Olosz Gergely – deputatul cămătar

Autor

22 noiembrie 2012

Deputatul UDMR Olosz Gergely candidează pentru un nou mandat de parlamentar în județul Covasna, chiar dacă în data de 4 octombrie 2012 procurorii Direcției Naționale Anticorupție anunțau că acesta este trimis ăn judecată pentru trafic de influență.
Potrivit procurorilor DNA, Olosz Gergely, – cel care dorește votul cetățenilor din Covasna – fost președinte al ANRE în perioada 2007-2008, ar fi cerut 500.000 de euro și 400.000 de lei reprezentanților unor societăți comerciale, pentru a-i ajuta să obțină contracte oneroase.
Alături de Gergely au mai fost trimiși în judecată de procurorii DNA Ion Bîrcină, Costin Iliescu și Ovidiu Ionel Badea, reprezentanți ai mai mult societăți comerciale, acuzați de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență și cumpărare de influență, în formă continuată, precum și Cătălin Stan, administrator al SC Power Plus SRL. Stan a fost acuzat, pe lângă cumpărare de influență și de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârșită în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată,
Procurorii au stabilit că în perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, în prezent deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.
În acest context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin suma de 516.000 euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC POWER PLUS SRL (firmă controlată de grupul Bîrcină) şi o altă societate comercială tip off shore. Din suma pretinsă, POWER PLUS SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin.
De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei.
În schimbul sumelor de bani menţionate mai sus, inculpatul Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ ROMÂNIA SA. Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ ROMÂNIA şi CEZ DISTRIBUŢIE SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte:
– să execute întocmai şi la timp plăţile din contractul de vânzare – cumpărare de energie electrică dintre SC POWER PLUS SRL şi SC CEZ VÂNZARE SA;
– contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL (firmă din grupul Bîrcină),
– contractul de cesiune de creanţă dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL, având ca obiect cesionarea creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă).

De asemenea, în perioada noiembrie 2010-februarie 2011, inculpatul Olosz Gergely şi-a folosit influenţa, astfel cum a fost cumpărată de grupul Bîrcină, pe lângă o persoană cu funcţie de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a o determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiţii din fonduri europene pe direcţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Ca urmare, în aceeaşi perioadă, persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului Bîrcină contactarea unor consultanţi pe fonduri europene.

La rândul său, în perioada 2010 – 2011, inculpatul Stan Cătălin, în calitate de administrator de drept la SC POWER PLUS SRL, a înregistrat în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile, sumele transferate în baza contractului de consultanţă descris mai sus, consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96 lei, reprezentând impozit pe profit.

În vederea confiscării şi recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Olosz Gergely, Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin şi a părţii responsabile civilmente S.C. POWER PLUS SRL.
În prezent, dosarul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, Gergely a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de trei luni, în urmă cu o săptămână. Deputatul UDMR a fost prins în timp ce conducea cu 163 de km la oră în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, limita de viteză în zonă fiind de 90 km la oră.

Zanfir Iorguș – magnatul de la malul Mării Negre

Autor

Anamaria Nedelcoff

19 noiembrie 2012

Era să fie primar al orașului Mangalia a patra oară însă, cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, a fost prins că a fraudat alegerile din 10 iunie, iar Biroul Electoral Central a hotărât alegeri cu repetiție. Din 2008 este deputat PDL și își dorește să ocupe același scaun până în 2016. De numele lui Zanfir Iorguș, pe lângă faptul că este dușmanul declarat al lui Radu Mazăre, se leagă numeroase afaceri cu iz penal, de la hoteluri cumpărate pe câțiva euro, până la păduri date pe bani puțini neamurilor sale.
Cu ajutorul societății – celebre în Mangalia – familiei Iorguș, Zimcom SRL, deputatul a cumpărat, pentru puțin peste două miliarde de lei vechi, în 2004, latura sudică a Complexului Callatis. Au urmat trei minihoteluri din stațiunea Jupiter- Iris, Nalba și Mimoza – pe care Zanfir Iorguș și le-a trecut în palmares.

Cum a ajuns Zanfir să fie cel mai bogat din Mangalia
În 2008, omul de afaceri Ion Mincă îl acuza pe Zanfir Iorguș – într-un interviu dat Jurnalului Național – că s-a îmbogățit înstrăinând activele și pământurile din zonă și că, prin interpuși sau neamuri, a ajuns să controleze afacerile derulate în Mangalia. Tot Ion Mincă susținea la acea vreme că Iorguș și-a cumpărat libertatea de la procurori și că se afla sub aripa ocrotitoare a Elenei Udrea.
”Conform declaraţiilor de avere, deţine, împreună cu familia sa, o casă, două apartamente, 192.250 de metri pătraţi de teren agricol şi două terenuri intravilane, primul de 1.093 mp, iar al doilea de 8.244 mp (aflat în PUZ-ul din Pădurea Comorova şi dezmembrat în 10 loturi mai mici, în scopul vînzării), acţiuni la trei firme, în valoare de 17,3 miliarde de lei vechi, depozite bancare de 5,6 miliarde de lei vechi, tablouri şi bijuterii în valoare de aproape 500 de milioane de lei vechi. (…)
Este vorba despre o adevărată suveică de învîrtit banii. În fiecare an, primarul Iorguş vinde o sumedenie de active, nemenţionate în declaraţiile de avere din anii anteriori, în principal, către firmele Zimcom SRL şi Uranus SA. Vă dau cîteva exemple: un apartament întreg, cota sa parte dintr-un al doilea apartament, două terenuri agricole şi două terenuri intravilane, un pachet de acţiuni cumpărat în anul 2000 de soţia sa de la fostul FPS. Firmele sale de familie – Zimcom, Ştepolis Comercial şi Crissor Internaţional – realizează venituri extrem de modeste din exploatare, însă deţin active impresionante, pe care le-au cumpărat, în principal, cu bani împrumutaţi de la Zanfir Iorguş. Deci Iorguş îşi împrumută firmele, care firme cumpără, cu bani de la Iorguş, active de la Iorguş.
Domnul meu, acumularea acestei averi fabuloase nu se justifică din veniturile de primar ale lui Iorguş sau din rezultatele financiare ale firmelor sale. Primarul deţine, prin firmele sale, minihotelurile Iris, Nalba şi Mimoza din Jupiter, pensiunea La Jura din Neptun şi terenul intravilan aferent de 16.454 mp, latura de sud a complexului comercial Callatis din centrul Mangaliei, un complex comercial în construcţie în Eforie Nord, 46 de hectare de vie, terenuri agricole şi două terenuri intravilane, unul la Herghelia Mangalia, iar celălalt în staţiunea Neptun, în vecinătatea plajei La Steaguri. Mai mult, părinţii săi, Marin şi Mariţa Iorguş, aduşi din comuna Barcea de Galaţi, deţin două vile la Mangalia, dar şi un teren de 19.191 de metri pătraţi în PUZ-ul Comorova. Sora lui are o casă gard în gard cu a sa, iar două nepoate, una măritată în Germania, Sonia Ritter, şi o alta căsătoritătă în SUA, Adriana Ramona Weinstein, deţin mai multe spaţii comerciale în Mangalia”, preciza Ion Mincă.

ANI l-a reclamat la Parchet
Și, pentru că Iorguș ”a uitat” să-și treacă în declarația de avere terenuri, conturi și venituri, Agenția Națională de Integritate (ANI) a intrat pe fir și a constatat următoarele:
”- anumite conturi bancare nu au fost menţionate de către domnul Iorguş Zanfir în nicio declaraţie până la cea depusă în anul 2008, deşi formularul de declaraţie prevedea această obligaţie, în sensul că se declară „conturi şi active bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 euro”, iar respectivele conturi prezentau solduri a căror valori însumate atât între ele, cât şi cu celelalte conturi declarate, depăşeau o valoare totală 5.000 euro, la fiecare dată de depunere a declaraţiilor de avere;
– domnul Iorguş Zanfir nu a menţionat nici în declaraţia completată la data de 03.01.2007 şi nici în cea din 27.03.2008, la Capitolul VII.: „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat” (potrivit art. 41 din Legea nr.571/2003- Codul fiscal, cu modificări şi completările ulterioare), dividendele în cuantum de 12.861 RON, obţinute de soţia acestuia, aferente anului 2006. Sumele cuprinse în declaraţia de avere reprezentând dividendele aferente anului fiscal 2005, conform datelor din bilanţurile anuale pe anii 2005-2006 ale S.C. ZIMCOM S.R.L. şi pentru care societatea respectivă a declarat impozit pe dividende.
Având în vedere că domnul Iorguş Zanfir, pe perioada deţinerii mandatelor de Primar al Municipiului Mangalia, a menţionat în declaraţiile sale de avere, la capitolele privind activele financiare (conturi şi depozite bancare), respectiv, venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie (venituri din dividende), date care nu corespund realităţii şi care, prin caracterul lor inexact şi incomplet, constituie indicii temeinice privind săvârșirea de către domnul Iorguş Zanfir a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, în temeiul art. 44, alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr.144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia (judeţul Constanţa)”.

