Awdi Hassan, fostul patron al Rodipet, împreună cu Sweis Alex
Iskander Nicola, un apropiat al lui, au fost trimiși în judecată, fiind
acuzați de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism au descoperit că cei doi au racolat 13 bărbați
din Republica Honduras, cărora li s-au promis locuri de muncă în cadrul
punctelor de difuzare a oresei Rodipet.
Însă promisiunile că cei 13 vor primi un salariu cuprins între 700 și
1200 de dolari pe lună nu s-au materializat, bărbații find obligați să
presteze activități de muncitori necalificați, pentru grupul de
societăți Awdi, fără a avea forme legale, condiții de muncă, de sănătate
și securitate sau salarii.
Muncitorii obligați de Awdi Hassan să lucreze la negru au fost lăsați
fără pașapoarte, au fost amenințați și trăiau în condiții insalubre.
Awdi Hassan mai este cercetat pentru fraudarea CFR Mesagerie şi a Rodipet.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins,
marți, 24 aprilie, recursul deputatului gălățean Mihail Boldea, urmând
ca el să rămână în arest încă 30 de zile.
„După 30 de zile în care am stat şi am cugetat şi eu, poate că am
greşit, poate că nu. Nu poţi tu Minister Public să vii să ceri 20 de ani
de închisoare când tu ai un prejudiciu incert stabilit. Cineva de la
DIICOT Galaţi va răspunde pentru asta”, a declarat Boldea.
De asemenea, deputatul s-a plâns magistraților despre faptul că nu-și
dorește decât să meargă acasă la el, și că în celulă nu are ”cișmea în
cameră, ci doar WC-ul care e jos”: „Simt că tâmpesc în arestul ăla. Este
greu acolo, iar eu nu-mi doresc decât să mă duc la mine acasă. Nu îmi
doresc să mă duc la serviciu, nu îmi doresc decât să se termine dosarul
ăsta”.
Mihail Boldea este judecat pentru mai multe fraude imobiliare,
înfăptuite în perioada 2006-2011, fraude despre care Jurnalul de
Investigații a scris pe larg de-a lungul vremii.
După o istorie zbuciumată în relaţia cu preşedintele Crin Antonescu,
Primarul de la Unu a decis să rămână în partid. La un momentdat
interveniseră chestiuni de spiritism, Mircea Ionescu Quintus îi
recomanda lui Andrei Chiliman să se sfătuiască direct cu Ionel Brătianu,
în fine. Chestii-socoteli. După ce a fost destituit de la şefia
organizaţiei de Bucureşti, liderul liberal şi-a respectat termenul
autoimpus, “imediat după Paşti”, şi şi-a anunţat decizia: rămâne în
partid! Sigur că mulţi penelişti vor fi fost dezamăgiţi de hotărârea lui
Andrei Chiliman. Alţii însă, fără îndoială, s-au bucurat. Andrei
Chiliman este un specimen politic foarte rezistent. Intonaţiile
peiorative din această afirmaţie rămân la latitudinea interpretării
fiecăruia. Dar realitatea este certă: primarul de la unu stă înfipt pe
scena politică a democraţiei româneşti de când s-a înfiinţat aceasta. De
aici încolo fiecare ştie ce ştie, şi fiecare îşi poate închipui oriceea
ce poate.
Andrei Chiliman nu va rămâne însă în PNL ca un supus al lui Crin
Antonescu. Nicidecum! Statornicia sa care vine, cumva, să adauge un plus
de valoare anului Caragiale, are semnificaţia unei declaraţii de
război. Simt nevoia să subliniez, încă o dată, amprenta marcantă a
derizoriului. Andrei Chiliman nu poate însemna nimic în afara PNL, dar
asta nu înseamnă că, prin isteria pe care a creat-o, Crin Antonescu a
câştigat ceva. Ca într-o scenetă de budoar cei doi protagonişti se
îmbrâncesc şi-şi dau palme. Efectul dramatic este compus dintr-o doză de
umor memorabilă.
Mulţi sunt cei care-l pândesc la cotitură pe Crin Antonescu. Printre ei
se numără, de la bun început, şi Andrei Chiliman. Numai că aşa cum
spuneam, stătea pe după colţ aşteptând ca preşedintele să-şi scrântească
glezna. Acum, decizia sa de a rămâne înregimentat în PNL înseamnă
ieşirea la lumină, agresiunea directă la adresa lui Crin Antonescu.
Totul se petrece într-un fel de scenariu de comedie neagră. Care pentru
unii poate avea însă consecinţe concrete dintre cele mai nefaste. Primul
supus sentinţei electoratului e Andrei Chiliman.
Traian Băsescu rămâne un personaj care uimeşte. Care surprinde,
sau care, oricum, îţi zgâlţâie, într-un fel sau altul, creierii. Are un
fel de a-şi face apariţia care te obligă să intri în gardă. Fără doar şi
poate este un politician de categoria super-greilor. Dar care în ultima
rundă a obosit. Firesc.
Jocul de glezne e şontâcăit, a început ca uneori să se şi mai
împiedice. Loviturile scurte şi precise în bărbie sau în ficat, care îi
asigurau knock-out-ul, au fost înlocuite cu tactica datului năglabie
peste adversarul pe care îl ia în braţe şi-l împinge în corzi.
Traian Băsescu e acum la al doilea prim ministru. Pe acesta l-a
extras din vârful spionajului românesc. Ani de zile Emil Boc i-a servit
în fel şi chip acutalului preşedinte al României. I-a folosit şi ca
element de contrast. Optimismul hăhăit, siguranţa de sine, uneori
mitocănia agresivă, au constituit, de departe, reperul esenţial al
Puterii în raport cu resemnarea impasibilă pe care o afişa Emil Boc.
Acum în peisaj a apărut un personaj desprins parcă dintr-un scenariu de
film american.
Jocurile erau făcute
Aşa zice Traian Băsescu.Încă din luna decembrie a anului trecut. Când
discutase cu fostul premier varianta înlocuirii lui cu Mihai Răzvan
Ungureanu.
Aşa
o fi, nu zic nu. Da’ mie mi se pare că şi la faza asta Traian Băsescu
şi-a scrântit glezna. Adică, mesajul lui trebuia decodificat cum că,
vezi Doamne, demisa Cabinetului Emil Boc nu s-a făcut la presiunea
străzii. Era calculată, hăt, cu luni înainte, da’ s-a mers pe burtă în
scop de interes naţional. E-n regulă, ne-am lămurit cu toţii – analiştii
ăia de pe la marile publicaţii internaţionale sunt nişte tolomaci care
nu cunosc realitatea mioritică şi pe care îi manipulează „agenturili”.
Cum se desfăşoară şi la ce final ajunge povestea lui Traian Băsescu?
Aflând cum şi-a pierdut Emil Boc fotoliul din Palatul Victoria, orice om
cu scaun la cap se gândeşte că, bre, degeaba strigăm noi în stradă „jos
Băsescu” pentru că nu ajungem la niciun rezultat, lucrurile nu se fac
aşa. Trebuie ca ele să fie plănuite cu luni înainte, între boierii ăi
mari.
Emil Boc va rămâne un reper în pleiada de prim-miniştri. Alături de
încă trei-patru. Deşi eu cred că a fost un şef de guvern slab. „Părerea
mea”.
Însă rar mi-a fost dat să văd, în cei douăzeci şi unu de ani de când,
ca ziarist, urmăresc scena parlamentară, un politician care să ştie să
îmbine atât de bine tenacitatea cu abilitatea, consecvenţa cu eschivele
diplomatice şi ambiţia cu răbdarea supusă. Cariera lui Emil Boc nu s-a
încheiat. Nici pe departe.
După ce Traian Băsescu va fi devenit (dacă va deveni, şi în ce fel
rămâne de văzut) o filă de istorie, numele fostului prim-ministru va
figura pe afişele care anunţă cele mai tari spectacole din viaţa
politică. Austeritatea acestor ani va rămâne adânc întipărită în memoria
multor milioane de români. Justeţea măsurilor aplicate o vom putea
judeca în mod corect abia peste câţiva ani. Dar atâta vreme cât perioada
asta va fi vie în mintea cetăţenilor ţării ăsteia Emil Boc va
reprezenta un capital politic semnificativ.
Cacealma sau chintă royală?
Atât ce s-a dat de-a dura Boc în faţa naţiunii că ne-a ameţit pe
toţi. Uite-l, nu-i! (Cică vine un american de la o asociaţie de asta
care acordă ajutoare familiilor aflate în dificultate şi intră în curte
la un ţigan. Vreo cinşpe puradei alergau bezmetici. Americanu’:
extrordinar, toţi sunt ai dumneavoastră??!! Ţiganu’: da mânca-ţi-aş,
vrei să-ţi prind unu’?) Cam aşa şi la noi cu Traian Băsescu în mijlocul
Cabinetului Emil Boc.
Totuşi. Nu se poate spune că fostul Guvern a trecut prin România ca
gâsca prin apă. Nicidecum. S-au lipit de el tot felul de chestii şi până
la urmă s-a făcut fleaşcă. Ţara, la rândul ei, a fost profund răscolită
de cei trei ani şi aproape jumătate cât s-a aflat sub patronajul lui
Emil Boc şi al echipelor pe care acesta le-a alcătuit.
Acum când, în fine, a părăsit Palatul Victoria, dacă priveşti în urmă
este destul de greu să dai un verdict categoric. A fost învins sau a
ieşit învingător? Şi-a făcut Traian Băsescu treaba cu el (până când?)
sau el şi-a făcut-o cu Traian Băsescu (de când?). Pentru că în lumina
ultimelor evenimente şi a ultimelor declaraţii ale preşedintelui
României reiese că Emil Boc a stat în funcţia de prim-ministru cât a
vrut. Adică demisia nu i-a fost impusă, ci pur şi simplu i s-a sleit lu’
Emil Boc.
Dacă
iei de bună zicerea lui Traian Băsescu, anume că a discutat cu fostul
premier din decembrie despre demisia sa şi despre persoana care îl va
înlocui, aşa reiese: că Emil Boc a zis bă, io am chef să mă car. Şi
atunci stai şi te întrebi, dacă din decembrie se semnaseră actele, cum
ar veni, presiunile alea din interiorul PDL, manifestate cu una-două
săptămâni înainte de demisia sa efectivă, ce-au fost? Cristian Preda,
Vasile Blaga, Ioan Oltean and co. ce-au fost: papagalii partidului sau
nişte actori năimiţi cu ora? Marea schimbare care a avut loc luna
trecută ce a fost: un calcul riguros sau o plezneală? Noi ce suntem:
obiectul lor major de interes, sau bătaia lor de joc?
La vremuri noi, tot noi
O nouă stea s-a născut pe firmamentul politicii româneşti. Mihai
Răzvan Ungureanu. Intelectual rasat şi bărbat bine. Un tip obişnuit de
mic să i se dea atenţie. (Adjunct de şerif pe linie politică încă din
liceu, când numai Partidul Comunist era şi democraţia nici că se zărea.)
