7.2 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 11

Amenzi de peste 35 de milioane de lei aplicate de ANSVSA la operatorii din industria alimentară

Sursa: Facebook

Bilanț al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în ceea ce privește activitatea inspectorilor instituției în trimestrul al III-lea din acest an.

În total, inspectorii ANSVSA au realizat 136.206 controale, în urma cărora au fost aplicate 3.885 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 35.098.800 de lei, precizează instituția.

ANSVSA arată că verificările au fost efectuate la nivel național, fiind vizați operatorii din industria alimentară care comercializează, produc sau procesează alimente de origine animală și nonanimală.

Mai precis, „unități din domenii precum: carne, lapte, pește și produse din pescuit, miere, ouă pentru consum, alimentație publică, morărit, panificație și patiserie, producția de băuturi răcoritoare și alcoolice, precum și alte categorii de produse alimentare de origine vegetală și animală”.

Acțiunile noastre sunt orientate către protejarea sănătății publice. Rezultatele acestor controale demonstrează că ANSVSA rămâne fermă în aplicarea legii și în asigurarea unui nivel ridicat de siguranță alimentară în România.

Toleranța zero față de abaterile care pot pune în pericol sănătatea publică este și va rămâne principiul care ghidează activitatea instituției”, a afirmat președintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu, citat într-un comunicat de presă.

Iar controalele nu s-au lăsat doar cu amenzi, ci au avut și alte consecințe. Astfel, „au fost emise 194 de ordonanțe de suspendare și 356 de ordonanțe de interzicere a activității. În plus, au fost reținute oficial și direcționate către unități de neutralizare 98.125 kg de carne, produse din carne, pește, produse din pește etc., 8.468 bucăți de ouă și 75.016 de kg de produse de origine nonanimală.

Totodată, au fost prelevate și analizate, în rețeaua de laboratoare a ANSVSA, 18.698 probe, dintre care 186 au fost neconforme”.

Conform instituției, „sancțiunile au fost aplicate acolo unde s-au constatat deficiențe grave, care nu au fost remediate în termenul stabilit, sau în cazurile cu risc crescut pentru siguranța alimentară.

Principalele neconformități identificate:

Igienă – spații de producție și depozitare necorespunzătoare, echipamente murdare, lipsa acțiunilor de dezinsecție și deratizare, prezența insectelor etc.

Proceduri HACCP – lipsa documentației, monitorizări incomplete, implementare deficitară.

Produse neconforme – probleme de etichetare, ambalare, modificări organoleptice sau lipsa buletinelor de analiză.

Trasabilitate și documente – lipsa unor documente esențiale sau trasabilitate incompletă.

Personal – angajați fără echipament de protecție adecvat sau fără documente medicale actualizate”.

Fostul șef al Spitalului Municipal Rădăuți admite că a comis fapte de corupție

Sursa foto: Facebook/Spitalul Municipal " Sf. Doctori Cosma şi Damian" Rădăuţi
Sursa foto: Facebook/Spitalul Municipal " Sf. Doctori Cosma şi Damian" Rădăuţi

Final de anchetă în cazul de corupție descoperit la Spitalului Municipal Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian” de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, în urmă cu mai bine de un an.

Vizate au fost cadre medicale, inclusiv fostul șef al spitalului, o parte dintre inculpați alegând în final să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției.

În octombrie anul trecut, procurorii anunțau că au dispus reținerea a nu mai puțin de șase cadre medicale, inclusiv a fostului director Flaviu Emanuel Sima – în prezent șef al Secției ATI.

Acesta era acuzat de trafic de influență în formă continuată (3 infracțiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni), la care s-a adăugat și instigare la fals în declarații.

Pentru toate, s-a declarat vinovat, iar acum cazul său a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Suceava.

Totodată, au încheiat acorduri cu procurorii și un asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți (trafic de influență, în formă continuată; complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată) și soția lui Sima (fals în declarații, în formă continuată; participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată).

Aceasta în condițiile în care, în urmă cu un an, procurorii reținuseră în total nu mai puțin de șase cadre medicale ale spitalului, despre care acum spun că „cercetările sunt continuate într-un dosar separat”.

La începutul anului 2023, inculpatul Luța Vlad-Vasile, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi pretins și primit câte 6.000 de euro de la două persoane, pentru a interveni pe lângă managerul interimar al spitalului, cu scopul de a le sprijini pe acestea să ocupe posturi de brancardieri în cadrul instituției.

Astfel, inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi primit suma totală de 12.000 de euro de la cele două persoane, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.

În contextul concursului organizat în perioada 28 februarie – 02 aprilie 2024 pentru ocuparea unui post de brancardier, inculpatul Sima Flaviu-Emanuel ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre persoane, căreia i-ar fi oferit subiectele de concurs, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.

La data de 29 martie 2024, în urma nepromovării concursului, persoana în cauză ar fi solicitat restiturea sumei totale de 12.000 de euro, ce ar fi fost înapoiată a doua zi de către inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, prin intermediul inculpatului Luța Vlad-Vasile.

Totodată, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi primit sume de bani și bunuri în valoare totală de 2.400 lei, de la pacienți sau aparținători ai acestora. În schimb, inculpatul ar fi intervenit pe lângă medici din cadrul spitalului, pentru a le facilita pacienților diagnosticarea, internarea sau efectuarea de operații chirurgicale.

În perioada 18 – 21 martie 2024, inculpatul Sima Flaviu-Emanuel, manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, ar fi furnizat unei persoane subiectele pentru un examen scris și un interviu, astfel încât fiica acesteia să promoveze probele și să fie angajată pe un post de economist debutant la spital.

