Captură video- Facebook/Guvernul României
Captură video- Facebook/Guvernul României

Prim-ministrul României Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, că primul miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost accesat, iar cu banii europeni se vor renova clădirile din întreaga țară.

„Reprezintă cea mai bună dovadă a modului în care Guvernul României abordează şansa enormă pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării”, a spus şeful Executivului.

Ciucă a precizat că prin Ministerul Dezvăltării, autoritățile publice locale și centrale din România vor putea derula „programe de siguranță seismică, de eficientizare energetică sau la incendii.”

PNRR și dezvoltarea României până în 2026

 „România ş-a îndeplinit la timp obligaţiile asumate prin PNRR şi începe deja să valorifice cele aproape 30 de miliarde de euro puse la dispoziţia noastră”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Reamintim că toate cele 24 de jaloane din PNRR asumate de Guvern au fost îndeplinite, premierul mulțumind tuturor celor care au contribuit la acest lucru.

„A fost un efort de echipă. Mulțumesc tuturor celor implicați! Activitatea noastră va continua în același ritm susținut pentru a valorifica cele aproape 30 de miliarde de euro, bani pe care îi vom investi pentru dezvoltarea României și în beneficiul cetățenilor”, a scris șeful Guvernului pe o rețea de socializare.

Joi, 31 martie, Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene a lansat platforma pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul PNRR. Țara noastră a primit până acum două tranșe de prefinanțare, una în valoare de 1,85 miliarde de euro aferentă componentei de granturi, respectiv 1,94 miliar de euro din componenta de împrumut.

Bugetul total al PNRR este de 29,2 miliarde de euro, urmând să se scadă 2 miliarde după recalculare, ca urmare a creșterii economice pe care România a avut anul trecut. Mai exact, 14,2 miliarde euro sunt sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.

Anul acesta, țara noastră trebuie să primească fonduri europene în valoare totală de aproape 6 miliarde de euro din PNRR.

Comisia Europeană are termen de 2 luni pentru analiză și aprobare pentru fiecare cerere de plată, iar Consiliul UE are 1 lună pentru adoptarea deciziei de plată.

Citește și: Anunțul premierului Nicolae Ciucă privitor la atingerea obiectivelor din PNRR

Articolul precedentMinistrul Apărării îi liniștește pe români: nu va fi reintrodus stagiul militar obligatoriu
Articolul următorSorin Grindeanu: „Au fost degajate primele 84 de vagoane care blochează de ani de zile liniile de cale ferată din Portul Constanţa”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.