Președintele UDMR, Kelemen Hunor a reacționat după ce Ludovic Orban a făcut câteva afirmații cu privire la comunitatea maghiară din Harghita, acolo unde s-a aflat duminică, pentru alegerile interne din PNL.
„Ludovic Orban procedează de parcă ar fi aterizat de pe altă planetă și prin asta desconsideră în primul rând electoratul maghiar din Transilvania (…) Județul Harghita a fost ocolit în primul rând de investițiile în marea infrastructură și aici nici Guvernul condus de Ludovic Orban nu a ajutat. Fără autostrăzi, fără infrastructură serioasă e natural să ai investiții mai puține în Ținutul Secuiesc sau în Moldova, sau în Țara Românească, sau oriunde”, a declarat liderul UDMR pentru publicația Maszol.
Totodată, Kelemen Hunor îl acuză pe Ludovid Orban de faptul că preia din retorica lui Ceaușescu, dar fără succes. „Preia retorica lui Ceaușescu și arată din nou doar că este incapabil să gândească diferit față de ceea ce a moștenit din anii ’70- ’80 , pentru a spune că dezvoltarea economică se bazează pe proporții etnice”, a mai declarat Kelemen pentru sursa menționată.
Ce a spus Orban, Ludovic Orban
Liderul liberalilor a declarat ieri că judeţul Harghita a cam fost ocolit de investiţii şi „cred că şi unii dintre cei care au fost la butoanele administraţiilor nu prea şi-au dorit astfel de investiţii, pentru că se ştie foarte bine că partidele cum sunt UDMR, de exemplu, care chiar dacă e un conglomerat de mai multe partide şi asociaţii, de fapt e unicul reprezentant politic şi are tendinţa să fie un soi de partid unic. Îşi ţine mai uşor alegătorii dacă ei sunt dependenţi”, a fost parte din discursul susținut de Orban, duminică.
De asemenea, președintele PNL a făcut o paralelă între UDMR și un al partid din România, pe care a evitat de altfel să îl nominalizeze, dar despre care a spus că îi ține dependenți pe români, dar mai ales că îi vrea săraci și needucați. „Noi (n.r. liberalii) ne dorim ca românii să fie educaţi, să stea pe picioarele proprii, să se lupte pentru a reuşi în viaţă, să aibă un cadru social care să permită fiecăruia să reuşească în viaţă”, a mai spus Ludovic Orban în cadrul aceluiași eveniment.