A ajuns, iată, să formeze şi să conducă Guvernul României. Traian
Băsescu îl vede ca pe liderul (nu l-a învestit propriu-zis cu această
calitate, dar e clar că asta vrea să fie) generaţiei care va prelua
ştafeta leadership-ului politic. În privinţa schimbărilor care se produc
în prim-planul actorilor principali este un fenomen firesc, valabil la
scara întregii ţări şi a oricărui domeniu de activitate.
Crin Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta fac parte din
ceea ce în sociologie se numeşte generaţia biologică de conducere. Iată,
Crin Antonescu, într-adevăr, conduce. (Şi în sondajele de opinie, nu
numai Partidul Naţional Liberal.) Victor Ponta conduce. Mihai Răzvan
Ungureanu conduce. Sau cel puţin aşa vrea să lase impresia. Pen’că
atunci când fu să fie s-o pună d-un guvern ş-o cam luă de fo două ori
cel puţin.
UDMR o dată, UNPR încă o dată. Bine, lasă, că nici pedeliştii n-au
roşit. Şmecheraşi de Primăverii. Au făcut o fentă la mişto, că-i dau
afară pe ăia de care n-auzise nimeni, da’ păstrează cuconetu’, baronetu’
şi bănetu’. Au încercat marea cu degetu’ şi când s-a ginit poporu’
cică, hai, bre, c-am glumit. Până la urmă tot ne-au făcut. Pe barba
noastră cum ar veni.
Nu vă place de ăştia că-s uzaţi? Las’ că vă dăm unii nou-nouţi! Care
habar n-au pe ce lume trăiesc pentru că ei încă nu s-au dezmeticit încă
din furat, din culcuşu’ de acasă sau din executat ordinele pe linie de
partid. Mă aştept ca în cele nouă luni pe care le vor petrece în acest
guvern să reformeze ţara aşa cum le-a cerut Traian Băsescu, şi mai mult,
să schimbe România la faţă.
Nu trageţi în pianist
Şi a fost momentul învestirii în Parlament, loc unde a vorbit şi Victor Ponta, de la tribună. „Ce mai vuiet, ce mai freamăt!”.
Bre,
săracu’ Ponta a încercat să aducă şi el o oază de normalitate, să se
exprime civilizat, să dea dovadă de optimism, să privească senin spre
viitor, să imprime discursului său un ton academic şi să-l încadreze
într-un limbaj diplomatic. Nu e bine! Trăim într-o ţară nasoală, trebe
să fim isterici!!! Şedinţă de urgenţă la PNL, transpiraţie pe canalele
tv de ştiri. Îngrijorări febrile în legătură cu trădarea. Apeluri la
calm. Ironii acide şi invective. O întrebare se naşte monstruoasă: mai
rezistă USL? De ce toate astea? Pentru că un om s-a comportat normal,
civilizat.
Banc: pe uşa unui bar din Vestul Sălbatic scria: nu trageţi în
pianist, face şi el ce poate. Într-o zi pianistul dispare şi un client
de-al casei întreabă ce s-a întâmplat cu el. Barmanul: a intrat unu’
care nu ştia să citească.
Turbine eoliene şi sonde pentru extracţia gazelor de şist. Acesta
va fi peisajul care va putea fi „admirat” în curând pe litoralul
românesc, chiar şi în zone istorice şi ecologice protejate. Primarii
care păstoresc localităţile Costineşti, Vama Veche şi Adamclisi nici
măcar nu au fost anunţaţi că în zona lor vor apărea sonde. În final, de
pătimit va avea turismul românesc, şi aşa concurat serios de cel
practicat de Bulgaria, ţară care a interzis acest tip de exploatare a
gazelor.
Chevron România Holding BV a câştigat trei perimetre de explorare,
dezvoltare şi exploatare petrolieră din Dobrogea, cu o suprafaţă de pe
2.500 kmp, în urma organizării rundei a X-a de apel public de ofertă.
Compania şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) au
semnat pe 23 martie 2011 acordurile de concesiune petrolieră, pentru
explorare, dezvoltare şi exploatare în perimetrul EX-17 Costineşti, în
perimetrul EX-18 Vama Veche şi în perimetrul EX-19 Adamclisi. În cazul
în care se va trece la exploatare, Chevron va trebui să plătească
redevenţă pe producţia de ţiţei şi gaze. „Aportul la bugetul general
consolidat nu va fi substanţial, deoarece perimetrul de explorare nu
este creditat cu rezerve de ţiţei şi gaze naturale. Redevenţa petrolieră
se va plăti din momentul în care se va trece la faza de exploatare,
inclusiv exploatare experimentală” , se arată în nota de fundamentare a
ANRM.
Durata acordurilor petroliere va fi de 30 de ani, incluzând perioada
de explorare, cu posibilitatea de prelungire de până la 15 ani. Gigantul
energetic Chevron a anunţat că va fora prima sondă de explorare a
gazelor de şist pe în a doua parte a acestui an. Chevron mai deţine un
perimetru în zona Bârladului, unde lucrările de explorare mai avansate.
Referitor la potenţialul zăcămintelor de gaze de şist, un raport din 5
aprilie 2011 al Energy Information Administration arăta că România,
Ungaria şi Bulgaria au împreună rezerve recuperabile de gaze de şist de
19 trilioane de picioare cubice, aproximativ 550 miliarde de metri cubi.
Sonde în staţiunea tineretului
Prima
pe lista de concesiuni a statului român este Costineşti. Denumită şi
„staţiunea tineretului”, localitatea numără 2.100 de suflete, asta fără
să mai punem la socoteală zecile de mii de turişti care vin în fiecare
vară la mare.
ANRM a concesionat aici perimetrul EX 17, denumirea zăcământului
fiind de fapt singurul lucru care a fost făcut public în mod oficial
până acum. Nimeni nu ştie nimic despre cantitatea de gaze care ar putea
fi exploatată şi cu atât mai puţin alte detalii despre locul unde vor fi
amplasate primele sonde. Primarul comunei nu cunoaşte detalii în cea ce
priveşte începerea exploatărilor gazului de şist. „Nu a venit nimeni la
primărie. Ar fi culmea, dacă sunt atât de nocive (n.r. procedurile de
fracturare hidraulică), să se procedeze aşa. Trebuie să obţină
autorizaţii de construcţie, avize etc”, a precizat Traian Cristea,
primarul din Costineşti.
Într-o totală contradicţie cu politica statului de a aduce în
Costineşti tehnologiile de extracţie considerate de ecologişti drept
extrem de poluante, autoritatea locală are priorităţi „verzi”:
amenajarea unui port turistic în valoare de opt milioane de euro în
nordul staţiunii, reabilitarea ţărmului, extinderea reţelelor publice şi
alte investiţii pentru dezvoltarea turismului. Cum va reacţiona
comunitatea locală dacă va începe exploatarea în masă a gazului de şist
la Costineşti, deocamdată nimeni nu poate spune, însă mai mult ca sigur
sondele, cisternele şi echipele de petrolişti nu vor alcătui un tablou
plăcut pentru turiştii care se cazează în fiecare an în staţiune.
Foraje la nudişti
Al doilea perimetru concesionat este EX 18 şi se află la Vama Veche.
Localitatea constituie, alături de satul învecinat 2 Mai, ultima redută a
turiştilor non-conformişti.
Comuna Limanu, de care aparţin cele două localităţi, este ultima
aşezare românească de la frontiera cu Bulgaria, stat care a interzis
acest procedeu de extracţie a gazului. „Nu m-a întrebat
nimeni”, spune Nicolae Iustin Urdea, primarul din Limanu. El a explicat
că nu se pune problema unei explotări terestre iar zăcământul
concesionat s-ar afla în mare. „Statul nu mai are teren în Limanu”, a
spus primarul. „Dacă ar afecta apele de îmbăiere trebuie făcută
dezbatere publică. Noi din asta trăim”, a menţionat Urdea, făcând
referire la activităţile turistice.
Şi în acest caz autoritatea locală mizează pe turismul ecologic,
printre investiţiile programate aflându-se portul turistic de pe lacul
Limanu, activităţi nautice în care a fost restricţionată utilizarea
motoarelor, pistă pentru biciclete. Ar mai fi de spus că în cazul a două
sate din cele patru din compunerea comunei, respectiv Hagieni şi
Limanu, în imediata apropiere se află rezervaţii naturale protejate.
Gaze la Adamclisi
A treilea perimetru concesionat de stat este EX 19 Adamclisi. „Nu
ştiu absolut nimic. Nu a venit nimeni la primărie. Eu zic că ar fi o
idee bună, dacă vor avea toate aprobările necesare. Dacă le au, bine,
dacă nu, nu”, a precizat Anton Tudorel Burcea, primarul localităţii.
Chiar dacă este destul de departe de litoral, comuna dispune de
obiective turistice unice în Europa de Sud: Monumentul Tropaeum Traiani,
dedicat celei mai sângeroase confruntări între daci şi legiunile
romane, fortăreaţa romană, mormântul unui general necunoscut şi multe
alte vestigii expuse într-un muzeu din localitate.
Paradoxal, la sfârşitul lunii februarie, chiar în perioada în care
opinia publică din România a aflat despre concesiunile secrete ale ANRM,
reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au
semnat la Belgrad Memorandumul de Înţelegere cu privire la cooperarea în
cadrul proiectului “Ruta Culturală Turistică a Împăraţilor Romani”.
România participă, alături de Serbia, Bulgaria şi Croaţia, la
înfiinţarea unui traseu turistic care să includă vizite la obiective cu
rezonanţă istorică, situate de-a lungul unor foste rute ale Imperiului
Roman, inclusiv în România. Itinerarul cuprinde drumuri romane, apeducte
şi amfiteatre din Serbia, Croaţia şi Bulgaria, cele mai importante
obiective din România fiind în judeţul Constanţa.
Proteste la Constanţa
„Atât timp cât nu există un studiu care să arate clar impactul asupra
mediului, noi suntem total împotriva fracţionării hidraulice. Noi
suntem împotriva procedeului, nu a exploatării gazelor”, a precizat
Mihaela Cândea, directorul executiv al Mare Nostrum.
Ea
a explicat că există state în Europa, cum ar fi Polonia, unde
exploatările au început pe scară largă, în timp ce Franţa şi Bulgaria au
interzis acest procedeu, iar Marea Britanie a stopat prospecţiunile.
Mihaela Cândea mai spune că această procedură de fracţionare hidraulică
presupune amplasarea unui număr mare de sonde comparativ cu vechiul
sistem clasic de extragere a gazelor.
„În curând pe litoral vom avea o turbină eoliană, o sondă şi aşa mai
departe”, a spus directorul Mare Nostrum. Pe 8 aprilie este programată
prima acţiune de protest, după care manifestările vor continua. „Pentru
că statul român nu a generat niciun cadru de dezbatere pe acest subiect,
vom solicita organizarea unor dezbateri publice”, a conchis lidera
ecologiştilor.
