2.2 C
București
duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1277

IGPR are un nou șef. Cine este chestorul Vasilescu

bancomat distrus
Foto: Facebook

Chestorul de Poliție Liviu Vasilescu a fost numit oficial inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Decizia semnată de Viorica Dăncilă a fost publicată în Monitorul Oficial, iar chestorul Vasilescu are de azi înainte rang de secretar de stat.

Liviu Vasilescu este cunoscut mai ales pentru funcția de conducere pe care a deținut-o timp de mai mulți ani la Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei din România, până în aprilie 2018. De anul trecut a fost mutat la Direcţia de Arme şi Muniţii. Chestorul Liviu Vasilescu a condus însă DOS din 2005, pe vremea când era încă comisar șef de poliție.

Gradul de chestor i-a fost acordat în decembrie 2010 de către Traian Băsescu, iar 6 ani mai târziu era recompensat și de un alt președinte al țării. În 2016, pe 12 ianuarie, Klaus Iohannis semna mai multe decrete de decorare, cu prilejul Zilei Naţionale a României, iar „în semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea profesională şi înaltul profesionalism dovedit în îndeplinirea misiunilor încredinţate”, Vasilescu primea Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” fiindu-i conferit gradul de Cavaler.

Liderul Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor, reținut pentru agresiune sexuală asupra minorilor

Bogdan Drăghici, cunoscut ca lider al Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), este cercetat sub acuzații grave: procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti spun, potrivit Mediafax, că acesta ar fi agresat sexual şi violat mai mulți copii.

Aceeași sursă scrie că Drăghici, care în acest moment este reținut în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, ar fi abuzat-o inclusiv pe una dintre fiicele sale. Ancheta este în curs, iar procurorii au decis să solicite Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a lui Drăghici.

Viorica Dăncilă, discuții cu președintele CE despre comisarul european din partea României

Premierul României a fost astăzi la Bruxelles pentru a se întâlni cu președintele Comisiei Europene, întrevedere în cadrul căreia au abordat mai multe subiecte, printre care și viitorul comisar european al țării noastre. Întrevederea a fost anunțată atât pe pagina oficială a Guvernului, cât și pe pagina de Facebook a Vioricăi Dăncilă.

Am avut astăzi, la Bruxelles, o întâlnire extrem de plăcută și productivă cu președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe care o felicit pentru nominalizarea la conducerea viitoarei Comisii Europene și o asigur de sprijinul deplin al Guvernului României în eforturile asumate de consolidare a proiectului european. Am avut bucuria de a primi aprecieri și felicitări din partea Ursulei von der Leyen pentru modul în care am gestionat Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, un mandat de succes și un proiect care a consolidat poziția țării noastre la nivelul Uniunii.

Am purtat totodată cu președintele Comisiei o discuție amplă privitoare la implementarea Agendei Strategice a UE (2019-2024) și am elaborat obiectivele României pentru perioada suprapusă mandatului noii Comisii Europene, în domenii legate de asigurarea securității energetice, sectorul digital, schimbările climatice, rolul UE în plan global.

În cadrul aceleiași discuții am abordat și aspecte legate de viitorul comisar european din partea României, inclusiv în ceea ce priveşte conturarea portofoliului alocat țării noastre în cadrul Comisiei Europene”, a scris prim ministrul Dăncilă.

Rareș Bogdan: „Țineți minte „La Piovra”? Nu suntem departe”

Europarlamentarul Rareș Bogdan a comentat recent situația privind legăturile dintre clasa politică și interlopi, pornind de la un articol de presă scris de jurnaliștii din Bistrița. În articolul respectiv se făcea referire la angajările pe pile din instituțiile statului.

Așa a fost nenorocită România! Clanurile politice au dat tonul, iar clanurile interlope s-au adaptat, când nu le-au finanțat ele! Nu știu câte județe au scăpat, dar nu sunt multe. Țineți minte „La Piovra”? Nu suntem departe. Când mafia crește, cauza trebuie căutată la decidenți. Modelul românesc e ingenios: politicienii modifică codurile penale și legile justiției și pretind că o fac în numele drepturilor omului, pentru democrație. O glumă sinistră, pe care o înghit doar nătărăii. În realitate, promontoriul groazei cuprinde maxim 10 inși, care încearcă să-și salveze pielea și comandă legi cu rol de algocalmin. Sunt serviți regește, chit că pe lângă acest serviciu sunt eliberați și cei mai cumpliți infractori.

