Ovidiu Vizante și-a dat demisia de la conducerea CFR Călători, funcție pe care o ocupa din aprilie 2021, relatează Economedia. Potrivit sursei menționate, mandatul lui Vizante va înceta la 1 octombrie.
Vizante a atras atenția în luna iulie, după deblocarea trenului de persoane ce a stat în câmp mai bine de 8 ore, în tren aflându-se și mai mulți copii, și care a ajuns la destinație după multe alte ore, în care a staționat într-o pădure, când le-a spus reporterilor: „Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții, transbordare la 12 noaptea la o mie de călători. Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?”
„Trenul groazei” de pe ruta Mangalia – Timișoara încă nu a ajuns la destinație
Acest lucru a revoltat opinia publică, premierul Cîțu cerându-i demisia încă de atunc, ca urmare a proastei gestionări a unor situații apărute pe calea ferată, accidentul de la Fetești, în care a fost implicat un tren de marfă, respectiv deblocarea trenului de persoane.
„Decizia de a demite este a ministrului Transporturilor, dar eu cred că nu trebuie să deconteze o întreagă guvernare pentru un singur director”, a spus Cîțu, la acel moment, Vizante fiind însă susținut atât de ministrul de la acea vreme, Cătălin Drulă, cât și de vicepremierul Dan Barna.
„Actul de management se judecă așezat, la rece, nu după o declarație, oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători a prezentat scuze ieri (n.r. 29 iulie) și pentru mine subiectul a încheiat. Dar există o evaluare a mandatului său, la patru luni, termenul se împlinește pe 19 august”, a declarat Drulă, după ședința de la Ministerul Transporturilor, în timp ce Barna a considerat subiectul „încheiat”, iar ieșirea lui Vizante, „o formulare nefericită, într-adevăr”.
Printre obiectivele pe care și le fixase Ovidiu Vizante, la începutul mandatului său, s-a aflat digitalizarea: a proceselor companiei, simplificarea proceselor de achiziționare a biletelor sau creșterea parcului de vagoane-cușetă și de dormit.