Marko Attila – candidatul pușcăriabil

Autor

Dănilă Chirovici

17 noiembrie 2012

Deși la prima instanță a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar acum se află la a doua instanță în care este judecat pentru abuz în serviciu, fostul subsecretar de stat Marko Attila candidează pe listele UDMR pentru un mandat de deputat în colegiul uninominal Sfântu Gheorghe din Covasna.
Marko Attila – fost subsecretar de stat în cadrul Oficiului Regional pentru Relații Interetnice din Ministerul Informațiilor publice, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Brașov în luna decembrie 2010. Alături de el au mai fost trimiși în judecată Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal și fostul consilier juridic din Ministerul Justiției, Silviu Clim.
Procurorii DNA îi acuză de serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave, aceștia precizând că, în anul 2002, cei trei au fost în comisiai specială de resituire a unor imobile ce au fost ale comunităților minorităților naționale din România. Folosindu-se de poziția lor din cadrul acestei comisii, Marko Attila, Tamas Marosan și Silviu Clim au întocmit o notă de constatare, la data de 14 mai 2002, prin care au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal clădirea în care în prezent se află Liceul Teoretic ”Szekely Miko” Sfântu Gheorghe și Liceul Teologic Reformat.
Referitor la clădirea respectivă, Ministerul Administrației Publice stabilise, cu o lună înainte, în aprilie 2002, că acesta nu putea fi retrocedat. Cu toate acestea, cei trei și-au încălcat atribuțiile și au retrocedat imobilul în baza unui extrs de carte funciarcă care nu era valabil, emis în 1990, precum și în baza Cărții Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română.
Procurorii DNA au stabilit, în urma acestor fapte, că statul român a fost prejudicial cu aproape 1.300.000 de euro, suma reprezentând valoarea clădirii.
Conform site-ului porta.just.ro, instanța a hotărât în : ”Condamnă inculpatul Marko Attila-Gabor la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, săvârșită în dauna părții vătămate municipiul Sfântul Gheorghe, în 14 mai 2002”.
Ceilalți doi colegi ”de șotii” ai lui Marko Attila au primit și ei condamnări. Astfel, Tamaș Maroșan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Tot pentru aceeași acuzație a fost condamnat și Silviu Clim, dar la trei ani de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de cinci ani.
În aceeași sentință, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.
Cum era de așteptat, cei trei au făcut recurs.
Pe lângă recurs, Marko Attila preciza într-o publicație maghiară, pe lângă faptul că ”justiția nu este independentă”, că se pregătesc ample mișcări în masă, ca o formă de presiune a maghiarilor asupra deciziei instanței.
”Din păcate, trebuie să spun că justiția din România nu este una independentă. În cazul de față, pentru a ne demonstra dreptatea nu este suficient să ne bazăm pe argumente juridice, ci trebuie să arătăm și că această rană a maghiarimii și durerea pe care o provoacă ea nu pot fi ușor anesteziate. Vom apela la toate mijloacele care ne aduc mai aproape de adevăr, atât în țară cât și în străinătate, în presă și în rândul populației, deopotrivă”, declara Marko Attila în luna august a acestui an.

Alin Trășculescu – candidatul șpăgar

Autor

Anamaria Nedelcoff

14 noiembrie 2012

Deputatul PDL Alin Trășculescu, candidat pentru un nou mandat de parlamentar în Colegiul 5 Mărășești din Vrancea, este acuzat de trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la infracțiunea de spălare a banilor.

Alături de Trășculescu mai este cercetat și Valeriu-Marian Calotă, asociat și administrator al SC Maryna Exclusiv SRl, care este acuzat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, șantaj și spălare de bani.

Procurorii DNA au stabilit că în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Trășculescu, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al Organizației Județene Vrancea a PDL, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale inițial suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. Banii au fost pretinși cu ajutorul lui Calotă, care l-a amenințat pe denunțător să remită lui Trășculescu Alin-Silviu sumele solicitate.
Pentru obținerea acestor foloase, Trășculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influență asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător.
Din banii pretinși, inculpatul Trășculescu Alin-Silviu a primit, prin intermediul lui Calotă Marian-Valeriu, în mai multe tranșe, suma totală de 464.000 lei. Pentru a crea aparența de legalitate a primirii acestor sume de bani, inculpatul Calotă Marian-Valeriu, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, a falsificat mai multe contracte comerciale, încheiate între firma denunțătorului și SC Maryna Exclusiv SRL, firma lui Calotă Marian-Valeriu, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele contabile ale celor două societăți comerciale. În acest mod, din contul firmei denunțătorului în contul SC Maryna Exclusiv SRL a fost transferată suma totală de 404.000 lei.
Ulterior, în același scop, Trășculescu Alin-Silviu a pretins denunțătorului încă 1.100.000 lei, pe care a impus să îi fie dați în două tranșe, de 50.000 lei și, respectiv, 1.050.000 lei.
În acest context, la data de 6 noiembrie 2012, în scopul obținerii acestor foloase materiale, Trășculescu Alin-Silviu l-a determinat pe inculpatul Calotă Marian-Valeriu să încheie în fals un contract, având ca obiect o operațiune comercială fictivă între firma denunțătorului și SC Maryna Exclusiv SRL. Ca urmare, firma denunțătorului a transferat în contul SC Maryna Exclusiv SRL suma de 1.100.000 lei, bani care au fost reintroduși în circuitul civil.

La data de 10 noiembrie 2012, inculpatul Calotă Marian-Valeriu a primit de la denunțător suma de 50.000 lei, pentru a fi remisă inculpatului Trășculescu Alin-Silviu, la cererea acestuia. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Deputatul a fost ținut în arest numai 24 de ore, astăzi fiind eliberat, întrucât procurorii anticorupție au nevoie de ridicarea imunității parlamentare pentru a-l reține pe o petrioadă mai lungă, dar Trășculescu a primit interdicție de a părăsi țara.

Monica Macovei, șefa Comisiei de Etică a ARD a precizat, referitor la cazul lui Trășculescu, că ea a votat împotriva candidaturii lui.

”În urma întrebărilor venite de la jurnaliști, le răspund că eu am votat împotriva candidaturii dlui Alin Trășculescu, dar Comisia de Etică a decis altfel prin vot majoritar. Reamintesc că eu nu am avut drept de veto. În aceste condiții, răspunderea pentru votul dat în Comisie este individuală, a fiecărui membru în parte”, s-a justificat Macovei pe pagina sa de Facebook.

Fosilele urşilor de cavernă, vedete fără voie pe Ebay

Autor

Anamaria Nedelcoff

14 noiembrie 2012

Sute de fosile de ursus spellaeus (urs de cavernă), tigru şi râs de cavernă, vechi de peste 40.000 de ani, se comercializează din greu pe site-ul american ebay, pentru zeci şi sute de mii de dolari. România reprezintă o piaţă foarte bună pentru comercializarea la negru a fosilelor animalelor preistorice, iar peşterile sunt luate cu asalt de traficanţi. Astfel, ce a construit natura în zeci de mii de ani strică românul în câteva minute, doar fosilele se găsesc gratis. Toate acestea, sub ochii autorităţilor române, care ori nu au personal suficient, ori nu ştiu să-i găsească pe hoţi în creierii munţilor.

Orice iubitor al animalelor preistorice, dacă are 85.000 de dolari, poate fi fericitul posesor a două schelete întregi de urs de cavernă, mascul şi femelă, provenite din peşterile din România.
Cel care a postat anunţul pe www.ebay.com precizează că cele două schelete au fost cumpărate din România, că provin din Peştera Urşilor, care ”a fost declarată Comoara Naţională a României” (speologii neagă cu hotărâre că ar fi aşa) şi că doritorii ar trebui să profite de şansă, întrucât ”aceste fosile nu vor mai putea părăsi legal graniţele ţării”.
Dacă ai mai puţini bani, nicio problemă, se găseşte ceva şi pentru tine. Cu numai 8.000 de dolari, poţi cumpăra nu scheletul întreg, ci doar craniul unui alt urs de cavernă, provenit tot din peşterile din România.

