Mai multe asociații ale elevilor au anunțat că vor ataca în instanță ordinul prin care a fost modificat pragul mediei pentru care se acordă bursele de merit, de la 8,50 la 9,50, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Elevilor Constanţa, inițiativa are susținerea mai multor astfel de asociații din țară.
„Marţi (…) a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educaţiei pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate (…). Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară. Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiţi de eşecurile sistemului”, se arată în comunicat citat de Agerpres.
Reprezentanții elevilor au precizat că ministrul Cîmpeanu dovedește că nu are „niciun respect nici faţă de elevi, nici faţă de legile ţării. Vom ataca în instanţă ordinul, pentru a ne asigura că niciun elev nu va fi prejudiciat în urma unor ordine date peste noapte în mod ilegal”, se mai menţionează în comunicat.
De asemenea, Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă și inechitabilă și solicită Ministerului Educației să revină de urgență asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea.
Potrivit Ordinului publicat în Monitorul Oficial, bursele se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.
Potrivit HG pentru aprobarea cuantumului minim al burselor școlare, în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de: 500 lei, pentru bursa de performanță, 200 lei, pentru bursa de merit, 150 lei, pentru bursa de studiu și 200 lei, pentru bursa de ajutor social.
Se cere demisia lui Sorin Cîmpeanu
Printr-o petiție online, formulată de „Educația în România”, se cere demisia ministrului Cîmpeanu, cel considerat de mulți „un dictator”.
„Ne-a umilit, ne-a batjocorit, ne-a călcat în picioare, ne-a luat dreptul de a fi respectați, nu ne-a acordat încredere niciodată, ne-a criticat, ne-a luat în râs, ne-a furat vacanțele, ne duce la școală pe 3 ianuarie după cea mai scurtă vacanță de iarnă din istorie și vrea până pe 15 aprilie să lucrăm fără nicio pauză. (…) Vă rugăm din suflet să vă dați demisia. Și nu din cauza unei petiții nevinovate, citiți zecile de mii de comentarii să vedeți ce părere au toți despre dumneavoastră! Dacă nu vă convingeți, mergeți în școli. Oamenii vor să facă grevă, revoltă din cauza dumneavoastră! E clar că greșiți foarte mult… infinit!”, se arată în descrierea petiției de pe Declic.
Filip Havârneanu (USR): „Cîmpeanu este omul-foarfece pentru Educație”