După ce Jurnal de Investigaţii a dezvăluit, prin
intermediul a două anchete jurnalistice, poziţia de forţă pe care au adoptat-o
oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Porturilor Maritime SA
Constanţa în privinţa criteriilor de acces pe pieţele serviciilor de
pilotaj şi remorcaj, Consiliul Concurenţei s-a sesizat şi a declanşat o
investigaţie.
Consiliul început investigaţia pe
piaţa serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră a navelor maritime derulate
în porturile maritime, ca urmare a unor plângeri depuse de unii operatori
portuari. În cadrul investigaţiei este analizat un posibil abuz de poziţie
dominantă al CN APM, prin impunerea criteriilor de acces pe pieţele serviciilor
de pilotaj şi remorcaj, dar si prin aplicarea în raporturile cu partenerii
comerciali a unui tratament discriminatoriu în privinţa condiţiilor de
închiriere a terenurilor aferente infrastructurii portuare.
Pe de altă parte, investigaţia
vizează şi două posibile înţelegeri. Prima se referă la o posibilă înţelegere
între companiile ce pot face remorcaj de manevră al navelor maritime, prin
crearea unei societăţi comune. Cea de a doua are în vedere împărţirea prestării
serviciilor de pilotaj pe intervale de timp.
În cadrul acestei investigaţii,
Consiliul Concurenţei a făcut descinderi la sediul Companiei Nationale de
Administrare a Porturilor Maritime, dar şi la companiile active pe piaţa
serviciilor de pilotaj şi remorcaj de manevră: SC Black Sea Services SRL, SC Black
Sea Pilots, SC Maritime Pilot SRL, SRL SC Canal Sea Services SRL, SC Compania
de Remorcare Maritima Coremar SA şi SC Logistic Remo Services SRL.
Ziarul de Investigaţii a fost
prima publicaţie care a dezvăluit abuzurile din porturile maritime, prin două
anchete jurnalistice, care pot fi citite integral aici
şi aici.
Nelu Iordache – supranumit și ”regele asfaltului” – este urmărit
penal de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Acesta
este acuzat de deterunare de fonduri și de utilizarea ”cu rea credință a
creditului societății și spălare de bani, toate în formă continuată”. În rezoluția procuririlor se arată că există dovezi că Nelu
Iordache, în calitate de administrator al firmei Romstrade SRL, a
deturnat fonduri europene în valoare de 25.000.000 de lei, bani încasați
pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson al
autostrăzii Nădlac-Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85%
din fondul de coeziune al Uniunii Europene. Cea mai mare parte, și
anume 9.580.000 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, a
fost folosită la efectuarea de plăți către o companie de transport
aerian controlată de învinuit, plăți făcute în baza unor contracte ce nu
au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte
din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul
declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de
vânzare cumpărare. Restul de bani au fost folosiți pentru fie la
rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de
credit, fie au a fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă
de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în
comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și
servicii de consultanță și transport necesare proiectului de
construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste
plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii. Procurorii
anticorupție mai precizează că, pentru a disimula adevărata proveniență
a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, învinuitul Nelu
Iordache a trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau
operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi
banii s-au întors cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată”
în contul SC Romstrade SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care
se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru
construirea autostrăzii. Activitatea infracțională a fost desfășurată
cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor
înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de
construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în
aceeași zi, sumele de bani la SC Romstrade SRL, în alt cont, cu
explicația de plată eronată sau necuvenită. În cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane.
După ce s-a zbătut un an şi jumătate în procedura insolvenţei, ultima
companie de navigaţie maritimă de stat, CNM Petromin, a intrat oficial
în faliment în această toamnă. Petromin lasă în urmă datorii de peste 14
milioane de euro, un capital social fantomă de 12,6 milioane de euro şi
arhiva „Flota”, mai exact documentele mega- excrocheriei prin care au
fost înstrăinate mineralierele şi petroliere româneşti
Compania de Navigaţie Maritimă Petromin îşi va da ultima suflare pe
14 decembrie, atunci când la Tribunalul Constanţa va fi afişat tabelul
definitiv consolidat al creanţelor. Rezultatul a un an şi jumătate de
insolvenţă, falimentul ultimei companii maritime de stat vine într-un
moment avantajos pentru o parte a clasei policite româneşti – alegerile
generale. Dincolo de lupta creditorilor pentru a prinde o ultimă bucată
din hoitul Petromin, cel mai important lucru din întreaga procedură a
falimentului este faptul că arhiva „Flota” va fi închisă, iar celebrele
dosare ale vânzărilor de nave vor piese de muzeu.
Insolvenţa, ultimul jaf
„Se putea salva. Petromin a avut o tentativă de privatizare când încă
mai avea vapoare. Prin <metode specifice> s-a ales praful.
Petromin a fost o companie bună, dar care s-a stins tot din cauza
statului. Adunări Generale ale Acţionarilor făcute pe picior,
nerespectarea legislaţiei de către Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului. După parerea mea AVAS, în
calitate de acţionar majoritar, este vinovată de tot ceea ce s-a
întâmplat cu flota”, spune Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF România
şi liderul Sindicatului navigatorilor. Potrivit acestuia, compania a
fost intenţionat băgată însolvenţă pentru a fi desfiinţată. „Cea mai
mare prostie a fost intrarea în insolvenţă”, a spus liderul
navigatorilor, care a explicat că în prezent compania mai deţine staţii
comerciale în municipiul Constanţa, un complex de vacanţă în sudul
litoralului şi alte active. Pe 23 martie anul trecut societatea
Dăscălescu & CO SRL, lichidatorul desemnat de AVAS pentru
administrarea ultimei companii de navigaţie de stat şi care, cu totul
întâmplător sau nu, s-a ocupat în trecut de închiderea companiei-soră cu
Petromin, Romline, a anunţat piaţa de capital referitor la intrarea în
insolvenţă a CNM Petromin. Acelaşi lichidator a procedat la o
informare similară pe 26 septembrie anul acesta, numai că de această
dată acţionarii Petromin au fost informaţi despre deschiderea procedurii
falimentului. „Termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în
cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului
suplimentar al creanţelor este 16 noiembrie 2012. Termenul pentru
întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor este
14 decembrie 2012”, se arată în raportul remis către Bursa de Valori
Bucureşti. AVAS deţine peste 70% din acţiunile companiei, SIF
Transilvania are 23,8% din capitalul iar restul le revine micilor
acţionari. Datoriile, conform tabelului preliminar al debitoarei
Petromin, erau în momentul intrării în insolvenţă, de peste 63 milioane
de lei, respectiv peste 14 milioane de euro, în condiţiile în care
capitalul social al companiei este de numai 56,2 milioane de lei, adică
12,6 milioane euro. Rămâne de văzut dacă tabloul creanţelor s-a
modificat, în sensul scăderii valorii acestora, pentru că lichidatorul a
vândut din proprietăţile companiei, sau dimpotrivă, creanţele au
crescut. „Jurnal de Investigaţii”, a relatat amănunţit anul trecut jaful
din spatele procedurii insolvenţei, impotenţa AVAS de a gestiona ultima
companie maritimă de stat, dar şi suspiciunile privind reuşita
programului insolvenţei, suspiciuni care s-au adeverit odată cu
falimentarea oficială a CNM Petromin.
Reţeta privatizărilor ratate
Aşa cum am arătat mai sus, AVAS este acţionarul majoritar şi este considerată vinovata principală în dezastrul Petromin. Numai
dacă privim prin prisma încercărilor de privatizare eşuate lamentabil,
fără să mai socotim şi traficul de influenţă şi nepotismele care s-a
făcut la nivelul central al AVAS pentru diferite funcţii şi remuneraţii
la Petromin, reiese fără echivoc faptul că această instituţie şi-a bătut
joc de Petromin. În 2005 AVAS a organizat trei licitaţii pentru
privatizarea Petromin, iar după aceea în fiecare an statul a încercat să
scape de „fata bătrână” a navigaţiei maritime, până când a survenit
insolvenţa iar epopeea privatizării s-a sfârşit. Din punct de vedere
al licitaţiilor ratate, AVAS a înregistrat un „vârf” negativ în 2009,
atunci când instituţia a organizat nu mai puţin de cinci şedinţe de
vânzare a pachetului de acţiuni deţinut la Petromin. În toată aceasta
perioadă, compania maritimă acumula datorii peste datorii. Cea mai mică
valoare a cifrei de afaceri a fost înregistrată de Petromin în anul 2004
– 632.475 de lei, însă cel mai nefast an din punct de vedere al
afacerilor a fost 2008, atunci când cifra de afaceri a societăţii a
scăzut cu 42,55%, faţă de anul precedent iar veniturile realizate de
Petromin s-au diminuat cu 59,71 %, comparativ cu 2007. Potrivit
raportărilor contabile, Petromin a obţinut profit în anii 2000 şi 2004
şi a înregistrat pierderi în anii 1999, 2001, 2002, 2003, 2005, 2006 şi
2008. 2009 şi 2010 nu au fost luaţi în considerare, pentru că societatea
nu a avut nicio activitate comercială. Datoriile Petromin erau la
nivelul lui 2009 de 20, 9 milioane de lei. Se pare că Petromin aduce
ghinion pentru statul român, pentru că, alături de AVAS, Fiscul
constănţean s-a acoperit de ruşine în încercarea de a vinde active
sechestrate de la Petromin. Direcţia Generală de Finanţe Publice
Constanţa avea de recuperat anul trecut aproape şase milioane de euro de
la Petromin şi a organizat licitaţii peste licitaţii pentru vânzarea
spaţiilor comerciale, însă fără succes. Fiscul a mai încercat anul
trecut să valorifice şi unicul activ plutitor rămas la Petromin,
împingătorul Pluton. Nava sechestrată de Fisc a fost scoasă de trei ori
la vânzare, însă nimeni nu vrea să cumpere bunurile Petromin.