Foraje controversate
Preocupările oficiale pentru impactul asupra mediului și asupra
sănătăţii indus de fracţionarea hidraulică au apărut în 2010. La cererea
guvernului american, EPA a publicat prima sinteză a unui studiu în
revista American Scientist.
S-a descoprit că, după trei ani de utilizare a acestui procedeu, s-au
constatat în SUA mai multe scăpări importante de gaz în mediul
înconjurător și contaminarea pânzelor freatice superficiale cu gaz și
fluide de fracţionare. Mai exact, fracţionarea hidraulică înseamnă
injectarea de apă şi alte substanţe în roci dure, pentru a fi dislocate
rezervele de hidrocarburi.
Potrivit EPA, amprenta carbon din gazul de șist este mai dăunătoare
decât cea a puţurilor convenţionale de gaz. Fiecare puţ pierde de la
3,6% la 7,9% din gazul său în atmosferă (de la 30 până la 200% mai mult
decât pentru un puţ convenţional). Pe langă poluarea apei subterane,
tehnologia fracturării hidraulice declanşează şi mişcări seismice. În
aceste condiţii, unele state au pus piciorul pe frână în ceea ce
priveşte extracţia gazelor de şist.
Înapoi cu 100 de ani, la sobă şi godin. La nivel naţional,
sistemul de încălzire centralizată este în colaps. Jurnal de
Investigaţii prezintă două studii de caz – judeţul Hunedoara, care stă
pe un munte de huilă, şi litoralul, zona cu cele mai ridicate
temperaturi anuale. Societățile de termoficare, atât din Valea Jiului,
cât și din nordul județului Hunedoara, au datorii de milioane de lei și
riscă să intre în faliment. Unele s-au și desființat deja de ani buni,
iar centralele termice au fost vândute la fier vechi. La 600 km spre
sud-est, locuitorii din mediul urban al judeţului Constanţa plătesc cele
mai mari facturi de încălzire din ţară. În topul naţional al
scumpirilor gigacaloriei, primele locuri sunt ocupate de Mangalia,
Constanţa şi Eforie.
Pe lângă datoriile pe care societățile de termoficare le au către
stat ori către furnizori, tot mai puțini oameni au rămas branșați la
sistemele centralizate de termoficare, din cauza pierderilor pe rețea,
costurilor ridicate ale gigacaloriei, ori din dorința de a avea căldură
cât mai multă, după bunul plac și buzunar.
Păcura şi greva foamei
În municipiul Brad (judeţul Hunedoara), la începutul acestei ierni,
furnizarea agentului termic pentru cele aproximativ 3.000 de apartamente
a ridicat probleme, cu toate investițiile din ultimii ani: societatea
de termoficare nu avea păcură suficientă, motiv pentru care primarul
Florin Cazacu a făcut greva foamei timp de șase zile. Până când statul
i-a acordat un milion de lei pentru termoficare.
”Este nevoie de aproximativ 2.500 de tone de păcură pentru această
iarnă, iar suma repartizată nu este de ajuns. Banii asigură păcura
pentru o perioadă, dar să nu uităm că iarna este abia la început. Dacă
va fi alocată o cantitate de 2.500 de tone de păcură din rezerva de
stat, atunci s-ar asigura căldură pentru toată iarna, fără nicio
problemă”, susținea la acea vreme Cazacu.
Problema de la Brad s-a transformat însă în meci politic,
președintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, acuzându-l pe Cazacu de
incompetență. ”În perioada 2007-2011, sprijinul acordat de la nivelul
central al statului pentru susținerea sistemului centralizat de
alimentare cu energie termică furnizată în municipiul Brad se ridică la
suma de 7.686.000 de lei”, a declarat Gligor. El a amintit faptul că s-a
mai propus ca operarea, administrarea și exploatarea sistemului de
furnizare a energiei termice să fie transferată, în urma unei proceduri
concurențiale, unei companii private de tip ESCO, care să realizeze
investițiile necesare pentru îmbunătățirea serviciului, urmând să-și
recupereze cheltuielile de la utilizatorii finali, cu reducerea
garantată a facturii de energie.
„Reamintesc că alimentarea cu energie termică a populației reprezintă
un serviciu public în sarcina autorității administrației publice
locale, care are obligația de a identifica și implementa cele mai bune
măsuri, astfel încât să nu fie afectată sănătatea populației și
calitatea vieții”, a concluzionat Gligor. În ciuda contrelor politice,
cifrele sunt de necontestat: brădenii plătesc 831 de lei\Gcal, tariful
fiind cel mai ridicat din țară.
În municipiul Hunedoara nu mai există societate de termoficare din
anul 2003, iar în Deva mai sunt racordate aproximativ 10.000 de
apartamente.
Mulţi au fost, puţini au rămas
În Valea Jiului, Termocentrala Paroșeni este cea care mai asigură
căldură în Petroșani, Vulcan și Lupeni. În municipiul Petroșani, mai
sunt branșate 1.773 de apartamente individuale și câteva asociații de
locatari. ”În prezent mai sunt branșate la rețeaua de termoficare
aproximativ 2.900 de apartamente”, spune primarul Petroșaniului, Tiberiu
Iacob-Ridzi.
La Vulcan, căldura ajunge în apartamentele a 30% din populația încă
branșată cu ajutorul societății Pregoterm SA, societate care s-a născut
în anul 2009, în urma insolvenței Edil Therma SA, care era plină de
datorii.
Nici Pregoterm nu a scăpat de datorii, pentru că, spune primarul
Gheorghe Ile, oamenii nu-și plătesc ce consumă. ”Datoriile oamenilor
sunt de peste 830.000 de lei, iar aceste datorii generează alte datorii
ale Pregoterm către furnizori. La ora actuală, mai sunt aproximativ 30%
din apartamente, plus instituțiile publice”, a declarat Ile.
La
doi ani de la înființare, datoria Pregoterm se ridică la aproape 16
miliarde de lei. ”La Pregoterm e o situație complicată, acolo nu se
prezintă cheltuielile defalcat, pentru energie termică și pentru gunoiul
menajer, sunt amestecate. În doi ani a reușit să aibă datorii de 16
miliarde de lei vechi, cât a avut fosta societate de termoficare în 20
de ani. Le-am cerut o situație a pierderilor la energie termică și a
pierderilor la deșeurile menajere. Nu am primit-o”, spune Dorel Șchiopu,
consilier local din partea PRM.
20 milioane de lei, datorie la Lupeni
Cea mai dramatică situație însă se înregistrează la Lupeni, unde
societatea de termoficare are datorii de peste 200 de miliarde de lei
vechi, bani adunați de ani buni. Chiar dacă mai beneficiază de căldură
aproximativ 1.000 de familii, pierderile pe rețea sunt mari.
”Universal
Edil are peste 20 milioane de lei datorie. Este foarte mult, dar s-a
ajuns la această situație și din cauza Guvernului, care nu a dat
subvențiile și atunci toate aceste datorii s-au adunat. Investiții am
tot încercat să facem, dar pierderi pe rețea tot sunt. Mai sunt și
situații jenante în care vin oameni și fură țevile, să le ducă la fier
vechi, acele țevi trebuie înlocuite. E o situație fără ieșire, dar nici
nu putem să-i lăsăm pe oameni fără căldură”, spune primarul municipiului
Lupeni, Cornel Resmeriță.
În orașele Uricani, Petrila și Aninoasa lucrurile sunt mult mai
simple. Fiecare locuitor se încălzește cu ce poate, întrucât societățile
de termoficare au fost desființate de peste cinci ani, iar centralele
termice au fost vândute la centrele de fier vechi. În aceste localități,
cei mai mulţi oameni se încălzesc cu lemne şi cărbuni. Cine și-a permis
și-a cumpărat centrală pe gaz.
„Se încălzesc cu gaz, cărbune, lemn sau energie electrică. Peste 80%
din populaţie este racordată la reţeaua de gaz metan, dar mulţi nu şi-au
montat încă centrale termice. Cea mai mare parte se încălzeşte cu lemn
sau cărbune, pentru că blocurile sunt prevăzute din construcţie în acest
mod”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
La Petrila avem de-a face cu o situaţie similară. ”Nici la Petrila nu
mai avem centrale termice de cartier pe bază de cărbune. Erau prea
poluante și nu erau rentabile. Cei de la blocuri au, în general,
centrale proprii, pe gaz, iar la case se încălzesc cu lemne sau cărbune.
Acesta este specificul zonei, nu avem ce face”, spune Dorin Curtean,
city-managerul Petrilei.
Trei salarii, o lună de căldură
Mergem acum la malul mării, unde de peste două luni locuitorii
Mangaliei îngheaţă de frig în apartamente din cauza conflictului dintre
Consiliul Local Mangalia şi producătorul de agent termic, Callatis Therm
SA.
Scandalul a culminat cu reţinerea, în noaptea de 16 februarie, a
patronului firmei de termoficare, Simion Nikitas, sub acuzaţiile de abuz
în serviciu şi şantaj contra autorităţii locale. Viceprimarul
municipiului a anunţat în dimineaţa următoare rezilierea contractului cu
SC Callatis Therm SA şi preluarea serviciului de alimentare cu energie
termică de către Consiliul Local Municipal, punând sigilii la centralele
termice din oraş.
Când toate lucrurile păreau că reintră, cât de cât, în normal, în
sensul că, beneficiind de sprijinul autorităţii locale, cetăţenii vor
primi căldură, consilierii locali din Mangalia au aprobat pe 21
februarie încă o majorare a tarifelor la căldură, astfel că gigacaloria a
ajuns la un preţ record de 667 lei, situaţie în care preţul încălzirii
pentru o lună depăşeşte în cazul apartamentelor cu trei camere, 1.500
sau chiar 2.000 de lei.
Salariul minim pe economie în acest an a fost fixat la 700 de lei.
Reiese deci că locuitorii blocurilor din Mangalia vor plăti pentru
căldura în case câte trei salarii minime pe lună. Callatis Therm a
refuzat să furnizeze căldura în tot acest răstimp pe motiv că
municipalitatea îi datorează peste şase milioane lei, restanţe acumulate
la nivelul lui 2011, în timp ce administraţia locală susţine că singura
datorie este subvenţia neonorată de Guvern.
Scandalul gigacalorie a izbucnit în vara anului trecut la Mangalia,
atunci când furnizorul de agent termic a solicitat un preţ de 677 lei
pentru o gigacalorie, tarif ce a fost refuzat de Consiliul Local. Au
urmat procese în instanţă şi alte majorări, astfel că Mangalia a ajuns
în octombrie 2011, printre cele mai scumpe oraşe din ţată în ceea ce
priveşte tariful gigacaloriei- 567,9 lei. SC Callatis Therm SA a preluat
distribuţia agentului termic în Mangalia în luna ianuarie 2011 de la SC
Rominservices Therm, ocazie cu care afacerea căldurii a încăput pe
mâinile unor consilieri şi politicieni locali.
