Preluare BZI

Mihai Chirica, primarul Iașiului face apel la înțelepciunea pelerinilor care își doresc să ajungă la racla Sf. Parascheva, mai ales în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri noi de infectare Covid, relatează ObservatorNews.

Astfel, Chirica le cere acestora nu doar să evite aglomerația, având în vedere că sfintele moaște vor fi scoase mai devreme din catedrală, ba mai mult, a anunțat și faptul că sunt impuse restricții pentru cei care vin din zone unde este necesară carantinarea.

„Fac apel la înţelepciunea fiecărui pelerin să înţeleagă că sfânta este permanent aici. Este adevărat că ziua ei este pe 14 octombrie, dar poate fi oricând vizitată în cursul anului. În ultimele zile, o parte dintre pelerini au trecut deja pe la sfintele moaşte, au venit oameni de pe tot teritoriul României. Noi ca primărie susţinem ideea Mitropoliei ca sfintele moaşte să fie scoase mai devreme din catedrală”, a declarat primarul Mihai Chirica, potrivit sursei citate.

Totodată, edilul Iașiului a precizat că vor fi create perimetre speciale la Catedrala din Iaşi, dar oamenii trebuie să înţeleagă că nu se pot aduna într-un mod nelimitat în curtea Mitropoliei sau în alte spaţii unde vor fi manifestări. „Va trebui să aducem permanent un număr mult mai mare de voluntari decât s-a făcut vreodată. Fluxurile pentru pelerini trebuie să fie clar stabilite”, a transmis Chirica.

De altfel, primarul a impus noi reguli pentru pelerinajul la Sfânta Parascheva, iar autocarele cu pelerini care provin din zonele unde rata de incidenţă impune carantinare, nu vor putea veni către Iaşi, la pelerinaj.

Reset Iași vrea anularea pelerinajului din acest an

În acest context, Asociația Reset a solicitat nu doar limitarea pelerinilor, ci chiar anularea pelerinajului, motivându-și solicitarea în baza creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare Covid. La raportarea de marți, 5 octombrie, a fost atins recordul de la începutul pandemiei, prin conformarea a 15.037 de noi cazuri, cu 252 de decese.

„Înţelegem importanţa spirituală a acestei sărbători religioase şi capitalul de popularitate pe care îl aduce oraşului nostru, însă considerăm că organizarea unui pelerinaj cu zeci de mii de pelerini şi deplasări masive de oameni din localităţi şi zone cu rate de incidenţă foarte mari ar putea genera o (nouă) explozie de cazuri, în condiţiile în care sistemul sanitar se află în pragul colapsului. Faţă de anul trecut, când s-a limitat accesul pelerinilor la cei cu domiciliul în Iaşi, situaţia pandemică nu era nici pe departe pe atât de gravă cum este acum. Cu toate acestea, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat acum câteva zile că nici nu vrea să audă de vreo restricţie”, se arată în comunicatul Reset Iaşi.

ÎPS Teodosie, cel fără de frică de Covid

Articolul precedentProcurorul general al Republicii Moldova a fost reținut pentru 72 de ore
Articolul următorFostul șef al Poliției Mizil, condamnat într-un dosar de trafic de minori