„Băieţii deştepţi”, basma curată
Dosarul „Flota”, în care a fost implicate zeci de persoane din
Ministerul Transporturilor, companii de navigaţie de stat şi actualul
preşedinte al României Traian Băsescu, va fi îngropat definitiv odată cu falimentul Petromin. Dintre
toate escrocheriile, cea mai păguboasă afacere a Petromin a fost
asocierea “Petroklav”, care a provocat prejudicii imense statului român.
Asocierea dintre Petromin şi Klaveness Norvegia a început în iulie 1991
şi a implicat în total 16 nave româneşti, care urmau să fie modernizate
printr-un credit bancar internaţional. De aceea, în Liberia au fost
înfiinţate Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., în care
Petromin avea deţinea 100% din acţiuni. Cele 16 nave au fost
transformate în tot atâtea societăţi comerciale de tip offshore, iar
transferul vapoarelor din patrimoniul Petromin către aceste companii s-a
făcut la preţul de un dolar. Ce a urmat este binecunoscut opiniei
publice. Petromin a pierdut toate navele, unele executate de banca
creditoare, altele pur şi simplu vândute de către statul român pentru a
acoperi găurile acestei afaceri păguboase. Ulterior, un număr record de
80 de inculpaţi, printre care Traian Băsescu şi Serban Mihăilescu,
directorii companiilor de stat şi funcţionari, au fost cercetaţi pentru
un prejudiciu de 11.000 miliarde de lei, echivalentul a 275 milioane de
euro. Dosarul „Flota” a fost închis cu scandal în 2007, în urma unei
expertize care i-a scăpat basma curată pe toţi inculpaţii. Petromin a
pierdut într-un mod similar toate cele 12 tancuri petroliere şi 70 de
mineraliere, pe care le deţinea în momentul divizării fostei
întreprinderi de exploatare marimă Navrom.
Epitaf pentru flota de stat
La 1 ianuarie 1990 flota de transport a României avea 288 de nave cu
un tonaj de 5,6 milioane tdw. Pe mările şi oceanele lumii navigau cu
pavilion românesc 188 cargouri de mărfuri generale, reprezentând 25,6l%
din flotă, 12 tancuri petroliere (19,5%), 70 de mineraliere (53,2 %) şi
18 nave specializate (1,7%). Dintre acestea, 54 de nave aveau o vechime
de 20 de ani, 44 împliniseră 15 ani de exploatare, 91 de vapoare aveau o
vârstă de 10 ani, 69 fuseseră construite între 1980 şi 1985, iar 30
erau nou-nouţe, fiind lansate la apă între anii 1985 şi 1990. În
shipping durata medie de exploatare a unei nave este de peste 20 ani,
situaţie în care „băieţii deştepţi” din transporturile navale au prăduit
o flotă naţională din care cel puţin jumătate din vapoare ar fi putut
fi menţinute şi acum în funcţiune. De altfel, o bună parte dintre aceste
nave tranzitează şi în prezent portul Constanţa, sub alte pavilioane şi
denumiri.
Neîndoielnic: faţa României, pictată cândva de Constantin Daniel
Rosenthal, este astăzi brăzdată de cicatrice. Tânăra „revoluţionară”, cu
figura luminoasă, ni se înfăţişează acum ca o arătare ciudată, urâtă.
Peste ceea ce i-a dat natura este fardată grotesc, este schimonosită de
tot felul de intervenţii brutale pe ceea ce odată era un ten curat,
frumos, întreţinut cu eleganţă şi stil.
Din punct de vedere arhitectonic România este la pământ. Nu cred că
există vreun om, înzestrat cât de cât cu un simţ al frumosului, sau
măcar cu o aplecare către studiul armoniei, care să nu constate, la tot
pasul în Bucureşti, aproape oriunde în ţară, grozăvii ale imaginaţiei
unora, care s-au simţit în stare să înalţe spaţii de locuit ori pentru
alte activităţi. Ceauşescu a mutilat Bucureştiul, pălăria aia de
Teatru Naţional este deja de pomină, a distrus tradiţii arhitectonice, a
intrat cu buldozerele în clădiri care se profilau ca materializarea
visurilor unor oameni de excepţie. În schimb ne-a blagoslovit cu nişte
cuburi gri. Libertatea haotică de după 89 n-a întârziat să scoată la
iveală gotescul care zăcea în mintea unora.
Obligatoriu: doi ani de sclavie
O concluzie este fără drept de apel – România are nevoie de arhitecţi
ca de aer. De profesionişti talentaţi şi dedicaţi misiunii de a gândi
clădiri. Şi spaţii de tot felul. Se presupune că cineva care s-a înhămat
la şase ani de studiu pe brânci, cineva care, în plus faţă de noi,
ceilalţi, are de la Dumnezeu talentul desenului şi al vederii în
perspectivă are şi dorul de meseria asta. Da, numai că ceea ce pare
simplu şi evident capătă forme stranii în lumina care izvorăşte din
interesele obscure ale unora. Ordinul Arhitecţilor din România le face
viaţa grea absolvenţilor de facultate şi,
culmea!, chiar şi celor care au perseverat, obţinând unul sau mai multe
masterate. Mă refer aici la un caz documentat. Absolvent al Institului
Ion Mincu (6 ani!), aflat la al doilea masterat în domeniul arhitecturii
nu are drept de semnătură. Carevasăzică 8 ani de studiu, urmează încă
doi, nu reprezintă nimic, sau oricum, sunt ceva nesemnificativ pentru
OAR. Ce se întâmplă? Pentru a avea drept de semnătură trebuie să dai
un examen la OAR. Dar pentru ca să ajungi la această etapă trebuie să
ai la activ doi ani de stagiu într-o firmă de proiectare ori într-un
Birou Individual de Arhitectură, cu normă întreagă şi carte de muncă! La
rândul lui, angajatorul e musai să aibă printre salariaţi un arhitect
îndrumător, tot cu carte de muncă şi normă întreagă. Deci, gata! Bre,
cine te angajează pe tine, proaspăt absolvent, mai ales într-o perioadă
de criză ca asta? În consecinţă, ce să faci? Te apuci de
postuniversitare. Bine, apucă-te da’ nu se pune, decretează OAR.
Adică???!!! Adicătelea, iote aşa. Bagă tu masterate,
fără-număr-fără-număr, geaba nene, nu ne interesează, nu se contorizează
ca vechime, ca experienţă, vax, zero, masteratul în arhitectură este
pentru uz personal, nu slujeşte interesele comunităţii, şi cu atât mai
puţin pe cele ale OAR. Până în noiembrie 2010 absolvenţii de masterat nu
aveau nevoie decât de un an de stagiu. O circulară internă a OAR, care
practic încalcă legea!, aruncă la gunoi anii pe care cineva îi petrece
aprofundând ştiinţa/arta arhitecturii.
Imposibila iubire
Fără doar şi poate, un arhitect poartă o mare responsabilitate,
comparabilă cu cea a unui medic sau a unui farmacist. Care, la rândul
lor, trebuie să facă stagii de pregătire. Numai că riscul ca un
arhitect, care a făcut şase ani de facultate şi eventual are un master,
să-ţi facă o casă care să-ţi cadă în cap este exponenţial mai mic decât
acela ca un medic să-ţi pună un diagnostic greşit, sau un farmacist
să-ţi dea pilule expirate ori cu dozaj necorespunzător. În plus medicii
şi farmaciştii (mai ales aceştia din urmă) îşi găsesc destul de uşor un
loc de muncă, dacă n-au pretenţii deosebite. Dar care arhitect cu
drept de semnătură îşi angajează, CU CARTE DE MUNCĂ ŞI NORMĂ ÎNTREAGĂ,
un stagiar???!!! Soluţia este să-ţi plăteşti singur cartea de muncă şi
să lucrezi pe degeaba, ori pe bani de nimic, în general comisioane la
proiect. Oricum ai lua-o, OAR, prin această prevedere, pune un obstacol
extrem de greu de trecut în calea celor care vor să se dedice esteticii
comunitare. O casă, un spaţiu de birouri, ori o clădire de interes
public nu fac obiectul de interes exclusiv al beneficiarilor, ar trebui
să reprezinte un moment de plăcere şi pentru trecătorul care o priveşte.
OAR însă are o atitudine cel puţin bizară atunci când vine vorba
despre cei care ar putea să-şi aducă aportul la remodelarea, în bine, a
Capitalei. Şi în provincie se aplică aceleaşi normative, însă în
Bucureşti situaţia este dramatică. E vorba şi de numărul clădirilor şi
de importanţa strategică a oraşului. În condiţiile astea OAR îngrădeşte
fie dreptul la muncă, fie cel la educaţie. La muncă, pentru că nu-i dă
dreptul unui absolvent de facultate să-şi câştige pâinea, chiar şi
limitându-i dreptul de proiectare la coteţe şi garaje, sau la case fară
etaj la periferie sau la cine ştie ce. La educaţie, pentru că îl
obligă la normă întreagă, situaţie în care este cvasiimposibil să-şi
continue studiile. Încă una pentru arhitecţii români. Specializarea
restaurări, numită în jargonul de specialitate „experţi”, este practic
desfiinţată. Un ordin semnat de fostul ministru al Culturii,
Răzvan Theodorescu, din 2001, spune că pentru a deveni expert ai nevoie
de 40 de puncte. Sună promiţător. Cum poţi strânge 40 de puncte, iată:
10 facultatea (obligatoriu), 5 masteratul, 20 doctoratul, sub 15 ani
vechime egal cu zero, între 15-20 de ani 10 puncte. Deci, tragem linie
şi adunăm. Ai terminat facultatea, ai masterat şi doctorat, eşti
p-aproape, îţi mai trebuie peste cinşpe ani experienţă. Unde, cum?
