Sursa foto: Facebook/ Volodimir Zelenski

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, negociatorul din partea Ucrainei, Mykhailo Podoliak, a anunțat o „pauză tehnică” în negocierile dintre cele două țări, informează CNN.

Această măsură a fost impusă deoarece e nevoie de o clarificare și lucrări suplimentare în subgrupurile de lucru, a precizat consilierul președintelui Zelenski prezent la cea de-a patra rundă de negocieri.

Înaintea discuțiilor dintre oficialii ucraineni și ruși, președintele Ucrainei a precizat că negocierile de pace vor fi dificile, afirmând că șansele ca bombardamentele rusești să se oprească sunt foarte reduse.

A 19-a zi de război dintre Rusia și Ucraina

„Trebuie să ne ţinem binem şi să ne batem pentru a ajunge la o pace pe care ucrainenii o merită, o pace cinstită, cu garanţii de securitate pentru statul nostru, pentru poporul nostru. Şi pentru a le pune în scris, prin negocieri, nişte negocieri dificile”, a declarat Zelenski.

De asemenea, acesta a amintit că în ciuda faptului că armata rusă continuă să distrugă orașe întregi, după ce războiul se va termina, totul va fi restaurat, „fiecare stradă, fiecare casă.” Mai mult, Zelenski a reamintit că Rusia este o adevărată amenințare la adresa felului „nostru de viață”, precizând că unul dintre scopurile ascunse a Kremlinului este sufocarea Ucrainei din punct de vedere economic.

Totodată, șeful statului ucrainean a mai spus că forțele ucrainene „se țin bine”, în fața Rusiei, fiind încrezător că în cel mai scurt timp, soldații ruși vor fi bătuți pe „pământ ucrainean.”

”Vânaţi-i imediat. Apăraţi oraşele, apăraţi satele. Pentru a apăra fiecare metru pătrat al pământului nostru şi fiecare parte a inimii noastre, inima ucraineană. Sufletul ucrainean. Să ne ajutăm unii pe alţii! Să ne ajutăm! Şi să apărăm statul! Împreună om învinge!”, a concluzionat Zelenski.

Reamintim că miercuri, 16 martie, președintele Ucrainei se va adresa online Congresului reunit al Statelor Unite.

Războiul dintre Rusia și Ucraina a început pe 24 februarie, când Vladimir Putin a dat ordinul invadării. Uniunea Europeană și Statele Unite au impus sancțiuni economice dure Rusiei, dar Putin a anunțat că nu va ceda până când nu va duce la bun sfârșit „denazificarea” Ucrainei.

Volodimir Zelenski transmite un nou mesaj Occidentului

Articolul precedentRomânia se pregătește să limiteze exporturile. Ciolacu: „Toată lumea este îngrijorată, la fel ca şi noi”
Articolul următorAgent Green: “Trebuie oprită betonarea ultimelor râuri sălbatice din România”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.