Constanţa: scamatoria RADET
Doar unul din trei constănţeni a beneficiat de ajutor la încălzire în
această iarnă. Celor 35.000 de cereri de subvenţii depuse pentru Regia
Autonomă de Distribuţie a Agentului Termic Constanţa le corespund
aproximativ 100.000 de persoane.
Restul
de 200.000 de locuitori ai municipiului au fost nevoiţi să bage adânc
mâna în buzurare pentru a se putea încălzi. La un preţ de 185,9 lei
gigacaloria produsă de CET Constanţa, RADET o vinde aproape dublu ca
preţ: 338 de lei. Astfel, căldura pentru un apartament cu trei camere
depăşeşte frecvent 700 de lei. Ca o ironie a sorţii, constănţenii care
locuiesc în blocurile ANL şi se încălzesc cu gaze prin intermediul
centralelor de bloc administrate de RADET, plătesc cel mai mult
facturile la întreţinere, respectiv 1.000 de lei pentru două camere.
Spre
comparaţie, posesorii centralelor proprii deapartament nu scot din
buzunar mai mult de 200 sau 300 de lei pentru încălzire în fiecare lună.
Potrivit RADET, locatarii din blocurile ANL risipesc căldura. „Aceste
preţuri se justifică, cel mai probabil, prin faptul că cei cărora li se
furnizeaza energie termică de la RADET, folosind ca sursă de producere
gazele, deschid ferestrele dacă le este foarte cald şi nu fac în niciun
fel economie”, a spus Liviu Popa, directorul de producţie al regiei de
termoficare.
Batjocură la Eforie Nord
Locatarii blocurilor din Eforie Nord s-au debranşat în masă de la
reţeaua orăşenească de agent termic. „Apă caldă nu mai avem din
noiembrie. Ne spălăm la rude. Acum ne dau căldură câte două ore
dimineaţa, la prânz şi seara. Mulţi dintre locatari sunt pensionari şi
au preferat să se debranşeze. În blocul în care locuiesc mai suntem doar
patru familii care primesc căldură. Factura în fiecare lună este între
900 şi 1.200 lei pentru fiecare apartament” a precizat Puiu Iordache,
locatarul unui bloc situat în centrul oraşului.
Potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilităţi Publice, preţul de facturare a energiei termice
la populaţie era, la sfârşitul anului trecut, de 319 lei pentru o
gigacalorie la Eforie Nord, respectiv locul al treilea la nivel
naţional. Blocurile din Eforie sunt racordate la două puncte termice
autonome pe care autoritatea locală le-a dat în administrarea Ecotherm
Energy SRL, înfiinţată în 2009 şi care, în 2010, figura în evidenţe cu
cinci angajaţi.
La aproape un an de zile de la desfiinţarea a 67 de spitale din
toată ţara, clădirile stau cu lacătul pus pe uşă. În afara unor cazuri
izolate, nimeni nu a mişcat niciun deget pentru ca în locul spitalelor
să apară azile de bătrâni sau „centre multifuncţionale”. (Uau, aceste
cuvinte ne doare.) La Bucureşti, clădirea spitalului Caritas este
dezafectată. Reprezentanţii fundaţiei evreieşti care deţine imobilul
sunt dispuşi să-l pună la dispoziţia autorităţilor. Până acum, nu i-a
căutat nimeni.
Sistemul de sănătate – pe vremea lui Ceauşescu era mai puţină bătaie
de cap. Gratuitatea serviciilor medicale era plătită cu plicul, cafeaua,
Kent-ul şi uneori cu viaţa. De când cu capitalismul, afacerea s-a
complicat grozav.
Au intervenit asigurările, contribuţiile individuale, în fine, un
întreg mecanism economico-financiar din care, însă, “simplul cetăţean cu
drept de vot” rămâne cu imaginea/spectru a spitalului şi a unei, Doamne
fereşte!, internări.
România a moştenit de la comunism 473 de spitale. Multe dintre ele, o
ştie aproape toată lumea, ineficiente sau, cazuri deloc singulare,
insalubre.
Reţeaua spitalicească a reprezentat din 1990 încoace un cartof
fierbinte pentru toate guvernările. Nimeni, până anul trecut, nu a avut
curajul să se atingă de halatele albe din sistemul sanitar, de teamă să
nu-şi viruseze imaginea publică.
„Lichidatorul” Cseke
Este o reacţie umană firească aceea de a te simţi mai în siguranţă ştiind că ai în apropiere un spital.
Aşa
că toţi miniştrii care au preluat portofoliul Sănătăţii au preferat să
lucreze la inginerii financiare, dar să păstreze reţeaua spitalelor
intactă. Toţi, până la Cseke Attila. Care, dintr-o singură semnătură, a
decimat numărul numărul spitalelor. Astăzi sunt 273.
Oficialii Ministerului Sănătăţii declară că în felul acesta s-a făcut
o economie la bugetul de stat de 175 milioane lei. Pe de-o parte este
vorba despre cheltuielile de întreţinere a clădirilor.
Pe de altă parte au fost desfiinţate 330 de posturi de manager plus
alte încă 230 similare, ca remuneraţie, acestora. S-a încercat marea cu
degetul, adică păstrarea cadrelor medicale specializate în sistem.
Rezultatul: aproximativ patru mii de şomeri în plus.
Reducerea numărului de spitale s-a făcut pe două paliere de acţiune:
desfiinţarea propriu-zisă şi comasarea, adică transformarea unor spitale
în secţii ale unor alte unităţi de profil. 67 de clădiri, cu terenurile
aferente, şi-au schimbat destinaţia, urmând să fie transformate, la
solicitarea autorităţilor locale, în cămine de bătrâni sau centre
multifuncţionale.
Cele mai spectaculoase şi mai mediatizate cazuri de comasări au avut
loc, bineînţeles, în Capitală. Spitalele C.C.Iliescu (renumit în
tratamentul afecţiunilor cardio-vasculare) şi Marius Nasta (Institutul
National de Pneumologie) au devenit secţii ale spitalelor Fundeni şi
Matei Balş.
Paradoxuri mioritice
În România este un număr foarte mare de internări la suta de mii de
locuitori, ceea ce denotă ineficienţa reţelei medicale, care ar trebui
să poată fi în măsură a prescrie tratamente ambulatorii.
Mai
există şi celălalt punct de vedere: cvasimajoritatea medicilor este de
părere că românii nu au o cultură a propriei sănătăţi şi ajung la medic
în stadii foarte avansate ale bolilor. Statisticile Eurostat arată
următoarele: România are 21.513 internări la suta de mii de locuitori,
Bulgaria e umăr la umăr cu 21.437 în timp ce Belgia – una dintre ţările
cu cel mai perfomant sistem de sănătate – e pa! Doar 15.866.
Cu toate astea, adică în ciuda faptului că paturile din unităţile
spitaliceşti de la noi sunt printre cele mai solicitate din Uniunea
Europeană, Cseke Attila le-a dat la fier vechi. Pentru că, da,
investigaţiile întreprinse la Ministerul Sănătăţii au condus la această
concluzie: covârşitoarea majoritate a paturilor de spital a fost vândută
ca fier vechi, afacere profitabilă pentru firmele care au acest profil
de activitate. Aparatura medicală este pierdută în ceaţă.
Teoretic, ea a fost redistribuită, însă nu există statistici exacte
în acest sens, pentru că multe dintre procedurile de predare/primire
s-au desfăşurat la nivel local ca urmare a statutului juridic al
spitalelor. Înapoi la Eurostat: România cheltuieşte pentru servicii
medicale 203,66 euro pe cap de locuitor, Bulgaria 237,07, în timp ce
statul belgian cotizează cu 3.100 şi Franţa, cu 3.140. Carevasăzică,
situaţia se prezintă în felul următor: prima fază – România cheltuieşte
foarte puţini bani pentru că e la stadiul în care cazează, înghesuiţi în
paturi, bolnavi pe care-i tratează cu ce mai găseşte prin dulapul cu
medicamente; faza a doua – decimează numărul de paturi. Tare, nu?!
Bâlbâieli, încurcături
Ce se întâmplă cu clădirile dezafectate ale fostelor spitale? Iată
întrebarea! Unde-s căminele de bătrâni, unde-s centrele
multifuncţionale? Căminele de bătrâni sunt la Ministerul Muncii.
Celălalte au rămas în curtea Ministerului Sănătăţii. Însă
responsabilitatea e toată pe capul autorităţilor locale, care trebuie să
facă proiecte pentru a trasforma o ditamai hăndrălaia din beton în
cămin pentru bătrâni sau într-un fel de SPA. Numai cele eligibile o să
fie finanţate!, anunţă, solemn, autorităţile.
Un criteriu de bază pe care au fost desfiinţate spitalele a fost
lipsa liniilor de gardă permanente. Deci n-avea cine să te ia în primire
dacă te apuca amocu’ după orele de program. Asta înseamnă că zonele în
care funcţionau respectivele unităţi nu reprezintă chiar o culme a
civilizaţiei.
Cum să faci un cămin de bătrâni (sau un centru multifuncţional?!) în
locul spitalului comunal Mociu, sau în locul spitalului orăşenesc Ştei?!
Adică, îl poţi face, dar nu are niciun rost. Aşezămintele de genul
ăsta, e o regulă, se adresează marilor aglomerări urbane. Un cămin de
bătrâni “la ţară” este un nonsens pe care îl argumentează toate studiile
sociologice. Publicul ţintă al acestor azile nu sunt bătrânii, ci
tinerii activi, care au venituri peste medie.
Dar nu are rost să dezvoltăm subiectul pentru că deocamdată nu se
mişcă nimic pe direcţia asta. O transformare ca cea preconizată
presupune renovări, eventual o reconfigurare a spaţiilor interioare,
dotări cu mobilier, personal de specialitate, lucruri care nu se pot
face de azi pe mâine, pot dura ani de zile, pentru că sunt necesare
finanţări, explică oficialii Ministerului Muncii şi cei ai Ministerului
Sănătăţii.
Alta e problema: ce se întâmplă cu fondurile europene pe care le
accesaseră unele dintre spitalele împuşcate în ceafă? Aici nu există un
răspuns. Desigur, în afara celui evident, de bun-simţ pentru orice
contribuabil: bani pierduţi. Spitalul TBC din Brăila, de exemplu,
obţinuse o linie de finanţare de 4 milioane euro.
La Caritas e pus lacătul
„O tempora, o mores!”, o exclamaţie care are nişte ecouri ciudate pe
holurile acum pustii ale fostului spital. Acum desfiinţat. Este singurul
în situaţia asta din Bucureşti. Spitalul Caritas poate fi considerat,
pe bună dreptate, un simbol al sistemului medical din România.
A fost construit în 1880. Dar de la înfiinţare a funcţionat, vreme de
peste zece ani, mai mult ca adăpost pentru femeile şi copiii din
familiile sărace. Abia din 1891 a fost dotat cu toate specialităţile
medicale, devenind aşezământ de binefacere în ambulatoriu. În 1933
comunitatea evreilor din Bucureşti inaugurează “Noua Maternitate”. În
1941 devine spital de război, în 1948 e naţionalizat, între 1977 – 1979
este dotat cu secţii performante de cardiologie, medicină internă,
terapie intensivă şi neonatologie.