Asta-i greu de zis. Ucenic la vreunu. Ce eşti tu? Arhitect Doctor
Ucenic. Student în drept şi publicist.
Taxa ca bir
La înscierea în OAR trebuie să achiţi 600 de lei, reprezentând: 400
de lei taxa propriu-zisă de înscriere şi 200 de lei cotizaţia anuală
pentru cei doi ani de stagiu. După terminarea acestuia, cotizaţia se
face de 720 de lei pe an. În OAR sunt circa 7.000 de arhitecţi. Ceea ce
înseamnă că OAR strânge aproximativ cinci milioane de lei pe an la
prima strigare. Trebuie specificat că există un mecanism de colectare
extraordinar de eficient. Când un arhitect vine cu un proiect este
verificat în computer şi dacă nu şi-a plătit cotizaţia nu i se dă dovada
OAR, în absenţa căreia nu poate obţine autorizaţia de la primărie. De
unde şi până unde primăriile au nevoie de dovada OAR? Păi, probabil,
dintr-o super-cârdăşie. Adică dreptul de semnătură, respectiv ştamplia,
ar fi de ajuns pentru un primar , nu-i aşa? Că doar asta interesează
autorităţile locale, ca cineva să construiască trainic şi respectând
norme ale bunului-simţ şi esteticului. Apropo, am primit asigurări ferme
că niciunul dintre palatele ţigăneşti nu are aviz de construcţie, că
niciun arhitect nu ar proiecta aşa ceva. În privinţa altor vile: te
duci la un arhitect, îi dai o mie de lei si-ţi însiră enşpe proiecte din
care să-ţi alegi. După ce obţii avizele, eventual, îţi construieşti
ce-ţi trece ţie prin cap. Dacă e s-o iei pe bune, în Bucureşti proiectul
se taxează între 10-20 euro pe metrul pătrat. (Ceea ce poate explica un
posibil interes al Ordinului de avea cât mai puţini arhitecţi cu drept
de semnătură). Revenind la banii OAR, fiecare membru, când dă proiectul
pentru dovadă dă şi 50 de lei. Dacă un arhitect are în medie zece
proiecte pe an, înmulţit cu 50 şi înmulţit cu 7.000 rezultă încă
3.500.000 de lei pe an. Ce face OAR cu cei vreo 8.500.000 de lei
anual (2 milioane de euro)? În orice caz nu le oferă asistenţă
absolvenţilor Facultăţii de arhitectură deşi statutul obligă, la
articolul 10 alineatul 1, să pună la dispoziţie o listă cu societăţile
comerciale de profil care angajează arhitecţi stagiari şi numele
îndrumătorilor disponibili. În lipsa acestor informaţii, arhitecţii care
sunt în afara OAR, cam tot atâţia cât sunt cei dinăuntru, au format un
grup de prietenie cu cei care au drept de semnătură. Proiectează şi le
dau la parafat celor care au ştampilă. Citez: „asta înseamnă că ori
creşte preţul, ori las de la mine. Eu am trei lucrări anul ăsta făcute
gratis. Dacă n-ai familie să te ajute, nu faci nimic.”
Îndrumare, ioc
Am sunat la OAR Bucureşti. Cristian Dună mi-a spus că nu există nicio
listă cu locurile unde se pot angaja arhitecţii stagiari şi că nici ce
îndrumători sunt diponibili nu ştie. S-a interesat dacă există aşa ceva
la centru. Nu. Ce se poate face? Păi, un CV şi o scrisoare de intenţie,
le publică pe net, şi poate cei interesaţi…
Scufundată în 1991 pe canalul Sulina, în apropierea comunei
Partizani, epopeea ranfluării navei ucrainiene Rostok continuă și
astăzi. Ultimul episod al celei mai mari catastrofe de pe Dunăre s-a
petrecut recent, când Curtea Internaţională de Arbitraj de la Zurich de
pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a condamnat
Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) la plata suplimentară a
11 milioane de euro către concernul care s-a ocupat de scoaterea la
suprafață a epavei. Acum, cu această decizie în mână, consorțiul format
din firmele Mutraship-Titan-Deltacons va cere în instanţă efectuarea
plății, costurile operațiunii de ranfluare urmând să ajungă la 15
milioane de euro. Se pare că operațiunile de ranfluare sunt cu ghinion
pentru Ministerul Transporturilor pentru că, tot în acest an,
Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) a fost obligată de
instanță să achite suplimentar 2,5 milioane de euro pentru scoaterea la
suprafață a navei Transilvania.
Decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Zurich de pe lângă
Camera Internaţională de Comerţ de la Paris i-a luat prin surprindere pe
șefii AFDJ, dar și pe oficialii Ministerului Transporturilor. Deși
în 2006 firmele care s-au ocupat de ranfluarea (scoaterea la suprafaţă)
navei Rostock solicitaseră instanței internaționale plata suplimentară a
7,6 milioane de euro, la șase ani distanță suma a crescut la 11
milioane de euro. Oficialii români se feresc să vorbească despre acest
eșec și își pasează responsabilitatea acestuia, mai cu seamă că de la
data începerii procesului la Curtea Internațională de Arbitraj și până
acum la șefia AFDJ Galați s-au perindat nu mai puțin de șapte directori.
Așa se face că actualul director, Mircea Răzvan Cristea, nu vrea să
comenteze în nici un fel pierderea procesului de la Curtea
Internațională de Arbitraj, pentru că el a fost numit la conducerea AFDJ
în iunie 2012. Partea română a fost reprezentată în acest proces de
casa de avocatură Rațiu&Rațiu și se pare că în pregătirea apărării
avocații ei nu au primit tot sprijinul din partea celor de la AFDJ și
Ministerul Transporturilor.
Un contract din era Mitrea
Contractul
încheiat pentru ranfluarea navei Rostok, care s-a scufundat în
septembrie 1991, are de la început o poveste încâlcită. Nu trebuie
uitate suspiciunile legate de modul în care a fost încheiat contractul
în 2004. A fost organizată o licitaţie internaţională, la care s-au
prezentat două consorţii. Primul, asocierea germană Partel-Simas, cerea
pentru ranfluarea navei 3,6 milioane de euro, iar metoda tehnică era una
prin care epava era scoasă la suprafaţă fără să fie nevoie de tăierea
ei în bucăţi. Celălalt competitor a fost Rostock Wreck Removal
Consortium, format din compania americană Titan, firma Multraship BV din
Olanda şi societatea Deltacons Tulcea, condusă de controversatul
Alexandru Stroe, un apropiat al PSD şi al fostului ministru al
Transporturilor Miron Mitrea. În cazul contractului pentru
ranfluarea Rostock, încheiat de Ministerul Transporturilor prin AFDJ
Galaţi, cu consorţiul din care face parte şi Deltacons, suspiciunile
vizează faptul că RWRC a introdus în plicul închis o ofertă de 4.999.000
de euro, cu un euro sub suma de cinci milioane de euro oferită de
statul român pentru acest contract! Pentru AFDJ Galaţi, războiul cu
RWRC la Curtea Internațională de Arbitraj din Paris era prea important,
aşa că s-a apelat la serviciile unui cabinet de avocatură din București.
În 2005, fostul director al AFDJ, Mihai Ochialbescu (PDL), a încheiat
un contract de asistenţă juridică cu cabinetul de avocatură “Raţiu &
Asociaţii” SCA. Obiectul contractului nr 241.554/23.08.2005 era
acordarea de consultanţă juridică “în problematica stabilită lunar de
către client”. Este un contract-abonament de 40 de ore de consultanţă
juridică pe lună, la tariful de 150 euro/oră, plus TVA. Ce depăşeşte 40
de ore e plătit la tariful de 120 euro/oră. Potrivit art 2.2,
achitarea se face “pe bază de foaie de timp”. AFDJ s-a mai obligat şi la
achitarea altor sume: „cheltuielile ocazionate de exercitarea
serviciului, astfel cum se convine cu clientul, se achită separat, pe
baza de documente justificative”. Probabil că e vorba de cheltuieli de
transport, cazare, birotică. Potrivit unor surse din AFDJ, contractul cu
“Raţiu & Asociaţii” nu a fost înregistrat în registrul intern de
contracte al AFDJ.
Bani fără număr pentru onorarii
Imediat
ce a încheiat contractul, Ochialbescu a şi făcut o plată retroactivă,
achitând factura 2427251/30.09.2005, în valoare de 23.184 lei, pentru
serviciile de asistenţă acordate de “Raţiu & Asociaţii” între
28.07.2005 şi 31.08.2005, data la care a fost încheiat contractul. Potrivit
“fişei furnizorului” din contabilitatea AFDJ, în 2005 au fost făcute
plăţi în valoare totală 127.061 lei. În 2006 a fost plătită suma de
326.942 lei şi alţi 407.134 lei, în șase tranşe, pentru consultanţa în
procesul cu consorţiul care a ranfluat epava navei Rostok, iar în 2007
alte șase facturi, în valoare totală de 126.212 lei. În 2009, sub
conducerea lui Dorin Otrocol (PSD), AFDJ a plătit, de această dată către
SCA“Raţiu & Raţiu”, 347.917 lei. În 2010, sub conducerea lui Florin
Uzumtoma (PDL), AFDJ a mai plătit 48.416 lei pentru serviciile din
2009. În ianuarie-februarie 2010 s-au mai plătit 57.907 lei. Pe 9 martie
2010, a mai fost achitată, prin Alfa Bank, factura 20100227/05.02.2010,
în valoare de 60.962 lei. Nu am reuşit să aflăm nimic despre plăţile
efectuate în 2008, totalul plăţilor din 2010 şi plăţile făcute în 2011.
