Cătălin Drulă pare că a avut o surpriză vizavi de rezultatul alegerilor din 9 iunie, în ceea ce privește scorul slab obținut de formațiunea sa.

Cel mai probabil, se aștepta la mai mult. Și, cel mai probabil, nu a înțeles încă de ce USR nu a ajuns pe culmile gloriei, deși „merită”.

Ieri, acesta și-a anunțat demisia din funcția de președinte al USR, ba chiar a nominalizat persoana care să îi ea locul. Democrație, numele tău este USR!

Pentru mine, în întreaga viață, asumarea a fost un principiu de bază. Îmi asum rezultatul (…) alegerilor și voi convoca în USR alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt timp.

Avem oameni și lideri puternici care pot duce mai departe această construcție. Sunt oameni precum Dominic Fritz, care a câștigat decisiv votul în Timișoara și a arătat că PSD și PNL pot fi înfrânte.

Le mulțumesc membrilor USR. A fost un efort de campanie enorm. Am făcut mii și mii de kilometri, am dus mesajul nostru în toate colțurile țării și în Diaspora. Le mulțumesc tuturor românilor care ne-au votat. Luptele cele mai importante – prezidențiale și parlamentare – continuă în toamnă.
Nu îi lăsa să îți fure viitorul
.”, a scris Drulă pe Facebook.

Iar după aceasta, cunsoscuta vorbă „regele a murit, trăiască regele”, a devenit realitate. Dominic Fritz, primarul reales al Timișoarei, a anunțat că-și asumă o candidatură la șefia USR, la următorul congres.

Articolul precedentO avarie a dus la sistarea apei în cartierul CET din Constanța
Articolul următorDegringolada alegerilor. Nenumărate birouri electorale din țară nu au predat încă documentațiile legate de vot