În luna februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel ar fi pretins servicii și bunuri de peste 5.500 de lei, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza un apropiat al persoanei pentru ocuparea unui post ce urma să fie scos la concurs în cadrul spitalului.

La data de 13 februarie 2024, inculpatul Sima Flaviu – Emanuel, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat un accident rutier ce a dus la avarierea totală a autoturismului propriu și la distrugerea unui alt bun. Pentru ca inculpatul să nu fie cercetat pentru fapta comisă, inculpata SAA, soția acestuia, ar fi declarat în fața agentului de poliție că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, aspect ce a fost consemnat ulterior în procesul-verbal.

Facem precizarea că cei trei inculpați și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.

În prezența avocaților, cei trei inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

  • pentru inculpatul SIMA FLAVIU-EMANUEL o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani;
  • pentru inculpatul LUȚA VLAD-VASILE o pedeapsă de 1 an și 9 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani;
  • pentru inculpata S.A.A. o pedeapsă de un 9 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, precizează DNA.

Kelemen Hunor, despre disensiunile din coaliție: „Vom fi o majoritate impotentă”

Foto: Ziarul Național
Foto: Ziarul Național

Coaliția de guvernare este într-o continuă „fierbere”, în principal din cauza declarațiilor „belicoase” ale social democraților, care se doresc a fi și la putere, dar și în opoziție.

Aproape nu a fost măsură adoptată de Guvernul Bolojan, unde PSD are suficient de mulți miniștri cu „drept” de semnătură, să nu se iște discuții.

Iar disensiunile din coaliție nu dau bine în fața oamenilor, a subliniat unul dintre liderii partidelor de guvernare. Kelemen Hunor, președintele UDMR, a purtat la Digi 24 discuții pe tema neînțelegerilor care privesc Legea pensionării magistraților, lansând o serie de avertismente.

Unul dintre acestea, plastic: „Vom fi un guvern impotent!”. Referirea lui Kelemen Hunor fost la faptul că trebuie închis subiectul pensiilor magistraților.

Dacă nu închidem acest subiect pierdem cu toții, vom fi o majoritate impotentă. (…) Din punctul meu de vedere, e un domeniu unde, dacă noi nu închidem acest subiect, (…) pierdem cu toții, fiindcă aparent vom fi o coaliție, un guvern, o majoritate impotentă, care nu este în stare să facă o lege, să treacă o lege prin Parlament.

Și oamenii sunt extrem de nervoși. Dacă există un subiect în acest moment în spatele căruia există o majoritate în societate, și există o majoritate în spatele coaliției, este subiectul pensionării magistraților.

Și eu cunosc judecători absolut super, și procurori absolut super. Deci n-are nimeni nimic nici cu judecătorii, nici cu procurorii. Doar că în acest moment, percepția în societate, pe bună dreptate, este cum o știți.

Sunt oameni care pleacă la 48 de ani, la 50 de ani la pensie și cu o pensie foarte mare, după care ei se întorc în activitatea social-economică, politică, administrativă”, a explicat liderul UDMR, cu mențiunea că îi înțelege pe magistrați, dar că „și ei trebuie să înțeleagă că în societate, în acest moment există această nervozitate și nemulțumire, și nu oamenii sunt de vină”.

Băluță, Ciucu și Drulă, desemnați oficial candidați la Primăria Capitalei

Trei dintre formațiunile care compun coaliția de guvernare s-au decis, oficial, pe cine vor desemna drept candidați la alegerile pentru desemnarea viitorului primar al Capitalei.

Numele nu sunt vreo surpriză, ele fiind vehiculate de ceva timp: Daniel Băluță – opțiunea PSD, Ciprian Ciucu – PNL, și Cătălin Drulă – USR.

Sondajele de până acum îl clasează drept favorit pe Daniel Băluță – actualmente primar al Sectorului 4, aceasta fiind de altfel rațiunea pentru care a fost desemnat candidatul PSD. Sau poate Gabriela Firea, un alt nume vehiculat în tabăra social democrată, nu mai putea risca o a treia înfrângere.

Se poate să fie însă și un gest de „consolare”, după ce Băluță a pierdut votul colegilor atunci când, în primăvară, s-a confruntat cu Sorin Grindeanu pentru funcția de președinte interimar al PSD.

Iar în calitate de candidat oficial, Băluță asigură că știe ce are nevoie Bucureștiul: „mai întâi de depanare, iar apoi de dezvoltare”.

Eu am demonstrat că POT SĂ FAC mult bine pentru Capitală, așa cum am făcut deja în Sectorul 4 și sunt convins că, împreună cu bucureștenii, voi reuși să readuc demnitatea acestui oraș.

Mă bucură susținerea colegilor mei social democrați pentru candidatura mea la Primăria Capitalei.

Atât lor, cât și tuturor celor care iubesc Bucureștiul, le spun un singur lucru: nu sunt omul care poate să facă miracole în câteva zile, dar ceea ce pot promite este că viața noastră se va îmbunătăți și orașul va deveni cu adevărat casa noastră”, a transmis primarul Băluță pe Facebook.

În ceea ce îl privește pe Ciprian Ciucu – la rândul său primar de sector, însă la numărul 6, alegerea acestuia drept candidat al PNL nu a fost „lină”. În ultimele luni, în rândul liberalilor se vehicula și un alt potențial candidat – Stelian Bujduveanu, desemnat la alegeri locale 2024 viceprimar, la al doilea mandat.