Dinţi de urşi, la mezat

Alt traficant, mai puţin norocos, vinde doar un dinte fosilizat al unui urs de cavernă, pentru numai 22,99 dolari, precizând că provine din ”peşterile din Munţii Carpaţi din România”, arătând că stăpâneşte şi istoria lor, vorbind despre greutatea, dieta vegetariană şi perioadele în care au trăit.
Mai mult, individul a făcut o pasiune din a scoate la vânzare pe internet tot ceea ce găseşte în peşterile pe care le vizitează, precum piese de opal brute şi finisate, pietre, minerale, fosile.
Un canin poate ajunge şi la 280 de dolari, dacă este mai mare şi mai bine păstrat. Vânzătorul acestuia precizează că dintele provine ”dintr-o adevărată peşteră-locuinţă a urşilor din peşterile carpatice din apropiere de Braşov, România” şi că şi-a dat seama – după dinte – că respectivul specimen avea până la o tonă. Pentru ca prezentarea să fie mai convingătoare, traficantul consideră că ursul nostru de cavernă e mai mare decât ursul preistoric de la ruşi (ursus uralensis) şi că a trăit în epoca Pleistocen (42.000 până la 100.000 de ani în urmă).
La fel ca şi ceilalţi, şi acesta precizează că cei care-şi doresc dintele trebuie să se mişte repede, întrucât ”Guvernul României nu va mai permite ca fosilele urşilor de cavernă să fie expediate în afara graniţelor sale” şi că ”suntem mândri de a fi capabili să vă permitem accesul la această colecţie impresionantă”.

Poliţia Patrimoniului nu face faţă

Autorităţile române şi europene au reglementări legate de traficul de animale vii. Cele moarte de 40.000 de ani nu prea reprezintă interes, fiind un domeniu necunoscut pentru mulţi.
Şi totuşi, vânzarea fosilelor la liber, pe internet, este ilegală, după cum a declarat pentru Jurnal de Investigaţii Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie. La fel de ilegale sunt şi săpăturile efectuate în peşteri, fără autorizaţie de la Academia Română.
”Este total ilegal. În România e ilegal. Au mai fost cazuri când am anunţat furturi de acest gen, dar Poliţia Patrimoniului este subdimensionată şi nici nu sunt persoane care să se deplaseze acolo. Din păcate, în România şi în Uniunea Europeană nu există nicio reglementare legată de traficul de fosile, ci numai de traficul de animale vii. Dar există Legea 49/2011 cu privire la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi mai e şi partea cu Legea patrimoniului, acestea ar trebui să oprească astfel de practici”, a precizat Viorel Lascu.

Schelete cărate cu raba

Peştera Nr. 4, din munţii Retezat, a avut ghinionul de a se afla la numai câteva sute de metri de DN66A. Tot ghinion se poate numi că aici, în urmă cu 40.000 de ani, şi-au găsit sfârşitul numeroşi urşi de cavernă, pe fundul puţului adânc de 25 de metri. Cei care au ştiut ce valoare au scheletele animalelor preistorice au profitat. Din plin.
”Se vorbeşte despre două rabe care au cărat schelete de ursus spellaeus din Peştera Nr.4. Erau atâţia pentru că în puţul de 25 de metri cădeau şi nu mai puteau urca înapoi. Mureau acolo. Un lucru este clar: cei care au furat scheletele de acolo ştiau ce sunt şi mai ştiau şi unde să le găsească. Nu poate fi decât cineva care era familiarizat cu peşterile din Retezat şi cu ce se găseşte în ele”, a declarat Sorin Sanda, salvator montan la Uricani.
Şi George Resiga, şeful Salvamont Lupeni, împătimit al speologiei, vorbeşte despre furturile din Peştera Nr.4. ”Ministerul Mediului şi alte instituţii care au legătură cu patrimoniul cultural nu s-au omorât foarte tare pentru a-şi conserva patrimoniul sau a-i pedepsi pe hoţi. Ca speolog, nu te poţi lăuda cu ce ai găsit, pentru că statul nu va avea bani să vină să conserve situl arheologic, dar se adună hoţii”, susţine Resiga.
Cât costă pe piaţa neagră un craniu al unui animal preistoric? Depinde de starea în care se află şi specia din care face parte. ”Un craniu de ursus spellaeus, urs de cavernă, ajunge la 400-500 de euro. Un craniu de tigru de peşteră se duce undeva la 800 de euro, iar altul de râs de cavernă ajunge la aproape 1.000 de euro”, a menţionat George Resiga.
Probabil aceste preţuri sunt valabile pentru ”prima mână”, întrucât pe ebay un craniu de urs de cavernă se vinde cu 8.000 de dolari.
Ovidiu Sandu, speolog în cadrul Clubului de Speologie Vulcan din Craiova, povesteşte că Peştera Nr.4 nu este singura din care se fură cu voioşie. ”Este şi normal ca un speolog să nu spună nimic despre peşterile cu valoare arheologică, fiindcă dacă deschizi gura, de fapt, îi inviţi pe alţii să vină la furat. Nu numai din Peştera Nr. 4 s-a furat, şi din Cioclovina uscată s-au cărat camioane întregi cu fosile. Îşi bat joc de bogăţia noastră”, spune el.

Au distrus şi peştera

Mai mult, după ce au furat cam tot ce se putea din Peştera Nr.4, hoţii s-au pus şi pe distrus. Înarmaţi cu târnăcoape, lopeţi şi ciocane, au săpat toată galeria principală a peşterii, în căutare de fosile îngropate. Practic, în câteva minute, au distrus ceea ce naturii îi luase zeci de mii de ani să construiască.
Sorin Sanda vorbeşte despre valorile speologice distruse: ”Au spart podeaua formată din gururi de calcit, au rupt stalagmitele, stalactitele, domurile. Acestor formaţiuni le-a luat mii de ani să ajungă la starea în care erau. Peştera a fost închisă cu o uşă de fier, dar degeaba. Sincer să fiu, mă mir că nu au furat-o şi pe asta încă”.
Ce fac autorităţile care ar trebui să ia măsuri? În timp ce reprezentanţii Poliţiei Uricani se jură că în ultimii ani nu au înregistrat nicio plângere legată de ”eventuale furturi” din Peştera Nr. 4, cei de la Direcţia de Cultură habar n-au dacă peştera ar trebui să fie sub coordonarea lor. Nici măcar nu au auzit în viaţa lor de peştera respectivă.
”Protejarea unei asemenea peşteri revine în sarcina proprietarilor, administratorilor. Direcţia pentru Culte le protejează din punct de vedere al legii, dar depinde ale cui sunt. Nici nu ştiu dacă peştera de care îmi spuneţi dumneavoastră este semnalată în baza noastră de date. Mie numele nu îmi spune nimic”, a declarat arheologul Angelica Bălos, consilier în cadrul Direcţiei sus menţionate.
Oficialii Primăriei Uricani, pe raza căreia se află peştera, nu ştiu nici ei prea bine ce e cu ea. ”Eu aşa cred, că e peştera noastră. Eu nu ştiu să fie vreo peşteră în zona noastră care să fie administrată de Ministerul Culturii. Bănuiala mea e că nu e în patrimoniul altei instituţii, ci a noastră. Dar nu ştiu ce să spun, ce e cu ea şi dacă s-a furat. E prima oară când aud de urşi din ăştia la noi în zonă”, se scuză Flori Nelu, secretarul primăriei.

Sulfina Barbu, între scandalurile fondurilor și firmele apropiaților

Autor

Anamaria Nedelcoff

14 noiembrie 2012

Sulfina Barbu, candidatul pentru un post de parlamentar în Colegiul 11 din Capitală din partea ARD, s-a aflat în centrul mai multor scandaluri, atât legate de fondurile POSDRU, cât și de afacerile derulate de una dintre firmele în care a fost asociată până în 2009.
La sfârșitul lunii mai, premierul Victor Ponta vorbea despre faptul că, în urma unui ”noian de fraude”, România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane de euro în acest an și 1,1 miliarde anul viitor, în cadrul Programului Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU).
Vinovați, în opinia lui, alături de Botiș și Lăzăroiu, era și Sulfina Barbu, fostul ministru al Muncii.
”Ceea ce s-a întâmplat la POSDRU sub conducerea acestor trei miniștri este un noian de fraude, de folosire ilegală a banilor, motiv pentru care CE va lua față de România cea mai radicală măsură posibilă, adică suspendare fondurilor”, își arăta premierul îngrijorarea la vremea respectivă.
Comisia Europeană nu a întârziat să ia măsuri legat de managementul defectuos al fondurilor europene, iar la sfârșitul lui octomvrie, POSDRU a fost programul pe care a fost inițiată procedura de presuspendare. Astfel, în urma neregulilor descoperite la proiectele depuse în perioada 2007-2012, CE a propus o corecție definitivă de 25% pentru sumele rambursate de la UE.

