O nouă alertă pe mare, după ce o navă a fost lovită de o dronă la 13 mile în Marea Neagră, puțin în afara apelor teritoriale ale României.

Iar în acest moment, Structurile Ministerului Afacerilor Interne participă la operațiunea de căutare și salvare a persoanelor dispărute de la bordul navei comerciale.

Nava comercială lovită de dronă este sub pavilionul Insulelor Comore, iar la bord se aflau 13 persoane. Însă, conform autorităților, o persoană a fost găsită decedată, iar nava se află în pericol de scufundare.

Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a fost alertat în jurul orei 10:00, cu privire la nava „Khoryv”, aflată în dificultate în afara apelor teritoriale ale României, ar de atunci au demarat operațiunile de salvare.

„În jurul orei 10:00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informați de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) Constanța cu privire la producerea unui incendiu la bordul unei nave comerciale, aflate la aproximativ 13 mile marine est de Constanța.

Nava comercială a suferit avarii majore și s-a răsturnat, existând riscul iminent de scufundare. Din totalul celor 13 persoane aflate la bord, zece au fost recuperate de o altă navă comercială aflată în zonă, dintre care nouă în viață și una decedată. Alte trei persoane sunt în continuare date dispărute.

Cele nouă persoane salvate au fost ulterior preluate de nava Gărzii de Coastă de la bordul navei comerciale care a intervenit inițial pentru recuperarea acestora. În prezent, nava Gărzii de Coastă, împreună cu o navă a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), desfășoară activități de căutare și salvare pentru identificarea și recuperarea persoanelor dispărute.

De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI a fost prealertat pentru a sprijini, la nevoie, operațiunea. La acest moment, condițiilor meteorologice nu permit intervenția aeriană. Totodată, dispozitivul de intervenție din Portul Constanța a fost redimensionat și cuprinde patru ambulanțe SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, precum și un post medical avansat”, se arată într-un comunicat al MAI.

Articolul precedentCSM, reacție după ce la CEDO s-a dat o decizie nefavorabilă magistraților; membru CSM: „Mă întreb dacă vor sesiza Inspecția Judiciară pentru a-i ancheta pe cei 7 judecători CEDO”