„Dacă te duci la mare să nu rămâi în zona cuviinței, sigur că e păcat”, este de părere ÎPS Teodosie, întrebat dacă este, sau nu, păcat ca omul de rând să se ducă la plajă. Noile declarații ale controversatului cleric au fost emise în cadrul unei emisiuni cu specific bisericesc.
ÎPS Teodosie: „Am auzit, nu am văzut, nici nu vreau să văd, că se duc oameni care merg la mare și se duc total dezbrăcați, cu tot cu copii”
În opinia lui ÎPS Teodosie, o astfel de situație reprezintă „o rușine de neacceptat!”. Mai mult, spune acesta, nu ar fi neaparat un păcat să mergi la mare, atât timp câte duci acolo cu familia, nu-ți fug ochii și eviți plajele de nudiști. „Dacă mergi cu bună cuviință, pentru sănătate, cum să fie păcat? Nu e păcat niciun tratament”, a mai spus ÎPS Teodosie, în cadrul aceleiași emisiuni bisericești.
Preotul este, de asemenea, de părere, că orice credincios care se respectă ar trebui să se poarte cuviincios pe plajă și, sub nicio formă, să nu privească vacanța la mare ca pe un motiv de distracție, ci mai degrabă ca pe un tratament medical.
„Trebuie să meargă omul cu bună-cuviință, să își țină mintea în frâu, să privească numai unde se cuvine, să meargă în familie, să nu se privească ce nu trebuie și unde nu trebuie, nu e păcat. Dacă mergi pentru sănătate și păstrezi buna-cuviință și nu deviezi cu nimic de la moralitate este foarte sănătos și bine să mergi la mare.”, a concluzionat ÎPS Teodosie.
Clericul a făcut, de-a lungul timpului, multe declarații controversate, de foarte multe ori intrând în conflict nu numai cu opinia publică, ci chiar și cu Biserica Ortodoxă Română. Drept pentru care BOR a decis să nu-l promoveze pe acesta „în grad”, așa cum a dorit și a cerut.
Citește și: ÎPS Teodosie nu prea face diferența între teorie și practică