După plecarea lui Nicușor Dan la administrația Prezidențială, Bujduveanu a fost desemnat primar interimar al Capitalei, astfel că a început a fi inclus în sondajele de opinie.

Cu toate acestea, ultimul sondaj Avangarde îl plasa pe Daniel Băluţă la diferenţă de doar două procente în fața lui Ciprian Ciucu în cursa pentru Primăria Capitalei. Așa că, având susținerea premierului/ președinte PNL Ilie Bolojan, votul intern a fost de 11 voturi pentru Ciprian Ciucu și 4 voturi pentru Stelian Bujduveanu.

Să știți că nu a fost o decizie ușoară. Am stat mult și am cântărit: unde pot avea un impact pozitiv mai mare. La Primăria Capitalei sau la Primăria Sectorului 6?

Am întors decizia aceasta pe toate fețele. Acum ați aflat, nu de la mine, dar ați aflat că voi candida. De aceea vă scriu această scrisoare, pentru că este normal să vă spun de ce am luat acestă decizie.

Dar, înainte, vă rog să-mi permiteți să mă adresez acelora care mi-au dat de două ori la rând încrederea lor, bucureștenilor din Sectorul 6.

Dragii mei,

Acesta nu este un mesaj de despărțire. Acesta este un mesaj de continuitate, este un mesaj prin care vă asigur că mergem mai departe. Nu plec nicăieri, rămân aici la noi în oraș, nu-mi schimb buletinul. Doar că mă duc la un alt nivel. Vom duce mai departe la alt nivel și Sectorul 6 (știu că mai am câteva zone care trebuie regenerate) dar și Bucureștiul!

Am avut un “dialog” cu mine însumi, mi-am pus întrebările esențiale și mi-am răspuns, da pot, da se poate!

Mulți dintre dumneavoastră mi-ați spus și pe stradă și aici, pe Facebook, că nu mă votați tocmai ca să rămân la Primăria Sectorului 6. Este o formă de atașament și vă mulțumesc pentru încrederea dumneavostră. Și știu că mă și alintați… Dar vă asigur că nu plec, rămân și ce am zis că voi face, va fi făcut! Spitalul, în primul rând! Voi veni cu vești bune zilele acestea.

Sectorul 6 este cât de cât pus la punct, acum este timpul să ne ocupăm de tot Bucureștiul! Dumneavoastră, locuitorii Sectorului 6 veți fi principalii mei aliați în campania care va urma! Știu acest lucru! Pentru că dumneavostră vorbiți în cunoștință de cauza cu restul cunoștințelor, prietenilor și rudelor din București!

De ce am luat decizia de a candida pentru a fi Primarul Bucureștiului

Pentru că vreau și eu să trăiesc într-un oraș pus la punct! Mor de ciudă atunci când văd cum se prezintă alte orașe din lumea civilizată! Mor! Vreau să arate bine, să ne facă să ne simțim bine, să fie ordonat, curat și plăcut! Aerul să fie curat, să nu ne mai îmbolnăvească! Să fie verde! Să miroasă frumos!

Vreau să nu mai stăm cu zilele sau chiar cu lunile fără apă caldă și fără căldură iarna! Vreau ca programul serviciilor noastre publice să fie predictibil. RATB-ul să ajungă la timp! Să fie bine conectat și stațiile de autobuz și tramvai să mă protejeze de ploaie și de soare!

Vreau să nu mai văd fațade degradate, dezordine în firme și publicitate! Vreau ca orașul nostru să se dezvolte în continuare. Dar să se dezvolte legal, urmând cele mai bune politici de urbanism, cu zone mixte, nu cu viitoare ghetouri.

Nu mai vreau ca orașul nostru să continue să ne agreseze, să ne spargă timpanele, să ne dea o stare mentală proastă clădirile degradate, sau să ne intoxice cu eșapament sau praful șantierelor neprotejate!

Mă voi apuca imediat să-mi creionez un program. Mie nu mi-l scriu alții, întodeauna mi-am scris programele singur. Ca să știu eu însumi ce îmi asum! Va fi sintetic pentru că nu am efectiv timp să scriu unul detaliat.

Sloganul meu în acest campanie va fi “BUCUREȘTIUL PUS LA PUNCT”! Și mă voi ține de cuvânt!”, scria Ciucu pe Facebook.

De aici, ajungem la Cătălin Drulă, care de asemenea a fost „aruncat” de ceva vreme ca potențial candidat. După demisia din fruntea USR, Drulă a fost o vreme pe „tușă”.

Dar, după alegerile prezidențiale, s-a pozat cu actualul președinte al țării pe când acesta aparent acesta îl învăța ce e mai bine pentru Capitală și ce proiecte trebuie continuate, iar de câteva luni se află în campanie electorală mascată.

Este și plin de talente, iar ultima oară ne-a arătat că știe să facă pizza. Deși la început părea a fi o înțelegere ca Drulă să fie candidatul susținut nu doar de USR, ci și de PNL, până la urmă s-a ajuns la candidaturi individuale.

Drulă nu și-a anunțat oficial candidatura, ci a continuat cu postările și clipurile pe Facwbook, pentru a arăta că știe ce este mai bine pentru București.

Azi noapte, Drulă a făcut referire la un proiect al lui Nicușor Dan: „Prima măsură din orice program serios pentru București trebuie să fie implementarea referendumului propus de Nicușor Dan și votat de bucureșteni”.

Ca încheiere, AUR nu a nominalizat momentan un candidat. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat, citat de Agerpres, că este foarte posibil ca partidul său să o susțină pe Anca Alexandrescu.

