Sursa foto: Facebook, Declic
Sursa foto: Facebook, Declic

Medicii au ajuns la capătul puterilor. Avem nevoie de suplimentarea cadrelor medicale. Putem primi ajutor umanitar, dar trebuie solicitat prin Mecanismul European de Protecție Civilă” au precizat, în cursul zilei de azi, reprezentanții Declic.

Autoritățile întârzie să ceară activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, pentru a primi ajutor în lupta împotriva COVID.

Este motivul pentru care Declic a lansat o nouă petiție, în condițiile în care România are nevoie de ajutor european pentru a depăși valul 4 al pandemiei.

România trebuie să primească, în pandemie, sprijin din partea țărilor europene: pacienții nu mai au loc la Terapie Intensivă

Declic

Petiția Declic, intitulată ”Activați mecanismul european de protecție civilă în pandemie!”, este adresată lui Florin Cîțu și ministrului Sănătății, Cseke Attila.

Semnatarii precizează, în cadrul petiției, că numărul cazurilor este în continuă creștere, spitalele sunt aproape pline, iar, în curând, pacienții grav afectați de Covid nu vor mai avea loc la terapie intensivă.

Situația este gravă și în restul țării. Secțiile de terapie intensivă sunt aproape pline, iar medicii de abia mai fac față cazurilor de Covid în continuă creștere. Din cauză că tulpina Delta este mai contagioasă, creșterea numărului de cazuri noi este mult mai rapidă față de celelalte 3 valuri pandemice”, se precizează în textul petiției.

Suplimentarea cadrelor medicale: o procedură care durează doar 24 de ore. Cu toate acestea, decizia este la autorități.

Petiția poate fi semnată aici

Fiecare semnătură poate determina ca Guvernul României să se implice pentru ca mecanismul UE să reprezinte șansa românilor care prezintă forme grave ale bolii.

În momentul de față, petiția Declic a fost semnată de aproximativ 10.000 de persoane.

Articolul precedentPoliticienii au lăsat pacienții fără oxigen în spitale. Unifarm, apel disperat la politicieni: „Solicităm deblocarea de urgență a stocului de materiale”
Articolul următorCioloș: „Fac un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time