Guvernul Cioloș a fost respins la votul din Parlament, Dacian Cioloș precizând, pe contul de Facebook, că toate partidele au vorbit despre soluții în Parlament, dar votul final a fost dat împotriva soluțiilor propuse de USR.
Referitor la propuneri, USR a propus măsuri clare de criză pentru un guvern cu un mandat scurt.
Dacian Cioloș, despre PSD: ”Sunt politicieni rupți de realitate care nu înțeleg ce rău le fac celor care i-au votat”
De asemenea, Cioloș a precizat că România are nevoie disperată de măsurile de criză propuse de USR și este o dezamăgire că partidele au ales să-și urmărească propriile ambiții.
Mai mult, politicianul a menționat că, împreună cu USR, va continua să caute soluții pentru toate aceste crize suprapuse.
”Parlamentul avea ocazia să le arate astăzi cetățenilor României că pot conta pe clasa politică. S-a mai ratat o șansă, din păcate. Am auzit la PSD că eu, cel care am venit cu o soluție, sunt cel care blochează soluția pe care ei nu au prezentat-o niciodată. Sunt politicieni rupți de realitate care nu înțeleg ce rău le fac celor care i-au votat.
Noi suntem aici și vom continua să luptăm indiferent cât de dificilă e această luptă. Mai devreme sau mai târziu, se vor trezi și ei, dar din păcate prețul trezirii lor va fi plătit de cetățeni: în decese, facturi umflate, școli fără căldură”, a scris politicanul pe contul de Facebook.
Referitor la parlamentarii PNL, Cioloș a ținută să-și exprime dezamăgirea, explicând că național-liberalii nu au venit cu o propunere de prim-ministru, ”dar au ales să stea în bănci atunci când USR a propus una”.
În plus, Dacian Cioloș a ținut să reamintească faptul că președintele este așteptat să vină cu o nouă decizie, iar USR se va pronunța asupra situației după ce vor ști cu exactitate ce propune Klaus Iohannis.
184 de parlamentari au votat împotrivă
Guvernul Cioloș a reușit să strângă 88 de voturi „pentru” din necesarul de 234 de voturi pentru învestitură. Potrivit unor surse, în afară de cei 78 de parlamentari ai USR (doi au fost absenți) ar fi votat zece parlamentari de la PNL și minorități.