zilnic pagube Oil
Terminal, deoarece clienţii societăţii preferă serviciile Oil Prod SRL
(din grupul Eco Petroleum) care, deşi a închiriat toate rezervoarele
funcţionale din depozitul Nord al societăţii Oil Terminal, beneficiază
de statutul de antrepozit fiscal din 2009, anul în care l-a pierdut Oil
Terminal (n.r. statutul de antrepozit fiscal) printr-o Hotarâre de
Guvern prejudiciabilă şi care a fost declarată anul trecut ca fiind
incompatibilă cu normele UE”, mai menţionează administratorul
independent. Altfel spus, o firmă c u răspundere limitată face afaceri
în curtea Oil Terminal, pe spatele companiei de stat.
Directorul, amendat cu 5.000 lei
În replică la sesizările administratorului independent,
conducerea Oil Terminal îl acuză pe acesta că face „lobby negativ” şi că
a făcut publice documente care ar fi trebuit păstrate sub tejghea. Mai
mult, în cadrul viitoarei AGA, programată pentru 4 iulie, a fost
introdus pe ordinea de zi un punct suplimentar, respectiv „analizarea
acţiunilor administratorului Bărbulescu Dan în mass media privitoare la
managementul societăţii şi situaţia patrimonială a sa precum şi
implicaţiile acestor acţiuni şi dispunerea celor legale în funcţie de
rezultatul analizei”. Nu se ştie cum se va termina acest diferend, cert
este însă că directorul general al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu,
trebuie să plătească o amendă de 5.000 de lei pentru că a depăşit
cheltuielile de exploatare pe anul trecut, iar în urma unui control
efectuat de ANAF s-a dispus rezilierea a patru contracte suspecte.
Afacerile cu petrol, în instanţă
Directorii care s-au perindat la conducerea Oil Terminal au făcut de toate, numai afaceri în folosul companiei nu. Potrivit
unui raport remis de companie către piaţa de capital, la sfârşitul lui
mai, pe rolul instanţelor constănţene figurau nu mai puţin de 90 de dosare
în care este implicată societatea. Acestea totalizează posibile datorii
în valoare de peste şase milioane de lei, bani pe care Oil Terminal va
trebui să îi suporte din surse proprii în cazul în care va pierde
procesele. Mai mult, Oil Terminal a pierdut procesele colective
intentate de către salariaţi pentru neacordarea primelor de Crăciun. Compania
are de plată, în urma deciziei Tribunalului, despăgubiri către 692 de
angajaţi. Despăgubirile includ atât cunatumul primelor propriu-zise, în
valoare de 1.060 de lei pentru fiecare salariat, dar şi cheltuieli de
judecată, stabilite la 3.000 de lei. Adunate, toate acestea au o valoare
de peste 2,8 milioane de lei, respectiv peste 660.000 de euro. În 2011,
compania nu a mai acordat prime angajaţilor în cuantumul stabilit de
către părţi înainte de criză, prin contractul colectiv de muncă. De
asemenea, pentru reducerea cheltuielilor, s-a decis reducerea săptămânii
de lucru, fapt ce a provocat nemulţumiri în rândul salariaţilor
companiei. Directorul general de la acea vreme, Silviu Ioan Wagner, nu
mai conduce în prezent compania, însă Oil Terminal trebuie să le acorde
despăgubiri salariaţilor, în urma deciziilor obţinute de aceştia în
instanţă.
Dosarul, pe masa şefului FMI
Scandalul de la malul mării a căpătat şi conotaţii
internaţionale. Toate neregulile de la Oil Terminal i-au fost semnalate
şefului FMI pentru România, Tonny Lybek. Într-
o scrisoare adresată oficialului FMI, administratorul independent
susţine că Ministerul Economiei a început o acţiune pentru intimidarea
sa. „Ministerul Economiei intenţionează să blocheze accesul la
informațiile de interes public ale acționarilor și membrilor
consiliului, care nu au aprobare pentru a accesa date secrete, chiar
dacă în ultimii 10 ani pe agenda adunărilor acţionarilor sau ale
consiliului de administraţie nu au existat documente clasificate ca
fiind secrete”, arată Dan Bărbulescu.
„CEASEFIRE!”, a transmis azi noapte Donald Trump, ceea ce ar însemna încetarea focului împotriva Iranului.
În mesajul postat pe platforma Truth Social, liderul de la...
Selecționerul Mircea Lucescu s-a stins din viață ieri, la Spitalul Universitar de Urgență București, acolo unde era internat de câteva zile.
Cel supranumit „Il Luce”...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.