Dar totalul sumelor plătite în perioada 2005-2007 şi cele din 2009 şi
ianuarie-februarie 2010 se ridică la 1.454.135 lei. Neregulile din
modul în care conducerea AFDJ administra contractul nu puteau scăpa
controalelor Curţii de Conturi şi Direcţiei de Control din Ministerul
Transporturilor. Aceasta a descoperit plata nelegală a unor sume de bani
și a solicitat recuperarea lor. În 2007, a fost efectuat un control
de rutină al Direcţiei de Monitorizare şi Control din minister, iar în
Raportul de Control nr 952/01.11.2007, aprobat de ministrul Ludovic
Orban, la capitolul de măsuri ce trebuie luate, la pct 13 scria negru pe
alb: “Să nu se mai solicite asistenţă juridică la cabinetul de
avocatură Raţiu & Raţiu şi rezilierea contractelor pe cale
amiabilă”. Cel care trebuia să pună în practică această măsură era
directorul general al AFDJ de la acea vreme, Ionel Malenda (PNL), iar
termenul în care trebuia luată măsura era lipsit de echivoc: „Imediat”!
Malenda nici nu s-a sinchisit de ordinul ministrului Orban, iar
contractul a curs mai departe.
Tunurile date banului public la Administraţia Fluvială a Dunării de
Jos (AFDJ) Galaţi prin dragajele pe Dunăre sunt continuate şi în
dragajul maritim. După ce au făcut epocă privatizarile pe un euro,
directorii de la stat par să fi descoperit şi reţeta prestărilor de
servicii pe un euro. În cazul de faţă, este vorba de un contract de
dragare în Portul Midia, pentru Rafinăria Rompetrol, din care AFDJ s-a
ales cu o pagubă greu de calculat, dar estimată la 1,2 milioane de euro.
Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), regie a Ministerului
Transporturilor, este pe lista „găurilor negre”, a celor 30 de companii
naţionale în cazurile cărora FMI a cerut în martie 2011 ca pierderile să
fie incluse în deficitul bugetar consolidat al statului. Conducerea
AFDJ a rămas indiferentă la avertismentele FMI şi, aşa cum am
demonstrat în articolele din „Jurnal de investigaţii” din iulie 2011 şi
mai 2012, a continuat seria afacerilor păguboase pe banii statului. În
articolul „Nămolul dunărean, sursă de Comision pentru PDL şi PSD”,
prezentam tunurile date banului public prin dragajele de la Dunăre.
Acum, avem de a face cu un tun dat de directorii AFDJ prin dragajele din
Marea Neagră. În martie, fostul director al AFDJ, Florin Uzumtoma, a
semnat cu directorul Rompetrol Rafinare SA Midia, Arman Kairdenov,
contractul nr 30/28.03.2012, pentru lucrări de dragaj în Portul Midia.
Era necesară dragarea a aproximativ 310.000 mcrh, lucrările urmând să
fie executate cu draga absorbant refulantă „Dunărea Maritimă”, de 2.680
mc. Lucrările erau necesare pentru ca în Portul Midia să poată acosta şi
petroliere cu tonaj mai mare de 10.000 tdw, portul fiind proiectat
pentru accesul cargourilor de 7.500 tdw şi al petrolierelor de 10.000
tdw. Operatorul portuar al Rompetrol, SC Midia Marine Terminal SRL, a
comandat un studiu la institutul IPTANA Bucureşti şi una dintre variante
a fost avizată de Administraţia Porturilor Maritime (APM) Constanţa.
Iluzionism cu normativele
Problemele apar în momentul în care analizăm modul în care directorii
AFDJ au negociat condiţiile derulării acestei afaceri, care ar trebui
să acopere costurile şi să aducă şi ceva profit pentru AFDJ. Când
au negociat contractul, directorul general Florin Uzumtoma şi
directorul de Navigaţie, Alexandru Galiaţatos, au stabilit că vor
efectua lucrările la un preţ de 2,30 euro/mc. Uzumtoma se baza pe o
hârtie semnată tot de el, o „Fişă de calcul” prin care stabilea tarifele
dragajelor cu „Dunărea Maritimă”, la 2,3 euro/mc fără motorina
clientului şi 1,45 euro/mc cu motorina clientului. Era un document
intern, menit să justifice tariful subevaluat. Aşa procedase şi în
tunurile dragajelor de la Dunăre, unde a dat decizia 7.026/03.03.2010,
prin care, pentru umflarea cu 30% a facturilor plătite de AFDJ firmelor
din sfera de influenţă a PDL şi PSD, înlocuise Procedura Operaţională
PO-75-01 cu propriul mod de calcul. Una din anexele contractului cu
Rompetrol este „Documentul de Avizare” eliberat de APM Constanţa, în
care, conform studiului IPTANA, trebuia dragate 308.054 mc de aluviuni.
Acolo se spune este că „valoarea totală a lucrărilor, fără TVA, în
această variantă a studiului, este de 2.028.141 euro”. Dacă împărţim
această valoare la cei 310.000 mc de material dragat ne iese un alt
tarif decât cel din contract, adică 6,54 euro/mc.
Tarife „promoţionale”! Reducere de 50%
Tariful calculat de IPTANA este estimativ. Vom face calculele în baza
datelor raportate în prima perioadă de derulare a contractului AFDJ –
Rompetrol. Potrivit
Procesului Verbal de Recepţie nr 19.264/21.06.2012, în perioada
04.05.2012—06.06.2012 a fost dragat un volum de 72.093 mc. Până pe
09.07.2012, se dragaseră 155.908 mc. Măsurătorile au fost făcute cu
sonda aflată în dotarea navei speciale Donaris 1, importată din
Germania, datele fiind procesate cu programul Hypack. Pentru calcularea
volumului de aluviuni dragat se aplică un „coeficient de înfoiere”,
pentru că acesta conţine şi apă. În cazul de la Midia, acest coeficient
este 0,95. Rezultă că în perioada mai-iulie, în 696 de ore de lucru, a
fost dragat un volum de 148.112 mc, respectiv un volum de 212,8 mc/oră.
Potrivit unui document intern al AFDJ, în cazul Drăgii Dunărea Maritimă
„tariful orar în regim de dragaj este de 1.095 euro/oră”. În aceste
condiţii, la 212 mc de aluviuni dragate pe oră, rezultă că tariful
trebuia să fie de 5,14 euro/mc. Nu 2,3 euro/mc! Tarifele dragajelor
pe coasta Mării Negre cu Draga „Dunărea Maritimă”, cea mai mare din
flota românească, sunt de peste 5 euro/mc. Faptul, demonstrat de
calculele noastre, e dovedit şi de unul din contractele încheiate
anterior de AFDJ. Este vorba de contractul nr 55/22.05.2008, încheiat de
AFDJ Galaţi cu SC Argos SA Cernavodă, în cadrul căruia AFDJ a dragat
140.000 mc de aluviuni în Portul Constanţa. În acel contract, tariful a
fost stabilit de AFDJ la 5,3 euro/mp. La tariful din contractul cu
Rompetrol, de 2,3 euro/mc, AFDJ ar trebui să încaseze din lucrările din
Portul Midia 713.000 euro. Pe tariful real, rezultat din calculele
noastre, rezultă că valoarea lucrărilor este de 1.593.400 euro. Rezultă o
pierdere a AFDJ de 880.400 euro.
Clientul n-a mai venit cu motorina
AFDJ a pierdut mult mai mult, pentru că din suma pe care ar trebui să
o încaseze trebuie să scădem costurile aventurii de la Midia. În primul
rând, costurile cu motorina. La art IV.1 al contractului
AFDJ-Rompetrol se spune că „la momentul semnării contractului tariful
este de 2,30 euro/mc, exclusiv TVA, utilizând combustibilul
prestatorului”, adică al AFDJ. Pentru dragajele raportate în perioada
mai-iulie 2012, a fost consumată o cantitate de 115.988 litri motorină,
al cărei cost îl estimăm la 626.000 lei. Pentru tot dragajul din Portul
Midia, AFDJ ar trebui să dea 1,2 milioane lei numai pe motorină.
