Vasile Dîncu sugerează că, în alte condiții, PSD ar fi putut să voteze, sau măcar să se gândească la posibilitatea de a vota guvernul Cioloș, „binecuvântat” de președintele Klaus Iohannis. Însă cum nimeni nu i-a invitat la negocieri, PSD-ului nu-i rămâne altceva de făcut decât să nu voteze propunerea de premier, în persoana liderului USR, Dacian Cioloș.
Vasile Dîncu: „Nu putem să votăm acest Guvern”
Vasile Dîncu a spus că, în condițiile de față, PSD nu va vota acest guvern, adăugând că ar mai exista un al doilea motiv al deciziei curente „dincolo de faptul că ei încearcă prin această formă mai degrabă să se reinventeze politic, lucru care pe noi nu ne deranjează, pentru că suntem un partid de stânga, dar există și un alt lucru: Dacian Cioloș și echipa lui nu au cerut votul PSD, nu am discutat înainte, așa cum în general se discută în asemenea situații, nu a venit să ne facă o ofertă, să ne propună un program, să zicem și prin aceasta a arătat că de fapt PSD nu este un posibil partener”, a mai spus Vasile Dîncu, la RFI.
„Nimic nu este bătut în cuie”
Social democratul a subliniat că „atunci când vrei votul partidelor politice din Parlament, trebuie să-l ceri, să încerci să-i convingi pentru asta. Sigur, o să încerce să ne convingă probabil astăzi în comisii, o să încerce să ne convingă mâine dimineață, atunci când își va prezenta Dacian Cioloș programul și vom vedea atunci, însă ca poziție de bază a noastră, sigur că nimic nu este bătut în cuie până în momentul votului, apoi votul, de asemenea, nu este în nici un fel condiționat de partid, conform Statutului senatorilor și deputaților și Constituției, însă există puține șanse, ca să fiu foarte sincer, ca această echipă să fie votată”, a completat acesta, lăsând ușa deschisă negocierilor.