Foto: Realitatea
Foto: Realitatea

Cel mai nou ministrul al Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, în „Interviurile Digi24.ro”, că statul român este dator cetățenilor pentru starea proastă a ceea ce însemnă infrastructura românească, și pune acest eșec pe faptul că miniștri nu reușesc să „taie” panglica lucrărilor proiectate.

„Nu cred că există vreun ministru al Transporturilor care a început un proiect și să îl vadă și finalizat. Statul român în toți acești ani a rămas dator major cetățenilor din punctul de vedere al infrastructurii de transport. Eu sunt conștient de acest lucru. Desene cred că avem pentru următorii 50 de ani, din păcate lipsește punerea în practică”, a spus ministrul Transporturilor, la Digi24.

Însă ce uită Grindeanu este tocmai faptul că la vârful Ministerului Transporturilor media celor care au deținut portofoliul fie că vorbim de ministru plin sau interimar, a fost de mai puțin de un an. Concret, în cei 31 de ani de după „Revoluție”, 34 de miniștri au ocupat acest fotoliu, iar cel mai lung mandat a fost al lui Miron Mitrea, de aproape 4 ani, în perioada 2000-2004. Numai în ultimul an, la Transporturi au fost trei miniștrii, Cătălin Drulă (23 decembrie 2020 – 9 septembrie 2021), Dan Vîlceanu (interimar 8 septembrie – 25 noiembrie) și Sorin Grindeanu (din 25 noiembrie până în prezent).

De asemenea, Grindeanu a ținut să sublinieze că, la rândul său, este victimă a infrastructurii proaste, drumul spre  Timișoara reușind să îl parcurgă în șapte ore, „dacă nu prin accident pe Valea Oltului sau Dealul Mare”, iar cea mai dificilă porțiune i se pare cea dintre Pitești și Sibiu. „E groaznică acea bucată. De la Sibiu până la Timișoara, cu excepția unui lot de 14 kilometri, se merge pe autostradă”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Planul Național de Redresare și Reziliență include finanțarea a 434 de km noi de autostradă ce trebuie construiți până în 2026, printre care și Autostrada A7, care face legătura cu Moldova, o zonă „văduvită” de drumuri de mare viteză.  

Grindeanu, despre autostrada Sebeș-Turda:„Dăm drumul circulaţiei pe lotul 2, „fără festivisme”

Articolul precedentAlexandru Rafila: „Săptămâna viitoare vom avea un set de măsuri care să fie adaptate situației epidemice”
Articolul următorScandal și vociferări la Târgul de Crăciun din Constanța