Boldea: ”Simt că tâmpesc în arest”

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins, marți, 24 aprilie, recursul deputatului gălățean Mihail Boldea, urmând ca el să rămână în arest încă 30 de zile.

„După 30 de zile în care am stat şi am cugetat şi eu, poate că am greşit, poate că nu. Nu poţi tu Minister Public să vii să ceri 20 de ani de închisoare când tu ai un prejudiciu incert stabilit. Cineva de la DIICOT Galaţi va răspunde pentru asta”, a declarat Boldea.

De asemenea, deputatul s-a plâns magistraților despre faptul că nu-și dorește decât să meargă acasă la el, și că în celulă nu are ”cișmea în cameră, ci doar WC-ul care e jos”: „Simt că tâmpesc în arestul ăla. Este greu acolo, iar eu nu-mi doresc decât să mă duc la mine acasă. Nu îmi doresc să mă duc la serviciu, nu îmi doresc decât să se termine dosarul ăsta”.

Mihail Boldea este judecat pentru mai multe fraude imobiliare, înfăptuite în perioada 2006-2011, fraude despre care Jurnalul de Investigații a scris pe larg de-a lungul vremii.