Senatorul PSD, Gabriela Firea a reacționat la afirmația lui Ludovic Orban, potrivit căruia un candidat pursânge PNL nu ar fi învins-o pe aceasta, ca o explicație a susținerii la Primăria Capitalei a lui Nicușor Dan.
Firea a ținut să menționeze, într-o postare făcută pe pagina sa de socializare, că în goana după funcții și privilegii, unii oameni politici au uitat datoria față de cetățeni!
„Să ne imaginăm ce-ar fi însemnat pentru țară dacă acești “bravi” politicieni ar fi consumat atât de multă energie pentru identificarea bugetului necesar creșterii alocațiilor pentru copii – bani sunt, dar prost gestionați și prioritizați!, pentru atragerea de fonduri europene – Programul de reziliență să fie un succes pentru România, nu o rușine la nivel european, firmele private să fie concret sprijinite, pentru diminuarea efectelor pandemiei, pensionarii să nu mai fie umiliți după o viață de muncă iar bolnavii cronici să fie ținuți pe la porțile spitalelor!”, a scris Gabriela Firea.
Firea: „Să nu vă gândiți doar la Nicușor Dan”
Totodată, aceasta pare să se fi implicat în alegerile interne ale liberalilor, menționând că Orban ar merita să fie „doar o amintire” după congresul din septembrie.
„El este autorul moral și politic al dezastrului de azi, din Capitală! Când nu aveți apă caldă, când constatați că s-au scos autobuze din circulație și iar e aglomerat și prea cald, când vedeți șantiere închise, gropi în asfalt, mizerie în parcuri, gunoaie peste tot, când vă speriați de țânțari periculoși și de șobolanii care se plimbă precum pisicile prin oraș, să nu vă gândiți doar la Nicușor Dan – un monument de incompetență și minciună -, ci și la Dl Orban – un alt monument al disprețului față de oameni!”, a mai scris fostul edil, adăugând că Orban este un om cinic, mărunt politic, dar care „s-a cocoțat prin șobolăneli în funcții mari.”
De asemenea a ținut să precizeze că funcțiile pe care liderul liberal le-a ocupat de-a lungul timpului au fost „mult prea mari pentru capacităților sale intelectuale”, dar și că ceea ce „predică” Orban, ca repere morale, nu îl reprezintă.
Orban recunoaște că un candidat pursânge PNL nu ar fi învins-o pe Firea