Situaţia e stranie. La amintitul contract nr 55/22.05.2008, dintre AFDJ
şi Argos Cernavodă, nu numai că tariful era de 5,3 euro în loc de 2,3
euro/mc, dar dragarea era efectuată cu motorina clientului: la art
VII.12 al contractului cu Argos se spune: „Beneficiarul se obligă să
asigure, pe cheltuiala sa, combustibilul la calitatea şi parametrii
înscrişi în cartea navei”. Contractul din 2008 fusese negociat şi semnat
de un alt fost director al AFDJ, Ionel Malenda (PNL). În 2012,
directorii Florin Uzumtoma şi Alexandros Galiaţatos, ambii puşi de PDL,
nu numai că au acceptat un tarif la jumătate, dar au mai şi acceptat să
lucreze cu motorina AFDJ. Întrebarea este de ce nu au lucrat cu
motorina clientului, adică a Rafinăriei Rompetrol? Costurile
motorinei sunt de aproximativ 300.000 de euro. Dar mai trebuie scăzute
şi alte cheltuieli: 60.000 lei pe lună – salariile marinarilor, 15.500
lei – taxe şi impozite pe salarii, 8.250 lei – alocaţiile de hrană,
85.000 de lei pe lună – „cheltuieli cu munca vie”, amortismente etc. În
total, la şase luni de contract, se mai duc 250.000 de euro. Aşa că din
cei 700.000 euro pe care ar trebui să îi încaseze, AFDJ mai rămâne cu
150.000. Dar mai trebuie scăzute costurile deplasării navei hidrografice
Donaris 1 pentru măsurători, chiriile microbuzelor pentru transportul
marinarilor la schimbul de tură, costurile delegaţiilor, transport,
cazare, masă, diurnă. Ar fi jenant să mai calculăm cu ce rămâne AFDJ din
acest contract. Culmea este că Rompetrol nu a achitat decât jumătate
din suma convenită în contract, aşa că, la acest moment, AFDJ este în
pierdere cu câteva sute de mii de euro.
Plata, făcută pe jumătate
Noul director al AFDJ, Mircea Răzvan Cristea (PNL), spune că
notificat Rompetrol, care a plătit doar aproximativ jumătate din bani. Deocamdată
nu îşi pune problema unui litigiu, deşi recunoaşte că a fost un
contract păgubos: „Am notificat Rompetrol Rafinare pentru a ne plăti o
sumă de bani, urmând ca pentru diferenţă să facem un document comun cu
APM Constanţa, cu privire la verificarea adâncimilor. Pe de altă parte,
şi AFDJ a făcut un contract de genul <<tu faci treaba, după care
alergi după bani>>. Deocamdată nu se pune problema unui litigiu şi
nici a unei anchete administrative”, ne-a declarat Cristea. Şi
liderul Sindicatului Farul de la AFDJ, Ştefan Frunză, cere clarificarea
situaţiei: „Eu am pus această problemă în comisia paritară şi atunci
i-am solicitat actualului director, Mircea Răzvan Cristea, clarificarea
situaţiei acestui contract care a fost păgubos pentru regie. Contractul a
fost încheiat de fosta conducere, care nu a consultat comandantul sau
şeful mecanic de pe Draga Dunărea Maritimă în legătură cu condiţiile
derulării contractului, dacă e avantajos sau nu. Oamenii mi-au spus
<<am primit ordin să plecăm şi am plecat>>”.
Trei firme cu răspundere limitată încasează fără să mişte un deget
bani frumoşi de la statul român. Compania Naţională Administraţia
Porturilor Maritime patronează o afacere de şapte milioane de euro în
pilotajul portuar din care statul, printr-o smecherie din noul contract
încheiat de administraţia portuară cu firmele din pilotaj, nu câştigă
absolut nici un leu. Ca şi în cazul remorcajului, secretarul de stat
Valentin Preda, „subalternul” ministrului Transporturilor, Ovidiu
Silaghi, a schimbat regulile în timpul jocului.
V-am prezentat in trecut afacerea dubioasă a remorcajului maritim.
Acesta nu este însă singurul serviciu de siguranţă din porturile
maritime româneşti de pe urma căruia prosperă firmele de casă ale
şefilor din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în
detrimentul statului român. Noile reguli impuse în domeniul
pilotajului, începând cu luna august, de către Compania Naţională
Administraţia Porturilor Maritime a scos pe tuşă companii cu experienţă
în acest domeniu şi a mutat sume considerabile din conturile statului în
buzunarul unor SRL.
Suveica TVA la malul mării
Un prim aspect cel puţin ciudat al noul sitem din pilotaj este
facturarea serviciilor. Noile reguli prevăd faptul că factuarea
serviciilor de pilotaj se face de către CNAPMC, şi nu de către
societăţile din pilotaj, cum se proceda până acum. În fiecare lună,
operatorii de pilotaj întocmesc o situaţie cu serviciile prestate
navelor şi o predau, alături de bonurile de pilotaj, administraţiei
portului, urmând ca aceasta să factureze contravaloarea pilotajului
către clienţi şi, după încasarea sumelor, să-şi plătească la rândul său
facturile către firmele respective. În conformitate cu prevederile
Codului fiscal, prestaţiile efectuate la navele străine în porturile
româneşti sunt scutite de TVA şi în consecinţă CNAPMC facturează fără
TVA aceste servicii de pilotaj către armatori. În schimb,
societăţile de pilotaj facturează către CNAPM prestaţiile cu TVA, astfel
că aceasta din urmă este pusă în situaţia în care nu încasează, dar
este obligată să plătească taxa pe valoarea adăugată. Şi cum comisionul
încasat de către CNAMPC la pilotaj este de 25%, iar cota TVA de 24%,
practic administraţia portului reîntoarce, prin intermediul taxei,
comisionul perceput din valoarea totală a serviciilor de pilotaj
prestate pentru navele care vin şi pleacă. Să luăm în calcul 400
euro, cât este valoarea medie a unei singure manevre de pilotaj
(tarifele au fost stabilite de CNAMPC), şi un număr de aproximativ 20 de
nave maritime şi alte 20 de ambarcaţiuni comerciale fluviale operate
zilnic în portul Agigea (n.r. numărul convoaielor fluviale este în
realitate mai mare, însă conform prevederilor legale, în cazul în care o
astfel de ambarcaţiune are la comandă un căpitan- pilot nu mai este
necesar serviciul de pilotaj, situaţie destul de rar întâlnită la
Agigea). Rezultă că, într- un singur an, afacerea pilotajului se ridică
la şapte milioane de euro. Şi asta fără să mai socotim situaţiile
speciale (transporturi periculoase, nave cu motorul defect etc) în care
tarifele normale de pilotaj sunt indexate cu până la 100%. Potrivit unor
surse neoficiale din cadrul CNAPMC, în prezent instituţia a încercat să
le impună armatorilor un nou contract privind pilotajul şi remorcajul
prin care să rezolve într- un fel problema TVA, însă aceştia din urmă
opun rezistenţă, pentru că vechile contracte au rămas în vigoare. „Prin
anularea înţelegerilor contractuale între reprezentanţii armatorilor şi
prestatorii de servicii de remorcaj si pilotaj, costurile navelor care
fac escală în porturile din administrarea CNAPMC au crescut, în medie cu
30%, facând Portul Constanţa mai puţin atractiv”, susţine
reprezentantul unei companii portuare.
Lege schimbată din condei
Un ordin de secretar de stat face mai mult decât o Ordonanţă de
Guvern. Serviciile de siguranţă în porturile maritime sunt reglemntate,
sau mai bine zis au fost, de OUG 22/1999. Articolul 50 al actului
normativ prevede că „în cazul în care pilotajul este realizat de
operatori economici autorizaţi, acestia comunică administraţiilor
tarifele de pilotaj şi facilităţile acordate. Administraţiile fac
publice lista operatorilor economici autorizaţi cu care au încheiat contracte
pentru pilotaj, tarifele practicate şi facilităţile acordate de aceştia
(….) Modul de derulare a serviciului de pilotaj al navelor maritime
se aprobă prin ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii”.
Pe 19 iunie 2012 apare în Monitorul Oficial numărul 407, sub semnătura
secretarului de stat Răducu Valentin Preda, ordinul 1008/2012 „pentru
stabilirea modului de derulare a serviciului de pilotaj al navelor
maritime”. Acest ordin preia textul ordonanţei de Guvern privitor la
defăşurarea serviciului de pilotaj, însă introduce, la articolul 3,
noutatea că aceste servicii vor fi prestate de operatori economici
specializaţi „în baza criteriilor impuse prin contract cadru”. Care
contract cadru a fost modificat, la fel cum s-a întâmplat şi cazul
serviciului de remorcaj, astfel încât o parte din prestatorii de
servicii de siguranţă deja existenţi în port au fost scoşi pe tuşă din
diverse motive: ba că nu deţin numărul minim de nave impus prin noul
contract, ba nu sunt destui salariaţi etc. Şi asta în condiţiile în
care, la momentul schimbării regulii de joc la remorcaj şi pilotaj,
toate companiile care efectuau servicii de siguranţă în portul Constanţa
aveau autorizaţii emise de Autoritatea Navală Romană şi licenţele emise
de către CNAPMC. Pretextul pentru noul contract cadru a fost faptul că
în portul Constanţa se pilotează şi se remorchează la negru, însă
companiile din acest domeniu susţin contrariul. Toate manevrele de
nave sunt publice şi se desfăşoara sub controlul Autorităţii Navale
Române şi CNAPMC, prin dispeceratul propriu, unde se depune şi se
avizează de către cele două instituţii buletinul de pilotaj. În plus,
atât ANR cât şi Garda de Coastă deţin echipamente moderne de monitorizare
a navelor atât în rada portului, cât şi în larg, ceea ce face
imposibilă deplasarea unui remorcher sau a unei pilotine pentru o
manevră la negru. În plus, firmele de remorcaj şi pilotaj au
încheiate contracte cu armatorii sau reprezentanţii navelor, contracte
care sunt depuse la ANR şi CNAPMC, pentru că altfel nu pot obţine
licenţa de lucru în port, situaţie în care aşa- zisa muncă la negru este
dacă nu imposibilă, foarte greu de pus în practică. În fine, în prezent
situaţia stă asa: din cele cinci societăţi de pilotaj care activau
înainte de ordinul secretarului de stat au mai rămas doar două, Canal
Sea Services SRL şi Black Sea Pilot SRL (ulterior o a treia SRL,
Maritime Pilot, a încheiat contract de pilotaj), iar la capitolul
remorcaj din cele şase companii care activau la sfârşitul lunii iulie,
în august nu mai rămas nici una, CNAPMC semnând contractul de remorcaj
cu Logistic Remo Services SRL.
