Asociația Autism Voice lansează ProfAidKit.ro, platformă educațională ce oferă soluții concrete pentru înlăturarea conceptului de „copil problemă”.
Platforma educațională aflată în faza de construcție, țintește peste 4.000 de utilizatori – cadre didactice și părinți – în următorii doi ani
Creată cu expertiza unei echipe extinse de analiști comportamentali acreditați internațional, profesioniști în psihologie și psihopedagogie, cu o experiență de peste 15 ani în lucrul cu tulburările de dezvoltare, comportamentale sau emoționale ale copiilor, platforma integrează cursuri acreditate pentru cadre didactice, desfășurate atât live, cât și sub formă de video-tutoriale pe teme specifice, materiale de folosit în sălile de clasă de către educatori, dar și consiliere din partea specialiștilor Autism Voice pentru profesori și părinți, în situația în care au de-a face cu copii cu nevoi speciale sau probleme comportamentale.
Conform comunicatului, utilizatorii au la dispoziție și un registru național, sub formă de motor de căutare, în care apar toți analiștii comportamentali acreditați din România, abilitați să evalueze copii suspecți de tulburări din spectru autist și probleme comportamentale.
În România, se estimează că 1 din 7 elevi suferă de ADHD – cum este numită tulburarea de deficit de atenție, autism, dislexie și/sau se confruntă cu probleme de anxietate sau dispoziție
Ceilalți 5-20 de elevi dintr-o clasă sunt afectați de comportamentul elevilor cu astfel de afecțiuni, care se simt neacceptați și deprimați, și nu au abilități de cooperare cu aceștia.
Totodată, 75% dintre profesori au mari greutăți în a-i ajuta pe elevii ”diferiți” să se integreze în grupul clasei, neavând cunoștințe, metodologii și instrumente educative concrete, eficiente și adaptate nevoilor actuale de soluționare a comportamentelor de agresivitate.