În contemporaneitatea proximă ajunge să aibă una dintre cele mai
performante secţii de obstetrică-ginecologie din ţară. În 2005 este
retrocedat fundaţiei evreieşti Caritatea, cu sediul la New York. Peste
şase ani spitalul este desfiinţat. Personalul, în majoritatea lui, de la
medici la infirmiere şi brancardieri, este transferat la spitalele
Malaxa, Panait Sârbu, Filantropia şi Colţea. Aurel Vainea, preşedinte
onorific al fundaţiei Caritatea, a declarat că încă nu ştie ce
destinaţie i se va da fostei unităţi sanitare. “Punem la dispoziţie
clădirea şi terenul, însă alte proiecte nu există. Nu suntem dispuşi să
investim”, a declarat el pentru Jurnal de Investigaţii.
Fostul director al fostului spital, Bogdan Jensen, despre
transformarea acestuia în cămin de bătrâni: “cu bani şi puţină fantezie
se poate transforma”. Da’ o să dureze cel puţin trei ani. Asta “off the
record”. Acum şuieră vântu’ şi latră câinii acolo unde Mihai Eminescu a
fost internat în 1883 şi unde Titu Maiorescu se ducea pentru a participa
la demonstraţiile de hipnoză făcute de medicii evrei.
Cu sistemul de sănătate din România e boală grea, o ştie tot omu’
sănătos la cap. Adică te uiţi şi tu la oameni mai plimbaţi prin lume,
mai duşi pe la summit-uri şi-i vezi că se operează în Viena şi le
recomandă românilor să se facă de profesie chelneri. Dacă iei aminte la
poveţele preşedintelui României, care le spune medicilor de aici să se
uşchească până nu i se pune pata pe ei, îţi dai seama că drumul către
spitalele autohtone e cum e, la dus, da’ la-ntors s-ar putea să fie mai
naşpa.
Viaţă grea, “renumeraţie după buget, mică”. Mai vii şi tu cu o pastilă-n
buzunar, c-o mămăliguţă, c-o ciorbiţă ca la mama acasă, deh. Poţi să
mai aştepţi niţel, să se repare vreun ecograf, sau un tomograf, să se
elibereze un pat, că doar n-oi muri! Da’ mai bine-ţi faci un abonament
la Med Life! Teee-aaaam priiiins, vrăjitorule! Adică faci scamatorii,
vrei să-ţi ascunzi portofelu’!!! Nu ţine, drăguţă. Fii atent aici, caz
pe bune. Azi, aşa, ca pe la prânz să fi fost, la sediul Med Life din
Griviţa, cu soţia la cabinetul de ginecologie. Omu’, persoană
importantă, nu spui cine, ţoc-poc, abonamente, chestii-socoteli, lucru
mare! (Cu programare.) Doctorul Pelinescu!!! Uau! Nu un fitecine.
Şarmant-elegant, toate bune şi frumoase. La plecare, surpriză! Bănuţu’,
sari cu bănuţu’! Fo şase sute de lei, repejor. Şase milioaneeeeee???
Hopaaa, păi cum aşa, bre??! Am abonament. (Ca pe troleibuzul nouăjdoi,
asta bag eu, de la mine, când vine controloru’.) Vax. La cabinetu’ la
care lucrează Pelinescu sari cu banu’. Păi, n-am. Adică şase
sutare…nu-mi mai rămâne de ciocolată. Vai, se poate, domnule, dar ne
jigniţi! Avem toate datele dumneavoastră, nu puteţi să ne scăpaţi, aşa
că întoarceţi-vă, elegant şi cu mălaiu’ la domnia -voastră, mâine.
Poimâineeee…
Auzi, fato! (Vocativ strunit în limitele elegante a patru litere) Da’ ca să evităm penibilu’ şi jignirile nu puteai să-i spui, boului, la telefon, de când şi-a făcut programarea, care e afacerea??? Şi până la coadă, care e business-ul cu abonamentul la Med Life???!!! Că de dat bani, fără să obţii nimic, poţi da de bogdaproste. sursa foto:www.medlife.ro
Suntem în pericol să plătim sute de milioane de euro din cauza corupţiei şi a incompetenţei consilierilor generali ai Capitalei. Mulţi dintre beneficiarii Planurilor de Urbanism Zonal rămase neaprobate după 1 februarie 2012 se pregătesc să ceară în instanţă despăgubiri de milioane de euro pentru fiecare PUZ în parte. Pentru bucureşteni nu mai este nicio speranţă – chiar şi cei cu PUZ–urile „strâmbe” vor putea obţine despăgubirile, pentru că niciunul dintre acestea nu a fost respins legal de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Majoritatea au rămas neaprobate printr-o metodă originală a consilierilor de a sabota toate proiectele pentru care nu s-a plătit, probabil, „taxa de vot”: dispariţia din sala de şedinţă. Metoda, altfel transpartinică, este pe cât de laşă pe atît de inutilă. Rezultatul este acelaşi – daune de sute de euro pe cap de bucureştean.
Oricine cumpără un bun imobil, în România ori în oricare altă ţară în care domneşte legea are dreptul de a-l folosi şi a dispune de el, în limitele stabilite de lege. Dacă bunul cumpărat este un teren intravilan, proprietarul îşi poate construi pe acesta o casă, un garaj, un spital, hotel sau clădire de birouri, orice îi permite legea, potrivit planurilor de dezvoltare ale localităţii. Dacă doreşte să ridice construcţii complexe, care se întind pe o suprafaţă mare, proprietarul terenului trebuie să întocmească un plan de urbanism zonal (PUZ) care trebuie aprobat de consilierii locali, reprezentanţi ai comunităţii. După ce aceştia îl aprobă, PUZ-ul devine lege a oraşului pentru dezvoltarea zonei respective.
Cum se coace un plan de urbanism
Până
la a ajunge la votul consilierilor, primul pas este ca arhitectul şef
al localităţii să elibereze un aviz de oportunitate prin care să se
constate dacă proiectul este necesar comunităţii şi cum trebuie să arate
viitoarele construcţii pentru a se încadra în planul de dezvoltare a
localităţii. După primirea acestui aviz se întocmeşte proiectul, este
verificat de Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, apoi
Direcţia coordonată de arhitectul şef emite avizul de urbanism. După
acesta, trebuie obţinute alte avize, tot obligatorii, de la Ministerul
Dezvoltării Regionale, de la Mediu, de la Circulaţie sau de la Reţele
edilitare (canalizare, comunicaţii, gaze, electricitate etc). Importanţa
acestora este lesne de sesizat. După ce sunt obţinute toate acestea,
PUZ-ul ajunge la comisiile de urbanism şi la cea juridică din Consiliul
local (Parlamentul localităţii). Acestea întocmesc raport, la care se
adaugă raportul de specialitate al arhitectului şef, iar primarul
semnează expunerea de motive pentru aprobarea PUZ. Nu înainte de a se
face şi o dezbatere publică, în care cetăţenii să îşi poată spune
punctul de vedere sau să se manifeste, eventual, împotriva proiectului.
Consilieri mafioţi
Consiliile locale sunt Parlamente ale fiecărei localităţi şi au ca
principală atribuţie votarea legilor acesteia. Legea permite oricărui
locuitor să devină consilier local şi nu prevede nici ca acesta să aibă o
anumită pregătire minimă, teoretică sau profesională. Datoria fiecărui
consilier în parte este să apere interesele comunităţii care l-a ales în
funcţie. În capitala României, lucrurile stau taman pe dos. Consilierii
generali ai Municipiului Bucureşti nu mai reprezintă comunitatea, ei au
ajuns duşmanii acesteia şi ai fiecărui bucureştean în parte.
Consilierii generali sunt organizaţi în prezent mai mult ca un
sindicat de tip mafiot. La fel ca în filmele cu gangsterii anilor 30,
unde niciun proprietar nu-şi putea încărca vaporul decât cu angajaţii
sindicatului, nici în Bucureştiul zilelor noastre nu mai trece niciun
PUZ sau altfel de plan dacă unul sau altul dintre „consiliegri” nu dă
semnalul votului în timp ce-şi zornăie arginţii din buzunare.
Metoda „Fuga de la vot”
Voi descrie, în continuare, mecanismul infernal şi infracţional prin
care consilierii generali, fără excepţie, încalcă legile ţării, modul în
care o fac şi cât de mult le pasă că bucureştenii vor suporta cu toţii
rezultatul activităţii lor de infracţionalitate organizată.
Pentru ca un PUZ să treacă de votul consilierilor generali, trebuie
să primească cel puţin 28 de voturi favorabile. Evident, în acest
context, că în sală trebuie să se afle măcar 28 de consilieri din
totalul de 55 votaţi de bucureşteni. Treaba lor este să verifice dacă
toată documentaţia este completă, să semnaleze celorlalţi consilieri
eventualele vicii şi apoi să voteze proiectul, dar nu după bunul lor
plac.
Consilierii
au găsit însă o metodă, cât se poate de originală, de a se asigura că
un PUZ nu se aprobă, dacă nu „se doreşte” acest lucru. Dar nu şi legală.
Consilierii ies, pur şi simplu din sală, sau nu votează în niciun fel.
Prin această metodă, se ajunge la situaţia în care votează mai puţin de
27 de consilieri, care, evident, nu pot da 28 de voturi favorabile. „În
repetate rânduri, colegi de-ai mei au preferat să iasă din sală, în
grup, iar PUZ-ul a fost respins din lipsă de cvorum”, ne-a confirmat,
sub rezerva anonimatului, unul dintre consilierii generali. Iar aici nu
este vorba de o ieşire la ţigară sau la toaletă, ci de un „sport”
organizat, care să aibă drept consecinţă „respingerea” proiectelor
„nedorite” (neşpăguite?) chiar dacă acestea îndeplinesc toate condiţiile
legale.
O apă şi-un pământ
În mod normal, metoda nu ar trebui să aibă niciun rezultat.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a CGMB spune: „dacă în sala de
şedinţe nu este întrunit cvorumul legal, preşedintele de şedinţă amână
votarea până la întrunirea acestuia”. Altfel spus, niciodată nu va putea
rămâne nevotat un proiect de hotărâre prin lipsă de cvorum deoarece
preşedintele constată că nu sunt 28 de voturi în total, deci nu e
cvorum. Dacă, Doamne Fereşte, preşedintele „nu observă”, îl trage de
mânecă secretarul consiliului, persoana Desemnată să verifice
respectarea legii. Dacă şi acesta este lovit de orbul găinilor, atunci
mai poate îndrepta anomalia când întocmeşte şi semnează procesul verbal
al şedinţei. Nimic din toate acestea nu se întâmplă. Oficialii
consiliului, dar şi stenogramele şedinţelor arată că au fost multe
astfel de cazuri în care numărul consilierilor prezenţi a „scăzut” iar
hotărârile au fost respinse din cauza absenţei acestora din sală.
