Ministrul Apărării Vasile Dîncu a declarat, vineri, că armata obligatorie nu va fi reintrodusă deoarece nu este fezabilă. Cu toate acestea, oficialul e de părere că e nevoie de o optimizare a salarizării pentru ca tinerii să aleagă această profesie.
„(…)Ne gândim spre câteva strategii pe viitor în completarea unei armate profesioniste de a optimiza salarizarea şi toate beneficiile pe care tinerii care aleg această profesie să le aibă pentru că tipurile de venituri pe care le au militarii sunt sub contribuţia pe care o aduc ei societăţii şi ne dăm seama foarte bine de asta acum când avem nevoie de ei să fie în cea mai buna formă”, a spus Vasile Dîncu, potrivit News.ro.
„Vrem cât mai mulţi experţi în armată”
Totodată, ministrul Apărării a adăugat că e nevoie ca în armată să fie cât mai mulți specialiști din toate domeniile deoarece armata trebuie să răspundă „unor provocări mult mai mari decât agresiunea militară în sine.”
Acesta a vorbit și despre sistemul de voluntariat ce a fost introdus anul trecut, fiind optimizat.
„Am mărit salariul, beneficiul financiar pe timpul şcolarizării şi am mărit şi salariul pe care îl ia un voluntar când nu participă la instruiri, s-a ajuns la un optim aşa că anul ăsta am făcut o cerere pentru 444 de locuri de muncă şi am avut 1400 de candidaţi cu dosare bune, deci exista o adresabilitate”, a spus ministrul.
De asemenea, Dîncu a precizat că a primit pe rețelele de socializare mai multe mesaje de la tineri care își doresc o pregătire militară de bază.
„Sunt tineri care vor să facă asta dar într-un sistem modern. Nu va mai fi un stagiu cum era armata obligatorie, cred că vom face în stagii de 3-4 luni special pentru tineri, să aibă o pregătire militară, o pregătire de bază”, a conchis Vasile Dîncu.
Citește și: Vasile Dîncu, despre schimbarea lui Cîțu din fruntea PNL: „Sunt mai importante ţintele decât persoanele”