Sursa foto: Facebook/ Florin Cîțu

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele PNL Florin Cîțu a anunțat că singura măsură prin care ar putea crește veniturile nete ale tuturor salariaților este reducerea contribuțiilor.

Fostul premier a explicat „specialiștilor” că o astfel de măsură nu va afecta valoarea pensiei viitoare a angajaților de astăzi.

„Pensia este calculată în funcție de salariul brut, nu de valoarea contribuției. Mai simplu: o scădere a contribuției înseamnă o creștere a salariului net astăzi. O creștere a salariului brut înseamnă o creștere a pensiei, în viitor, a angajaților de astăzi”, a scris Cîțu.

„Există un șoc neprevăzut care afectează economia”

De asemenea, liderul liberalilor a amintit că obiectivul numărul 1 pentru PNL este luarea unor decizii care să asigure o economie puternică, precizând că de-a lungul ultimilor ani, partidul pe care îl conduce a știut să administreze o economie „lovită de șocuri neprevăzute.”

„Am reușit împreună cu toți românii, sector privat și public, să aducem măsuri care să asigure cea mai rapidă revenire a economiei din ultima sută de ani, dar și una dintre cele mai mari creșteri economice din UE în această perioadă dificilă”, a declarat Cîțu.

Totodată, acesta a mai spus că deciziile pe care Guvernul le ia garantează sau nu „o revenire rapidă” prin care se va reduce inflația și se vor creea locuri de muncă. Mai mult, Cîțu a precizat că pe termen scurt trebuie implementate măsuri care să reducă impactul prețurilor la energie, iar pe termen mediu, revenirea în V a economiei.

„Revenirea în V este posibilă doar dacă nu cădem în plasa măsurilor populiste. Altfel spus, dacă după acest șoc economia nu-și revine RAPID, înseamnă că au fost aplicate măsurile populiste.  Noi, PNL, întotdeauna ne vom opune măsurilor populiste și o vom face ca și până acum: public, asumat, curajos”, a concluzionat președintele PNL Florin Cîțu.

Cîțu, despre reducerea accizei la carburanți: „În coaliție subiectul a fost închis”

Articolul precedentZelenski vrea să pună capăt războiului. Mesajul transmis Kremlinului
Articolul următorMinistrul Familiei: ”Copiii din grija statului vor ajunge în familii iubitoare”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.