Vă reamintesc cifrele oficiale: 39 de violatori eliberați în baza recursului compensatoriu au recidivat. 18.849 de infractori au fost eliberați astfel în perioada octombrie 2017 și iunie 2019. Dintre aceștia, 840 au fost condamnați pentru omor, 566 pentru viol și 191 pentru trafic de minori. Dintre cei eliberați, aproape 1.300 au fost arestați din nou. Aici se ajunge pornind de la micile complicități locale, care cresc, prin rădăcini și ajung să-și plaseze oamenii în Parlamentul României și în Guvern. Aici, o mână spală pe alta și uite-așa te trezești cu un cancer instituțional cumplit de greu de eradicat.

Probabil sunt zeci de mii de angajați ai statului care au fost unși deoarece făceau parte dintr-o grupare mai mult sau mai puțin mafiotă. Sau știau că au fost recomandați de interlopi, sau politicieni-interlopi, dar au închis ochii, le-a convenit, s-au amăgit cu gândul că nu sunt implicați direct. Există o manieră relativ simplă de a demonstra toate astea: follow the money! Dacă dorește cineva. Cred că informații există și ajung unde trebuie. Dar mai departe? …Oameni buni, să facem România normală!”, scrie europarlamentarul pe Facebook.

Fost șef al ANAF avertizează asupra unei încercări „a UDMR de a plasa parghiile ANAF în mâinile baronilor locali”

Gelu Ștefan Diaconu, care de-a lungul timpului a deținut mai multe funcțiii în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, dar și în cel al Economiei, avertizează asupra unui nou proiect legislativ care vizează modificarea OUG 74/2013 – privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Proiectul a fost depus de grupul parlamentar UDMR, iar Diaconu spune că aceasta este o încercare de a slăbi activitatea ANAF și de a o pune în mâna „baronilor locali”.

O nouă încercare a UDMR de a plasa pârghiile ANAF în mâinile baronilor locali: UDMR încearca să anuleze regionalizarea ANAF și să reînființeze administrațiile fiscale județene. Încă un pas spre disoluția capacității administrative ANAF. Impotența guvernului PSD-ALDE de a finaliza proiectul de reformă finanțat de Banca Mondială, diminuarea resurselor alocate ANAF, demobilizarea activității ANTIFRAUDEI au oferit tot atâtea pretexte pentru UDMR de a iniția acest proiect de lege pe care l-au tot scos din sertar ori de câte ori au constatat că majoritatea parlamentară se clatină.

Le reamintesc inițiatorilor ca, în 2014 si 2015, gap-ul din colectarea TVA a scăzut constant față de nivelul de cca 45% cât era la momentul reorganizării din 2013. Politizarea excesivă a managementului și permanenta slăbire a instrumentelor ANAF vor duce la un veritabil dezastru”, scrie Diaconu pe Facebook.

Acesta a deîinut timp de mai mulți ani funcția de președinte la Ministerul Finanțelor Publice, Agenția de Administrare Fiscală, după ce anterior, până în 2013, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. În perioada mai 2012 – iulie 2012 acesta a fost directorul de cabinet al ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Alexandru Coita este și nu prea consilier onorific: „Îmi rezerv dreptul de a lua o hotărâre privind ocuparea efectivă a acestui rol”

La doar câteva zile de la numirea sa oficială în funcția de consilier onorific al Vioricăi Dăncilă, Alexandru Coita aruncă bomba pe Facebook. Cu toate că numirea sa este oficilă din 12 august, de la publicarea în Monitorul Oficial, Alexandru Coita scrie că încă trebuie să decidă n acest sens.

Clarificări privind numirea mea în funcția de consilier onorific al prim-ministrului României.

Apreciez gestul doamnei premier și îi mulțumesc pentru deschiderea de care a dat dovadă prin decizia de a mă numi în calitatea de consilier onorific.

Acestea fiind spuse, îmi rezerv dreptul de a lua o hotărâre privind ocuparea efectivă a acestui rol, în funcție de îndeplinirea câtorva parametri, importanți pentru mine, pe care îi voi explica mai jos.