Aventura KVB Economic, în variantele SA și SRL
Până în 2009, Sulfina Barbu a fost acționar la SC KVB Economic, care oferă servicii de consultanță. Dar, chiar dacă în actele firmei nu mai apare numele democrat-liberalei, KVB Economic a avut mai multe contracte cu statul, câștigând o grămadă de bani din elaborarea a diverse rapoarte de mediu.
Pe site-ul firmei se precizează că societatea KVB Economic ”reprezintă o societate atestată de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile pentru elaborarea documentațiilor tehnice necesare obținerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului pentru toate cele 12 domenii de expertiză”. Care sunt acestea? Toate din care se pot obține bani publici, după cum se arată în prezentare: ”Agricultură silvicultură și piscicultură; Industria extractivă a petrolului, gazelor naturale, cărbunelui și turbei; Industria energetică; Producerea și prelucrarea metalelor; Industria mineralelor și a materialelor de construcții; Industria chimică, petrochimică și a cauciucului; Industria alimentară; Industria textilă, a pielăriei, a lemnului și hârtiei; Gestiunea deșeurilor; Proiecte de infrastructură; Turism și recreere; Alte tipuri de proiecte”.
În 2010, KVB Economic a primit 170.710 lei pentru întocmirea documentațiilor SEVESO pentru obiectivele ce aparțineau SC Apa Nova Bucirești, iar în 2011 a câștigat 724.250 lei pentru întocmirea planului de management și realizarea de studii pentru Fundația Snagov.
O altă filială a KVB Economic, din Cluj, a fost și mai norocoasă, primind un contract în valoare de 1.335.449 lei, pentru asistența tehnică la proiectul Centrul Integrat de Management al Deșeurilor.
La aceeași licitație a participat și o societate cu peste 14.000 de angajați, care are proiecte în peste 50 de țări – Mott MacDonald Limited – însă nu a fost declarată câștigătoare, întrucât oferta depusă era cu aproximativ 150.000 de lei mai mare.
Administratorul SC KVB Economic SRL este Cristina Corpodean, soția directorului Casei de Cultură a Studenților din Cluj, Silviu Corpodean. Singurul acționar la această firmă este SC KVB Economic SA, administrată de Stan Răzvan Zamfir, un fost consilier PD în cadrul Comisiei de Învățământ și apropiat al lui Liviu Negoiță.
Sulfina Barbu, împreună cu Silvian Ionescu (fostul șef al Gărzii de Mediu), au intrat în SC KVB Economic SA după ce au rămas fără funcții publice.
Înainte ca Sulfina Barbu și partenerul ei de afaceri să iasă din firmă, Agenția Națională de Integritate a derulat o anchetă legată de un contract cu OMV – Petrom, KVB Economic fiind suspectată de tranzacții ilegale.
În vara anului trecut, KVB Economic SRL Cluj a fost percheziționată de DNA, întrucât existau suspiciuni cu privire la licitațiile câștigate în întreaga țară, organizate pe fonduri europene.
Un alt proiect controversat, câștigat de KVB Economic SA, este cel de asistență tehnică, în valoare de 155 de milioane de lei, în cadrul programului Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Bistrița-Năsăud.
Totuși, de fiecare dată când este întrebată de KVB Economic, Sulfina Barbu susține că nu mai are nicio legătură cu societatea din momentul intrării în Parlament.

Mircia Muntean – baronul penal

Autor

Dănilă Chirovici

14 noiembrie 2012

După cea mai umilitoare înfrângere din viața lui în fața dușmanului său de moarte, Mircea Moloț (președintele Consiliului Județean Hunedoara – n.r.), în vară, Mircia Muntean, cel care a fost primar al Devei din 1996 până în 2012, vrea cu orice preț să fie parlamentar. De data asta, din partea PDL, în vară voia să fie șef al CJ Hunedoara din partea UNPR, după ce-l dăduse afară cu scandal Mircea Moloț din PNL.
Nu a trecut de Comisia de Etică a Monicăi Macovei, iar de vină pentru asta era, după cum a declarat Mircia Muntean Ziarului de Investigații, presa manipulată. De Mircea Moloț, în opinia lui, întrucât este cunoscută obsesia fostului primar al Devei pentru şeful CJ.
”Presa este controlată în proporție de 80% în județul Hunedoara de acești titani ai politicii românești, de acești coloși, dar nu bine intenționați și nu au fost și nici nu vor fi vreodată. Din această cauză nu s-a ținut cont de realitate”, a declarat Muntean.

De la specializări ilegale la dosare cu iz penal
Conform CV-ului, Mircia Muntean s-a specializat în Ingineria managerială, absolvind Facultatea de Inginerie şi Managementul Agroturismului în anul 1999, la Universitatea Bioterra, era diplomelor ilegale.
Şi, cum un necaz nu vine niciodată singur, recent fostul primar al Devei a rămas şi fără epoleţii luaţi cu japca, el făcând parte dintre cele 835 de persoane înaintate în grad pe pile. Astfel, din colonel, Mircia Muntean a revenit la starea iniţială, de sublocotenent.
Nici la scandalurile cu iz penal nu stă foarte rău, activitatea sa în domeniu fiind demnă de un adevărat baron local. Astfel, la începutul anilor 2000, Muntean a fost acuzat că a prejudiciat statul cu 5,5 miliarde de lei vechi, în afacerea Condor SA, când au fost vândute mai multe terenuri şi imobile ilegal. De aici a pornit un proces, iar primarul a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara şi obligat să plătească patru miliarde de lei vechi despăgubiri. Muntean a făcut recurs, iar instanţa următoare, Curtea de Apel Alba Iulia, a anulat decizia şi l-a declarat nevinovat.

Incendiul de la groapa de gunoi, o altă ţeapă marca „Munteanu”
Un alt dosar în care Mircia Muntean se plimbă de la un tribunal la altul de aproape opt ani este cel în care este judecat pentru infracţiuni la regimul vamal. Dosarul, numit „trafic cu maşini de lux”, este cel care a înclinat balanţa către refuzul lui Macovei.
Un alt bâlci politic în care a fost implicat cel ce se vrea deputat de Deva a fost cel din august 2011, când groapa de gunoi a ars vreme de câteva zile, iar focul s-a întins pe două hectare de teren.
Conform unui raport recent al Curţii de conturi, la acea vreme, Mircia Muntean, din funcţia de primar al Devei, a cerut consilierilor locali 1.000.000 de lei pentru stingerea incendiului, bani pe care i-a şi primit.
Numai că Muntean „a uitat” să le spună consilierilor că operatorul de salubritate, conform unei clauze contractuale, are obligaţia de a-şi rezolva el problemele legate de incendii. Luat la întrebări de inspectori, Mircia a refuzat să dea vreo explicaţie.
În acelaşi raport, Curtea de Conturi mai arată că administrarea haldei de gunoi ţine de SC Salubritate SA, iar Primăria Deva nu a întrunit niciun temei legal pentru a efectua plăţile de stingere a incendiului.

Spioni francezi, cotonogiți de țăranii bulgari

Autor

Anamaria Nedelcoff

14 noiembrie 2012

Au vrut să sară cu parașuta deasupra României și la aterizare doreau să facă scufundări. Numai că au greșit locul de aterizare cu 40 de kilometri și pentru această greșeală au plătit scump, fiind cotonogiți de-a binelea de niște săteni care i-au luat drept hoți. Publicația franceză ”Le Point” precizează că cele cinci persoane, care s-au dat drept turiști în căutare de sporturi extreme, erau de fapt spioni ai serviciului francez DGSA, care au dat-o în bară în timpul antrenamentului.