Găina cu ouă de aur
Fiecare partid care a ajuns la putere a dorit să controleze
porturile maritime. Posturile de conducere la companiile de stat care
acţivează în domeniul transportului maritim sunt foarte disputate, atât
pe plan local, cât şi la centru. Dintre toate companiile, cea mai
importantă este CNAPMC, atât ca putere financiară, cât şi ca influenţă.
De asemenea, CNAPMC este cel mai important
agent economic controlat de stat din judeţul Constanţa. Potrivit
ultimului raport financiar al administraţiei portuare, în primele 11
luni ale anului 2011 veniturile totale înregistrate de companie au fost
de 248.662.280 lei, respectiv peste 55 milioane de euro iar profitul
brut total este de 54.545.784 lei (peste 12 milioane euro). Asta nu
este nimic în comparaţie cu proiectele pe care le derulează şi le
finanţează compania. Programele de investiţii şi modernizare a
domeniului portuar aflate în derulare sar de 600 milioane de euro, asta
fără să mai includem achiziţiile publice. Investiţiile CANPMC în 2011 au
fost de peste 15,3 milioane de euro. Compania controlează un domeniu
portuar unde activează 701 de firme de stat şi companii private.
Deputatul UDMR Olosz Gergely
candidează pentru un nou mandat de parlamentar în județul Covasna, chiar
dacă în data de 4 octombrie 2012 procurorii Direcției Naționale
Anticorupție anunțau că acesta este trimis ăn judecată pentru trafic de
influență. Potrivit procurorilor DNA, Olosz Gergely, – cel care dorește votul
cetățenilor din Covasna – fost președinte al ANRE în perioada 2007-2008,
ar fi cerut 500.000 de euro și 400.000 de lei reprezentanților unor
societăți comerciale, pentru a-i ajuta să obțină contracte oneroase. Alături
de Gergely au mai fost trimiși în judecată de procurorii DNA Ion
Bîrcină, Costin Iliescu și Ovidiu Ionel Badea, reprezentanți ai mai mult
societăți comerciale, acuzați de asociere în vederea săvârșirii
infracțiunii de cumpărare de influență și cumpărare de influență, în
formă continuată, precum și Cătălin Stan, administrator al SC Power Plus
SRL. Stan a fost acuzat, pe lângă cumpărare de influență și de evaziune
fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârșită în
scopul ascunderii comiterii infracțiunii de cumpărare de influență, în
formă continuată, Procurorii au stabilit că în perioada mai 2010 –
februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi
Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa
inculpatului Olosz Gergely, în prezent deputat în Parlamentul României
şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase
pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. În acest
context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz
Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a
pretins, pentru sine şi pentru altul, de la inculpaţii Bîrcină Ion,
Iliescu Costin şi Stan Cătălin suma de 516.000 euro, disimulată într-un
contract de consultanţă între SC POWER PLUS SRL (firmă controlată de
grupul Bîrcină) şi o altă societate comercială tip off shore. Din suma
pretinsă, POWER PLUS SRL a transferat în conturile acestui off shore
suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite
în fals de inculpatul Stan Cătălin. De asemenea, în perioada
septembrie – noiembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely a pretins de la
aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei. În
schimbul sumelor de bani menţionate mai sus, inculpatul Olosz Gergely
şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are
influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ
ROMÂNIA SA. Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării
de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ ROMÂNIA şi CEZ
DISTRIBUŢIE SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină
următoarele contracte: – să execute întocmai şi la timp plăţile din
contractul de vânzare – cumpărare de energie electrică dintre SC POWER
PLUS SRL şi SC CEZ VÂNZARE SA; – contractul de furnizare de materiale
refolosibile dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL (firmă
din grupul Bîrcină), – contractul de cesiune de creanţă dintre SC
CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL, având ca obiect cesionarea
creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe
care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de
furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în
plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să
se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi
firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă).
De asemenea, în perioada noiembrie 2010-februarie 2011, inculpatul
Olosz Gergely şi-a folosit influenţa, astfel cum a fost cumpărată de
grupul Bîrcină, pe lângă o persoană cu funcţie de decizie din cadrul
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a o determina să
facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale
grupului Bîrcină legate de investiţii din fonduri europene pe direcţia
Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţiei
Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Ca urmare, în aceeaşi perioadă,
persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului
Bîrcină contactarea unor consultanţi pe fonduri europene.
La rândul său, în perioada 2010 – 2011, inculpatul Stan Cătălin, în
calitate de administrator de drept la SC POWER PLUS SRL, a înregistrat
în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile,
sumele transferate în baza contractului de consultanţă descris mai sus,
consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96
lei, reprezentând impozit pe profit.
În vederea confiscării şi recuperării prejudiciului, procurorii au
instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile
aparţinând inculpaţilor Olosz Gergely, Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi
Stan Cătălin şi a părţii responsabile civilmente S.C. POWER PLUS SRL. În prezent, dosarul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție. Și,
cum un necaz nu vine niciodată singur, Gergely a rămas fără permis de
conducere pentru o perioadă de trei luni, în urmă cu o săptămână.
Deputatul UDMR a fost prins în timp ce conducea cu 163 de km la oră în
apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, limita de viteză în zonă fiind
de 90 km la oră.
Era să fie primar al orașului Mangalia a patra oară însă, cum
ulciorul nu merge de multe ori la apă, a fost prins că a fraudat
alegerile din 10 iunie, iar Biroul Electoral Central a hotărât alegeri
cu repetiție. Din 2008 este deputat PDL și își dorește să ocupe același
scaun până în 2016. De numele lui Zanfir Iorguș, pe lângă faptul că este
dușmanul declarat al lui Radu Mazăre, se leagă numeroase afaceri cu iz
penal, de la hoteluri cumpărate pe câțiva euro, până la păduri date pe
bani puțini neamurilor sale. Cu ajutorul societății – celebre în Mangalia – familiei Iorguș,
Zimcom SRL, deputatul a cumpărat, pentru puțin peste două miliarde de
lei vechi, în 2004, latura sudică a Complexului Callatis. Au urmat trei
minihoteluri din stațiunea Jupiter- Iris, Nalba și Mimoza – pe care
Zanfir Iorguș și le-a trecut în palmares.
Cum a ajuns Zanfir să fie cel mai bogat din Mangalia În 2008, omul de afaceri Ion Mincă îl acuza pe Zanfir Iorguș –
într-un interviu dat Jurnalului Național – că s-a îmbogățit înstrăinând
activele și pământurile din zonă și că, prin interpuși sau neamuri, a
ajuns să controleze afacerile derulate în Mangalia. Tot Ion Mincă
susținea la acea vreme că Iorguș și-a cumpărat libertatea de la
procurori și că se afla sub aripa ocrotitoare a Elenei Udrea. ”Conform
declaraţiilor de avere, deţine, împreună cu familia sa, o casă, două
apartamente, 192.250 de metri pătraţi de teren agricol şi două terenuri
intravilane, primul de 1.093 mp, iar al doilea de 8.244 mp (aflat în
PUZ-ul din Pădurea Comorova şi dezmembrat în 10 loturi mai mici, în
scopul vînzării), acţiuni la trei firme, în valoare de 17,3 miliarde de
lei vechi, depozite bancare de 5,6 miliarde de lei vechi, tablouri şi
bijuterii în valoare de aproape 500 de milioane de lei vechi. (…) Este
vorba despre o adevărată suveică de învîrtit banii. În fiecare an,
primarul Iorguş vinde o sumedenie de active, nemenţionate în
declaraţiile de avere din anii anteriori, în principal, către firmele
Zimcom SRL şi Uranus SA. Vă dau cîteva exemple: un apartament întreg,
cota sa parte dintr-un al doilea apartament, două terenuri agricole şi
două terenuri intravilane, un pachet de acţiuni cumpărat în anul 2000 de
soţia sa de la fostul FPS. Firmele sale de familie – Zimcom, Ştepolis
Comercial şi Crissor Internaţional – realizează venituri extrem de
modeste din exploatare, însă deţin active impresionante, pe care le-au
cumpărat, în principal, cu bani împrumutaţi de la Zanfir Iorguş. Deci
Iorguş îşi împrumută firmele, care firme cumpără, cu bani de la Iorguş,
active de la Iorguş. Domnul meu, acumularea acestei averi fabuloase
nu se justifică din veniturile de primar ale lui Iorguş sau din
rezultatele financiare ale firmelor sale. Primarul deţine, prin firmele
sale, minihotelurile Iris, Nalba şi Mimoza din Jupiter, pensiunea La
Jura din Neptun şi terenul intravilan aferent de 16.454 mp, latura de
sud a complexului comercial Callatis din centrul Mangaliei, un complex
comercial în construcţie în Eforie Nord, 46 de hectare de vie, terenuri
agricole şi două terenuri intravilane, unul la Herghelia Mangalia, iar
celălalt în staţiunea Neptun, în vecinătatea plajei La Steaguri. Mai
mult, părinţii săi, Marin şi Mariţa Iorguş, aduşi din comuna Barcea de
Galaţi, deţin două vile la Mangalia, dar şi un teren de 19.191 de metri
pătraţi în PUZ-ul Comorova. Sora lui are o casă gard în gard cu a sa,
iar două nepoate, una măritată în Germania, Sonia Ritter, şi o alta
căsătoritătă în SUA, Adriana Ramona Weinstein, deţin mai multe spaţii
comerciale în Mangalia”, preciza Ion Mincă.