V-am obișnuit întotdeauna cu o abordare bazată pe sinceritate și transparență. Consider că așa este normal și nu voi face acum o excepție.

Astfel, trebuie să vă comunic că am luat act cu relativă surprindere de decizia doamnei prim-ministru de a mă numi în această funcție, întrucât aceasta a venit în urma unei discuții exploratorii în care au rămas neclarificați parametrii concreți ai colaborării.

Urmează să am o întrevedere lămuritoare cu doamna Dăncilă, în cadrul căreia o asigur de deplina mea disponibilitate de a identifica modalități de a dezvolta proiecte benefice pentru România. În funcție de rezultatul acestei discuții, dar și de o evaluare a celorlalte angajamente profesionale pe care le am în momentul de față, voi fi în măsură să iau o decizie fermă privind acest proiect.

Nu mă interesează în niciun fel funcții sau onoruri. De șapte ani îmi câștig pâinea, cu greu, în mediul privat, în condițiile în care am avut în tot acest timp mai multe oferte de a ocupa diverse demnități sau funcții în statul român.

Acum, am decis să iau în calcul o schimbare pentru că a venit momentul să dezvolt proiecte reale pentru România, pentru că am ideile și expertiza pentru a face ceva bun pentru țara noastră, iar asta nu se poate întâmpla stând pe margine, ca observator sau analist, ci doar contribuind la luarea deciziilor.

Dar o hotărâre privind implicarea mea în viața publică sau în cea politică va fi luată doar în urma unei atente evaluări. Nu mă joc cu reputația mea, nu îmi doresc să fiu un accesoriu de imagine pentru nimeni și singura motivație de a intra în arenă este să livrez rezultate concrete pentru români.

În zilele următoare vă voi împărtăși două dintre proiectele pe care intenționez să le propun dacă voi decide să merg mai departe pe acest drum.

Vă mulțumesc încă o dată pentru opiniile sincere, pentru susținere, pentru critici și mai ales pentru că îmi sunteți alături în fiecare zi.
Pe 12 august, Viorica Dăncilă publica, în Monitorul Oficial, numirea în funcția de consilier onorific a lui Alexandru Coita, unul dintre invitații frecvenți ai televiziunilor Antena 3 și România TV. La numai 7 zile de la numire, Coita spune că a fost surprins de decizia premierului și că nu acceptă propunerea până când Dăncilă nu va îndeplini ”câțiva parametri, importanți pentru mine
”, a scris acesta pe Facebook.

Victor Ponta: „Anul 2019 trebuie să ducă la bun sfârșit “eliberarea” Stângii politice de “cancerul” format din Dragnea, baroni, analfabete și incompetenți”

Liderul ProRomânia dezvăluie pe Facebook jocurile din culisele politicii autohtone în contextul în care ar fi fost abordat de liderul PSD pentru o eventuală coaliție. Victor Ponta scrie că a avut o discuție cu Viorica Dăncilă referitoare la anumite promisiuni, termeni și condiții.

Am construit ProRomânia tocmai pentru a salva social democrația și a-i reprezenta pe toți cei care au vederi de centru stânga progresiste/ și obiectivul nostru politic este o guvernare bună a țării așa cum am reușit în 2001-2004 și 2012-2015 – realizabilă doar printr-o unitate a Stângii în jurul unei echipe de profesioniști!

Este clar însă că cei mari dușmani ai acestor idei pozitive sunt tocmai șefii actuali ai PSD! O să fiu mereu alături de votanții de stânga și de membrii și militanții pesediști – niciodată însă alături de cei care au confiscat conducerea PSD și își bat joc de tot!

Vreau ca toți votanții ProRomânia, PSD și ALDE să afle cine este vinovat pentru faptul că în această toamnă vom avea în continuare un Guvern lamentabil, candidați care fac “blat” cu Iohannis și nu intră serios în Alegerile Prezidențiale sperând că Iohanis și PNL ( eventual cu sprijinul UDMR) îi mai țin în funcțiile lor bine plătite, cu elicoptere și milioane de euro subvenție de la Buget!