”Situat la 179 km distanță de capitala Sofia, acest oraș (Pleven – n.r.) de 150.000 de locuitori a fost scena unui curios accident pentru cinci persoane care sunt prezentate ca fiind francezi. Surprinși pe timp de noapte și luați drept hoți, conform a cel puțin trei site-uri de informații bulgărești, francezii au fost atacați de sătenii înarmați, care au încercuit autoturismul de teren în care ei se aflau”, precizează ”Le Point”.

Incidentul a escaladat într-o încăierare generală, sătenii făcând uz de armele de foc. În timpul conflictului, doi dintre francezi au fost răniți la picioare, unul s-a ales cu nasul spart, iar ceilalți doi au luat-o la sănătoasa.

În autovehicul și-n apropierea acestuia, bulgarii au găsit calculatoare și o parașută ”tandem”, specială pentru a transporta doi oameni, precum și costume de neopren pentru scufundări, un aparat de fotografiat profesionist și alte elemente ”așezate curios”.

Răniții au fost duși la spital și au cerut să ia legătura cu ambasada Franței, după care au explicat că, de fapt, ei ar fi vrut să facă sporturi extreme și, conform programului, trebuiau să sară deasupra României, însă au aterizat, din greșeală, la 40 de km depărtare de punctul de întâlnire.

Ministrul de Interne bulgar, Tsvetan Tsvetanov, a precizat că cei cinci așa-ziși turiști s-au întors în Franța, după ce au primit asistență medicală corespunzătoare, adăugând că Parchetul este singura instituție care ar putea cere urmărirea penală a acestora.

”Știm că turiștii și alți sportivi extremi pot conduce expediții curioase, dar nu până în punctul de a sări noaptea deasupra României ca să facă scufundări! În plus, să aterizeze în Bulgaria… Potrivit informațiilor noastre, ar fi mai degrabă o misiune de antrenament a agenților din serviciul de acțiune al DGSE, numai că programul nu s-a derulat conform previziunilor”, precizează ”Le Point”.

Și, pentru că publicația franceză ”s-a inspirat” în redactarea materialului din cele scrise de trei bloggeri din Bulgaria, ministrul Apărării din Franța, Jean-Yves Le Drian, nu a dorit să răspundă. La rândul lui, șeful DGSE a precizat, înțepat, că nu comentează ce a apărut pe blogurile din Bulgaria.

Hunedorenii fac ping-pong cu 60 milioane de euro pentru gunoi

Autor

Anamaria Nedelcoff

13 noiembrie 2012

60 de milioane de euro a pierdut localitatea hunedoreană Petrila pentru că a respins un proiect ce prevedea construirea unui deponeu ecologic în zonă. Vestea proastă pentru locuitorii Văii Jiului este că, în viitorul apropiat, tariful pentru un metru cub de gunoi s-ar putea tripla. Astfel, o persoană fizică ar ajunge să plătească 13 lei/mc/lună, iar fiecare firmă ar putea scoate din casierie 110 lei/mc/lună.

În încercarea de a-i îndupleca pe petrileni să accepte amplasarea pe teritoriul administrativ al oraşului a unui deponeu ecologic, reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara au promis, dar au și amenințat în același timp.
Au promis că petrilenii nu vor mai plăti gunoiul, iar drumul de centură, precum și cel care duce până la deponeu ar urma să fie asfaltate. Ba, mai mult, au promis și că vor ajuta Primăria Petrila să-și închidă actuala groapă de gunoi, suma necesară ridicându-se la un milion de euro. ”Groapa de gunoi de la Petrila trebuie închisă urgent și este nevoie de un milion de euro. Consilierii locali de acolo ar fi trebuit să se gândească, că noi le puteam închide groapa veche și le făceam și drumul, din banii de la județ. Nu este interesul nimănui de la județ, cum am auzit, pentru că nu noi facem licitațiile”, a declarat Tiberiu Balint, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara.
Un alt amplasament pentru construirea deponeului ecologic este Bârcea, aflată la peste 70 km depărtare de Petrila, dar Balint spune că Valea Jiului nu-și va permite să plătească transportul gunoiului pe o asemenea distanță. ”Bârcea, unde va fi construit un alt deponeu ecologic, este la 70 de kilometri de Petrila. Transportul până acolo va costa foarte mulți bani, iar tariful la gunoi va crește de două sau trei ori. Nu cred că Valea Jiului, ținând cont de situația economică în care se află, își permite acest lucru”, susține vicepreședintele CJ.
Și administratorul public al județului, Dan Stoian, a încercat să-i convingă pe petrileni despre necesitatea realizării unui asemenea proiect în localitatea lor. ”Gunoiul nu va putea fi adus sub nicio formă la Bârcea. Noi nu putem accepta un transport de peste 70 km, pentru că acele costuri vor fi imense, iar calculul pe cap de locuitor va fi foarte mare. Și dacă nu-l veți aduce la Bârcea, nu veți putea nici în Gorj și nici în Vâlcea, pentru că nimeni nu va accepta, costurile sunt foarte mari”, precizează Stoian.

Primarul dă din colț în colț

Deși inițial fusese de acord cu amplasarea deponeului pe raza Petrilei, în urma presiunilor la care a fost supus, primarul Ilie Păducel o dă cotită. Brusc, nu mai vrea să se pronunțe, din cauza ”umilinței” la care a fost supus, dar nu se poate abține să nu sublinieze că Petrila este, totuși, cel mai bun amplasament din județ pentru realizarea proiectului.
”S-au strâns peste 7.000 de semnături încă de anul trecut referitor la stoparea proiectului. Am primit și petiții de la oamenii din zonă, care se plângeau că este prea aproape de casele lor. Cei de la Consiliul Județean spun în continuare că la Petrila este singurul amplasament din județ care corespunde legislației europene în vigoare, dar nu mai vreau să mă pronunț, pentru că nu am mai fost de mult așa umilit”, spune Păducel.
De unde va avea bani pentru închiderea actualei gropi de gunoi? Nici el nu știe, dar speră că Divinitatea îi va oferi răspunsul. ”Da, ne trebuie un milion de euro. Este o sumă mare, nu știu de unde vom lua acești bani, dar sunt sigur că ne vom descurca, vom găsi pe undeva fondurile necesare. Dar vă spun, la cât am fost de umilit din cauza acestui proiect, cuvântul <deponeu> va dispărea din vocabularul meu pe veci”, se jură primarul.

Refuză banii, ”pentru că pute”

Consilierii locali din Petrila și-au justificat refuzul, motivând că, în mare parte, mirosul este cel care-i împiedică să accepte o investiție de 60 milioane de euro. Un alt motiv ar fi că vor ca în zonă să construiască un domeniu schiabil.
”Eu nu am fost niciodată de acord cu acest proiect. În primul rând, locația este la câteva sute de metri de casele oamenilor. Noi vrem să construim un domeniu schiabil, nu să transformăm Petrila în groapa de gunoi a județului! Turiștii nu pot veni într-o groapă de gunoi, iar eu am văzut un asemenea deponeu și nu miroase de-ți mută nasul, ci pute de-a dreptul pe o rază de mulți kilometri. Așa că să ne lase cei de la Consiliul Județean cu poveștile astea despre zâne și să nu ne mai bage proiecte pe gât”, a declarat Ioan Temneanu, consilier local din partea PC.
Despre importanța dezvoltării turismului vorbește și consilierul local PSD Gheorghe Bobar. ”Nu puteam fi de acord cu un asemenea proiect. Oamenilor nu li s-a explicat clar ce înseamnă asta, iar anul trecut noi am strâns 7.000 de semnături împotriva proiectului, nu înțeleg de ce odată la trei-patru luni se tot aduce în discuție. Noi vrem să dezvoltăm zona turistică, să transformăm Petrila în stațiune montană, cum sunt Straja, Parângul, Pasul Vâlcan. De ce să primim noi gunoiul județului?”, se întreabă social democratul.
În ședința de Consiliu Local în care s-a tranșat problema deponeului au fost și 30 de petrileni care și-au spus punctul de vedere. Astfel, mai marii CJ Hunedoara au fost acuzați de lipsă de transparență, la pachet cu primarul în funcție.
”Era esenţial să cunoaştem proiectul, să ştim ce conţine el. Mulţi dintre petrileni nu ştiu ce înseamnă deponeu. Preşedintele de la judeţ, Moloţ, să-şi ducă deponeul în Călan şi Hunedoara, nu să facă din Petrila groapa de gunoi a județului”, a declarat Benor Voicescu, unul dintre locuitorii oraşului prezenţi la şedinţă.
Un alt cetăţean, Lazăr Văduva, a precizat că el doreşte să se ţină cont de miile de semnături strânse anul trecut. ”Vrem să se ţină cont de cele 7.000 de semnături împotriva deponeului. Să se ţină referendum, să se sacrifice banii pentru Zilele Petrilei şi să facem referendum. Iar preşedintele Moloţ de ce nu este aici, la şedinţă? El ştie numai să vină să ceară voturi din Petrila”, a spus bărbatul.

