Fostul consilier de strategie la BNR, Adrian Vasiliescu a încercat să facă „puțină lumină” în cazul numirii Vioricăi Dăncilă pe postul de „consultat” în cadrul Biroului Economie Verde la BNR, birou care se va ocupa de trecerea la moneda Euro. Întrebat la Digi 24 care a fost criteriul de selectare, atât al candidatei la președinția României, cât și a lui Ioan Mircea Pașcu, de altfel, ambii foști europarlamentari, Vasilescu a explicat că este vorba nevoia de „oameni care deschid uși în Europa”, iar cele cinci birouri specializate înființate, în vederea trecerii la Euro, caută astfel de oameni.
Totodată, Adrian Vasilescu a făcut referire și la momentele când BNR era atacat de pe pozițiile politice chiar de cei care acum și-au găsit un „loc cald” la una dintre cele mai de încredere instituții publice.
„Instituția asta (n.r. BNR) nu are o memorie afectivă. Instituția asta are o memorie instituțională. Instituția asta în momentul de față are nevoie de oameni care să deschidă uși. Că au fost simpatici cu noi sau n-au fost, că au criticat Banca Națională sau n-au criticat-o, astea sunt lucruri fără nicio importanță. Important este la această oră ce uși poți să deschizi în Europa. Ăsta este lucrul cel mai important. Fără uși deschise nu facem nimic pentru țara asta”, a precizat Vasilescu.
„Vocea și talentul”
Președintele PNL, șeful Camerei Deputaților, Ludovic Orban a precizat, în Parlament, că nu dorește să comenteze politica BNR cu privire la angajările pe care le face. „Știrea inițială am văzut că nu e adevărată, că e angajată pe un post de consilier (n.r. – este doar consultant). Vocea și talentul o recomandă. Aș prefera să nu comentez politica BNR. Eu pot să vă spun că am avut o colaborare foarte bună cu BNR, că ne-am coordonat politicile și literalmente a fost o colaboarere benfică. În ce privește politica de personal eu nu sunt implicat”, a spus Ludovic Orban.
„Invazie” de foști premieri la BNR: Viorica Dăncilă și Petre Roman îl vor consilia pe Isărescu