Dacă dânsa anunță ferm: ‘Gata, am intrat în campanie electorală!’, e un element care ne poate ajuta să ne clarificăm. La fel dacă anunță că nu. A lăsat de înțeles.

Dacă anunță ferm: ‘Gata, de azi sunt în campanie electorală sau de azi vă anunț că am candidat’, ne ajută să luăm o decizie, sigur. Dar așteptăm și noi”, a precizat acesta, cu mențiunea că se preferă un candidat unic al partidelor de opoziție, dar că este „în derulare” un sondaj.

Șefa Direcției de Sănătate Publică Brașov, sub control judiciar pentru fapte de corupție

Sursa: Google maps

Șefa Direcției de Sănătate Publică Brașov a devenit oficial inculpată într-un dosar de corupție, procurorii anunând astăzi că aceasta a fost plasată sun control judiciar.

Conform Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, măsura a fost luată în condițiile în care aceasta este cercetată pentru trei infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă faptele sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Ancheta DNA a demarat săptămâna trecută, cu 18 percheziții în Brașov – patru sedii ale unor instituții publice, restul – domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Ulterior, directoarea executivă Ancuța Ofelia Blănaru a fost pusă sub acuzare, pentru fapte care au legătură cu efectuarea unor verificări în spitale. Din acest motiv, i-au fost impuse o serie de obligații – nu are voie să părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să comunice cu anumite persoane să exercite funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov.

La datele de 25 martie 2025 și 04 octombrie 2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia, în calitatea menționată anterior, ar fi divulgat către reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze controale la nivelul unității medicale, în perioadele respective, dând indicații acestora pentru a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției.

În acest context, inculpata ar fi beneficiat din partea angajaților spitalului de facilitarea și urgentarea internării/externării unor persoane apropiate, de realizarea unor investigații medicale și analize medicale gratuite, precum și pentru programarea mai rapidă a acestora.

La data de 06 octombrie 2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia ar fi divulgat către un reprezentant al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze o inspecție sanitară la nivelul unității medicale, în ziua următoare, în scopul de a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției”, detaliază DNA.

Sindicaliștii plănuiesc noi proteste, pe 29 octombrie

Sursa: Facebook

Sindicaliștii din Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR și Confederatia Sindicală Naţională Meridian sunt deciși să organizeze un protest de amploare săptămâna aceasta.

A fost creat chiar și un eveniment pe Facebook – „Protest Național 29 octombrie 2025”, care va avea loc în fața Guvernului, începând cu ora 10.00.

Din ce detaliază organizatorii, nemulțumirile țin de problemele „sociale și economice majore cu care se confruntă lucrătorii din România”.

Vom ieşi în stradă pentru a arăta că nu mai acceptăm să fim victimele unui sistem care promovează austeritatea ca semn al incompetenței şi al lipsei de responsabilitate a celor aflați la conducere. Este momentul să ne facem auzite revendicările și să cerem măsuri concrete, juste și imediate pentru protejarea lucrătorilor.

Nu mai acceptăm batjocura decidenților politici şi inechitatea aplicată lucrătorilor din România! Măsurile de austeritate au afectat toate categorile profesionale, în timp ce cei aflați la putere și privilegiații din instituțile politice nu au simțit nicio tăiere.

Astfel, ne vom strânge împreună pe 29 octombrie 2025, în fața guvernului, pentru a ne exprima nemulţumirea față de lipsa unor politici coerente și față de inechitățile generate de măsurile de austeritate aplicate exclusiv categoriilor vulnerabile”, explică sindicaliștii.

Și, cum este vorba despre „protest național”, organizatorii fac apel ca efectiv toată lumea să iasă în stradă: „Facem apel la mobilizarea colectivă a tuturor lucrătorilor, pensionarilor, tinerilor și a tuturor celor care nu mai acceptă nedreptatea, inechitatea și disprețul față de cei care muncesc cinstit în această țară!”.

Potrivit CNSRL Frăția, sindicaliștii „își unesc forțele în data de 29 octombrie 2025, pentru a spune NU măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan. Aceste decizii sunt luate fără un dialog social real, doar mimând consultarea cu partenerii sociali.

Istoria este clară, austeritatea nu e o soluție, este o boală, nu doar ca dăunează economiei, dar distruge și democrația – lovește lucrătorii, familiile, și întreaga societate. Suntem uniți pentru o viață decentă, dreptate socială și politici care pun oamenii înaintea tăierilor!”.

Bolojan, promisiuni: „Taxa pe valoare adăugată nu va crește și nici alte taxe”

Sursa: Administrația Prezidențială

Premierul Ilie Bolojan vrea să dovedeasă, conform propriilor declarații, că este „un om corect față de români”, lansând o promisiune.

După toate măsurile de recesiune care au afectat în principal oamenii simpli, premierul PNL promite că aceasta a fost tot. Sau aproape tot.

Într-o intervenție la Digi 24, aseară, Ilie Bolojan s-a angajat să pună punct creșterilor de taxe: „Taxa pe valoare adăugată nu va crește și nici alte taxe”, a spus acesta.

Dar… există un „dar”. Pentru că, a continuat premierul Bolojan, „pentru asta trebuie să ne menținem echilibrele bugetare. Asta înseamnă că e nevoie să facem în continuare reduceri de cheltuieli”. Mai precis, este vorba despre reforma din administrație.