Grupul infracţional în acţiune
Un
exemplu elocvent al metodei organizate de încălcare a legii este
şedinţa din 17 decembrie 2010 (vezi grafic). La punctul 10 de pe ordinea
de zi, „Aprobarea depunerii candidaturii Bucureştiului pentru Jocurile
Olimpice din 2020”, au votat 39 de consilieri. Numărul votanţilor a
rămas aproape acelaşi şi la punctul 17 de pe ordinea de zi –
„Constituirea Comisiei speciale pentru întocmirea listei bunurilor care
alcătuiesc domeniul public”, pentru care au ridicat mâna 38 de
consilieri. Peste câteva minute, când s-a cerut vot nominal, la un PUZ
de la numărul 30 de pe ordinea de zi, au răspuns „prezent” 42 de
consilieri, pentru ca la votul imediat următor să participe la vot doar
23 dintre aceştia. După încă câteva minute, a venit şi punctul
culminant, votarea Planului Urbanistic Zonal „Splaiul Unirii 92 – 96”.
Spun punctul culminant, deoarece aici au votat doar 14 consilieri (unul
„pentru” şi 13 abţineri). Oare cât de greu i-a fost lui Călin Murg,
preşedintele de şedinţă, să constate că trebuia să întrerupă şedinţa cât
timp în sală erau 14 consilieri din minimul de 28? Dar secretarului
consiliului? Manevra şi complicităţile ar putea fi demontată poate, de
procurorii care să constate că erau suficienţi consilieri dar nu au
votat, cdeoarece la votul de la primul punct de pe ordinea suplimentară
(numărul 46 în grafic) au votat 33 de consilieri.
Verdictul TMB – dispariţie ilegală
Şmecheria
fusese constatată şi de judecătorii de la Tribunalul Municipiului
Bucureşti cu trei luni înainte. Pe 13 septembrie 2010, judecătorii s-au
recunoscut nevoiţi să oblige CGMB să aprobe un PUZ în cartierul
Primăverii apreciind că aleşii din CGMB au comis „exces de putere” când
au „manevrat” să nu votezeze un PUZ cu toate actele în regulă, după
metoda descrisă anterior. „Este de netăgăduit împrejurarea că instanţa
de contencios administrativ nu se poate substitui dreptului de apreciere
al autorităţii publice în general, principiu aplicabil şi în cazul
reglementării în materie urbanistică însă în cauza de faţă nu este în
discuţie un refuz motivat de soluţionare a unei cereri, pe considerente
de legalitate sau oportunitate, rezultând din procesele verbale ale
şedinţelor din 25 şi 29 septembrie 2009 că nesoluţionarea cererii
reclamantei este urmarea refuzului unor consilieri din cadrul
autorităţii pârâte de a participa la şedinţele C.G.M.B. în scopul
eludării dispoziţiilor art. IV din O.G. nr.27/2008, făcând astfel
imposibilă dezbaterea proiectului, ceea ce constituie evident un exces
de putere (…) Exercitarea dreptului de apreciere presupunea votul
pentru, împotrivă, sau abţinerea, urmând ca voinţa autorităţii publice
deliberative (CGMB – n.n.) să fie reprezentată de votul exprimat”, au
constatat judecătorii Tribunalului Municipiului Bucureşti. Dealtfel,
după verificarea probelor, magistraţii au decis că documentaţia pe care
„consiglieirii” nu au vrut să o voteze întrunea cerinţele legale, că
manifestarea consilierilor generali este „exces de putere” şi a obligat
CGMB să aprobe PUZ-ul.
Fără scăpare
Problemele gangsterilor din Consiliul General sunt însă cu mult mai
grave iar consecinţele se răsfrâng asupra tuturor bucureştenilor. Sunt
numeroase cazurile în care votează suficienţi consilieri, dar planurile
de urbanism sunt respinse, chiar dacă au toate avizele. Pentru fiecare
astfel de PUZ, care nu a trecut de votul CGMB, trebuia dată o hotărâre
de respingere, care să poată fi atacată în contencios! Mai mult,
hotărârea de respingere a PUZ trebuie să fie motivată, potrivit legii,
acest fapt fiind de natură să nu permită nimănui să respingă o hotărâre
după bunul plac.! Asta cer şi judecătorii şi legea – o hotărâre
motivată, mai ales că, de regulă, toate PUZ-urile care intră la vot au
toate avizele legale. Nu este legal să se respingă nicio hotărâre pentru
că aşa este pohta vreunui consilier sau numai pentru că acesta nu vrea
să voteze şi iese din sală! Or, la CGMB nu s-a emis NICIODATĂ măcar o
hotărîre de respingere a unui PUZ! Repet, instantele cer deja CGMB
aceste hotărâri, motivate, iar Consiliul General al Municipiului
Bucureşti nu le poate prezenta, pentru că acolo, nu s-a respectat legea
niciodată. Din fericire, consiliile locale ale altor ora;e româneşti au
ţinut mai mult să aplice legea decât s-o ocolească şi au emis hotărârile
de respingere, aşa cum o cere legea.
Un singur PUZ – zece milioane de euro
Consecinţa indolenţei şi a intereselor consilierilor CGMB este
catastrofală. Pe 1 Februarie 2012, mai rămăseseră circa 100 de PUZ-uri
neaprobate şi fără vreo hotărâre de respingere. De la această dată nu
mai pot fi adoptate decât PUZ-urile iniţiate de către autoritatea
publică (ziua de 1 februarie a fost, potrivit OUG 7/2011, „dată de
decădere”). Toţi cei care sunt beneficiarii celor 100 de PUZ-uri rămase
neaprobate pot obţine bani frumoşi în instanţă drept despăgubiri. SC
Profit SRL, firmă cu acţionari greci, al cărei PUZ a fost votat „la
mişto”, de numai 14 consilieri, avea în plan construirea unui spital, a
unui hotel şi a unor clădiri de birouri şi de locuinţe. Investitorii au
anunţat deja că intenţionează să ceară daune în instanţă. Unele suse
spun că suma solicitată ar putea depăşi, numai în acest caz, 10 milioane
de euro. Banii urmează a fi plătiţi de bucureştenii care i-au votat pe
consilierii care au âncălcat legea! Repet, sunt 100 de PUZ-uri de care
administraţia locală şi-a bătut joc iar decontul, probabil de sute de
milioane de euro, va fi achitat de către contribuabili.
Vinovaţi şi vinovăţii
Vinovaţi
sunt, în egală măsură, toţi consilierii generali, sinistrele personaje
de pe urma cărora va trebui să plătim despăgubiri de zeci de milioane de
euro, pentru că nici nu au respectat legea, nici nu au cerut să fie
respectată. O menţiune specială i se cuvine lui Tudor Toma, secretarul
general al municipiului Bucureşti şi lui Călin Murg, preşedintele care
ar fi capabil să conducă o şedinţă de consiliu chiar şi cu sala goală.
În rest e treaba Parchetului să afle cine şi-a cumpărat un apartament la
Monte Carlo sau în alte paradisuri, pe numele cui şi mai ales cu ce
bani sau ce consilier are sediile firmelor chiar în locaţiile unde nu
s-au mai aprobat PUZ-uri. E treaba ANI să afle cine. Un mic indiciu –
i-am pronunţat deja numele. Sorin Oprescu, primarul Capitalei – este
vinovat şi el în mare măsură! Banii câştigaţi în procese (unii cer sau
vor cere chiar şi peste zece milioane de euro pentru un PUZ!) vor fi
plătiţi din bugetul Municipiului Bucureşti. Oprescu, primarul general
este ordonator principal de credite! El ştie de încălcările legii, dar
tace. El a semnat expunerile de de motive, arhitectul şef Gheorghe
(Puiu) Patraşcu a semnat sute de avize de oportunitate, iar Oprescu a
fost în multe dintre şedinţele în care s-au întâmplat măgăriile, dar nu
l-a interesat!!! Surse apropiate ne-au spus că doctorul plănuieşte să
dea vina pe consiliul local şi pe PDL, atunci cînd vor veni sentinţele,
în loc să fi demersurile necesare să rezolve situaţia!
Divizarea companiei Electrica Serv a reuşit să debuteze cu o
ilegalitate. După ce, potrivit unei Hotărâri de Guvern, compania s-a
spart, începând cu luna ianuarie, în opt entităţi, semnarea
protocoalelor de divizare a fost întârziată excesiv din diverse motive.
Între timp, directorii din cadrul Electrica Serv, dar şi cei din
societatea-mamă Electrica îşi văd de afacerile personale, derulate pe
spatele companiilor.
În urma procesului de divizare a companiei Electrica Serv, au apărut
cinci societăţi comerciale de servicii energetice, de sine stătătoare,
înregistrate la Registrul Comerţului. Alte trei sucursale au rămas în
cadrul Electrica Serv.
Potrivit Hotărârii de Guvern privind divizarea, pentru cele cinci
societăţi ar trebui stabilit consultantul până în la 31 martie 2012, iar
până în luna iunie să fie privatizate. Totul a fost stabilit în
conformitate cu memorandumul tehnic de înţelegere aferent celei de-a
doua evaluări a Aranjamentului Stand-By de tip preventiv dintre România
şi Fondul Monetar Internaţional. În cazul în care nu se vor găsi
cumpărători, societăţiile vor fi lichidate.
De fapt, aceasta este şi marea miză a privatizării: societăţiile să fie
cumpărate pe bani cât mai puţini, odată ajunse în faliment. Prin
nesemnarea în timp util a protocoalelor de divizare, cele cinci noi
societăţi de servicii energetice (SISE Banat, SISE Oltenia, SISE
Moldova, SISE Muntenisa Sud şi SISE Dobrogea) au continuat să lucreze pe
conturile bancare de la Electrica Serv, din structura societăţii
Electrica, deşi ele figurează ca societăţi comerciale de sine
stătătoare.
În plus, s-a urmărit ca toate datoriile fostei Electrica Serv să rămână
în seama celor trei filiale care mai compun această companie. Surse din
cadrul companiei Electrica susţin că, în acest mod, se vrea pasarea
datoriilor, pentru ca ele să nu atârne ca un balastru la privatizare.
Cele cinci SISE angajează cheltuieli, dar facturile vin la plată la
Electrica Serv. Aşa se face că au început să apară facturi pe care unii
directori de la Electrica Serv refuză să le mai semneze, pentru că nu
mai există cadru legal.
Cu conturile blocate
O atitudine care a scăpat din planul celor care se află în spatele
acestei privatizări. Oricum, filialele rămase în cadrul Electrica Serv
(Transilvania Sud, Transilvania Nord si Muntenia Sud) sunt împinse rapid
spre faliment. La începutul lunii februarie, ANAF a decis să blocheze
conturile Electrica Serv.
