Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

De când nu mai este lider sau măcar simplu membru al PNL, Ludovic Orban are doar critici despre omul pe care el însuși l-a promovat și l-a pus nu doar ministru peste Finanțe, ci și premier.

Este vorba despre Florin Cîțu, evident, liderul din prezent al liberalilor, despre care Orban avertizează că este chiar cel care „a provocat criza economică”.

Declarațiile lui Orban au fost făcute aseară, acesta arătând că Florin Cîțu era în măsură să ia decizii coerente care să ferească România de criza economică. Ca punct de reper, Orban dă anul 2020, în condițiile în care la acel moment fostul președinte al PNL încă mai avea un cuvânt de spus în partid.

Însă la acel moment, doar lapte și miere curgea în interiorul Guvernului, deși Ludovic Orban acuză abia acum că cel care i-a luat locul nu a făcut demersurile necesare și evidente. Mai mult, cel care acum este tot lider, dar la Forța Dreptei, avertizează că vin vremuri și mai grele pentru români, în vreme ce PNL și PSD, actuali parteneri în coaliția de guvernare, se „bat” în declarații.

Mi se pare o obraznicie fără margini ce spune el, că prevestește o criză economică. El a provocat criza economică. Păi în 2020, când trebuia să bagi „combustibil”, să menții o creștere economică. (…)

A dus creșterea până nu mai avem creștere economică, e rezultatul că nu a aplicat. De ce a trebuit să aștepte atât timp pentru a pune în practică măsuri de sprijin pentru companii? Nici acum nu au dat bani pentru investiții. El vorbește?! Pentru că era ocupat cu campania. (…)

Situația e foarte proastă din punct de vedere economic (…) încă nu s-au consumat creșterile inflaționiste – la energie, gaz, bezină, fără nicio măsură din partea Guvernului. Toate se duc în creșterile prețurilor. Guvernul trebuia să ia măsuri. Să vedeți cu cât va crește costul. (…)

E un ping-pong de declarații, atât PSD si PNL, Cîțu și Ciolacu vor să fie și la Putere, și în Opoziție, îi zăpăcesc pe oameni. Rezultatul este un Guvern ineficient să facă o prognoză serioasă, nu numai să stingă niște incendii”, a arătat Ludovic Orban la Realitatea TV.

Articolul precedentANPC, amenzi de 144.000 de lei în magazinele Profi
Articolul următorBiden: „Dacă Rusia invadează Ucraina, statele responsabile ale lumii nu vor ezita să răspundă”