Având un deficit de 30 de miliarde în fiecare an, nu poți să rezolvi doar din creșteri de venituri sau doar din scăderi de cheltuieli, trebuie lucrat combinat. Am stabilit creșterile de venituri, trebuie să scădem cheltuielile și să ne eșalonăm investițiile pentru că am supracontractat investițiile. (…)

De aceea eu am insistat în permanență că reforma administrației publice locale, făcută în același timp cu reforma administrației centrale, care înseamnă că ne place, că nu ne place, reduceri de personal, atât în administrația locală cât și în cea centrală, este o necesitate, pentru că altfel, v-am spus, aceste dobânzi, aceste datorii, aceste cheltuieli fixe vin peste noi și indiferent cine va fi în guvernare, o să ajungă din nou într-o situație incomodă. Și ar fi păcat pentru ceea ce am făcut până acum să nu ducem lucrurile până la capăt. (…)

Vom face ceea ce trebuie în noiembrie. Nu există altă soluție”, a explicat Ilie Bolojan, pentru sursa citată.

PNRR cere Guvernului României și Ucrainei acțiune imediată: “Românii din Cernăuți nu sunt o statistică. Sunt parte din noi!”

Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigații

Partidul Naționalist Reformarea României (PNRR), condus de Cristian Popescu Piedone, a transmis o scrisoare oficială de protest adresată Guvernului Ucrainei, Ambasadei Ucrainei la București, Președinției Ucrainei, dar și Guvernului și Președinției României, prin care condamnă ferm decizia autorităților ucrainene de a elimina școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți.

PNRR se declară „profund îngrijorat” de această hotărâre, calificând-o drept „un act inacceptabil de discriminare și o lovitură directă asupra identității culturale a comunității românești din Ucraina.

„Educația în limba maternă este un drept, nu o favoare. Iar România, care a oferit adăpost, protecție și sprijin umanitar celor peste 200.000 de refugiați ucraineni, are obligația morală și diplomatică de a cere același respect pentru românii din Ucraina”, se arată în scrisoarea transmisă de conducerea partidului.

România a oferit respect. Așteaptă respect.

PNRR amintește că statul român a asigurat refugiaților ucraineni toate drepturile fundamentale: cazare, hrană, servicii medicale, libertate religioasă și acces la educație în limba maternă.
În acest context, partidul solicită Guvernului României și Ministerului Afacerilor Externe demararea imediată a procedurilor diplomatice necesare pentru stoparea acțiunilor abuzive ale autorităților de la Kiev.

„Deviza Uniunii Europene este Unitate în diversitate, nu unitate prin ștergere de identitate. Guvernul Ucrainei trebuie să înțeleagă că o țară nu se clădește prin interzicere, ci prin respect reciproc”, se menționează în document.

Doctrină suveranist-moderată: respect și echilibru

Formațiunea condusă de Cristian Popescu Piedone subliniază că PNRR promovează o doctrină suveranist moderată, axată pe garantarea și respectarea drepturilor românilor de pretutindeni, fără discurs extremist, dar cu fermitate în fața nedreptății.

„Românii din Cernăuți nu sunt o statistică și nu pot fi tratați ca o minoritate de rangul doi. Sunt oameni care și-au păstrat limba, credința și valorile chiar și atunci când istoria nu i-a cruțat. Nu cer privilegii, ci doar respectul pe care România l-a arătat deja poporului ucrainean în momentele sale grele”, transmite PNRR.

România nu poate fi spectator

PNRR solicită Președinției României și Guvernului să trateze subiectul cu urgență diplomatică, pentru că eliminarea școlilor românești din Ucraina reprezintă nu doar o încălcare a drepturilor minorităților, ci și un precedent periculos pentru întreaga regiune.

„În timp ce România își deschide granițele și inimile pentru refugiați, nu putem închide ochii când frații noștri sunt privați de limba în care se roagă, învață și visează”, mai precizează comunicatul.

BNR, detalii privind cei 100 de ani „de la evacuarea tezaurului României la Moscova”

Banca Națională a României a publicat pe site-ul propriu o serie de informații și documente legate despre istoricul Tezaurului evacuat la Moscova în perioada 1916 – 1917.

Pe noua secțiune a site-ului pot fi astfel citite detalii legate de activitățile de promovare, expoziții, istoric, inventarul tezaurului, restituiri parțiale și acte efectuate „în sprijinul repatrierii”.

Așa aflăm că există inclusiv o Rezoluție adoptată de Parlamentul European pe 14 martie 2024, cu invitația ca reprezentanții Comisiei Europene și ai Serviciul European de Acțiune Externă „să includă restituirea patrimoniului național român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relațiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părți”.

De asemenea, sunt făcute mențiunii și la Tratatul de la Rapallo între Germania și Rusia Sovietică, din 16 aprilie 1922, când se cerea guvernului bolșevic „să restituie valorile depuse la Moscova de guvernul român” în anii Primului Război Mondial.

Și, pentru cei care nu știu, BNR explică faptul că „rezerva de aur a Băncii Naționale a României, în greutate de 91,5 tone de aur fin (în monede și lingouri), bijuteriile Reginei Maria și importante valori istorice și culturale au fost evacuate în Rusia în două etape, în decembrie 1916 și în august 1917, în baza unor documente cu valoare de tratate internaționale, semnate de reprezentanții Guvernului român și ai celui Rus.

Guvernul Imperial Rus a garantat securitatea transportului, depozitarea și returnarea tuturor valorilor în România, garanțiile fiind menționate clar în protocoalele semnate de guvernele celor două țări.