Înglodată în datorii şi, mai nou, cu conturile blocate, Electrica Serv
pare condamnată la faliment. Da, dar un faliment controlat, pentru că
nimeni nu va dori să cumpere o astfel de societate în momentul când şi
aceasta va fi scoasă la privatizare. Şi unde ar putea fi plasate, în
final, aceste datorii decât în seama statului. „Băieţii deştepţi” care
se prefigurează ştiu că Uniunea Europeană acceptă ştergerea datoriilor
pentru o societate de stat doar dacă aceasta este scoasă la privatizare.
Adică gaura neagră va fi plasată statului, iar cine trebuie va cumpăra o
societate curată.
Dar de unde însă atâta interes pentru nişte societăţi de servicii
energetice? De fapt nu este nici un interes pentru aşa ceva. Vizat este
patrimoniul. La nivelul fiecăreia din cele opt unităţi există clădiri şi
terenuri aflate în zona zero a oraşelor unde acestea îşi au sediul, la
care se mai adaugă alte 300 de puncte de lucru la nivelul întregii ţări.
Există apartamente de serviciu, case de vacanţă şi chiar un complex
hotelier în zona Bacaăului, aflat, ce-i drept, în paragină. Căutând mai
bine, am putea descoperi chiar şi câteva microhidrocentrale care, cu
investiţii minime, le-ar putea aduce câştiguri foarte mari celor care le
vor prelua.
Cumpărături pe ultima sută de metri
În
mod normal, aflată în plin proces de divizare, Electrica Serv ar fi
trebui să oprească unele achiziţii. Totuşi, la sfârştul anului trecut
s-a făcut rapid o licitaţie pentru achiziţionarea unor programe de soft,
de licenţe noi, de module SAP (Sistemul Aplicaţiilor şi Produselor –
furnizarea de soluţii informatice pentru afaceri sub forma de module de
lucru)în valoare de aproximativ trei milioane de euro.
Problema este că această achiziţie ar fi trebuit decisă de fiecare din
unităţile desprinse din Electrica Serv, în funcţie de necesităţile
fiecăreia. Mai mult, sistemul SAP este pentru toate cele opt filiale,
iar odată cu separarea lor devine inoperabil. Licitaţia a intrat deja şi
în atenţia organelor de cercetare, care au anumite dubii asupra
corectitudinii ei.
Bani pentru cine trebuie
În ultimii ani, Electrica Serv s-a dovedit a fi extrem de profitabilă.
Nu pentru stat, ci pentru cei care i-au condus destinele.
Este şi cazul fostului director general Nicolae Şerban. Adus de la Târgu Jiu pe filiala de partid a PDL, el a fost instalat în fruntea acestei companii fără a se fi remarcat prin ceva în activitatea sa anterioară, poate doar prin afacerile sale derulate prin firma Electroutil General Petroşani, care are ca obiect de activitate confecţiile metalice, montajul de instalaţii electrice şi automatizări, producerea de stâlpi pentru reţeaua electrică şi aşa mai departe.
Văzând această paletă de activităţi nu ai cum să nu nu te întrebi dacă
la mijloc nu poate fi vorba şi de un anumit conflict de interese. Poate
tocmai de accea Nicolae Şerbans-a retras, în
martie 2009, din acţionariatul firmei Electroutil, dar a continuat să
aibă „colaborări” cu aceasta. A vândut către această firmă două case şi
i-a acordat chiar şi un împrumut în nume personal, în valoare de 220.000
de euro. Oricum, soţia sa continuă să fie angajata acestei firme.
Un alt „punct forte” al activităţii sale la această companie a fost şi
încheierea a nu mai puţin de 31 de contracte de consultanţă pe diverse
teme, pentru care s-au cheltuit câteva milioane de euro. Probabil pentru
toate aceste merite manageriale a fost numit acum în funcţia de
director general la Termoelectrica.
Folescu, ocupat cu propriile firme
Surprinzătoarea este tăcerea conducerii Electrica faţă de situaţia de
la Electrica Serv, deşi este direct afectată. Directorul general Ioan
Folescu pare mult prea ocupat cu afacerile personale pentru că, după cum
susţin surse din interiorul companiei, acesta trece pe la serviciu doar
când are Consiliu de Administraţie.
În
rest, îşi vede de afacerile sale de la Târgovişte, afaceri care, în
treacăt fie spus, se derulează şi în domeniul serviciilor energetice.
Adică un fel de concurenţă la Electrica Serv. Ar trebui amintit că nici
Ioan Folescu nu este un oarecare director al unei companii de stat. El
este, de ani de zile, şi un prosper om de afaceri din judetul Dâmboviţa.
Membru de marcă al PDL Dâmboviţa şi un apropiat al preşedintelui
Consiliului Judeţean, Florin Popescu, Folescu a fost în trecut acuzat de
afaceri ilegale cu terenurile firmei Compan SA, al cărei şef a fost o
perioadă.
De asemenea, el a mai fost şi acţionarul majoritar al firmei de
piscicultură Sizo Agrement Carpicus SRL din Valea Voievozilor, dar şi
acţionar unic şi administrator unic al firmei de construcţii Potenţial
Cons SRL. Tot el este şi acţionar majoritar al firmei DGM Agregate SRL,
de extragere a pietrişului şi nisipului. Unul dintre fiii săi, Adrian
Folescu, deţine firma de construcţii Elprest SRL din Târgovişte, iar un
alt băiat, Lucian Folescu, compania construcţii Tehnoelectric SRL.
Un om extrem de ocupat, după cum se vede. Tocmai de aceea, locul său la
Electrica este ţinut de cele mai multe ori, cu delegare, de directorul
de dezvoltare al societăţii, Ioan Silivaş. Pentru orice eventualitate,
în funcţia de director economic Folescu a numit-o pe Silvia Preda, o
apropiată a sa de la Târgovişte. Apropiată poate este prea puţin spus,
din moment ce îi este chiar fină. Şi cum la o aşa relaţie trebuia găsit
ceva şi pentru soţul doamnei, acesta a fost numit într-o funcţie de
director la Electrica Muntenia Nord. Din această calitate, el a primit
mandat din partea Consiliului de Administraţie de la Electrica să facă o
deplasare în Statele Unite pentru a discuta acolo despre privatizarea
Electrica şi Electrica Serv.
Printre revoluţionarii din Galaţi s-au infiltrat aproape două
sute de profitori, de la foşti activişti PCR sau colaboratori ai
Securităţii, la politicieni, ziarişti şi militari. Miza oportunismului
constă în avantajele conferite de certificatul de revoluţionar: un
hectar de extravilan, case, spaţii comerciale şi indemnizaţii lunare de
20 milioane de lei vechi. La Galaţi nu ar trebui să fie mai mult de
50-60 de revoluţionari autentici, cu tot cu urmaşi. Şi totuşi au primit
hectarul de extravilan 251 de persoane. Pe lista celor care încasau
indemnizaţiile de revoluţionar, suspendate temporar, se află şi 14
personaje care nici măcar nu au certificate.
La Galaţi, revoluţia a început pe 22 decembrie 1989, la 12 şi 10 minute, la un minut după ce Ceauşeştii au fugit cu elicopterul.
TVR fusese ocupată de revoluţionarii din Bucureşti iar Armata
devenise componentă a noii puteri. În oraşul Galaţi nu au fost
confruntări între demonstranţi şi trupe de represiune, dar nouă gălăţeni
au fost ucişi şi alţi 15 răniţi în confruntările de la Metrou şi de la
Televiziune. Potrivit legii, pot fi încadraţi la categoria de luptător
remarcat şi cei care între 17 şi 25 decembrie au condus mulţimi sau au
ocupat instituţii importante pentru rezistenţa fostului regim comunist.
S-au adăugat la lista revoluţionarilor şi membrii comitetelor
provizorii de la nivel judeţean şi municipal. În aceste condiţii, ar fi
trebuit ca la Galaţi să fie 50-60 de revoluţionari, cu tot cu răniţi şi
urmaşi. Dar s-au adăugat fostele secretare ale activiştilor de la
„Judeţeana” PCR Galaţi, care au întors armele şi nu au mai făcut cafele
pentru activişti, ci pentru revoluţionari. Două dintre secretarele
„revoluţionare” sunt Victoria Arhip şi Cecilia Mafteiu. Apoi, fenomenul a
scăpat de sub control.
Legea lui Bebe
În
perioada 1990-1997, şi-au luat certificate de revoluţionar 328 de
gălăţeni. Mulţi şi-au cumpărat certificatele prin filiera Bebe
Ivanovici, la tariful de 2.000 de dolari.
Fabricarea certificatelor a fost încurajată prin normele metodologice
ale Legii Recunoştinţei, Legea 42/1990. Ca să devină „remarcat” un
personaj trebuie să depună la Secretariatul de Stat pentru Problemele
Revoluţionarilor (SSPR) un dosar care să cuprindă copie după buletin, o
declaraţie proprie despre faptele sale deosebite, declaraţiile a trei
martori care să îi confirme povestea şi o dovadă de recunoaştere a sa de
către una din asociaţiile de revoluţionari.
Practic, patru indivizi îşi pot da unii altora declaraţii de martor,
devenind toţi patru luptători „remarcaţi” pentru o poveste inventată.
Aşa s-a ajuns la inflaţia de revoluţionari. Prin Legea 341/2004, s-a
încercat reconfirmarea calităţii de revoluţionar, redepunerea dosarelor
şi eliberarea noilor certificate. Operaţiunea a eşuat, pentru că au fost
păstrate aceleaşi norme metodologice, cu regula celor trei martori. Aşa
s-a ajuns ca şi după marea curăţenie, din 21.234 de revoluţionari,
2.226 să fie răniţi şi 2.059 urmaşi ai eroilor martiri, iar 16.012,
adică 75,3%, să fie revoluţionari „remarcaţi”.
103 „artilerişti” în imobiliare
La Galaţi, au primit 1 ha de teren extravilan 251 de revoluţionari. La nivel naţional li s-au dat revoluţionarilor 4.830 ha de extravilan şi 157 ha de intravilan, care au costat statul 1.230.113.900 de euro.
După reconfirmarea în baza Legii 341/2004, 95 dintre revoluţionarii
gălăţeni împroprietăriţi cu teren extravilan nu au mai primit
certificate de revoluţionar, dar au rămas cu hectarul. Alţi opt
revoluţionari sunt foşti colaboratori ai Securităţii şi pentru asta ar
trebui să fie decăzuţi din drepturi. Aşadar, cel puţin 103 ha s-au dat
nemeritat. Mulţi revoluţionari descurcăreţi şi-au luat terenul în zona
de agrement de la Lacul Zătun, unde 1 ha valorează cel puţin 90.000
euro.
Alţii şi-au luat hectarele în zona platformei Sidex, iar prin
2003-2004, cu ajutorul Comisiei de Fond Funciar din Prefectura Galaţi,
şi-au transferat hectarul în zona rezidenţială Cartierul Arcaşilor, l-au
împărţit în vetre de casă şi l-au vândut pe sute de mii de euro.