Refuzuri cu repetiţie

Administrația județeană nu se află la primul refuz legat de realizarea unui deponeu ecologic. Același gen de conflicte au apărut și în alte zone, Călan și Boșorod, unde primarii au refuzat ca groapa de gunoi ecologică să fie amplasată pe raza localităților lor. Administrațiile locale menționate nu s-au arătat impresionate deloc de proiect și de avantajele acestuia, refuzând de fiecare dată. Mai mult, județul Hunedoara ar putea pierde cei 60 milioane de euro, întrucât și alţi locuitori își strâng rândurile pentru a se împotrivi.
Sute de persoane din satele Băcia, Bârcea Mare, Bârcea Mică, Tâmpa, Petreni și Sântandrei au semnat un memoriu către Ministerul Mediului, prin care arată că și ei sunt împotriva proiectului.
În memoriul respectiv se menţionează că ”distanța dintre deponeu și localitățile menționate este foarte mică, majoritatea oamenilor deținând terenuri agricole acolo; deponeul este prevăzut să depoziteze deșeurile rezultate de pe întreaga suprafață a județului Hunedoara, în consecință, volumul acestora va fi unul foarte mare și, ca atare, pericolul de poluare a mediului este maxim; distanța față de râurile Strei și Cerna și mai ales, de Canalurile Strei și Cerna este mică”, existând riscul ca apa acestora să fie infestată.
”Așa cum s-a scris și în memoriu, acest proiect va afecta starea de sănătate a oamenilor, a mediului înconjurător. Deși se vorbește încă din 2010 despre amplasarea deponeului la Bârcea Mare – Băcia și au fost depuse contestații care arată că acest lucru nu este posibil, Consiliul Județean are inițiativa de a construi deponeul în același loc. Mi se pare că totul este făcut ca o formă de dispreț față de legislația de mediu și față de instituțiile care au declarat că locația menționată nu este acceptabilă”, a declarat Voicu Sala, consilier local în comuna Băcia.
Cu toate acestea, într-o adresă trimisă Primăriei Băcia, președintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, dă asigurări că ”obiectivul va fi proiectat și construit astfel încât să corespundă tuturor normelor și normativelor europene de mediu, și să se asigure cel mai înalt grad de securitate, atât pentru personalul de operare, cât și pentru populația din vecinătate”.

Attila Korodi – barbat, laș și duplicitar

Autor

Dănilă Chirovici

8 noiembrie 2012

Attila Korodi, fost ministru a Mediului, vrea să obțină un mandat de parlamentar în județul Harghita. Reamintim cititorilor noștri că numirea lui Korodi la Mediu a fost una controversată, având în vedere că la data numirii lui, acesta era acționar în două firme, una dintre acestea specializată în proiecte pe mediu.
În prezent, Attila Korodi se află în plin proces cu firma canadiană Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), fostul ministru fiind acuzat că , în timpul primului mandat la Mediu din perioada 2007-2008, a suspendat procedura de evaluare a impactului exploatării aurului cu cianuri asupra mediului din Roșia Montană.
În luna mai a acestui an, reprezentanții mai multor organizații nonguvernamentale din județul Alba îl acuzau pe Korodi de ”lașitate și atitudine duplicitară”. Aceștia au și protestat în fața Ministerului Mediului, ca reacție la declarațiile legate de faptul că așteaptă un audit judiciar cu privire la eventuala oprire a analizei proiectului minier de la Roșia Montană.
”Noi, comunitatea din Roşia Montană, în aceste vremuri atât de tulburi din punct de vedere politic, venim la Bucureşti să sancţionăm comportamentul iresponsabil al anumitor politicieni români. Este iresponsabil comportamentul dlui fost ministru Attila Korodi, care preferă să îi arunce pe moţii din Roşia Montană într-o nouă perioadă de incertitudine, chiar agonie. Culmea, folosind aceleaşi replici de acum 4 ani, aceleaşi chichiţe juridice menite să întârzie crearea locurilor noastre de muncă. Interesele cetăţenilor români din toate comunităţile locale ar trebui să primeze, nu interesele ascunse ale celor care ştiu doar să blocheze şi să suspende. Interesul dumneavoastră nu este unul ministerial, să ne salvaţi de sărăcie, foamete şi şomaj. Interesul dumneavoastră nu este nici măcar protecţia mediului! Scopul dumneavoastră ne este clar: să ne distrugeţi psihic şi fizic, adâncind sărăcia, foametea şi şomajul din Apuseni. Pentru toate motivele de mai sus, 95% dintre roşieni – români, unguri, romi, indiferent de etnie – nu îl pot ierta pe Attila Korodi pentru laşitate şi atitudine duplicitară de care a dat dovadă în ultimele zile din scurtul său mandat de ministru”, scriau reprezentanții ONG-urilor, supărați pe Korodi.
Democrat liberalul preciza și el, pe blogul personal, legat de numirea lui Korodi la mediu, că UDMR l-a ales ca soluție pentru ca maghiarii să blocheze orice soluție până la alegeri.
”Faptul că decizia în cazul Roșia Montană trenează de aproape un deceniu și jumătate a decredibilizat autoritățile și a descurajat actori economici importanți să se angajeze pe piața românească în proiecte similare.
Numirea lui Attila Korodi e, în acest sens, un risc. Noul ministru al mediului e în proces cu compania care a propus proiectul de exploatare de la Roșia Montană. A fost dat în judecată tocmai pentru că, într-un mandat anterior, tot ca ministru al mediului, a suspendat procedura de evaluare a impactului exploatării asupra mediului. N-ar fi fost rău ca el însuși să anunțe public acest lucru, imediat după numire, precizând astfel care sunt limitele conflictului de interese. Ca ministru, el va fi obligat să dea un răspuns unui investitor potențial cu care se află în proces, nu ca particular, ci ca fost ministru!
Oare de ce s-a legat la cap UDMR? Să fie vorba despre dorința ca, și în această privință, maghiarii să blocheze orice soluție până la alegeri? Așa cum au făcut și cu revizuirea Constituției, și cu reforma administrativă, și cu reforma sistemului de sănătate?”, se întreabă Cristian Preda.

Banii surzilor, afacere de milioane pentru Grecu

Autor

Dănilă Chirovici

4 noiembrie 2012

La data de 9 noiembrie 1919 a luat fiinţă, sub patronajul Majestăţii Sale Regina Maria, Societatea Amicală a Surdomuţilor din România. Printre membrii fondatori s-au numărat Alexandru Clarnet, primul preşedinte, prinţul Henry, Vasile Dimitrie-Leonida, Ioan Pantazi, Constantin Ghica. În perioada comunistă a fost, bineînţeles, desfiinţată, considerându-se că în România nimeni nu are probleme şi că, aşa cum nu existau copii orfani, nici surzii nu reprezentau o categorie aparte. În anul 1995 a fost reînfiinţată sub denumirea de Asociaţia Naţională a Surzilor din România, care este afiliată la Federaţia Mondială a Surzilor (WFD) şi la Uniunea Europeană a Surzilor (EUD). La ora actuală ea numără 31.000 de membri împărţiţi în 30 de filiale şi şapte sucursale. Deşi în societatea de azi, zice-se, persoanele cu dizabilităţi sunt tratate cu deferenţa de cuviinţă, pe surzi nu-i aude nimeni. Nu numai că au probleme extraordinar de mari în momentul în care îşi caută un loc de muncă, dar nu sunt reprezentaţi cumsecade în instanţe sau la Poliţie, ca să nu mai pomenim despre cabinete notariale sau medicale. Şi asta în ciuda faptului că Asociaţia Naţională a Surzilor beneficiază de o infrastructură, aşa cum am arătat, bine pusă la punct şi de fonduri substanţiale care provin nu numai de la bugetul de stat.