După ce au cucerit puterea în Rusia, bolșevicii au sechestrat Tezaurul (stocul de aur) BNR și valorile cultural-istorice românești transferate la Moscova. De atunci încoace, Tezaurul României rămâne sechestrat la Moscova… (…)

Trenul care transporta în 1.740 de lăzi tezaurul Băncii Naționale a României și bijuteriile Reginei Maria a plecat de la Iași la 15 decembrie 1916, ajungând la Moscova cinci zile mai târziu, la 20 decembrie 1916.

Valorile românești au fost depozitate la Kremlin în compartimentul de tezaur al Băncii de Stat din Moscova. În intervalul 9 ianuarie – 16 februarie 1917 s-a realizat inventarierea amănunțită a lăzilor aduse de la Iași.

La finalul operațiunii a fost încheiat un nou protocol semnat de reprezentanții Ministerului de Finanțe și Băncii de Stat din Rusia, precum și de reprezentanții Băncii Naționale a României și ai Guvernului român.

Protocolul, încheiat la 16 februarie 1917, în urma verificărilor efectuate, consemna că au fost depuse la Kremlin: „1.738 de lăzi conținând valori ce constituie proprietatea particulară a Băncii Naționale a României în sumă de 314.580.456 lei aur și 84 bani și alte două lăzi cu valoare de 7.000.000 lei aur, adică în total 1.740 de lăzi sigilate cu sigiliile Băncii Naționale a României, în sumă totală de 321.580.456 lei aur și 84 de bani”.

Securitatea depozitului era garantată de Guvernul imperial rus. (…) Tezaurului Băncii Naționale a României trimis la Moscova în decembrie 1916, i-au fost adăugate în vara anului 1917 alte 4 lăzi conținând monede în valoare de 574.523 lei aur și 57 bani”.

În toți acești ani, au fost însă și restituiri, precizează BNR. Prima restituire, în 1935, odată cu reluarea relațiilor diplomatice între România și URSS.

Dintre lăzile venite de la Moscova, 212 au fost predate Băncii Naționale României, așa cum se află consemnat în cele 6 procese-verbale încheiate în perioada 19 – 25 iunie.

Potrivit acestora, BNR a primit 123 de lăzi cu bilete de bancă de 1, 2 și 100 lei, clișee pentru imprimarea bancnotelor de 1, 2 și 100 lei, cerneluri tipografice, hârtie pentru tipărirea bancnotelor, un aparat de numerotat, clei și 89 de lăzi cuprinzând acțiuni, obligațiuni, alte hârtii de valoare, mape, registre, dosare de corespondență, ștampile evacuate de sediile și de Centrala BNR, acte depuse în depozit la BNR de persoane particulare.

Actele și hârtiile de valoare aparținând particularilor au fost returnate proprietarilor de drept sau urmașilor acestora. În lăzile înapoiate de la Moscova nu s-au regăsit bijuterii sau alte bunuri de valoare depuse de particulari, așa cum nu s-a regăsit nici stocul de aur al Băncii Naționale”, arată BNR.

A doua restituire menționată de BNR a avut loc în 1956, la Sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când România a trebuit să achite substanțiale despăgubiri de război și a rămas în sfera de influență a URSS.

Însă, „pentru a consolida „prietenia între poporul sovietic și poporul român”, la începutul anului 1956 „Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a hotărât să predea Guvernului Republicii Populare Române valorile istorice ale artei aplicate, decorative și plastice românești”, încredințate de Guvernul român spre păstrare Rusiei în anii Primului Război Mondial. (…)

Potrivit inventarului întocmit de sovietici, în august 1956, au fost restituite României 39.320 de obiecte de artă românească din care: 1.350 tablouri, gravuri și desene, 156 de icoane, 418 țesături, 495 obiecte bisericești și laice, 33.068 monede și 2.465 medalii, 1.370 obiecte de artă aplicată.

Greutatea totală a aurului cuprins în aceste obiecte era de peste 33 kg, iar a argintului de peste 690 kg. Printre obiectele restituite se număra și Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut sub numele „Cloșca cu puii de aur”, dar nici de această dată stocul de aur al Băncii Naționale a României nu s-a regăsit între valorile returnate de sovietici”.

Diploma lui Bolojan, publicată pe Facebook

Sursa: Facebook

Premierul Ilie Bolojan și-a publicat ieri diploma de absolvire a Facultății de Matematică din cadrul Universității din Timișoara, pe Facebook.

Postare care de altfel a fost publicată nu doar pe profilul propriu al premierului, ci a fost preluată și pe pagina oficială a guvernului. Totodată, și purtătorul de cuvânt – al Guvernului, evident, a venit cu precizări.

Zilele acestea, în mass-media a apărut o informație potrivit căreia premierul PNL ar fi „cosmetizat” un aspect din CV, referitor la studenție.

Mai precis, cotidianul Libertatea a publicat un articol cu titlul „Neclaritățile din CV-ul lui Ilie Bolojan. Premierul scrie că a absolvit 3 ani la o facultate unde durata studiilor era de 5 ani”. Iar toată „suflarea” din Guvern a sărit să explice.

Ar fi de menționat că Libertatea a subliniat și că „a solicitat, în scris, de la biroul de presă al Guvernului, lămuriri și dovezi în format electronic ale studiilor listate în CV-ul premierului și la câteva ore de la publicarea unui articol pe această temă în ziar, Ilie Bolojan a ales să comunice pe Facebook o serie de explicații”.

Mai întâi, Ilie Bolojan a postat fotografii cu diploma, plus câteva explicații, postarea apărând imediat și pe pagina pe care Guvernul o are pe rețeaua de socializare.

