Foto: EPA
Foto: EPA

Drumul de la ATI duce la morgă, iar drumul de la morgă duce direct la cimitir.

Și încă există răcnete care afirmă, repetitiv, că ”Mint poporul cu televizorul. Vor să ne cipeze. Sunt interese mari la mijloc. Nu există coronavirus. Sau, dacă există, infecția duce la o banală răceală”.

Cu toate acestea, Primăria din Botoșani s-a văzut nevoită să închirieze un excavator pentru a face față valului de decese. Cel mai probabil, nu este nici prima și nici ultima primărie care, la un moment dat, va fi nevoită să treacă peste ”cele creștinești”.

”Nu cunosc pe nimeni infectat. Televiziunile mint”

Nu mai sunt locuri în cimitir. Desigur, conspiraționiștilor nu le pasă, nu cunosc pe nimeni infectat, nu sunt morții lor. Nu luptă după vreun loc de veci, nu cred, nu sunt interesați. Nu locuiesc în Botoșani, nu locuiesc aproape de Botoșani și nici nu au vreo rudă prin nordul țării.

Numărul deceselor din ultimele zile a impus o activitate ca pe front nu numai în spitale, ci şi în cimitire, anunță Monitorul de Botoșani.

În aceste condiții, conducerea Serviciului Public de Administrare Pieţe, Obor şi Cimitire (SPAPOC) ”ajută” înmormântările cu echipaje de șantier. Da, cele care ar trebui să construiască case, nu să îngroape morții.

Medicii nu mai fac față. Autoritățile nu mai fac față. Și nici groparii

A fost închiriat un excavator care să sape gropi. Groparii nu au mai făcut faţă valului de înhumări, după ce medicii au încercat, pe cât posibil, să salveze acele vieți.

Pe 12 octombrie au fost 14 înhumări. Am închiriat un excavator. A fost o situaţie de forţă majoră deoarece trebuiau săpate şapte gropi. Celelalte familii aveau deja locuri concesionate”, a declarat Marinela Vieru, directorul SPAPOC.

ATI. Morgă. Cimitir

Să ne amintim de Italia și de incredibilul de la ei care a devenit credibil la noi. De drama lor care a ajuns drama noastră. Și de exemplul lor pe care am refuzat să-l vedem, să-l auzim sau să ni-l însușim.

Potrivit The Guardian, italienii care aveau rude moarte încă din ianuarie spuneau că nici în luna mai nu au fost îngropate sau incinerate.

România va îngropa alte sute de morți, zilnic, în timp ce câteva mii de vii vor continua să scandeze, pe stradă, ”libertate și moarte medicilor”.

Articolul precedentDanemarca oferă salarii de până la 5.000 de euro muncitorilor români
Articolul următorUSR este așteptat să-și prezinte scuzele față de PNL
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.