Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu vrea să se facă o campanie de informare publică, prin care doar cei care sunt cu adevărat eligibili să aplice pentru o viză de SUA, relatează Antena 3. Iar pentru asta este nevoie ca statul român să știe cu exactitate care sunt motivele pentru care sunt respinse cererile cetățenilor români, care aplică pentru viza de turist.
De altfel, rata de respingere a dosarelor este singura condiție pe care România o mai are de îndeplinit, adică de 3%, în timp ce în acest moment ea este la 10,14%.
„Avem nevoie de progres în acest dosar şi avem nevoie de sprijinul părţii americane, că până la urmă este vorba de un obiectiv comun, aşa cum este el trecut şi în declaraţia comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI din 2011 şi reiterată în toate discuţiile pe care România le-a avut la cel mai înalt nivel şi pentru asta avem nevoie să cunoaştem exact care sunt motivele care duc la respingerea anumitor cereri pe care unii cetăţeni români le fac pentru această viză de scurtă şedere”, a afirmat Bogdan Aurescu, la Antena 3.
Ministrul a reaminit că acest subiect a fost pus „pe masa” discuțiilor în luna martie și susține necesitatea cunoașterii cu exactitate a elementelor de refuz care sunt la baza respingerii cererilor de viză. „În felul aceasta putem să calibrăm o campanie de informare publică, de conştientizare publică în aşa fel încât cei care aplică pentru o astfel de viză, dacă nu îndeplinesc condiţiile pe care autorităţile americane le cer şi le verifică în fiecare caz în parte, să nu aplice, pentru că este evident că cererea va fi respinsă”, a explicat ministrul Afacerilor Externe.
România are o rată de refuz peste „limita” admisă
Aurescu a precizat că rata de refuz sub nivelul de 3% este singura cerinţă pe care trebuie să o mai îndeplinească România, iar în cadrul unei campanii de constientizare, consideră că se poate atinge acest prag necesar. „Aceasta este singura cerinţă pe care România mai trebuie să o îndeplinească, e vorba de o rată de refuz care să nu depăşească 3%. Ori în momentul de faţă suntem suntem pe anul fiscal 2020 (…) suntem la un procent de 10,14%”, a mai spus Aurescu, adăugând că pentru demararea campaniei este nevoie de cunoașterea cu exactitate a motivelor care stau la baza respingerii cererilor de viză.