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la studiile mele, doresc să fac următoarele precizări:

Imediat după terminarea liceului, potrivit reglementărilor din acea perioadă, tinerii admiși la facultate efectuau 9 luni de armată, iar cei care nu intrau la facultate făceau un stagiu militar de 1 an și 4 luni. În cazul meu, am efectuat serviciul militar înainte de a începe studiile universitare, ceea ce explică acea „pauză” menționată între finalizarea liceului și începerea facultății.

În ceea ce privește durata studiilor universitare, specializarea Matematică avea, la acel moment, două trasee distincte: unul de 3 ani pentru cei care doreau să predea în învățământul gimnazial și unul de 5 ani pentru cei care vizau predarea la liceu. Eu am urmat forma de 3 ani.

Așadar, toate informațiile referitoare la parcursul meu educațional sunt clare, verificabile și conforme cu cadrul legal al perioadei respective. Consider important ca aceste precizări să fie cunoscute, pentru a nu se mai specula pe teme care pot fi ușor lămurite prin fapte și documente”, se arată în postare.


În plus, cu ocazia informării referitoare la ședința de guvern de ieri, și Ioana Dogioiu purtător de cuvânt – a adus clarificări, răspunzând întrebărilor:

Sunt două chestiuni factual incorecte în ceea ce a scris Libertatea. Unul, că premierul Ilie Bolojan n-ar fi intrat din primul an la facultate; trebuie ținut cont că, la vremea respectivă, cei care intrau la facultate trebuia să se ducă, băieții vreau să zic, se duceau un an în armată. Asta era regula jocului.

Deci întotdeauna băieții aveau un an între momentul în care erau admişi la facultate și momentul în care începea efectiv facultatea. Pe vremea aia, vă aduc aminte, sigur e din vremea noastră, a celor care am prins acele vremuri, armata era obligatorie. Nu era nici voluntară, cum urmează să fie, nici profesionalizată, cum e deja.

Deci domnul Bolojan a intrat din primul an la facultate, dar un an de zile a făcut armată. Chestiunea numărul 2, am luat-o pe rând, că am citit și eu articolul. Facultatea de Matematică avea la momentul respectiv două programe de studii. Programul de studii de 5 ani, care îți permitea să fii cadru didactic în învățământ, inclusiv în învățământul universitar, și perioada de studii de 3 ani, care îți permitea să fii profesor doar în învățământul preuniversitar.

Deci, domnul Ilie Bolojan, conform diplomei sale de absolvire eliberată de Universitatea de Vest din Timișoara, a absolvit programul de studii de 3 ani. Dacă nu mă înșel, Libertatea a și publicat un răspuns din partea Universității Timișoara exact cu acest conținut. A absolvit programul de studii de 3 ani al Facultății de Matematică din cadrul Universității Timișoara”.

Subiectul pe tema studiilor celor care conduc Guvernul nu ar fi nou. Și ex-premierul și ex-președintele PSD Marcel Ciolacu a fost într-o „morișcă” de acest fel, însă în ceea ce privește diploma de bacalaureat.

La un moment dat, Ciolacu a precizat că a dat examenul de Bacalaureat în 1986 şi că a luat o medie „suficient de bună”, dar că nu își mai amintește nota. Apoi a spus că a căutat diplomele și a găsit că a luat media 7,03, dar fără să arate documentul, despre care anterior afirmase că este o copie legalizată.

Bacalaureatul l-am susținut acum 38 de ani, când am terminat liceul. L-am luat cu media 7.03, iar dacă tot am căutat, am și diploma de licență de la facultate, unde am susținut examenul și am luat media 9.

Sper că s-au lămurit din acest moment și nu o să vină cineva acum să mă întrebe ce culoare de pix am folosit acum 38 de ani sau ce tip de stilou am folosit când am avut examenul de licență”, a spunea Marcel Ciolacu pe TikTok.


Mai apoi, și Știri pe Surse a publicat un articol, în care se preciza că Inspectoratul Școlar Județean Buzău venise cu un răspuns la o solicitare oficială. Mai precis, Ciolacu absolvise Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău, diploma de bacalaureat fiind eliberată la data de 03.07.1986. Nota obținută era aceeași vehiculată de fostul premier.

Un bărbat din Cluj, trimis în judecată pentru postări legionare și fasciste pe TikTok și Facebook

Un bărbat din județul Cluj a fost trimis în judecată pentru o serie de infracțiuni legate de distribuirea simbolurilor fasciste sau xenofobe.

Toate, postate pe TkiTok sau Facebook, în decembrie anul trecut, după anularea primelor alegeri prezidențiale.

Inculpatul, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj va răspunde la Judecătoria Turda pentru instigare publică, confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

La data de 06.12.2024 inculpatul N.R.N. a postat pe contul său N.R., înregistrat pe platforma de socializare TikTok, un conţinut video prin care îndemna publicul la revolte sociale, la adoptarea unor forme extreme de protest, instigând la revoluţie, la acte de violenţă şi acţiuni ameninţătoare împotriva statului de drept.

La data de 05.12.2024 inculpatul N.R.N. a postat pe contul de socializare Facebook conţinut privitor la simboluri legionare, respectiv o fotografie în care apar mareşalul Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu, precum şi două fotografii în care mai multe persoane realizează salutul nazist şi legionar şi care conţin steaguri cu simboluri legionare (crucea celtică).

La data de 07.12.2024 inculpatul N.R.N. a postat la fotografia de copertă a profilului de pe rețeaua de socializare Facebook o fotografie care conținea un steag de culoare verde cu sigla simbolistică a grupării ”Mişcarea Legionară” denumită şi ”Garda de Fier” şi ”Legiunea Arhanghelului Mihail”, realizând astfel cu intenţie promovarea în public a simbolurilor fasciste, legionare”, au precizat procurorii.

