Procuratura Anticorupție a început urmărirea penală a procurorului general al Republicii Moldova pentru 72 de ore, relatează Deschide.md. În urma pornirii urmăririi penale împotriva lui Alexandr Stoianoglo, atât el cât și adjuncții săi au fost suspendați din funcție, informează Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
Mascații l-au ridicat din biroul său și s-a început urmărirea penală împotriva sa. Ancheta s-a declanșat după sesizare făcută de deputatul PAS Lilian Carp. Deputatul îl acuză pe Alexandr Stoanoglo că în perioada cât a fost deputat și președinte al Comisiei de securitate națională, apărare și ordine publică a semnat un raport, cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor. Altfel spus, Stoianoglo ar fi permis mai multor companii din străinătate să spele bani în Republica Moldova, relatează hotnews.ro.
De asemenea, procurorul general mai este acuzat de corupție în cazul eliberării și achitării în dosarul fraudei bancare a omului de afaceri Veaceslav Platon, o persoană foarte controversată.
,,Conform art. 55/1 din Legea nr.3/2016 cu privire la Procuratură, „mandatul Procurorului General în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală în condiţiile art.270 alin.(7) din Codul de procedură penală se suspendă de drept pe perioada urmăririi penale”, relatează sursa citată.
Procurorul general al Republicii Moldova a fost arestat
În urma procedurilor, procuratura a rămas fără conducere, a mai anunțat ministrul Justiției. Sergiu Litvinenco a mai precizat că e imperativ convocarea unei ședințe extraordinare pentru selectarea unui procuror general interimar și prenzentarea lui în fața președintelui țării.
Alexandr Stoianoglo este un politician moldovean care din 2019 ocupă postul de procuror general al Republicii Moldova. În perioada 2009-214 a ocupat funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul Partidului Democrat din Moldova. . De asemenea, a candidat pentru funcția de guvernator la UTA Găgăuzia, nereușind să adune numărul necesar de voturi pentru ocuparea funcției.
Timp de doi ani a fost avocat la Biroul individual de avocați ,,Alexandr Stoianoglo” și membru activ al Uniunii avocaților din Moldova.
Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut pentru 72 de ore după ce mascații au intervenit în biroul său. Atât el cât și adjuncții săi au rămas fără funcție după începerea anchetei penale împotriva sa.