Surzii sunt, practic, şi muţi, din cauză că nu îşi pot auzi vocea. Unii dintre ei pot articula, cât-de-cât, cuvinte, dar asta numai în urma unor tratamente costisitoare. Însă, în general, scot nişte sunete care extrem de greu pot fi înţelese de către un om normal. Surzii nu pot auzi ştirile şi unii dintre cei care s-au născut cu un astfel de handicap au deficienţe şi cu cititul. De aceea în toate ţările cu care România are parteneriatul euro-atlantic există un buletin de ştiri la televiziunea publică în limbaj mimico-gestual. Şi TVR are unul, numai că nu este la o oră de maximă audinţă ci aruncat, undeva, târziu în noapte.
În România sunt 60 de interpreţi mimico-gestuali. Numărul lor a crescut ca Făt-Frumos, peste noapte, câţi alţii-ntr-un an. Pentru că în 2008 erau numai trei. Nimic de zis, foarte bine că s-a-ntâmplat aşa! Că există încă oameni care să se dedice unei astfel de activităţi, fiindcă, în cazul interpreţilor, beneficiile materiale sunt ca şi inexistente. Pentru ca să devii un comunicator pentru surzi trebuie să faci nişte cursuri autorizate şi să dai examen la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH).
Dar asta se întâmplă abia din 2008!!! Până atunci erau nişte persoane care ştiau limbajul mimico-gestual, învăţat, aşa, care cum a apucat, şi care se puneau la dispoziţia autorităţilor şi a persoanelor cu acest handicap. Ceva-ceva s-a recuperat dintr-o stare de indolenţă şi nepăsare care a durat până acu’ patru ani. Dar chiar şi în ziua de azi situaţia surzilor este una nemeritat de grea. 60 de interpreţi la 31.000 de hipoacuzici… ce să mai zici… În afară de asta, e uşor de imaginat că în instanţă, de exemplu, ambele părţi, inclusiv judecătorul, trebuie să se bazeze exclusiv pe faptul că interpretul traduce exact. Încă o dată, la 31.000 de surzi există 60 de interpreţi autorizaţi.

Între Codul Penal şi Legea 448

Noul Cod de Procedură Penală prevede că în cazul în care o persoană este capabilă să scrie şi să citească nu mai are nevoie de interpret dacă nu poate să audă. Lăsând deoparte scenariul unei proceduri îngrozitor de greoaie şi extrem de birocratice, prevederea din noul Cod Penal este în contradicţie cu legea 448, care, la articolul 68, spune că instituţiile publice trebuie să asigure interpret. Mai trebuie specificat ceva: limbajul mimico-gestual diferă de la o ţară la alta, adică trebuie să ştii româna prin semne, dacă eşti american, pentru că altminteri nu te înţelegi cu nea Ion.
Cert este că persoanele care au acest handicap auditiv în România, în număr de 31.000, sunt lăsate de izbelişte nu numai de o legislaţie indiferentă ci şi de cei care, plătiţi fiind cu bani frumoşi, ar trebui să le reprezinte interesele. Parlamentari, guvernanţi, toţi la un loc şi deasupra lor Asociaţia Naţională a Surzilor din România. Al cărei preşedinte este, din anul 2003 (!), Mihai Grecu. Un personaj extrem de controversat. Este acuzat de faptul că e distant şi „înfumurat” în relaţia cu membrii ANSR. Că nu poate fi găsit, decât cu foarte mult noroc, la serviciu. Dincolo de aspectele astea, poate subiective, rămâne realitatea faptului că pe seama surzilor şi a limbajului mimico-gestual se fac bani frumoşi

Bani de care n-a auzit nimeni

Membrii Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România trebuie să cotizeze cu câte 100 de lei anual. La 31.000 de contribuabili se adună ceva bani.
La care se adaugă subvenţiile de la bugetul de stat. Mihai Grecu a descentralizat filialele ANSR, dar le impune o cotizaţie de 20% din sumele încasate de la cei care au calitatea de membru al Asociaţiei. Ceea ce seamănă cu un fel de bir luat pentru faptul că eşti surd. Însă, chiar dacă nu este aşa, această decizie încalcă articolul 7 alineatul 5 al statutului ANSR care stipulează că fiecare persoană este ”liberă” să-şi aducă, sau nu, contribuţia la îndeplinirea obiectivelor propuse de organizaţie.
Carevasăzică nici vorbă despre obligaţia pe care o au la ora actuală persoanele hipoacuzice din România care sunt membre ale ANSR. Avantajele de care beneficiază pentru cotizaţia de 100 de lei sunt incerte, având în vedere faptul că interpreţi, practic, nu au, iar despre aparate auditive, teoretic, n-ar putea fi vorba atâta vreme cât Asociaţia este a SURZILOR !!!!
Dar chiar şi dacă s-ar pune problema asta, a dispozitivelor de amplificare a sunetelor, ele beneficiază de un regim preferenţial la vânzare şi nu sunt schimbate ca tricourile. Mihai Grecu, însă, se dă, continuu, într-o maşină de la ANSR. Tot el, împreună cu preşedintele ANSR Cluj, Gelu Bogdan, şi cu soţia acestuia, Rodica Bogdan, au înfiinţat Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Mimico-Gestual. Care a intrat într-un proiect cu Universitatea Babeş Bolyai.
Atestatele pe care le eliberează sunt sub semnul întrebării, şi în urma proiectului cu UBB au rezultat nişte bani din care s-au mai găsit „doar” 20.000 de lei, care ar reprezenta o parte din onorariul lui Mihai Grecu. Mai departe, pe repede înainte: la data de 20 martie 2010 la Cluj a avut loc un protest la care au participat 100 (o sută!!!) de surzi care au încercat să-şi exprime opoziţia faţă de Gelu Bogdan, partenerul de afaceri al lui Mihai Grecu. S-a lăsat cu ieşit pe balcon şi primit delegaţii. Un protest de o asemenea amploare, care are nevoie de un translator, greu de imaginat! Având în vedere că cel care interpreta limbajul mimico-gestual era acreditat de către asociaţia lui Mihai Grecu şi Gelu Bogdan nu se poate porni decât de la prezumpţia de bună-credinţă.
În consecinţă, fără a pune la socoteală subvenţiile de la stat şi accesarea fondurilor europene plus sponsorizările, ANSR este o „afacere” de trei milioane de lei. Cu ce se aleg din asta surzii? Cu tăcerea mormântală cu care îi întâmpină şi autorităţile şi societatea şi cei care ar trebui să le apere interesele.

Grecu se apără

Să „stai de vorbă” cu un surd este o experienţă care te marchează. Prezenţa interpretului în limbaj mimico-gestual devine atât de importantă încât te face să te simţi mic, neputincios, inutil. Vocea ta nu există în urechile interlocutorului, e egală cu zero! Statutul ANSR prevede că preşedintele Asociaţiei trebuie să sufere de acelaşi handicap, însă ceilalţi angajaţi pot să provină din rândul persoanelor care aud. Preşedintele ANSR, Mihai Grecu, spune că subvenţiile pe care le acordă statul Asociaţiei Naţionale a Surzilor nu sunt suficiente. Că filialele acesteia sunt descentralizate şi că li s-a impus un plan de colectare a cotizaţiilor, pentru că trebuie întreţinut un aparat birocratic. Că a aplicat ordonaţa 26 de descentralizare a filialelor dar că filialele trebuie sprijinite „de la centru”. Că actuala criză economică a afectat şi ANSR şi că s-a făcut tot posibilul să se evite un impact major asupra membrilor şi a angajaţilor. Că toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. În fine, că un om care nici măcar nu poate să vorbească la telefon nu are de ce să stea toată ziua la birou.

Parcările-autobază ale lui Sorin Oprescu

Autor

Adrian Bărbulescu

4 noiembrie 2012

Nu mai este un secret pentru nimeni că Bucureştii au un deficit enorm de locuri de parcare pentru autoturismele locuitorilor. Rezultatul nepăsării autorităţilor locale, care în 20 de ani au construit o singură parcare subterană, cea de la Universitate. În ultimii ani, primăriile de sector au încercat să mai remedieze problema, amenajând spaţii de parcare printre blocuri şi pe marginea marilor bulevarde. Multe dintre acestea au fost însă ocupate de camioane, microbuze, autocare, rulote sau chiar puncte de lucru ale unor firme. Toate acestea se întâmplă cu complicitatea Primăriei Capitalei, care, deşi are bază legală pentru a a readuce situaţia la normal, se face că plouă.