ANI l-a reclamat la Parchet Și, pentru că Iorguș ”a uitat” să-și treacă în declarația de avere
terenuri, conturi și venituri, Agenția Națională de Integritate (ANI) a
intrat pe fir și a constatat următoarele: ”- anumite conturi bancare
nu au fost menţionate de către domnul Iorguş Zanfir în nicio declaraţie
până la cea depusă în anul 2008, deşi formularul de declaraţie prevedea
această obligaţie, în sensul că se declară „conturi şi active bancare,
fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire,
dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 euro”, iar
respectivele conturi prezentau solduri a căror valori însumate atât
între ele, cât şi cu celelalte conturi declarate, depăşeau o valoare
totală 5.000 euro, la fiecare dată de depunere a declaraţiilor de avere; –
domnul Iorguş Zanfir nu a menţionat nici în declaraţia completată la
data de 03.01.2007 şi nici în cea din 27.03.2008, la Capitolul VII.:
„Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate
în ultimul an fiscal încheiat” (potrivit art. 41 din Legea nr.571/2003-
Codul fiscal, cu modificări şi completările ulterioare), dividendele în
cuantum de 12.861 RON, obţinute de soţia acestuia, aferente anului 2006.
Sumele cuprinse în declaraţia de avere reprezentând dividendele
aferente anului fiscal 2005, conform datelor din bilanţurile anuale pe
anii 2005-2006 ale S.C. ZIMCOM S.R.L. şi pentru care societatea
respectivă a declarat impozit pe dividende. Având în vedere că domnul
Iorguş Zanfir, pe perioada deţinerii mandatelor de Primar al
Municipiului Mangalia, a menţionat în declaraţiile sale de avere, la
capitolele privind activele financiare (conturi şi depozite bancare),
respectiv, venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie
(venituri din dividende), date care nu corespund realităţii şi care,
prin caracterul lor inexact şi incomplet, constituie indicii temeinice
privind săvârșirea de către domnul Iorguş Zanfir a infracțiunii de fals
în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra
căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, în
temeiul art. 44, alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr.144/2007, cu
modificările şi completările ulterioare, s-a dispus sesizarea
Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia (judeţul Constanţa)”.
Deși la prima instanță a fost condamnat la trei ani de
închisoare cu executare, iar acum se află la a doua instanță în care
este judecat pentru abuz în serviciu, fostul subsecretar de stat Marko
Attila candidează pe listele UDMR pentru un mandat de deputat în
colegiul uninominal Sfântu Gheorghe din Covasna. Marko Attila – fost subsecretar de stat în cadrul Oficiului Regional
pentru Relații Interetnice din Ministerul Informațiilor publice, a fost
trimis în judecată de procurorii DNA Brașov în luna decembrie 2010.
Alături de el au mai fost trimiși în judecată Tamas Marosan,
reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal și fostul consilier juridic
din Ministerul Justiției, Silviu Clim. Procurorii DNA îi acuză de
serviciu contra intereselor publice, cu consecințe deosebit de grave,
aceștia precizând că, în anul 2002, cei trei au fost în comisiai
specială de resituire a unor imobile ce au fost ale comunităților
minorităților naționale din România. Folosindu-se de poziția lor din
cadrul acestei comisii, Marko Attila, Tamas Marosan și Silviu Clim au
întocmit o notă de constatare, la data de 14 mai 2002, prin care au
restituit Eparhiei Reformate din Ardeal clădirea în care în prezent se
află Liceul Teoretic ”Szekely Miko” Sfântu Gheorghe și Liceul Teologic
Reformat. Referitor la clădirea respectivă, Ministerul Administrației
Publice stabilise, cu o lună înainte, în aprilie 2002, că acesta nu
putea fi retrocedat. Cu toate acestea, cei trei și-au încălcat
atribuțiile și au retrocedat imobilul în baza unui extrs de carte
funciarcă care nu era valabil, emis în 1990, precum și în baza Cărții
Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română. Procurorii
DNA au stabilit, în urma acestor fapte, că statul român a fost
prejudicial cu aproape 1.300.000 de euro, suma reprezentând valoarea
clădirii. Conform site-ului porta.just.ro, instanța a hotărât în :
”Condamnă inculpatul Marko Attila-Gabor la o pedeapsă de trei ani de
închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă
calificată, săvârșită în dauna părții vătămate municipiul Sfântul
Gheorghe, în 14 mai 2002”. Ceilalți doi colegi ”de șotii” ai lui
Marko Attila au primit și ei condamnări. Astfel, Tamaș Maroșan a fost
condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în
serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Tot pentru
aceeași acuzație a fost condamnat și Silviu Clim, dar la trei ani de
închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de cinci ani. În
aceeași sentință, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la
Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei. Cum era de așteptat, cei trei au făcut recurs. Pe
lângă recurs, Marko Attila preciza într-o publicație maghiară, pe
lângă faptul că ”justiția nu este independentă”, că se pregătesc ample
mișcări în masă, ca o formă de presiune a maghiarilor asupra deciziei
instanței. ”Din păcate, trebuie să spun că justiția din România nu
este una independentă. În cazul de față, pentru a ne demonstra dreptatea
nu este suficient să ne bazăm pe argumente juridice, ci trebuie să
arătăm și că această rană a maghiarimii și durerea pe care o provoacă ea
nu pot fi ușor anesteziate. Vom apela la toate mijloacele care ne aduc
mai aproape de adevăr, atât în țară cât și în străinătate, în presă și
în rândul populației, deopotrivă”, declara Marko Attila în luna august a
acestui an.
Deputatul PDL Alin Trășculescu, candidat pentru un nou mandat
de parlamentar în Colegiul 5 Mărășești din Vrancea, este acuzat de
trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură
privată și instigare la infracțiunea de spălare a banilor.
Alături de Trășculescu mai este cercetat și Valeriu-Marian
Calotă, asociat și administrator al SC Maryna Exclusiv SRl, care este
acuzat de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, fals în
înscrisuri sub semnătură privată, șantaj și spălare de bani.
Procurorii DNA au stabilit că în perioada noiembrie 2010 – noiembrie
2012, Alin Trășculescu, în calitate de deputat în Parlamentul României
și președinte al Organizației Județene Vrancea a PDL, a pretins de la
reprezentantul unei societăți comerciale inițial suma de 50.000 euro,
care ulterior a fost majorată la 150.000 euro. Banii au fost pretinși cu
ajutorul lui Calotă, care l-a amenințat pe denunțător să remită lui
Trășculescu Alin-Silviu sumele solicitate. Pentru obținerea acestor
foloase, Trășculescu Alin-Silviu a lăsat să se creadă că are influență
asupra reprezentanților autorităților locale din județul Vrancea, pentru
a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiții în
cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și
asupra funcționarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și
Turismului cu atribuții de verificare, avizare și aprobare în derularea
procedurii specifice aceluiași program, precum și asupra
reprezentanților unei societăți comerciale, pentru a-i determina să
deruleze o relație contractuală cu firma administrată de denunțător. Din
banii pretinși, inculpatul Trășculescu Alin-Silviu a primit, prin
intermediul lui Calotă Marian-Valeriu, în mai multe tranșe, suma totală
de 464.000 lei. Pentru a crea aparența de legalitate a primirii acestor
sume de bani, inculpatul Calotă Marian-Valeriu, în perioada noiembrie
2010 – noiembrie 2012, a falsificat mai multe contracte comerciale,
încheiate între firma denunțătorului și SC Maryna Exclusiv SRL, firma
lui Calotă Marian-Valeriu, aceste înscrisuri fiind folosite pentru
efectuarea plăților corespondente și justificarea acestora în evidențele
contabile ale celor două societăți comerciale. În acest mod, din contul
firmei denunțătorului în contul SC Maryna Exclusiv SRL a fost
transferată suma totală de 404.000 lei. Ulterior, în același scop,
Trășculescu Alin-Silviu a pretins denunțătorului încă 1.100.000 lei, pe
care a impus să îi fie dați în două tranșe, de 50.000 lei și, respectiv,
1.050.000 lei. În acest context, la data de 6 noiembrie 2012, în
scopul obținerii acestor foloase materiale, Trășculescu Alin-Silviu l-a
determinat pe inculpatul Calotă Marian-Valeriu să încheie în fals un
contract, având ca obiect o operațiune comercială fictivă între firma
denunțătorului și SC Maryna Exclusiv SRL. Ca urmare, firma
denunțătorului a transferat în contul SC Maryna Exclusiv SRL suma de
1.100.000 lei, bani care au fost reintroduși în circuitul civil.
La data de 10 noiembrie 2012, inculpatul Calotă Marian-Valeriu a
primit de la denunțător suma de 50.000 lei, pentru a fi remisă
inculpatului Trășculescu Alin-Silviu, la cererea acestuia. Cu această
ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Deputatul a fost ținut în arest numai 24 de ore, astăzi fiind
eliberat, întrucât procurorii anticorupție au nevoie de ridicarea
imunității parlamentare pentru a-l reține pe o petrioadă mai lungă, dar
Trășculescu a primit interdicție de a părăsi țara.
Monica Macovei, șefa Comisiei de Etică a ARD a precizat, referitor la
cazul lui Trășculescu, că ea a votat împotriva candidaturii lui.
