Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii în guvernul Orban, a făcut anunţul conform căruia alege dezafilierea de la grupul PNL din Camera Deputaților.

În acelaşi context, deputatul a precizat că se va alătura celor 16 parlamentari liberali care îl vor susţine pe fostul premier Ludovic Orban.

Violeta Alexandru a părăsit grupul PNL din Camera Deputaţilor

În cursul zilei de azi, 3 noiembrie, Violeta Alexandru ca explicat faptul că şi-a depus informarea cu privire la dezafilierea din grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților.

Mai mult, deputatul a justificat acţiunea, menţionînd că a făcut acest gest pentru a atrage un semnal de alarmă vis-a-vis de situația în care se află azi PNL, în comparație cu ceea ce am fost acum câteva luni.

Am pierdut din orgoliu și din încăpățânarea de a nu e exercita rolul de principal partid de guvernământ. Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de candidat de premier. Mi se pare o palmă petru toți alegătorii noștri”, spune Violeta Alexandru.

Fostul ministru al Muncii în guvernul Orban a ţinut să vină şi cu critici la adesa liberalilor, în contextul negocierilor cu social-democraţii.

Mai mulţi paramentari liberali au ales să demisioneze din PNL

Mi se pare de neacceptat că ne ducem să stăm jos să discutăm cu PSD-ul pe care l-am hulit atâția ani, în frunte cu cel care acum e președintele PNL, Florin Cîțu, și care se lăuda că și-a făcut o întreagă campanie în spațiul public de adversar al PSD, iar acum se face că-și mai aduce aminte de ceea ce a spus. Prin urmare, mi se pare un haos la nivelul conducerii PNL. Se simte, din păcate, și în grupul deputaților PNL”, adaugă Alexandru.

Violeta Alexandru s-a alăturat altor 16 senatori și deputați care s-au dezafiliat de la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

Până în prezent, 16 parlamentari PNL au părăsit grupurile parlamentare liberale din Camera Deputaţilor şi Senat: Ludovic Orban, Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Luminiţa Barcari, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tanase, Gabriel Plaiasu, Ion Iordache şi Violeta Alexandru.

Articolul precedentCristian Popescu Piedone: „Voi continua să respect Sectorul 5 și România”
Articolul următorAsasinul copilei din Arad i-a înfiorat și pe criminaliști. Înăsprirea pedepselor pentru agresorii copiilor, „praf în ochi” pentru electorat
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time