TAROM

Consiliul Concurenței a anunțat că a demarat o investigație legată de acordarea, de către Guvernul României, a sumei de 36,7 milioane de euro către Tarom, cu titlu de ajutor de stat individual pentru salvare, dat fiind că situația financiară a companiei s-a deteriorat constant în ultimii ani.

Potrivit Consiliului Concurenței, investigația declanșată este doar o etapă procedurală parcursă în mod normal de Comisia Europeană, mai ales în ceea ce privește ajutoarele de stat pentru restructurare, dat fiind că este vorba de mai multe elemente care trebuie analizate – de la planul de restructurare, la asigurarea viabilității companiei, dar și la măsuri compensatorii propuse pentru a preîntâmpina denaturarea mediului concurențial.

Sprijinul financiar a fost acordat Tarom la sfârșitul anului 2020, pentru acoperirea daunelor (19,33 milioane de euro) direct legate și cauzate de pandemia cu COVID-19.

Chiar dacă sprijinul financiar a fost autorizat de Comisia Europeană în februarie 2020, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a explicat că este nevoie de „o analiză mai profundă” pentru a fi autorizat ajutorul de stat pentru restructurarea companiei. Mai ales că, a subliniat acesta, „deciziile Comisiei Europene au fost deja atacate la Curtea Europeană de Justiție – inclusiv decizia DG Comp referitoare la ajutorul de stat pentru salvare acordat Tarom”.

În prezent, autoritățile române se află în discuții cu forul european pentru acordarea unui nou ajutor de stat pentru compensarea pierderilor din exploatare înregistrate de Tarom în perioada iulie – decembrie 2020, ca urmare a epidemiei cu COVID-19 și cauzate direct de această pandemie.

Compania era nevoită să suporte cheltuieli semnificative pentru a finanța modernizările tehnice necesare flotei sale, combustibilul și cumpărarea certificatelor ecologice, ajungând, la finele anului 2019, să se afle în imposibilitatea continuării activităţii în condiţii de siguranţă şi securitate.

În acest context, rolul acestui ajutor era de a asigura finanțarea necesară care să permită companiei să își îndeplinească obligațiile financiare pentru cele șase luni de la acordarea ajutorului (perioada martie – august 2020), timp în care compania trebuia să găsească soluții de ieșire din situația de criză (să ramburseze ajutorul de salvare sau să prezinte un plan de restructurare).

Întrucât Tarom nu a avut capacitatea financiară de a rambursa ajutorul de stat pentru salvare, autoritățile române au decis restructurarea companiei și transmiterea unui plan de restructurare către Comisia Europeană. Planul de restructurare al companiei vizează, în principal, reînnoirea flotei, măsuri de optimizare comercială (reoptimizarea rutelor, renegocierea contractelor cu furnizorii, închiderea de agenții neprofitabile etc), măsuri de eficiență organizațională, măsuri de optimizare a costurilor (vizează, spre exemplu, reducerea consumului de combustibil și costurilor de handling), precum și acoperirea deficitului de cash.

Guvernul şi Consiliul Concurenţei vor continua dialogul cu Comisia Europeană pe acest dosar, astfel încât să fie finalizat cât mai repede, iar in urma implementării planului de restructurare, compania să devină profitabilă”, asigură cei de la Consiliul Concurenței.

Articolul precedentÎPS Teodosie îi dă creștinului voie să meargă la mare, însă are și câteva condiții
Articolul următorRestricții de circulație pe DN1, în zona Sinaia!