Fostul șef al Rodipet, trimis în judecată

Awdi Hassan, fostul patron al Rodipet, împreună cu Sweis Alex Iskander Nicola, un apropiat al lui, au fost trimiși în judecată, fiind acuzați de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au descoperit că cei doi au racolat 13 bărbați din Republica Honduras, cărora li s-au promis locuri de muncă în cadrul punctelor de difuzare a oresei Rodipet.

Însă promisiunile că cei 13 vor primi un salariu cuprins între 700 și 1200 de dolari pe lună nu s-au materializat, bărbații find obligați să presteze activități de muncitori necalificați, pentru grupul de societăți Awdi, fără a avea forme legale, condiții de muncă, de sănătate și securitate sau salarii.

Muncitorii obligați de Awdi Hassan să lucreze la negru au fost lăsați fără pașapoarte, au fost amenințați și trăiau în condiții insalubre.

Awdi Hassan mai este cercetat pentru fraudarea CFR Mesagerie şi a Rodipet. 

Cauza se află pe rolul Tribunalului București