Sursă foto: Arhivă

Apare pe la procese, pe la emisiunile de scandal de la televiziuni, se dă de ceasul morții, ba chiar șantajează”- așa a fost descris Bogdan Drăghici într-un articol publicat de redacția noastră în martie 2012.

Astăzi, 6 aprilie 2022, președintele Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) și-a găsit sfârșitul, după ce acesta s-a izbit cu mașina de gardul Ambasadei Rusiei.

Drăghici a fost o persoană foarte controversată, acesta considerându-se justițiarul perfect și incoruptibil, care îi sprijinea pe tătici în lupta pentru dobândirea costudiei asupra copiilor, în caz de divorț.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, jurnalistul Adrian Bărbulescu a precizat că omul contacta bărbați aflați în proces de divorț și le propunea „serviciile” lui, contra cost- defăimarea mamei copilului- penru a obține custodia lui. Dacă tata îl trimitea la plimbare, o aborda pe mama, căreia îi propunea aceleași „servicii.”

Cine a trecut pragul lui Drăghici

Ziarul de Investigații a reușit să ia legătura, în acea perioadă, cu mai multe persoane care au avut de-a face cu Bogdan Drăghici. Primul dintre aceștia a fost Irinel Columbeanu. Drăghici la conctactat în timp ce se afla în proces de divorț și încredințare a copilului cu fosta sa soție, Monica.

Acesta i-a cerut o sumă modică, de 100 de euro, pentru a-l sprijini pe fostul miliardar, dar acesta a refuzat, precizând că nu i-a inspirat încredere. După refuzul primit, Drăghici i-a luat partea Monicăi, motiv pentru care au început să îl denigreze pe Irinel Columbeanu.

Un alt caz a avut loc în Râmnicu Vâlcea, unde „ținta” lui Drăghici a fost un cetățean german de origine română, Ștefan Cristian Ristea, fiul unui profesor universitar din localitate.

Acesta obținuse custodia fetiței sale în urma unui proces finalizat cu o hotărâre definitivă și irevocabilă a Curții de Apel București. Cu toate acestea, Ristea a declarat în acea perioadă că a fost contactat de Bogdan Drăghici și l-a rugat să se întâlnească cu el și să cotizeze la asociația TATA.

M-a contactat Drăghici și s-a arătat contrariat că am câștigat fără să trec înainte pe la el (…) Mi-a spus să cotizez la asociația TATA, a precizat Ristea atunci.

Acesta a refuzat, iar Drăghici a convins-o pe mama minorei să redeschidă procesul la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Tatăl fetei nu a acceptat să fie denigrat de Drăghici, acesta deschizând președintelui TATA un proces pentru calomnie.

Contactat de redacție în acea perioadă, Drăghici a negat toate acuzațiile, atacând publicația noastră.

Există presă cu majuscule și presă cu minuscule. Jurnalul de Investigații e cu minuscule, a declarat președintele TATA în urmă cu 10 ani.

Reamintim că Bogdan Drăghici a fost arestat în 2019 pentru viol cu minori, acesta fiind acuzat că și-a abuzat sexual fiica. El a fost condamnat la 15 ani și patru luni de închisoare, iar astăzi, 6 aprilie, ar fi avut înfățișare într-un dosar similar.

Citește și: Bogdan Drăghici, șeful asociației TATA, a intrat intenționat în gardul Ambasadei Rusiei

Articolul precedentPrimarul Sectorului 6 intenționează construirea unor blocuri de 23 de etaje în Parcul Grozăvești
Articolul următorMinistrul Mediului vrea locuri special amenajate pentru colectarea deșeurilor
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.