Baronii, incompetenții și analfabeții care au confiscat conducerea PSD (Dragnii, Dăncilii, Stăneștii & Co) nu pot să înțeleagă așteptările adevărate ale votanților de stânga, ale “poporului pesedist”/ ei cred ca totul este de vânzare și totul se reduce la târguieli pe funcții și avantaje pentru ei și gașca lor!

Ca și în cazul UDMR Doamna Dăncilă mi-a cerut și mie “sprijinul pentru rămânerea la guvernare”; mi-a spus că îi dă afară pe ALDE și să îi iau eu parlamentarii – și că îmi dă ce ministere doresc pentru ProRomania/ a insistat să mă vadă și să mă convinga deși am fost foarte clar că nu cred și nu mă interesează ofertele ei!

Am încercat să îi explic cu toată răbdarea (pentru că nu părea să înțeleagă ce se întâmplă și care este realitatea) că târguilelile gen “Piața de zarzavat din Videle” sunt inutile și că singura variantă de sprijin din partea ProRomania este aceea în care:

  1. Restructurează tot Guvernul și administrația publică
  2. Vine cu un nou program de guvernare realist și eficient
  3. Asigură stabilitatea și predictibilitatea economică și bugetară/ renunță la ordonanțe de urgență care să modifice Codul Fiscal introducând peste noapte taxe și impozite aberante
  4. Numește oameni în Guvern pe singurul criteriu al profesionalismului (nu pe “pilele” și presiunile baronilor care o păpușesc acum după dispariția lui Dragnea)
  5. Renunță la candidatura proprie la Prezidențiale (o situație penibilă și jenantă pentru orice social democrat) și stabilește împreună cu ALDE și ProRomania un candidat comun cu șanse reale de a merge în turul al doilea o alternativă serioasă pentru Iohannis și Barna

A fost rapid de acord cu punctele 1-4 (deși nu cred că a înțeles ce înseamnă) și s-a supărat din cauza punctului 5/ la două zile după aceasta conversație a fugit la CEx, s-a “îmbrațișat” cu Stănescu – Baronul Caracalului, i-a mințit pe toți și a decis să nu primească ProRomania la guvernare (uitând să precizeze că tocmai îi refuzasem toate ofertele)!

Acum îi amenință pe ALDE și face aceleași oferte de târguială penibilă către UDMR (care evident se amuză de faptul că nu au avut în 30 de ani în față un lider PSD mai ignorant și pafarist decât D. VV Dăncilă)!

Oferta mea publică de sprijin pentru cele 5 măsuri de reformă rămâne valabilă – iar cu ProRomania vom merge mai departe pe acest drum dificil dar corect/ și sunt convins că votanții de stânga vor fi alături de mine (chiar dacă baronii și marionetele lor se opun)!

Anul 2019 trebuie să ducă la bun sfârșit “eliberarea” Stângii politice de “cancerul” format din Dragnea, baroni, analfabete și incompetenți/ deși va fi dureros și frustrant trebuie să pornim la un proces de reconstrucție pe termen lung – care să reclădească în mintea românilor încrederea că social democrația poate să ofere din nou un proiect de dezvoltare, solidaritate și echitate prin competență, profesionalism și decență/ ProRomania pentru România!”, a scris Ponta pe pagina sa.

Măsuri drastice după seria de crime de la Spitalul Săpoca din Buzău. Numărul victimelor ucise de pacientul internat cu sevraj etilic a ajuns la cinci

Ministerul Sănătății amenință cu plângeri penale împotriva cadrelor medicale de la Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri pentru Siguranță Săpoca din Buzău, după ce sâmbătă noapte un pacient a ucis și rănit grav mai mult persoane. Managerul unității şi-a dat demisia, fiind înlocuit interimar de directorul financiar, iar Sorina Pintea este decisă să facă plângeri penale pentru neglijență în serviciu. Azi, numărul victimelor bărbatului internat la Săpoca în sevraj etilic a ajuns la cinci.

Din păcate vorbim despre cinci decese, pentru că unul dintre pacienții aflați la spitalul Floreasca, pacient de 88 de ani, un pacient cu multiple comorbidități a decedat în cursul nopții trecute. În ultimii doi ani au fost depuse două rapoarte de agresiune, sunt caiete de incidente pe secţie. Legislaţia spune că după fiecare incident de acest gen se face o prezentare a cazului, ni s-a spus că s-au luat măsuri, am cerut dovada, nu există. Pot crede că nu s-a făcut.

Azi voi avea o întâlnire cu membrii comitetului director, în afară de responsabilităţile celor care au fost de gardă, sunt responsabilităţi conform fişei postului ale celor care conduc secţia şi spitalul. A fost un incident absolut nefericit, nerespectarea regulamntelor duce la astfel de situaţii. Nu are legatură cu politicul, ci doar cu faptul că cineva nu şi-a respectat atribuţiile. Vorbim de o proastă organizare a activităţii medicale.

Am finalizat ancheta privitoare la acest caz dar controlul va continua la toate spitalele de psihiatrie. Vom începe cu aceste spitale cu măsuri de siguranță și vom face verificări la modul de funcționare a Consiliului de Administrație. Direcțiile de Sănătate Publică au reprezentanți în cadrul Consiliilor de Administrație care se pare că fac multă figurație. Aceste consilii trebuie sa aprobe bugete, planuri de achiziții, sigur, atunci spitalul spune că nu are buget. Deși are, pentru că angajează cheltuieli. Sunt mai multe aspecte pe care le vom verifica concret. Vom începe cu aceste spitale, de măsuri de siguranță, spitale de psihiatrie și verificări la modul de funcționare a Consiliului de Administrație, a comitetelor directoare”, a spus ministrul Sorina Pintea.

Patru persoane au decedat imediat după atacul de sâmbătă noaptea, iar alte nouă fuseseră internate în stare gravă la spital. Acestea au fost atacate în miezul nopții de un pacient internat cu sevraj etilic, care le-a lovit cu un stativ de perfuzie. Aseară, Tribunalul Buzău a decis internarea medicală provizorie a bărbatului de 38 de ani din localitatea Săgeata, județul Buzău.

Anunţ privind procedura competitiva de achizitie ,,Servicii de management de proiect si achizitii publice”

16.08.2019

  1. Informaţii generale privind solicitantul (denumirea solicitantului, adresa, datele de contact, mijloacele de comunicare etc.);
    SC FISH TOUR DELTA S.R.L., Mun. Tulcea, str.Livezilor, nr.5, judet Tulcea, E-mail: fishtourdelta@gmail.com
  2. Denumirea/obiectul şi locul de prestare a serviciilor: Achizitie ,,Servicii de management de proiect si achizitii publice”, locul de prestare a serviciilor in Municipiul Tulcea, str. Livezilor nr.5, judetul Tulcea si/sau sediul ofertantului castigator
  3. Tipul şi durata contractului: contract de servicii, durata contractului : 24 de luni de la semnarea acestuia
  4. Valoarea estimată (se menţionează dacă se poate ajusta preţul contractului): 352,860.00 fara TVA, pretul nu se poate ajusta
  5. Data, locul şi ora-limită de depunere a ofertelor: 29.08.2019 ora 10, Municipiul Tulcea, str. Livezilor, nr.5, judet Tulcea
  6. Eventuale formalităţi care trebuie îndeplinite de operatorii economici în legătură cu participarea la procedură: specificatiile tehnice se pot solicita la email fishtourdelta@gmail.com

Câți bani dau anual fumătorii statului. Unde se duc ei?

Un român care fumează, zilnic, un pachet de țigări asigură, anual, la bugetul de stat aproape 900 de euro, potrivit calculelor publicației Ziarul de Investigații. 60% din prețul unui pachet de țigări este direcționat statului prin taxa de viciu. Această taxă de viciu a fost introdusă din 2006, se aplică și în cazul alcoolului, iar rolul ei era acela de a finanța cheltuielile din sănătate.

Anual în vistieria statului ajung sute de milioane de euro de la dependenții de nicotina și băutorii de alcool. Banii colectați din taxa de viciu erau adunați cu scopul de a combate consumul excesiv de produse din tutun și băuturi alcoolice, altele decât vinul și berea, precum și pentru finanțarea cheltuielilor de sănătate. Banii erau adunați de Ministerul Finanțelor și erau considerați venituri proprii ale Ministerului Sănătății. Acest lucru era prevăzut și în legea Sănătății. 

La mai bine de un deceniu, actuala conducere a a Ministerului Finațelor, Eugen Teodorovici, a decis, la finalul anului trecut, printr-o Ordonanţa de Urgenţă că încasările din taxa pe viciu nu mai merg în bugetul Ministerului Sănătății, ci vor fi virați integral la bugetul de stat, de unde nu mai există nicio garanție că acești bani vor mai ajunge la sănătate. Prin această decizie, bugetul Sănătății a pierdut 10% din totalul alocat, anual. 

Unde se duc banii din taxa de viciu

Deși legea prevedea clar destinația finală a acestor bani, în realitate nu a existat o transparență clară în ceea ce privește cheltuirea acestor fonduri. Unul dintre scopuri era să îi ajute pe fumători să renunțe la acest viciu. Autoritățile trebuiau să le asigure dependenților de nicotină consiliere psihologică și tratament medicamentos. Fondurile alocate subprogramului STOP Fumat nu reprezentă nici măcar 1% din totalul banilor colectați. Fondurile ajung de cele mai multe ori doar pentru plata celor implicați în acest proiect.

Alte scopuri pentru banii colectați din taxa de viciu prevedeau investitii in infrastructura sanitara și programele naționale. Ministerul Sănătății nu a făcut niciodată public modul în care au fost cheltuite aceste fonduri.

Taxa de viciu dată spitalelor din subordinea Ministerului Sănătății

Anual la bugetul Ministerului Sănătății ajungeau, din taxa de viciu, 270 de milioane de euro. O parte din bani erau dați spitalelor aflate în subordinea instituției, după descentralizare. În prezent, Ministerul Sănătății are în subordine 59 de unități sanitare, dintre care 22 doar în București.

Conform rapoartelor de execuție a bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților sanitare, studiate de Ziarul de Investigații, aproape un sfert din totalul colectat din taxa de viciu ajungea la spitalele ministerului din Capitală. Acești bani erau acordați drept subvenții.

Aceste rapoarte arată că subvențiile au fost acordate spitalelor doar până în anul 2015, atunci când au fost dați peste 56 de milioane de euro, doar unităților sanitare din București aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Comparativ cu anul precedent, suma este mai mică cu 20 de milioane de euro.

În 2015, cei mai mulți bani din taxa de viciu au fost alocați Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalului Universitar de Urgență București, Institutului Clinic Fundeni, Spitalului Clinic de Urgență București și Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”.

Printre spitalele care au primit cei mai puțini bani din taxa de viciu se numără și Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, unitate sanitară în care se desfășoară subprogramul Stop Fumat și care tratează inclusiv boli provocate de fumat. Acesta a primit un pic mai mult de jumătate de milion de euro. În topul unităților sanitare care au primit cei mai puțini bani din taxa de viciu Institutul ocupă locul 6.

Top 5 spitale care au primit cei mai mulți bani din taxa de viciu

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” – 9.6 mil. Euro

Spitalul Universitar de Urgență București – 8 mil. Euro

Institutul Clinic Fundeni – 7.78 mil. Euro

Spitalul Clinic de Urgență București – 7.71 mil. Euro

Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” – 4.47 mil.Euro

Top 5 spitale care au primit cei mai puțini bani

Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie – 0 Euro

Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr. D. Hociotă” – 5.200 Euro

Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice (București) – 20.000 Euro

Centrul Național Clinic de Recuperare neuropsihomotorie pentru copii „Dr. Nicolae Robănescu” – 23.400 Euro

Institutul de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice Prof. Dr. N. Paulescu – 99,200 Euro

Românii, campionii Europei la fumat

În România sunt aproape 6 milioane de fumători. 80% au acest viciu încă dinainte să împlinească 22 de ani. Iar în ultimul an, doar 110 mii de români au renunţat la fumat, arată date Intitutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, unitate sanitară unde se sunt centralizate datele subprogramului Stop Fumat.

La nivel european, 26% dintre cetățeni sunt fumători, incidența viciului stagnează din  2014. „Mult mai îngrijorător este faptul că, în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, rata a crescut de la 25% în 2014 la 29% în 2017. Este necesar să inversăm această tendință”, afirmă Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară. Acesta spune că unul dintre obiectivele fiecărei țări din Uniunea Europenă este să facă produsele din tutun mai puțin atractive pentru tineri, mai ales în contextul în care țigaretele electronice sunt tot mai populare în rândul tinerilor.

Rezultatele subprogramului Stop Fumat

Numărul total de decese cauzate de bolile aparatului respirator a crescut în România cu 961 cazuri în 2017 față de 2016, iar mortalitatea specifică prin boli respiratorii a crescut de la 65,5/100 000 locuitori la 69,9/100 000 locuitori.

Fumatul reprezintă principala cauză a cancerului pulmonar și este responsabil pentru mai mult de 2/3 din decesele prin acest tip de cancer, la nivel global.

Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” prin Centrul de consiliere pentru renunțarea la fumat asigură servicii de consiliere privind renunțarea la fumat, în cadrul Subprogramului de Prevenire și Combatere a Consumului de Tutun. Numărul persoanelor care s-au adresat Institutului Marius Nasta pentru a primi ajutor în vederea renunţării la fumat, a crescut constant în ultimii 4 ani, de la 482 persoane în 2015, la 814 persoane în 2018. Numărul celor care au primit tratament medicamentos pentru dependența nicotinică a crescut, de la 365 în 2015, la 581 în 2018.

Unchiul Alexandrei, una din victimele de la Caracal, a publicat raportul preliminar cu privire la cercetarea din primele zile

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, una dintre tinerele care i-au căzut victimă lui Ghoerghe Dincă, a dezvăluit cum a fost făcută ancheta în cazul Caracal. Cel puțin în primele zile, pentru că Cumpănașu a publicat pe Facebook un raport preliminar privind „(lipsa) de interventie a autoritatilor pt salvarea Alexandrei”.

Dragi prieteni, dinspre toate zonele de putere ale statului sunt presat să renunț la apariții publice și dezvăluiri a neputinței unor instituții în a apăra viața copiilor noștri! Cel puțin în județul Olt. Ieri, 2 politicieni de la partide adverse au cerut public să nu mi se mai permită să vorbesc public. Am verificat cu conducerea celor două partide importante și niciunul nu a avut (spun ei) acordul conducerii partidelor. Devine totuși dubios că 2 reprezentanți ai celor mai mari partide din România au cerut așa ceva. Oare de ce? Dvs ce credeți? Considerați că trebuie continuată această luptă pt adevăr și pt copii noștri care aproape m-a secătuit fizic și psihic? Și aproape mi-a distrus viața familială?

P.S.: Atașez raportul integral preliminar al unei instituții publice cu privire la cercetarea din primele zile cu privire la (lipsa) de intervenție a autorităților pt salvarea Alexandrei”.

Noul consilier de stat pe probleme de agricultură în cadrul Cancelariei Vioricăi Dăncilă, legături cu o persoană cercetată pentru delapidare în dauna fermierilor

Radu Antohe, membru PSD și cel mai nou consilier de stat în Cancelaria Vioricăi Dăncilă, este bănuit de legături cam prea apropiate cu președintele unei asociații de fermieri anchetat pentru furtul a 700.000 de euro din cotizațiile agricultorilor. Potrivit G4media, Antohe și-a trecut în CV că a fost angajat de Laurențiu Baciu, președintele asociației care este suspectat că a folosit banii fermierilor în interese personale.

Sursa citată mai scrie că Radu Antohe a fost consilier de stat și în guvernul condus de Sorin Grindeanu, fiind numit în aprilie 2017. Continuarea, aici.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
57 %
5.1kmh
0 %
D
2 °
lun
4 °
mar
6 °
mie
1 °
J
0 °

Ultimul articol

Actrița Brigitte Bardot s-a stins din viață, la 91 de ani

Actrița Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut în această dimineață, de fundația care îi poartă numele, în...

Un polițist, desemnat „Omul anului” 2025

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov a fost desemnat câștigător al Galei „Omul anului” din acest an. Pe numele său Dani Cek,...

Ofițer de poliție al Şcolii de Poliţie Câmpina, arestat pentru tentativă de viol asupra...

Mandat de arestare pentru 30 de zile - este măsura luată de judecători în ceea ce îl privește pe un ofițer angajat al Școlii...