Grindeanu despre „ruptura” de Dragnea. „Când mi-am asumat aproape în mod personal să dau Ordonanţa 14”

Ce a urmat la câteva luni de la luarea acestei decizii a fost demiterea Cabinetului Grindeanu, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, acesta fiind primul guvern dat jos de propriul partid.

Vicepremierul Sorin Grindeanu a a afirmat, la Prima TV, că „ruptura” de fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a avut loc când și-a asumat Ordonanța 14, cea care abroga precedenta ordonanță, pentru care zeci de mii de români au ieșit să protesteze. De altfel, Grindeanu a infirmat acuzația făcută de Dragnea, potrivit căruia relația dintre premierul de la a cea vreme și liderul social democraților a fost destabilizată de o „vizită” acasă la președintele Iohannis, la Sibiu.    

„Nu vreau să comentez în general ce spune un fost preşedinte al PSD (…) oricât ar devia acea persoană care a ocupat în trecut funcţia de preşedinte, nu cred că e normal să comentez eu spusele unui fost preşedinte. Dar, ruptura nu a apărut atunci, ruptura a apărut când mi-am asumat aproape în mod personal să dau Ordonanţa 14. Ordonanţa 13 nu era în vigoare pentru că exista acel buffer de 10 zile. Tot ce a urmat după, a fost, de fapt, inclusiv finalul, acea moţiune de cenzură, a fost urmare a acelui episod”, a declarat Sorin Grindeanu, la „Insider Politic” de la Prima TV.

De altfel, fostul premier a precizat că decizia în privința Ordonanței 14 a fost luată în mod personal, cu riscurile care au urmat, dar a ezitat să dea un răspuns concret legat de o solicitare a lui Dragnea de a nu abroga OUG 13. „Nu mai vreau să reiau. Dacă vă aduceţi aminte, şi vă uitaţi, şi verificaţi, am chemat Guvernul cred că într-o sâmbătă, de acasă, să dăm acea Ordonanţă 14. Acea decizie am luat-o în mod personal. Ştiam în ce intru, mi-am asumat acel lucru”, a mai spus Grindeanu, care a ținut să lămurească și acuzațiile venite dinspre Liviu Dragnea. „Am văzut tot felul de chestiuni că am fost cu soţia. Este o prostie imensă şi închid subiectul că eu cu soţia mea am fost acasă la preşedintele Klaus Iohannis. Minciună, punct”, a subliniat Sorin Grindeanu.

În privința relației instituționale dintre premierul Grindeanu și președintele Iohannis, chiar și după OUG 14, aceasta a fost una „nici bună, nici rea, ne-am respectat fiecare pătratul dat de Constituţie”, a mai spus Grindeanu, care a mai interacționat cu Iohannis și în perioada în care a fost preşedinte la ANCOM, informându-l despre anumite lucruri care trebuiau să se întâmple la nivel de ANCOM. Lucruri care „au şi impactat la nivel naţional, deci nimic ieşit din comun”, a concluzionat vicepremierul și ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciucă.

Grindeanu: „Nu cred că există vreun ministru al Transporturilor care a început un proiect și să îl vadă și finalizat”

Articolul precedentRafila: „Trebuie să luăm măsuri temporare”
Articolul următorMăsurile luate de Guvern în contextul apariției noii tulpini Omicron