La stația de metrou ,,Ștefan cel Mare”, compania de metrouri Metrorex a dedicat un perete din interiorul stației de lângă stadionul Dinamo în memoria marelui campion național și balcanic la caiac, Ivan Patzaichin.
Pe 16 septembrie, Metrorex a amplasat în stație o placă moemorativă, iar la o lună de la moartea marelui sportiv, administrația companiei a decis amplasarea unui desen mural pe un perete din interiorul stației.
În desen, sportivul e înfățișat în perioada în care era tânăr, într-o canoe și cu pagaia în mână, relatează playsport.ro.
O emblemă a sportului, Ivan Patzaichin
De asemenea, în desenul de pe perete, Patzaichin a fost desenat pe un fundal albastru unde se regăsește și o clepsidră răsturnată, un simbol al veșniciei.
Ivan Patzaichin a fost deținătorul a peste 30 de titluri de campion balcanic și 40 de titluri de campion național. Sportivul a murit la vârsta de 71 de ani. Pe lângă gestul impresionant din partea companiei Metrorex, cei de la Subcarpați au transmis un mesaj prin care îi mulțumesc sportivului pentru că a dus numele României peste hotare.
La începutul anului 2021, artiștii de la Subcarpați au filmat un videoclip în care apare și Patzaichin. Videoclipul a fost filmat în satul unde Ivan s-a născut, Mila 23, un sat din Delta Dunării.
Sportivul a promovat valorile lipovenilor
După succesul pe care l-a cunoscut de-a lungul vieții, Ivan a decis să dea înapoi comunității din care provine tot sprijinul pentru promovarea valorilor lipovenilor și să contribuie la creșterea turismului din Delta Dunării. Cei de la Subcarpați au declarat că ,, au găsit o comunitate vibrantă” în Mila 23, relatează sursa citată.
Ivan Patzaichin a câștigat 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale și a făcut parte din Clubul Sportiv Dinamo București timp de 43 de ani. De asemenea, sportivul a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară și a câștigat patru medalii de aur și trei de argint. A rămas în istorie după ce, în 1972, a terminat o cursă de 1.000 de metri cu pagaia ruptă. După recalificări a câștigat recalificările, semifinalele și finala.
Este considerat „Cel mai mare canoist de pe planetă al tuturor timpurilor”.
”Ivan Patzaichin înseamnă povestea unui om care a muncit până la epuizare”