Pe 7 decembrie, alegeri pentru primarul general, primarii din 12 localități și pentru președintele CJ Buzău

În decembrie vor fi organizate alegeri parțiale în mai multe județe – nu doar în București, pentru desemnarea viitorului primar general.

Aceasta este stipulat într-un proiect de hotărâre de Guvern aflat pe lista de astăzi a ședinței, astfel că, pe 7 decembrie, vor avea loc alegeri pentru primarul general, primarii din 11 comune și un oraș, dar și pentru președintele Consiliului Județean Buzău.

Se stabileşte ziua de duminică, 7 decembrie 2025, ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru președintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului Bucureşti și pentru primari în circumscripțiile electorale”, se arată în proiect.

Mai precis, vor fi organizate alegeri pentru primari în județul Bihor – comuna Remetea, județul Botoșani – comuna Mihai Eminescu, județul Caraș-Severin – comuna Marga, judeţul Constanța – comunele Dobromir și Lumina, judeţul Dâmbovița – orașul Găești, județul Dolj – comuna Sopot, județul Ialomița – comuna Valea Ciorii, judeţul Iași – comuna Vânători, județul Maramureș – comunele Poienile de sub Munte și Șieu, dar și în judeţul Sibiu – comuna Cârța.

După cum se explică în nota de fundamentare, legea spune că „data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului cu cel puţin 75 de
zile înaintea votării, alegerile putând avea loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica.

Totodată, (…) în cazul unor alegeri locale parţiale, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 35 de zile înaintea votării”.

Lista localităților unde vor avea loc alegeri pe 7 decembrie a fost întocmită pe baza comunicărilor primite de la prefecţi, care, odată centralizate de Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Electorală Permanentă, au îndeplinit condițiile pentru organizarea alegerilor locale parțiale.

În acest sens, în județul Buzău, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de președinte al Consiliului Județean Buzău al domnului Lucian Romașcanu, ca urmare a demisiei acestuia (…). De asemenea, în municipiul București, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar general al municipiului București al domnului Dan Nicușor-Daniel, ca urmare a demisiei acestuia (…).


Totodată, în unele circumscripţii electorale, mandatul primarului a încetat de drept potrivit prevederilor art. 160 alin. (1) din Codul administrativ, prin ordin al prefectului fiind constatată încetarea înainte de termen a mandatului de primar (…), după cum urmează:

  • în judeţul Bihor, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Remetea al domnului Ștefănică Adrian-Călin, ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate (…);
  • în județul Botoșani, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Mihai Eminescu al domnului Gireadă Dumitru-Verginel, ca urmare a demisiei acestuia (…);
  • în judeţul Caraș-Severin, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Marga al domnului Beg Nicolae, ca urmare a schimbării domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;
  • în judeţul Constanța, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Dobromir al domnului Iliescu Eugen, ca urmare a decesului acestuia (…);
  • în judeţul Constanța, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Lumina al domnului Chiru Dumitru, ca urmare a decesului acestuia (…);
  • în judeţul Dâmbovița, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al orașului Găești al domnului Grigore Gheorghe, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare privind constatarea stării de incompatibilitate (…);
  • în judeţul Ialomița, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Valea Ciorii a doamnei Roșu Mihaela, ca urmare a decesului acesteia (…);
  • în judeţul Iași, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Vânători al domnului Lupu Constantin, ca urmare a decesului acestuia (…);
  • în judeţul Maramureș, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Poienile de sub Munte al domnului Alexa Chifa, ca urmare a demisiei acestuia (…);
  • în judeţul Maramureș, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Șieu al domnului Ardelean Ioan, ca urmare a demisiei acestuia (…);
  • în judeţul Sibiu, (…) s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Cârța al domnului Cândulețiu Daniel, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare privind constatarea stării de incompatibilitate (…). În plus, ulterior desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 4 mai 2025 și a derulării procedurilor de validare a mandatelor aleșilor locali, instanţele de judecată au invalidat alegerea unui primar (…):
  • Tribunalul Dolj, prin Hotărârea nr. 710/27.05.2025, definitivă, a admis apelurile formulate de apelanţii Partidul Social Democrat şi Instituţia Prefectului Judeţului Dolj și a schimbat Încheierea civilă nr. 451/19.05.2025 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 13251/215/2025, în sensul că a respins ca neîntemeiată sesizarea de validare a mandatului primarului declarat ales și a invalidat alegerea în funcţia de primar al comunei Sopot, județul Dolj a domnului Busduceanu Costinel. Împotriva hotărârii susmenționate au fost promovate de către domnul Busduceanu Costinel mai multe căi de atac, și anume apel, contestație în anulare și, ulterior revizuire, toate aceste căi de atac fiind respinse de către instanțele judecătorești. În acest context, precizăm că Tribunalul Dolj a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de persoana în cauză, comunicând Instituției prefectului – Județul Dolj, în data de 30.07.2025 Hotărârea nr. 988/2025”, se detaliază în proiect.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
7.2 ° C
7.8 °
6 °
85 %
2.2kmh
0 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
8 °

Ultimul articol

Primarul din Mangalia, trimis în judecată în stare de arest preventiv

Cristian Radu, primar în Mangalia, în prezent suspendat din funcție, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru o serie de...

CJ Constanța, fără președinte; Florin Mitroi a demisionat din funcție

Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție. Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...