Dan Barna (captură video)

Vicepreședintele USR, Dan Barna a declarat, la TVR, că în cazul în miercuri, în urma întâlnirii dintre premierul desemnat, liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale, nu se conturează negocieri pentru formarea unei noi coaliții de guvernare, USR este dispus să propună un cabinet, cu care România – aflată în criză, să fie guvernată. De altfel, în opinia sa, Barna consideră că este necesar ca această situație să se rezolve cât mai repede posibil.  

„Depinde ce se va întâmpla în dialogul preşedinţilor de mâine după amiază (n.r. miercuri), dacă se deschid negocierile, pe bune ca să spun, probabil la începutul săptămânii viitoare, s-ar putea luni, marţi, să avem o concluzie. Dacă mâine se spune doar nu discutăm, nu vrem să avem niciun fel de dialog, lucrurile s-ar putea să se rezolve chiar mai repede”, a afirmat Barna, la TVR.

Fostul vicepremier a precizat că va fi propus un cabinet „vizibil competent”, cu oameni, „cu profile reprezentative pentru domeniile respective de activitate ale ministerelor. Un guvern, care dacă va obține susținerea parlamentară, pentru că este una dintre alternative în acest moment, și va fi un cabinet cu care USR se va putea mândri fără dar și poate”, a mai spus Barna.  Mai mult, acesta a reiterat ideea lui Dacian Cioloș, potrivit căreia USR nu va negocia susținerea guvernului sau vreo alianță nici cu PSD, nic cu AUR. „La momentul învestirii Guvernului, ca și în cazul unei moțiuni, orice parlamentar își exprimă opinia vis a vis de propunerea de guvern, opinie favorabilă sau nu”, a mai spus Dan Barna, completâdnd că atâta vreme cât pentru acel vot nu există un protocol, o negociere, „nu este nimic reprobabil”, făcând referire la momentul în care USR a depus moțiunea de cenzură alături de AUR, fapt care a dus la nenumărate discuții, pe scena ăolitică, dar și în rândul opiniei publice.

Ce variante are premierul desemnat dacă nu se „leagă” coaliția

Articolul precedentPrimii pacienți cu COVID-19 au fost transferați la Spitalul Mobil din Lețcani
Articolul următorVictor Costache: „Noi, medicii, lucrăm contra cronometru”