Familiile cu copii sau persoanele care au în întreținere una sau mai multe persoane ar putea beneficia de deduceri fiscale. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de lege depus în Parlament de deputații PNL Mara Calista și Robert Sighiartău. Cei doi parlamentari doresc astfel să fie încurajată natalitatea.
Mara Calista a precizat că este nevoie de măsuri reale pentru încurajarea natalității în România, tinerele familii având nevoie de ajutor. Proiectul de act normativ prevede acordarea de stimulente financiare prin reducerea taxelor pentru fiecare copil. Prevederile ar urma să se aplice și celor care au în întreținere una sau mai multe persoane. Mara Calista a atras atenția asupra faptului că România se confruntă cu o scădere a natalității. Conform Institutului Național de Statistică, în anul 2021 s-au născut 180.000 de copii, față de anul 2020 când se născuseră 200.000 de copii, un record negativ al ultimilor ani din România. Anul 2021 este similar cu anul 2011, an marcat de criză economică, când s-au născut tot 180.000 de copii.
Mara Calista: Este nevoie de măsuri reale pentru încurajarea natalității în România
”Am încredere că în cel mai scurt timp acest proiect va deveni lege, iar toți colegii din Parlament vor susține această propunere”, a scris aceasta pe Facebook.
”Alături de colegul meu Robert Sighiartău am depus un proiect de lege care prevede deduceri fiscale atât pentru familiile cu copii, cât și pentru cei care au persoane aflate în întreținere. Ne dorim ca părinții să beneficieze de o reducere de taxe pentru fiecare copil având ca scop încurajarea natalității. Totodată, vrem ca aceste prevederi să se aplice și pentru cei care au în întreținere una sau mai multe persoane. Este nevoie de măsuri reale pentru încurajarea natalității în România. Tinerele familii au nevoie de ajutor și actuala propunere legislativă tocmai asta își propune. Să ofere stimulente financiare prin reducerea taxelor pentru a-i încuraja să își mărească familia. De ce este nevoie de această lege? Pentru că în România situația nu este deloc excepțională atunci când vorbim despre subiectul scăderii natalității. În strânsă legătură cu modelele de încurajare a natalității de la nivelul statelor membre ale UE, dar și alături de pachetul de măsuri aferent stimulării creșterii natalității din România, mai ales în rândul familiilor active, sunt convinsă că prezentul proiect de act normativ este extrem de necesar și așteptat în rândul populației, proiect ce va avea un impact pozitiv asupra tinerelor familii” a declarat Mara Calista.
Marcel Ciolacu: ”Evaluarea miniștrilor se face de către premier”