Activiştii PCR, revoluţionari
Printre
revoluţionari se remarcă plutonul foştilor activişti PCR. Unul din ei e
Nicolae Beuran, care în decembrie 1989 era secretar al Comitetului
Judeţean PCR Galaţi.
Fusese adus de la Cluj prin „rotaţia cadrelor”. Iniţial fusese
posesorul certificatului nr 13.156. La reînscrierea prin Legea 341/2004,
SSPR i-a reconfirmat fostului secretar PCR calitatea de revoluţionar.
Acum deţine certificatul LRM-B-1735 şi face parte din Asociaţia „23
Decembrie 1989 Metrou” Bucureşti.
Beuran
a fost prefect PDSR şi în 13 iunie 1990 a trimis la Bucureşti un tren
cu siderurgişti de la Sidex, pentru ca să ajute minerii să-i
ciomăgească pe bucureşteni. Şi Benone Puşcă, cel care în 1989 era
secretar al Comitetului Municipal PCR Galaţi e la poziţia 190 în tabelul
revoluţionarilor care au primit 1 ha. Benone Puşcă a avut certificatul
de revoluţionar nr 13.656, fiind membru al Asociaţiei Ecoforum – Clubul
Tinerilor Eroi. După 2004 nu a mai fost confirmat ca revoluţionar, dar a
rămas cu hectarul.
De la CC, ţup la Revoluţie
Alt activist PCR „revoluţionar” e fostul primar al „oraşului roşu”, Eugen Durbacă, un politruc trecut prin 10 partide.
În 1989, Durbacă era director la Întreprinderea de Utilaj Greu Galaţi
şi membru supleant al Comitetului Central al PCR. Pe 22 decembrie a
fost salvat de armată cu TAB-ul de muncitorii furioşi pentru că le oprea
bani din salarii. În zilele revoluţiei, a stat ascuns în comuna
Jorăşti, în beciul casei bunicii prietenei fiului său.
În 1999, când era primar PDSR, a profitat de filiera lui Bebe
Ivanovici şi şi-a luat certificatul de revoluţionar nr. 13.162. La
dosarul său de revoluţionar era anexată şi „Fişa Luptătorului”, în care
erau declaraţiile altui membru al CC al PCR, Dan Dulamă, director al
Centralei Industriei Siderurgice, precum şi declaraţiile a doi colegi de
partid, deputatul PDSR Sandu Florentin şi senatorul PDSR Ilie Plătică
Vidovici.
Scandalul
de presă l-a determinat în 2000 pe Eugen Durbacă să renunţe la
certificat. Alt director activist e Traian Mândru. Apare la nr 135 în
lista cu hectare. El a fost director al fabricii de armare de la
Şantierul Naval. Ca şi Durbacă, în zilele revoluţiei a fost izgonit din
şantier de ingineri şi muncitori. El a fost reconfirmat de SSPR şi pe
Lega 341, acum deţinând certificatul LRM-M-1198. Pe lista
revoluţionarilor recompensaţi este o liotă de foşti directori PCR şi
activişti de duzină.
Deontologii de partid
Pe
listele revoluţionarilor recompensaţi cu terenuri şi indemnizaţii se
află şi trei jurnalişti de la fostul ziar PCR „Viaţa Nouă”, Radu
Macovei, Grigore Lazarovici şi Katia Nanu.
După 12 ore de la fuga lui Ceauşescu, ei au întors armele împotriva
PCR şi au schimbat numele ziarului în „Viaţa Liberă”, devenind director
general , director economic şi respectiv redactor şef. Au dat dovadă de
un „oportunism exemplar”. Chiar în ziua de 22 decembrie,
„revoluţionarul” Radu Macovei semna în „Viaţa Nouă” articolul „De
neclintit în jurul partidului şi al secretarului său general”,
condamnând ce se întâmpla la Timişoara şi Bucureşti.
Grigore Lazarovici fusese şi el activist la UTC iar Katia Nanu,
preşedintele Organizaţiei Judeţene de Pionieri. Insurecţia de carton
le-a adus milioane de euro. Radu Macovei şi Grigore Lazarovici, împreună
cu alt revoluţionar, Marian Băilă, devenit acum noul patron al ziarului
în baza unei tranzacţii de trei milioane euro, nu au primit hectarul în
extravilan, ci în intravilan, la ieşirea din Galaţi spre Brăila.
Potrivit unuia dintre revoluţionarii gălăţeni, în 1999, primăria
condusă de Eugen Durbacă a cumpărat terenul de la Romsilva, cu 5,9
miliarde, şi după ce l-a trecut în intravilan le-a dat hectarele celor
trei revoluţionari, care le-au vândut lanţurilor de magazine Selgros şi
Real, câştigul fiind între 10 şi 20 milioane de euro.
Cătălin Chelu are certificat
În
listele revoluţionarilor răsplătiţi cu terenuri este o lume pestriţă:
ţepari, interlopi, politicieni de duzină. Printre aceştia, Cătălin
Chelu, un „revoluţionar” al ingineriilor financiare şi omul cu mita de 1
milion de euro pentru Fătuloiu.
Alt
revoluţionar cu hectar e Andrei Lişinschi, patronul Grupului Profiland,
care în anii 80 a primit două condamnări penale pentru furt din avutul
privat şi bişniţă. Pe listă mai e şi Tănase Bălan, fost patron al Băncii
Stabilitatea, care a ţepuit 7.000 de depunători cu 22 miliarde şi e
autorul unui tun imobiliar de proporţii, cumpărând de la Fundaţia pentru
Tineret, cu 2,8 miliarde de lei vechi, Casa de Cultură a Tineretului şi
Hotelul Tineretului, ce valorau 64 de miliarde.
Casa de Cultură şi Hotelul au ajuns la omul de afaceri Maricel
Păcuraru. Mai e pe listă şi colonelul în rezervă Constantin Ene, care în
zilele revoluţiei era ofiţer în garnizoana Brăila. Un ofiţer de armată
nu avea cum să fie revoluţionar, pentru că se supunea ordinelor
superiorilor săi. De altfel, a şi existat o interdicţie impusă în 1992
de Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), dar
abandonată în 1997.
Colonelul Ene a fost reconfirmat ca revoluţionar, a primit apartament
în blocul A8 de pe strada Traian şi un 1 ha de extravilan, plus funcţii
de şef la Poligonul Mălina şi ISU. Pe listă mai apare fostul şef al
lumii interlope din Galaţi, Marian Ivan, ucis într-o reglare de conturi
din iunie 2008.
Opt turnători la Secu
Pe
lista revoluţionarilor recompensaţi apar şi opt foşti turnători ai
Securităţii, majoritatea reconfirmaţi pe Legea 341: Vlad Vasiliu,
director al Teatrului Dramatic, Florin Melinte, director al Teatrului
Muzical, Eugen Stoleriu, reprezentantul CORD 89 în Primăria Galaţi,
jurnalistul Gelu Ciorici, Ion Garofa, fost şef al Casei de Pensii
Tecuci, omul de afaceri Andrei Lişinschi, Marcel Popa, patron de
restaurant şi însuşi secretarul general al SSPR, Dumitru Stelianide.
În cazul acestora a şi al celorlalţi 149 de revoluţionari-turnători
dovediţi de CNSAS se pune o singură întrebare: de ce parte a baricadei
erau pe 22 decembrie, de partea a revoluţionarilor autentici sau a
Securităţii?
„Legea Recunoştinţei” e aplicată haotic şi în privinţa
indemnizaţiilor de revoluţionar, de 2.000 de lei, achitate lunar prin
CJPAS. Plata a fost suspendată temporar, dar la presiunea protestelor
din aceste zile doi reprezentanţi ai PDL, Micea Toader şi Ion Oltean, au
încheiat un protocol prin care e garantată reluarea plăţilor dacă
revoluţionarii se retrag din stradă (vezi foto).
Legea prevede că primesc indemnizaţii doar cei care au un venit mai
mic decât salariul mediu brut, de 2.022 lei. Procedura e ca
revoluţionarul să meargă la CJPAS la fiecare şase luni şi să declare pe
propria răspundere că nu are venituri de 2022 lei. În baza acestei
declaraţii încasează lunar cei 2.000 de lei.
Pe
statele de plată ale CJPAS sunt multe VIP-uri cu venituri mari: fostul
director, prefect şi senator Traian Mândru, Radu Macovei, Grigore
Lazarovici şi Katia Nanu, care, ca şefi de ziar, încasau lunar 17.000
lei primul şi 10.000 lei ultimii doi. „Indemnizat” e şi fostul baron al
comerţului cu tablă de la Sidex, ex-senatorul PDSR Ilie Plătică
Vidovici, care are două pensii, de senator (1.414 lei) şi pensia
militară de fost maior.
Pe
listă e şi Comşa Ciupercă Virgil Pompiliu, fost ziarist la oficiosul
PCR “Dobrogea Nouă” Constanţa, care a pe 20.01.1990 a fost liderul celor
5.000 de mineri care au luat cu asalt Bucureştiul. Sunt pe lista
indemnizaţilor şi trei dintre revoluţionarii-turnători, Vlad Vasiliu,
Eugen Stoleriu şi Ion Garofa, cărora SSPR ar trebui să le retragă
drepturile. Aberante sunt cazurile a 14 persoane de pe lista celor 168
care încasează indemnizaţia, deşi nu mai sunt revoluţionari, pentru că
SSPR nu i-a mai reconfirmat pe Legea 341. Printre aceştia, fostul
activist UTC Grigore Lazarovici şi Pompiliu Comşa, liderul primei
mineriade.
Cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a
unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit
de grave, aspecte semnalate în mai multe anchete apărute în Jurnal de
Investigaţii, deputatul Mihail Boldea ar putea rămâne fără imunitate.
Procurorii DIICOT i-au solicitat procurorului general, Laura Codruţa
Kovesi, să întreprindă demersurile necesare pentru ridicarea imunităţii
parlamentare a lui Boldea.
De asemenea, DIICOT vrea aviz pentru percheziţie domiciliară şi
arestarea deputatului Mihail Boldea. „Procurorii Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –
Serviciul Teritorial Galaţi au solicitat Procurorului General al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul
dispoziţiilor art. 72 din Constituţia României şi art. 24 din Legea nr.
96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, să întreprindă
demersurile necesare pentru obţinerea avizului necesar în vederea
formulării cererii de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare
pentru învinuitul Boldea Mihail, având calitatea de deputat în
Parlamentul României”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Deputatul, exclus vineri din UNPR, este cercetat pentru constituire a
unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit
de grave. „Activitatea infracţională a fost desfăşurată în perioada
2006-2010, dar a continuat şi în perioada 2010 – 2011, ulterior
dobândirii de către învinuit a calităţii de deputat în Parlamentul
României. Cercetările continuă în vederea documentării întregii
activităţi infracţionale”, se precizează în comunicat.
Vineri, deputatul Mihail Boldea a fost audiat în dosarul privind
înşelăciunile cu terenuri din Galaţi. Şase persoane au fost arestate şi
alte două au primit interdicţie de a părăsi localitatea
Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție.
Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies
