Florin Roman, liderul deputaților liberali, a reacționat după plecările colegilor din grupul parlamentar PNL. Astfel, potrivit unei postări făcute de acesta pe pagina de socializare, le recomandă „dezertorilor” că dacă vor să atace partidul, să o facă din exteriorul acestuia. Mai mult, a dat exemplele altora care au încercat să „rupă” PNL și care au ajuns cumva într-un anonimat politic.
„PNL este singurul partid istoric ce a rezistat în istoria sa îndelungată, în fața tuturor atacurilor venite din interior și exterior! Și va rezista în continuare! Sigur că regret plecarea fiecărui coleg parlamentar. Vom pierde probabil 13-14 senatori și deputați din totalul de 134. Dar nu 40 cum vroia fostul președinte. Le multumesc celor care rămân fideli PNL. Vom rămâne de departe cel mai important partid de dreapta din Parlament. PNL înseamnă și 250.00 de membri, 1.264 primari și 17 președinți de Consilii Județene, fideli partidului, nu unui om”, a scris Florin Roman pe Facebook.
Totodată, șeful interimar al Camerei Deputaților afirmă că au mai fost și alți liberali care au încercat să „rupă” PNL, dar cu niște costuri politice destul de însemnate. „A mai încercat, recent și Tăriceanu să rupă PNL. Iar rezultatul este cunoscut. Nu mai există politic”, a mai scris Roman, care a făcut și o propunere pentru „trădătorii”. „O să propun colegilor ca cei care pleacă și atacă partidul, să o facă din afara lui și să le spunem clar: ușa PNL este închisă celor care își bat joc de PNL”, a concluzionat Roman.
Dancă l-a urmat pe Orban
Plecarea lui Ionel Dancă din cadrul grupului parlamentar al PNL, cel care de altfel făcuse anunțul unor serii de demisii din rândul parlamentarilor liberali, nu s-a lăsat prea mult așteptată. După ce marți, Orban a fost cel care a dat startul, ieri au urmat demisiile lui Ion Ștefan, Ovidiu Florean și Alexandru Kocsis, iar astăzi și cea a fostului purtător de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
„Începând de astăzi, sunt un parlamentar liber al PNL, voi activa în calitate de deputat neafiliat”, a spus Dancă, la Parlament. Acesta nu a fost deloc reținut în a-i ataca pe președintele Florin Cîțu, respectiv pe șeful statului, Klaus Iohannis, pe care îi consideră principalii vinoați pentru criza în care se află România.
„Prin urmare, ca un gest de protest faţă de actuala conducere a PNL, care în parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis au aruncat ţara în haos şi au abandonat programul de guvernare şi măsurile incluse în acest program, mi-am depus astăzi demisia din grupul PNL”, a arătat Dancă, subliniind, la fel ca și Orban, că nu vrea să fie părtaș la umilința prin care trece partidul în acest moment, în care așteptările românilor au fost trădate.
Florin Roman îl acuză pe Ludovic Orban că ar fi trădat PNL pentru USR