Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, e de părere că prevederea legală prin care angajații nevaccinați sunt obligați să-și plătească spitalizarea în caz de infectare cu COVID-19 este neconstituțională. Mai mult, el le-a amintit liberalilor că toți românii contribuie la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
„Cei care au făcut un astfel de amendament nu ştiu, trăiesc în altă lume(…) Dacă se îmbolnăvesc şi ajung la spital, îi tratează gratuit. Cum să plătească?”, a declarat Augustin Zegrean, relatează stiripesurse.ro.
Obligativitatea certificatului verde la locul de muncă
Augustin Zegrean a mai adăugat că statul român e obligat, prin Constituție, să asigură sănătatea cetățenilor. „Oamenii au asigurare de sănătate şi toţi beneficiază de sănătate gratuită în baza asigurării”, a reiterat Augustin Zegrean. Fostul șef al CCR a precizat că o astfel de prevedere nu va trece de controlul de constituționalitate.
Nelu Tătaru, președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, a declarat marți că s-a acceptat un termen de 30 de zile pentru testările gratuite și la stat și la privat. Cu toate acestea însă, liberalii au propus ca persoanele testate pozitiv la locul de muncă să-și plătească singure cheltuielile de spitalizare.
Amendamentul propus de Partidul Național Liberal e susținut și de un deputat USR, Emanul Ungureanu. Demnitarul, membru în Comisia de Sănătate, a punctat clar că persoanele care nu se vaccinează și ajung la spital trebuie să plătească. „Ce-ar fi să introducem în România plata serviciilor medicale pentru pacienţii nevaccinaţi, care refuză vaccinul? Dacă refuzi vaccinul, atunci când ajungi la spital, plăteşte!”, a spus Emanuel Ungureanu.
Reamintim că proiectul de lege privind certificatul verde la locul de muncă este încă discutat în Parlament. La finalul lunii octombrie, legea nu a fost adoptată de Senat, după ce nu a obținut suficiente voturi favorabile. Proiectul a primit 67 de voturi pentru, 60 împotrivă și 2 abtineri. Pentru a fi aprobat erau necesare 69 de voturi pentru, fiind vorba despre o lege organică. Decizia finală va fi luată în Camera Deputaților.
Certificatul digital privind COVID ( certificatul verde) este o atestare a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a fost testată și are un test negativ sau a trecut prin boală.
Ungureanu (USR): „Dacă refuzi vaccinul, atunci când ajungi la spital, plăteşte!”