Compania Google a anunțat că a început cercetările cu privire la utilizarea microfonului încorporat al smartphone-ului pentru detectarea bătăilor inimii când acesta este plasat pe piept, informează news.ro.
Greg Corrado, șeful Alphabet, a declarat că acest lucru ar putea permite descoperirea bolilor cardiace precoce.
„Nu este la nivel de diagnostic, ci este la nivelul de a şti dacă există un risc crescut”, a declarat Corrado.
Google și sănătatea utilizatorului în 2022
Totodată, Greg Corrado a mai precizat că Google ia în calcul și cercetarea ochilor pentru a detecta bolile, precum și cele legate de diabet, prin fotografii.
Compania a anunțat că a obținut „rezultate timpurii promițătoare” prin folosirea camerelor de masă în clinici, iar acum va încerca să examineze dacă și fotografiile de pe telefoanele mobile ar putea funcționa.
Planul Google pe termen lung este formarea unei legături între medic și pacient, precizând că în viitor, oamenii vor putea să înțeleagă mai bine problemele pe care le au și vor putea lua decizii cu privire la starea lor de sănătate direct de acasă, cu ajutorul telefonului.
Mai mult, reprezentanții companiei au anunțat că au în plan să testeze dacă software-ul de inteligență artificială va fi capabil să analizeze screening-urile cu ultrasunete efectuate de tehnicieni mai puțin calificați, informează sursa citată. O astfel de tehnologie ar permite femeilor care nasc să fie evaluate acasă.
Proiectele stabilite de companie reprezintă „un pas major”, dar adoptarea acestora va dura.
Reamintim că Google are aplicații pentru greutatea corporală, care măsoară pulsul și tensiunea arterială. Google Fit este orientat doar pe exercitii fizice și detalii de nutriție, serviciul adresându-se tuturor utilizatorilor de un smartphone.
Cu toate acestea, în 2008, compania Google a lansat Google Helath, un proiect prin care utilizatorii aveau acces la datele medicale stocate în format electronic. Cu toate acestea, după cinci ani, proiectul nu a prins la publicul larg, iar Google a închis secțiunea.
Reamintim că Apple, prin aplicația „Sănătate” colectează datele despre sănătate de pe toate aplicațiile pe care le folosește utilizatorul.
Citește și articolul: Ministrul Economiei: „Noua legislaţie europeană a cipurilor va creşte capacitatea de cercetare şi inovare în Europa”