Președintele USR, Dacian Cioloș, a luat atitudine la adresa ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, și îl trimite pe acesta la muncă, sugerându-i să lase justificările, căci acestea nu îl ajută. Ba mai mult, îi reamintește vicepremierului de momentele în care ajuns în vreo funcție publică acesta a ținut „neapărat să se facă de râs”.
Într-o postare de pe Facebook, Dacian Cioloș îl caracterizează în termeni duri pe cel care a fost „tăvălit și umilit de Liviu Dragnea”, în vremea când era premier, „pentru care a jucat cu succes rolul de interpus, de păpușă politică gata să distrugă justiția, domnul Grindeanu are senzația că acum chiar e ministru la Transporturi”, scrie Cioloș.
De altfel, acesta consideră că „primul lucru pe care a găsit de cuviință să-l facă a fost să calce pe greblă dând vina pe greaua moștenire de la Cătălin Drulă, fost ministru USR al Transporturilor”. Grindeanu parcă ar uita, pentru o vreme, că în perioada 2017-2020, Ministerul Transporturilor a avut nu mai puțin de 5 miniștrii (plini și interimari), dintre care unul singur de la PNL.
„În cele doar opt luni de mandat, Cătălin Drulă nu s-a plâns deloc și a muncit în fiecare zi pentru marile proiecte de infrastructură ale României, pentru care a și obținut bani – și din bugetul național, și prin PNRR. Șantierele deschise sau redeschise în mandatul lui le-a văzut toată lumea, viteza de execuție a lucrărilor, de asemenea. Ca orice pesedist competent, Sorin Grindeanu a început cu scuze pentru că lucrurile nu se mișcă la fel de rapid și nu face altceva decât să demonstreze că nu cunoaște nici domeniul pe care l-a pus partidul să-l gestioneze și nici elementele bunului-simț elementar în viață, dar și în politică”, a mai scris Dacian Cioloș.
Acesta și-a continuat postarea cu trimiteri spre celebra OUG 13, care a scos în stradă, în februarie 2017, mii de oameni. „Și, ca să fie meniul complet, am văzut, de curând, că s-a lăudat cu OUG 14, care a anulat OUG 13, unul dintre cele mai grave derapaje pe justiție din ultimii 30 de ani. Domnule Grindeanu, dacă tot sunteți la momentul aducerii aminte, spuneți oamenilor cu bărbăție cum ați fost conștient că, dacă încercați să-l scăpați pe Dragnea de închisoare, România pierdea marea șansă de a intra în Schengen în 2017, lucru pe care vi l-am spus la momentul de predare-primire a mandatului de prim-ministru”, a mai scris liderul USR, subliniind faptul că Grindeanu a ratat acea șansă, dar atrâgând atenția asupra celei de-a doua, pe care acesta nu ar merita-o. „ Așa că, din decență pentru români, vorbiți mai puțin decât o faceți și munciți mai mult decât mințiți”, a concluzionat Dacian Cioloș.