Florin Cîțu: „PNL este cel care a crescut punctul de pensie cu cea mai mare valoare. Nu a fost PSD-ul niciodată”

„Haideţi să vedem o lege şi apoi să discutăm despre ea”, a afirmat fostul premier.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat la B1 TV că așteaptă din partea social-democraților să nu mai promită ceea ce nu pot oferi, făcând referire la creșterea pensiilor cu 40%.

  „Cu argumente i-am convins pe cei de la PSD că i-au amăgit pe oameni şi că nu se poate şi au acceptat 10%. (…) Haideţi întâi să găsim soluţii, resurse, şi apoi venim şi dăm! ”, a spus fostul premier.

De asemenea, liderul liberalilor a amintit că este de acord cu rediscutarea PNRR-ului, motiv pentru care a propus în coaliție ca premierul și ministrul Muncii să meargă la Comisia Europeană și să încerce să îi convingă de faptul că au o variantă mai bună decât cea deja stabilită.

Totodată, acesta a mai precizat că în interiorul PNL se discută despre o reorganizare administrativă, în contextul în care există primării în România ce nu pot asigura plata propriilor salariați.

Cîțu: „Să eliminăm din fake news-uri”

Florin Cîțu a subliniat faptul că PNL a crescut punctul de pensie, nu PSD, afirmând că acest lucru s-a datorat unei strategii și măsurilor clare implementate.

„Iarăşi, ca să eliminăm din fake news-uri. Partidul Naţional Liberal este cel care a crescut punctul de pensie cu cea mai mare valoare. Nu a fost PSD-ul niciodată. PNL a făcut acest lucru. Dar poţi să faci asta atunci când investeşti, deci trebuie să ai o strategie. Când dai la o parte populismul şi vii cu măsuri clare, oamenii vor vedea acest lucru”, a punctat preşedintele PNL, potrivit news.ro.

De asemenea, fostul premier a mai menționat că PNL, în ciuda ultimului an, se situează la un scor între 18-20% în preferințele electoratului.

„Alegerile au fost 25%, deci dacă ne uităm – să mă uit la partea plină a paharului – prin ce a trecut PNL în ultimul an de zile, impactul nu este atât de mare”, a spus Cîțu, potrivit sursei citate.  

Cîțu  a dat asigurări că și în 2022, PNL va continua „lucrurile bune pe care le-a făcut”, afirmând că partidul va reveni în sondaje prin modul de guvernare și pentru că „se va bate pentru drepturile românilor.”

Cîţu: „Orice derapaj populist va creşte şansele unei crize majore”

Articolul precedentCristian Popescu Piedone, lecție de administrație pentru primarul Bucureștiului, Nicușor Dan
Articolul următorMinistrul Popescu, despre consumul de energie: „Și eu las luminile aprinse în camera din care ies și apoi îmi aduc aminte și tot nu mă duc să le sting”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.