Şi aşa puţine pentru câte autoturisme sunt în oraş, parcările bucureştene de pe marginea bulevardelor şi-au pierdut destinaţia iniţială, trasformându-se în adevărate autobaze, unde sunt garate camioane, dube, microbuze sau chiar autocare.
Ba sunt chiar cazuri în care unele firme şi-au făcut puncte de lucru în rulotele parcate, neregulamentar, evident, în aceste locuri. În majoritatea cazurilor de acest fel, autorităţile invocă lacunele legislative, spunând că au mâinile legate la spate, neputând acţiona în niciun fel. Ei bine, de această dată lucrurile stau cu totul altfel. Baza legală există, însă Primăria Municipiului Bucureşti, condusă de Sorin Oprescu, refuză s-o aplice, iar camioanele stau bine-mersi în parcările care ar trebui ocupate de autoturisme. Ba, mai mult, camionagiii respectivi pot fi suspectaţi şi de concurenţă neloială cu firmele de transport care plătesc chirie pentru gararea vehiculelor pe care le operează.

Punct de lucru pe domeniul public

Spuneam că bază legală există. Ei bine, iată ce se stipulează la articolul 1 al Hotărârii nr. 216 din 30 august 2006 a Consilului General al Municipiului Bucureşti: „Pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier şi pietonal, în scopul creşterii numărului de locuri de parcare pentru autoturisme şi a gradului de confort al cetăţenilor, se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t. pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului public sau privat ale municipiului Bucureşti”. Mai clar de atât nu se poate. Şi totuşi, nimeni nu pare să-şi amintească de prevederile respectivei hotărâri, care mai stabileşte o interdicţie: „Se interzice comercializarea de produse sau servicii direct din aceste vehicule”.
Nici această prevedere nu este respectată. Şi nu mă refer aici la negoţul sezonier, cum ar fi vândutul verzei pentru murat direct din camionul parcat lângă piaţă. Sunt situaţii în care unele firme şi-au statornicit în parcările de pe domeniul public puncte de lucru în adevăratul sens al cuvântului. Un singur exemplu: în parcarea de pe marginea bulevardului Nicolae Grigorescu, între intersecţia cu Liviu Rebreanu şi cea cu Baba Novac, de ani buni funcţionează bine-mersi, într-o rulotă, un punct de lucru al unei firme de tractări auto.
Dar ce sancţiuni ar trebui să se aplice şi cine ar trebui să vegheze la respectarea legii, din moment ce ea există? Ne lămureşte tot textul hotărârii menţionate: „Încălcarea prevederilor art. 1 alin.1 şi alin.3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei. Pentru abateri repetate se poate aplica şi măsura ridicării vehiculului. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.1 se fac de către ofiţerii şi agenţii de poliţie, personalul Poliţiei Comunitare şi împuterniciţi ai Primarului General, conform competenţelor ce le revin, potrivit legii”.

Poliţia arată spre ograda Primăriei

Ceva amenzi s-au mai dat, susţin cei de la Poliţia Rutieră, însă nu se ştie dacă cei în cauză le-au şi plătit. În răspunsul trimis la solicitarea Jurnalului de Investigaţii, oficialii Poliţiei Rutiere arată că sunt la curent cu situaţia, însă nu pot face mare lucru pentru remedierea ei: „Din verificările efectuate, s-a constatat că utilizatorii ce deţin autovehicule de peste 3,5 tone (societăţi comerciale sau persoane fizice) nu au posibilitatea practică de a parca vehiculele în spaţii special amenajate care să asigure şi protecţia bunurilor. De regulă, aceste vehicule de tonaj mărit sunt staţionate în zonele unde se află sediile operatorilor de transport sau domiciliile şoferilor”. Pe lângă casa omului, pentru ca să nu se mai deplaseze şoferul până la autobază.
De ridicat autovehicule, nici vorbă, iar Poliţia arată cu degetul către Primărie: „Această prevedere nu poate fi pusă în aplicare deoarece autorităţile publice locale nu dispun de mijloace tehnice destinate acestui scop”. În consecinţă, mingea este în ograda Primăriei Capitalei, care, pe lângă faptul că nu a reuşit să se doteze cu utilaje care să permită ridicarea sau tractarea vehiculelor de mare tonaj parcate alandala, nu a respectat nici o altă prevedere a Hotărârii de Consiliu din 2006. Este vorba de articolul 2 al actului normativ, care prevede că „parcarea autovehiculelor cu o greutate mai mare de 3,5 t este permisă numai în autobaze sau în locuri special destinate acestui scop, semnalizate prin indicatoare sau marcaje avizate de către Comisia Tehnică de circulaţie a Municipiului Bucureşti”. Şi aceste locuri special amenajate lipsesc cu desăvârşire, aşa cum se poate constata dând o tură prin oraş, situaţie confirmată, cum am văzut mai devreme, şi de oficialii Poliţiei Rutiere.

Alina Roman se spală pe mâini

Contactată telefonic de noi, Alina Roman, directorul general al Administraţiei Străzilor, instituţie subordonată Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi-a arătat iniţial întreaga disponibilitate de a ne lămuri cum stau lucrurile. Apoi, în răspunsul scris pe care ni l-a furnizat, s-a spălat pe mâini, aruncând pisica în ograda Poliţiei Rutiere: „Administraţia Străzilor Bucureşti nu are atribuţii de sancţionare a cetăţenilor care circulă pe drumurile publice cu autovehicule care depăşesc masa total maxim admisă pe drumurile din Capitală. De asemenea, ASB nu îi poate sancţiona pe şoferii bucureşteni care parchează în locuri nepermise, aceste atribuţii revenind Poliţiei”.
Întrebată câte sancţiuni a aplicat instituţia sa pentru nerespectarea HCGMB 216/2006, doamna Roman a susţinunt încă o dată, în răspunsul trimis redacţiei noastre, că Poliţia Rutieră este singura care poate acest lucru. Greşit! Domnia sa dă dovadă de o crasă necunoaştere a textului actului normativ la care face referire, adoptat de însuşi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, instituţie căreia îi este subordonată.
Aşa cum am arătat anterior, în textul hotărârii scrie negru pe alb (sau pe galben, dacă luăm în calcul versiunea on-line, prezentă pe site-ul www.pmb.ro) că atribuţii în acest sens au şi personalul Poliţiei Comunitare, dar şi împuterniciţi ai primarului general.

P.S. Deşi am trimis, încă din data de 4 septembrie, o solicitare către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, în care ceream lămuriri legate de această problemă, până la închiderea ediţiei reprezentanţii acesteia nu au binevoit să ne răspundă.

Concurenţă neloială

Dincolo de disconfortul indus bucureştenilor, parcările unor camioane pe domeniul public, fără a plăti niciun fel de taxe, ridică şi o problemă de concurenţă neloială, fiind puse în inferioritate firmele corecte, care-şi ţin vehiculele la autobază, fie ea proprie sau închiriată. „Eu am cheltuieli de 50 de euro pe lună cu parcarea fiecărui autotren, fie că el stă garat sau este în cursă. Este rolul autorităţii locale să rezolve această problemă”, a declarat pentru Jurnal de Investigaţii Ion Lixandru, patronul companiei Romtrailer şi vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). El a adăugat că, prin licenţiere, orice vehicul este obligat să aibă un loc de garare. Ce ne facem însă cu cei care nu şi-au licenţiat camioanele şi fac transporturi la negru? Dragoş Anastasiu, proprietarul Eurolines România, una dintre cele mai mari societăţi de transport auto de persoane, nu se plânge de concurenţă neloială, dar subliniază faptul că este vorba de o lipsă acută de cultură antreprenorială. „Dacă asta au înţeles ei (cei care-şi parcheză camioanele şi autocarele pe domeniul public – n.red.) că trebuie să facă după 23 de ani de capitalism… E o lipsă a oraşului, nu a mea”, ne-a declarat el.

1...1.3641.3651.366...1.378 Pagina 1.365 din 1.378

Ziarul de Investigații

Olosz Gergely – deputatul cămătar

Zanfir Iorguș – magnatul de la malul Mării Negre

Marko Attila – candidatul pușcăriabil

Alin Trășculescu – candidatul șpăgar

Fosilele urşilor de cavernă, vedete fără voie pe Ebay

Sulfina Barbu, între scandalurile fondurilor și firmele apropiaților

Mircia Muntean – baronul penal

Spioni francezi, cotonogiți de țăranii bulgari

Hunedorenii fac ping-pong cu 60 milioane de euro pentru gunoi

Attila Korodi – barbat, laș și duplicitar

Banii surzilor, afacere de milioane pentru Grecu

Parcările-autobază ale lui Sorin Oprescu

Rămâi conectat

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...