Câteva ore ne mai despart până la anunțul oficial privind posibilitatea formării unui nou Guvern, după luni întregi de haos, iar Victor Ponta consideră că intrarea PSD la guvernare este un lucru de bun simț.
Acesta are în vedere rezultatele obținute de formațiunile politice la alegerile parlamentare, când PSD a fost totuși câștigător, cu mai multe mandate obținute, însă a fost forțată o coaliție între așa-zisele partidele de dreapta, PNL-USR PLUS-UDMR.
După aproape un an, pare că PSD și PNL au reușit să închege din nou o prietenie, mai lipsind doar câteva detalii de pus la punct. Iar Ponta consideră că aceasta situație, de azi, era previzibilă.
„Din decembrie anul trecut nu se putea să guvernezi fără PSD. Încăpăţânarea asta de un an de zile a lui Klaus Iohanis ne-a costat foarte mult, inclusiv vieţi omeneşti. E un lucru bun că PSD intră la guvernare”, a afirmat aseară Ponta, la România TV.
Liderul Pro România a comentat totodată și modul în care s-a făcut împărțirea ministerelor între cele trei formațiuni care ar urma să formeze Guvernul, știut fiind că au fost nemulțumiri. Însă, a subliniat Victor Ponta, portofoliile au fost împărțite conform dorinței cetățenilor, exprimată prin voturi.
„Aud că PNL e nemulţumit că nu are multe ministere. Păi au atâtea câte voturi au primit”, a atras atenția Ponta.
În același timp, Ponta a arătat că ar da o „bilă albă” unui singur ministru propus de liberali, în persoana lui Bogdan Aurescu, care ar urma să își continue misiunea la Externe. Și, chiar dacă a admis că „domnul Ciucă e un om serios”, pe considerentul că „este mai bun de o mie de ori decât Orban”, Ponta a reiterat o veche opinie, exprimată de câteva ori: „Eu cred că varianta corectă era ca PSD-ul să aibă premier”.