”În urma întrebărilor venite de la jurnaliști, le răspund că eu am
votat împotriva candidaturii dlui Alin Trășculescu, dar Comisia de Etică
a decis altfel prin vot majoritar. Reamintesc că eu nu am avut drept de
veto. În aceste condiții, răspunderea pentru votul dat în Comisie este
individuală, a fiecărui membru în parte”, s-a justificat Macovei pe
pagina sa de Facebook.
Sute de fosile de ursus spellaeus (urs de cavernă), tigru şi râs de
cavernă, vechi de peste 40.000 de ani, se comercializează din greu pe
site-ul american ebay, pentru zeci şi sute de mii de dolari. România
reprezintă o piaţă foarte bună pentru comercializarea la negru a
fosilelor animalelor preistorice, iar peşterile sunt luate cu asalt de
traficanţi. Astfel, ce a construit natura în zeci de mii de ani strică
românul în câteva minute, doar fosilele se găsesc gratis. Toate acestea,
sub ochii autorităţilor române, care ori nu au personal suficient, ori
nu ştiu să-i găsească pe hoţi în creierii munţilor.
Orice iubitor al animalelor preistorice, dacă are 85.000 de dolari, poate fi fericitul posesor a două schelete întregi de urs de cavernă, mascul şi femelă, provenite din peşterile din România. Cel
care a postat anunţul pe www.ebay.com precizează că cele două schelete
au fost cumpărate din România, că provin din Peştera Urşilor, care ”a
fost declarată Comoara Naţională a României” (speologii neagă cu
hotărâre că ar fi aşa) şi că doritorii ar trebui să profite de şansă,
întrucât ”aceste fosile nu vor mai putea părăsi legal graniţele ţării”. Dacă
ai mai puţini bani, nicio problemă, se găseşte ceva şi pentru tine. Cu
numai 8.000 de dolari, poţi cumpăra nu scheletul întreg, ci doar craniul
unui alt urs de cavernă, provenit tot din peşterile din România.
Dinţi de urşi, la mezat
Alt traficant, mai puţin norocos, vinde doar un dinte fosilizat al
unui urs de cavernă, pentru numai 22,99 dolari, precizând că provine din
”peşterile din Munţii Carpaţi din România”, arătând că stăpâneşte şi
istoria lor, vorbind despre greutatea, dieta vegetariană şi perioadele
în care au trăit. Mai mult, individul a făcut o pasiune din a scoate
la vânzare pe internet tot ceea ce găseşte în peşterile pe care le
vizitează, precum piese de opal brute şi finisate, pietre, minerale,
fosile. Un
canin poate ajunge şi la 280 de dolari, dacă este mai mare şi mai bine
păstrat. Vânzătorul acestuia precizează că dintele provine ”dintr-o
adevărată peşteră-locuinţă a urşilor din peşterile carpatice din
apropiere de Braşov, România” şi că şi-a dat seama – după dinte – că
respectivul specimen avea până la o tonă. Pentru ca prezentarea să fie
mai convingătoare, traficantul consideră că ursul nostru de cavernă e
mai mare decât ursul preistoric de la ruşi (ursus uralensis) şi că a
trăit în epoca Pleistocen (42.000 până la 100.000 de ani în urmă). La
fel ca şi ceilalţi, şi acesta precizează că cei care-şi doresc dintele
trebuie să se mişte repede, întrucât ”Guvernul României nu va mai
permite ca fosilele urşilor de cavernă să fie expediate în afara
graniţelor sale” şi că ”suntem mândri de a fi capabili să vă permitem
accesul la această colecţie impresionantă”.
Poliţia Patrimoniului nu face faţă
Autorităţile române şi europene au reglementări legate de traficul de
animale vii. Cele moarte de 40.000 de ani nu prea reprezintă interes,
fiind un domeniu necunoscut pentru mulţi. Şi totuşi, vânzarea
fosilelor la liber, pe internet, este ilegală, după cum a declarat
pentru Jurnal de Investigaţii Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei
Române de Speologie. La fel de ilegale sunt şi săpăturile efectuate în
peşteri, fără autorizaţie de la Academia Română. ”Este total ilegal.
În România e ilegal. Au mai fost cazuri când am anunţat furturi de acest
gen, dar Poliţia Patrimoniului este subdimensionată şi
nici nu sunt persoane care să se deplaseze acolo. Din păcate, în
România şi în Uniunea Europeană nu există nicio reglementare legată de
traficul de fosile, ci numai de traficul de animale vii. Dar există
Legea 49/2011 cu privire la regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi mai e
şi partea cu Legea patrimoniului, acestea ar trebui să oprească astfel
de practici”, a precizat Viorel Lascu.
Schelete cărate cu raba
Peştera Nr. 4, din munţii Retezat, a avut ghinionul de a se afla la
numai câteva sute de metri de DN66A. Tot ghinion se poate numi că aici,
în urmă cu 40.000 de ani, şi-au găsit sfârşitul numeroşi urşi de
cavernă, pe fundul puţului adânc de 25 de metri. Cei care au ştiut ce
valoare au scheletele animalelor preistorice au profitat. Din plin. ”Se
vorbeşte despre două rabe care au cărat schelete de ursus spellaeus din
Peştera Nr.4. Erau atâţia pentru că în puţul de 25 de metri cădeau şi
nu mai puteau urca înapoi. Mureau acolo. Un lucru este clar: cei care au
furat scheletele de acolo ştiau ce sunt şi mai ştiau şi unde să le
găsească. Nu
poate fi decât cineva care era familiarizat cu peşterile din Retezat şi
cu ce se găseşte în ele”, a declarat Sorin Sanda, salvator montan la
Uricani. Şi George Resiga, şeful Salvamont Lupeni, împătimit al
speologiei, vorbeşte despre furturile din Peştera Nr.4. ”Ministerul
Mediului şi alte instituţii care au legătură cu patrimoniul cultural nu
s-au omorât foarte tare pentru a-şi conserva patrimoniul sau a-i pedepsi
pe hoţi. Ca speolog, nu te poţi lăuda cu ce ai găsit, pentru că statul
nu va avea bani să vină să conserve situl arheologic, dar se adună
hoţii”, susţine Resiga. Cât costă pe piaţa neagră un craniu al unui
animal preistoric? Depinde de starea în care se află şi specia din care
face parte. ”Un craniu de ursus spellaeus, urs de cavernă, ajunge la
400-500 de euro. Un craniu de tigru de peşteră se duce undeva la 800 de
euro, iar altul de râs de cavernă ajunge la aproape 1.000 de euro”, a
menţionat George Resiga. Probabil aceste preţuri sunt valabile pentru
”prima mână”, întrucât pe ebay un craniu de urs de cavernă se vinde cu
8.000 de dolari. Ovidiu Sandu, speolog în cadrul Clubului de
Speologie Vulcan din Craiova, povesteşte că Peştera Nr.4 nu este singura
din care se fură cu voioşie. ”Este şi normal ca un speolog să nu spună
nimic despre peşterile cu valoare arheologică, fiindcă dacă deschizi
gura, de fapt, îi inviţi pe alţii să vină la furat. Nu numai din Peştera
Nr. 4 s-a furat, şi din Cioclovina uscată s-au cărat camioane întregi
cu fosile. Îşi bat joc de bogăţia noastră”, spune el.
Au distrus şi peştera
Mai mult, după ce au furat cam tot ce se putea din Peştera Nr.4,
hoţii s-au pus şi pe distrus. Înarmaţi cu târnăcoape, lopeţi şi ciocane,
au săpat toată galeria principală a peşterii, în căutare de fosile
îngropate. Practic, în câteva minute, au distrus ceea ce naturii îi
luase zeci de mii de ani să construiască. Sorin
Sanda vorbeşte despre valorile speologice distruse: ”Au spart podeaua
formată din gururi de calcit, au rupt stalagmitele, stalactitele,
domurile. Acestor formaţiuni le-a luat mii de ani să ajungă la starea în
care erau. Peştera a fost închisă cu o uşă de fier, dar degeaba. Sincer
să fiu, mă mir că nu au furat-o şi pe asta încă”. Ce fac
autorităţile care ar trebui să ia măsuri? În timp ce reprezentanţii
Poliţiei Uricani se jură că în ultimii ani nu au înregistrat nicio
plângere legată de ”eventuale furturi” din Peştera Nr. 4, cei de la
Direcţia de Cultură habar n-au dacă peştera ar trebui să fie sub
coordonarea lor. Nici măcar nu au auzit în viaţa lor de peştera
respectivă. ”Protejarea unei asemenea peşteri revine în sarcina
proprietarilor, administratorilor. Direcţia pentru Culte le protejează
din punct de vedere al legii, dar depinde ale cui sunt. Nici nu ştiu
dacă peştera de care îmi spuneţi dumneavoastră este semnalată în baza
noastră de date. Mie numele nu îmi spune nimic”, a declarat arheologul
Angelica Bălos, consilier în cadrul Direcţiei sus menţionate. Oficialii
Primăriei Uricani, pe raza căreia se află peştera, nu ştiu nici ei prea
bine ce e cu ea. ”Eu aşa cred, că e peştera noastră. Eu nu ştiu să fie
vreo peşteră în zona noastră care să fie administrată de Ministerul
Culturii. Bănuiala mea e că nu e în patrimoniul altei instituţii, ci a
noastră. Dar nu ştiu ce să spun, ce e cu ea şi dacă s-a furat. E prima
oară când aud de urşi din ăştia la noi în zonă”, se scuză Flori Nelu,
secretarul primăriei.
Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri.
Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...
Un secretar de stat, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și doi directori generali ai instituției sunt, oficial, inculpați într-un dosar privind...
După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies
