11.6 C
București
sâmbătă, 11 aprilie 2026
Acasă Blog Pagina 1255

Consultări la Cotroceni pe tema potențialului nou Guvern. Pe cine susțin partidele

Foto: presidency.ro

Liderii și reprezentanții partidelor politice sunt toată ziua la discuții cu președintele Klaus Iohannis, pentru a stabili ce se va întâmpla cu Guvernul și cine va fi premierul. Până acum, au fost la consultări PNL, PSD, USR, PMP și ALDE. Urmează Grupul parlamentar Pro Europa și Grupul parlamentar al minorităților naționale.

PNL, prin vocea liderului Ludovic Orban, a fost clar: propunerea de premier rămâne premierul demis, pe principiul „propunerea sunt eu”. USR l-ar vrea pe Dacian Cioloș, iar PSD și Pro îl sprijină pe Remus Pricopie.

Carmen Dan parează acuzațiile lui Marcel Vela, legate de situația din Caracal

Războiul foștilor miniștri de Interne, după ce abia demisul Marcel Vela a ieșit cu câteva declarații și precizări legate de cazul fetelor ucise la Caracal. Carmen Dan s-a simțit atacată și acuzată pe nedrept, așa că a ținut să explice, pe pagina sa de Facebook, că nu a avut cunoștință despre ce se întâmpla la Caracal.

Înainte de a pleca de la MAI, luându-și cu el mult clamata, dar nerealizata “reformă”, Marcel Vela a mai aruncat o fumigenă în stilul caracteristic, așa cum ne-a obișnuit deja.

Ca să dau un singur exemplu, vă amintiți probabil episodul cu „șeptarul”, acea bombă media devenită o amărâtă de petardă atunci când s-a aflat cine s-a plimbat cu acel BMW, care, apropo, nu a fost cumpărat de Carmen Dan! Trecem peste minciuna asta și ne oprim la ultima, pentru că în același mod aventurier, Marcel Vela a anunțat cu o mină importantă că eu știam de situația de la Caracal și nu am luat măsuri.

Că scopul unei astfel de minciuni aruncate pe piață a fost acela de a abate atenția publică de la tema importantă a zilei, respectiv moțiunea de cenzură, știm! Că singurele preocupări ale acestui deja fost ministru (cu toate, dar absolut TOATE atribuțiile delegate) au fost dezinformarea și manipularea, iarăși știm!

Și pentru că ieri am avut treabă la Parlament, astăzi, pentru toți cei interesați, vreau să lămuresc lucrurile:

  1. În luna februarie 2019, DIICOT a solicitat DGPI în mod direct, în baza fluxului informațional operativ, anumite date referitoare la “cazul Caracal” sau ceea ce urma a fi “cazul Caracal”. Nu cunosc și nu am cunoscut conținutul acelei solicitări clasificate, pentru că, repet, a fost adresată direct DGPI, nu ministrului afacerilor interne.
  2. În luna martie, în temeiul aceluiași schimb de informații operativ, DGPI a răspuns/transmis DIICOT o notă. Din nou, nu cunosc conținutul acelei note, toată această corespondență operativă desfășurându-se pe relația DIICOT – DGPI.
  3. Mă îndoiesc sincer că Marcel Vela nu știe care este realitatea, dar din dorința nestăpânită de a mai invoca încă o dată numele meu într-un context insinuant, a ales iarăși manipularea! Ar fi putut să verifice fie și numai registrul de corespondență al cabinetului ministrului și ar fi constatat că acea corespondență sau orice informare referitoare la această temă nu a a ajuns la mine!
  4. În plus, inclusiv pentru Marcel Vela, cel care nu a deprins în tot acest timp exercițiul de minimă reponsabilitate ca înainte de a vorbi de la nivelul unei asemenea funcții să fie măcar puțin informat, fac încă o precizare: în luna iulie 2018, am primit o notă prin care DGPI semnala anumite suspiciuni în ceea ce privește înscrierea unor candidați la un concurs de ocupare a unei funcții de adjunct al șefului poliției municipiului Caracal. Atenție, vă rog: iulie 2018! Care a fost urmarea? În urma discuției pe care am avut-o cu Inspectorul General al Poliției Române de la acea dată și a atenției cu care s-a urmărit derularea acelei proceduri, aceasta s-a finalizat, niciunul dintre candidați nefiind însă declarat admis.

Privind retrospectiv, o spun cu tristețe, este jenant că tot ce a rămas după acest “fulminant” mandat la ministerul de interne reprezintă o amărâtă de OUG cu privire la trotinete, pritocită vreo 9 ore la ceas târziu în noapte, și aia nepublicată!

CONCLUZIA, la fel de tristă: Ieșind cu informații eronate, manipulatoare, referindu-te la un dosar penal important cu un obiect ce a stârnit și stârnește în continuare multă emoție publică, invocând caracterul clasificat al unor date ce pot avea o însemnătate deosebită pentru organele judiciare, într-o fază în care inculpatul este trimis în judecată, nu îi faci un rău lui Carmen Dan, ci dimpotrivă, îi faci un bine inculpatului Dincă!”, a subliniat Carmen Dan.

Președintele țării pare decis să-și păstreze premierul demis prin moțiune. Victor Ponta: „Acest măscărici politic va fi propus iar Prim Ministru??? Ce blestem pe România!”

Victor Ponta se arată aproape șocat de anunțul președintelui Klaus Iohannis de a continua cu un guvern liberal condus de Ludovic Orban, în ciuda rezultatului moțiunii de ieri. Aseară, Iohannis a subliniat că vrea un guvern liberal, iar preferatul său este, evident, premierul demis. Azi, liderul Pro România, partid care a fost alături de moțiunea PSD, reacționează, dâns totodată încă o explicație vizavi de votul din Parlament.

Și înțeleg că acest măscărici politic va fi propus iar Prim Ministru??? Ce blestem pe România!

Mă amuză activarea frenetică a postacilor de la PNL care au primit azi ordin să mă înjure în toate felurile cu lozincile ușor puerile și stupide gândite la Partid/ întrebarea mea rămâne: a spus Ludovic Orban că, dacă ajunge Premier, interzice ordonanțele de urgență? A spus? A adoptat Ludovic Orban ca Premier 25 de ordonanțe într-o zi (55 in 3 luni) – a adoptat!

Oricât mă înjură pe mine postacii lor acest adevăr rămâne – iar se face de râs dacă merg în continuare cu acest Orban! Punct”, scrie în această dimineață Ponta.

Guvernul Orban, afară după 3 luni. Moțiunea a trecut

Gata și cu Guvernul Orban, după ce votul în Prlament a fost majoritar pentru moțiunea de cenzură inițiată de PSD și susținută de UDMR. Moțiunea de cenzură a fost votată cu 261 de voturi, față de cele 233 de voturi, cât era necesar.

400 de parlamentari au votat azi, doar 139 fiind împotrivă. „Drept urmare, guvernul este demis”, a spus Olguța Vasilescu, atunci când a citit rezultatul în Parlament.

Guvernul Orban a fost învestit în urmă cu 3 luni și o zi, fiind permanent criticat de opoziție.

Victor Ponta, decis: „Voi vota moțiunea contra Guvernului PNL Orban”

Parlamentarii Pro România au deja trasat drumul de urmat la votarea moțiunii de cenzură depuse de PSD+UDMR. Azi, liderul formațiunii a avut o întâlnire cu omologul său din PSD, interimarul Marcel Ciolacu, iar ceea ce se bănuia a fost anunțat oficial.

Am anunțat de peste o săptămână în mod insistent că voi vota moțiunea contra Guvernului PNL Orban dacă acesta va limita dreptul la Sănătate al cetățenilor! Asta voi face! Suntem ProRomânia și ținem doar cu România!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Discursul lui Ponta este un pic departe de nemulțumirile invocate de PSD, prin intermediul lui Ciolacu. Aseară, liderul interimar al PSD făcea referire la bani și, culmea, „clientelă politică”.

Orban – AJUNGE!

Guvernul PNL știe că pleacă mâine acasă! De asta dă ultimele tunuri în toiul nopții! Ordonanță după ordonanță!

Acum înțelegeți de ce împrumută Cîțu miliarde de lei în fiecare zi?! Ca să-și plătească CLIENȚII POLITICI!”, scria Ciolacu.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla dacă moțiunea va trece. POnta lăsa azi să se înțeleagă că ar putea susţine un premier independent împreună cu PSD, UDMR şi ALDE.

Invazie de subprefecți

Guvernul României

Pe lângă cele 20 și ceva de ordonanțe de urgență adoptate azi noapte în cadrul ședinței de Guvern (cine să le mai numere?), nu au fost scăpate din vedere nici numirile în prefecturi. Așa se face că, imediat după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial aceste acte, în câteva județe se vor instala, timizi, 7 reprezentanți mai mari sau mai mici ai Guvernului: prefecții și subprefecții.

Este cazul județului Argeș – cu prefectul Emanuel Soare și subprefectul Cristian-Andrei Ciungu, județului Buzău – subprefect Elena Preda, județului Cluj – subprefect Bela Budai, județului Constanța – subprefect Aura Bozdoacă, județului Satu Mare – subprefect Cosmin-Gheorghe Bota, și județului Tulcea – subprefect Carmen Caloianu.

Consilierul lui Orban mai că nu îl face analfabet pe Ion „Grindă” Ștefan

În încercarea de a-și salva colegul liberal de gura lumii rele, după încă o gafă de proporții, Tănase Stamule, consilierul de bază a lui Ludovic Orban, a dat explicații cel puțin îndoielnice cu privire la „eroarea” ministrului Ion Ștefan. Ministrul Dezvoltării, cunoscut încă de la învestire drept „Grindă”, făcuse public în urmă cu câteva zile că ministerul său va finanța construirea spitalului din Satu Mare, însă a revenit asupra afirmației și a spus că e vorba de o bibliotecă.

Ulterior, Ion Ștefan a mers de unul singur la DNA, pentru a explica… că nu e corupt sau ceva. Nimeni nu a înțeles exact de ce o persoană ar merge la DNA nechemat pentru a (nu) se autodenunța.

Ei bine, consilierul Stamule a vorbit senin despre gafa lui Ștefan, ca despre o eroare …minoră. Practic, Ion Ștefan nu prea a știut ce vorbește!

A fost o greşeală neintenţionată. Domnul Ion Ştefan a şi fost la DNA şi a făcut un autodenunţ, tocmai ca să nu mai apară în zona publică tot felul de suspiciuni. A spus că nu cunoaşte pe nimeni de la Satu Mare şi nu are nicio legătură cu atacurile publice cum că a făcut-o cu intenţie ca să finanţeze nu ştiu ce pe la Satu Mare. A fost vineri dimineaţa şi a făcut acest gest, unul corect ca să arate că nu are nimic de ascuns. El spune că a fost o eroare umană şi că voia să spună bibliotecă, dar a spus din greşeală spital şi că nu are nicio legătură cu cei de acolo. Eu sunt convins că nu are nicio legătură”, a fost explicația lui Stamule.

O afirmație de toată jena, mai ales că nu vine din partea unui oarecare cetățean, ci chiar de la consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, în domeniul economic. Plus că Tănase Stamule ar trebui să aibă ceva expertiză în discursul public, în condițiile în care domnia sa este conferențiar universitar doctor în cadrul catedrei de Administrarea Afacerilor – UNESCO.

Nu mai vorbim de faptul că și-a trecut în CV că este specialist în comunicare (e drept, comercială), competență obținută în 2006 de la Universitatea Strasbourg. Probabil domnului Stamule îi vine un pic greu cu explicațiile în limba română, dat fiind că e expert în englez, germană, franceză, italiană și un pic de greacă – tot potrivit propriului CV.

Până la urmă, important e că avem oameni de calitate în Guvern, cu experiență. Nu doar în administrație și domeniul academic, ci în toate domeniile, la general. Cu toate acestea, cu așa experiență bogată, Stamule abia ce a reușit să își cumpere anul trecut un apartament în București. Aflăm această informație din declarația de avere pe care Stamule a completat-o în acest an în calitate de membru al Consiliului de Administrație la Loteria Română.

Totodată, aflăm și că dumnealui conduce un BMW și are bijuterii în valoare de 7.000 de euro. Anul trecut, Tănase Stamule a încasat 135.807 lei din salariul de la Academia de Studii Economice din București, activitatea de cercetare, documentare și management, 81.000 lei de la Curtea de Conturi, plus 43.000 lei salariul de la Universitatea Tehnică de Construcții București. Deși cei doi soți Stamule abia și-au cumpărat apartamentul în 2019, partea feminină a familiei apare cu 13.275 lei, venituri din chirii. La acestea se mai adaugă și 615.000 lei, dar de nuntă. Ca beneficii de la Loteria Română, Tănase Stamule a notat 5.000 (bănuim că lei), beneficii la care s-au adăugat cele de 2.200 (din nou, posibil lei) de la Iprochim SA, ca președinte al CA.

Ordonanța de urgență privind alegerea șefilor de consilii județene de către aleșii județeni, aviz negativ de la Ministerul Justiției

Ministrul Justiției a precizat astăzi că ordonanța de urgență legată de alegerea președinților de consilii județene are probleme, nefiind avizată de minister. Aceasta ar însemna că Guvernul urmează să renunțe la acest act normativ, care prevedea că șefii de consilii județene sunt aleși dintre și de către consilierii județeni.

Potrivit Hotnews, Cătălin Predoiu a precizat că proiectul are o problemă din punct de vedere constituțional, care nu este, în acest moment „în puterea Guvernului”, ci a parlamentului.

Proiectul de OUG a fost pus în dezbatere publică în urmă cu aproape două săptămâni, dar a primit aviz negativ de la Autoritatea Electorală Permanentă și de la Ministerul Justiției.

Adjunctul IPJ Olt, destituit de ministrul Vela. Comisarul șef Nicolae Alexe veghea la siguranța județului când a explodat cazul Caracal

Marcel Vela

Marcel Vela, ministrul de Interne, a lansat o informație la cald înainte de ședința de Guvern. Acesta a anunțat că a fost finalizată ancheta internă în cazul Caracal, consecința fiind destituirea lui Nicolae Alexe.

Alexe era la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt atunci când Alexandra Măceşanu, cea de-a doua fată ucisă de Gheorghe Dincă, a sunat la 112. La acea vreme s-a aflat că Alexe a fost informat imediat despre situația din Caracal, însă comisarul şef a mers la fața locului abia după 7 ore. În plus, după cum avea să explodeze în presă, șeful IPJ Olt a mai făcut o mișcare nepotrivită funcției și statutului: ajuns la Caracal, a inițiat un schimb de mesaje cu un interlop din oraş.

Ieri s-a finalizat materialul și astăzi inspectorul general al IGPR, șeful Poliției Române, a emis decizia de destituire din poliție pentru adjunctul șefului Inspectoratului județului Olt, cel care a fost la comandă în ziua tragică, comisarul șef Nicolae Alexe. Urmează și ceilalți care sunt în concedii medicale”, a afirmat Marcel Vela.

Val de pensionări în instanțe și parchete

Mai mulți judecători și procurori sunt deciși să iasă din sistem, Consiliul Superior al Magistraturii având de soluționat zeci de cereri de eliberare din funcție. Azi și joi, Secțiile de judecători și procurori ale CSM vor analiza cât de întemeiate sunt solicitările înaintate de magistrați.

Potrivit CSM, este vorba despre TARCEA IULIA – CRISTINA, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, NISTOR ERICA – preşedinte al Curţii de Apel Timişoara, PÂRVULESCU PUŞA-CARMEN – vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, NIŢU TEODOR – judecător la Curtea de Apel Ploieşti, BRATIŞ MARIAN – vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, GHEORGHIU LIANA-GABRIELA – preşedinte al Secţiei I civile a Curţii de Apel Târgu-Mureş, PETKA ERZSEBET – judecător la Tribunalul Mureş, MOCANU VASILICA – judecător la Tribunalul Tulcea, COTOLAN MARIA și BEG LUMINIŢA – SIMONA, judecători la Tribunalul Caraş-Severin, ANY-MARY CĂŞARU – judecător la Tribunalul Brăila, SACHELARIE NIFON – judecător la Tribunalul Argeş, LUMINIŢA SOARE – judecător la Judecătoria Focşani, VIORICA-GABRIELA LUNGOCIA – judecător cu grad de tribunal la
Judecătoria Tecuci, NECULINA TUCHILUŞ – judecător cu grad de curte de apel la Judecătoria Tecuci, și CÂNJĂU MARIANA – judecător la Judecătoria Topliţa.

Procurorii care vor să se pensioneze sunt BOARIU MIRELA GABRIELA – din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, DUMITRACHE MARIANA AURELIA – Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, delegată în funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, PAŞTIU NICOLAE – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, GĂZDAC VIOREL – procuror şef Secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, TĂNASĂ DOINIŢA – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, DEFTA LIZETA ILEANA – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, ARSENIE MIRELA FELICIA – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de eliberare din funcţie, LAZĂR RAIMONDA – ELENA – Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, OANCEA DORINEL – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ARMEAN DOINA – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, MANEA TAMARA – procuror şef în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, și OANCEA IRENE – Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.

Orban neagă un blat cu PSD și promite că PNL va merge înainte

Premierul Ludovic Orban asigură că PNL nu a făcut nicio înțelegere obscură cu PSD, ca replică la speculații apărute azi. Astfel, au apărut informații potrivit cărora PSD are deja aranjate ploile pentru ac moțiunea să treacă, însă Guvernul Orban ar avea libertatea de a rămâne la palat până în iunie, când vor avea loc anticipate, la aceeași dată cu localele. În schimb, PNL ar urma să renunțe la ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin.

Este cea mai gogonată minciună pe care am auzit-o. Știți bine că de când sunt președinte ne războim cu PSD, e o minciună inventată probabil tot de pesediști, ca să dezinformeze”, a spus Orban.

Pe de altă parte, PNL ajunță sus și tare că nu se lasă cu una-cu două.

Biroul Politic al PNL a stabilit poziţia partidului faţă de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD. Obiectivul fundamental al PNL în materie de alegeri locale este să pună în practică voinţa majorităţii zdrobitoare a cetăţenilor care îşi doresc alegerea primarilor în două tururi.

Plecând de la acest obiectiv, PNL va împiedica adoptarea moțiunii de cenzură. Am luat decizia ca parlamentarii PNL să fie în plen și să voteze la vedere împotriva moțiunii de cenzură. Am mandatat grupurile parlamentare de la Senat și Camera Deputaților să poarte negocieri cu toate grupurile parlamentare partenere, să discute individual cu parlamentarii, pentru a-i convinge că este benefic ca sistemul de alegere a primarilor în două tururi să fie adoptat şi ca atare să nu voteze în favoarea moţiunii de cenzură”, se arată într-o postare pe Facebook.

A călcat pedala de accelerație până la 92 km/oră și a încercat să mituiască polițiștii pentru a nu-i da amendă. S-a ales cu dosar penal și a fost reținut la domiciliu

subventii partide
indemnizație

În încercarea de a scăpa de o sancțiune contravențională mituind polițiștii, un bărbat de 60 de ani din județul Dolj a fost protagonistul unui flagrant și a pățit-o mai rău. Bărbatul a fost pus sub control judiciar de procurori și este urmărit penal pentru dare de mită. Inițial, cazul doljeanului nu era foarte grav: fusese tras pe dreapta după ce fusese surprins conducând cu 92 km/oră. Vineri, când s-a întâmplat fapta, bărbatul s-a tot rugat de polițiști să accepte o mică atenție ca să uite de amendă, însă oamenii legii și-au anunțat superiorii.

În fapt, în jurul orei 18.30, echipajul de poliţie rutieră format din doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Dolj – Poliţia Oraş Filiaşi, compartimentul rutier, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, pe DE 70, în oraşul Filiaşi, jud. Dolj, un bărbat care conducea un autoturism cu viteza de 92 km/oră, iar pentru a nu i se întocmi procesul verbal de constatare a contravenţiei cu aplicarea unei amenzi de 1.300 lei, precum şi a sancţiunii complementare prevăzută cu 6 puncte de penalizare, a dat celor doi agenţi de poliţie o sumă de bani.

Agenţii de poliţie au refuzat categoric şi au anunţat şeful ierarhic, precum şi D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, continuând să întomească actele de constatare a contravenţiei.

Ca urmare a sesizării, conducătorul auto a fost prins în flagrant imediat după ce a dat o sumă de bani agenţilor de poliţie. În cauză, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus cercetarea sub control judiciar a inculpatului pe o perioadă de 60 de zile”, se arată într-un comunicat al DGA.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ploaie ușoară
11.6 ° C
12.7 °
11 °
57 %
5.7kmh
20 %
S
11 °
D
14 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
16 °

Ultimul articol

Șefa DGASPC Argeș, în mijlocul unui scandal legat de sinuciderea unui copil aflat în...

Cea care conduce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Argeș, Tatiana Eftimie, a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupție,...

CA București dă voie Realitatea PLUS să emită în continuare

Decizie în instanță în apărarea Realitatea PLUS, după ce Consiliul Național al Audiovizualului rămăsese neclintit în decizia de a-i retrage licența postului TV. Ieri, Curtea...

Nicușor Dan a semnat decretele pentru numirea șefilor din parchete, în lipsa avizului CSM

Șoc și groază pentru susținătorii președintelui Nicușor Dan, după ce acesta a semnat decretele pentru numirea șefilor din marile parchete, chiar fără avizul (consultativ)...